lauda

Iar obraznicul mănâncă praznicul. Ideea mi-a venit de ziua mea, deşi am mai întâmpinat asta şi la şcoală, şi la muncă, şi în viaţa personală. Când te lauzi puţin, oamenii îţi taie din vârful nasului; care în glumă, care în serios… Mie îmi plac oamenii care ştiu cine sunt, îşi cunosc calităţile şi îşi ascund defectele.

La ultimul interviu, când am fost întrebată care e cel mai mare defect al meu, am spus că e un defect să îţi scoţi la iveală punctele slabe. Cred că răspunsul a contribuit la angajarea mea. La liceu, pentru că am fost la un profil nepotrivit personalităţii şi aspiraţiilor mele (matematică-informatică), am avut mereu pe umeri presiunea aceasta că, dacă nu sunt bună la matematică, nu sunt bună la nimic.

La facultate am prins curaj, dar am fost dezamăgită de sistem: cursuri dictate, mentalităţi învechite; vrei nu vrei, treci ca gâsca pe apă, pentru că aşa eşti mânat din spate. Bineînţeles, devine prioritar locul de muncă- altfel nu ai cum să îţi plăteşti chiria şi, până la urmă, parcă mai mult contează experienţa din CV.

Nu mă consider o fată frumoasă, sunt cam neîndemânatică şi cu capul în nori, dar când e vorba să fiu serioasă- sunt serioasă. Dar, să nu scriu despre mine, pentru că vreau să am nasul întreg, când termin de scris. Modestia, după părerea mea, e o calitate când ştii cum să o foloseşti. Dacă simţi că trebuie să te lauzi, laudă-te. Dacă unii nu ştiu să aprecieze, nu înseamnă că trebuie să laşi capul în pământ.

Subaprecierea e mai rea decât supraaprecierea. Din ultima poţi pierde câţiva prieteni geloşi, dar din subapreciere, te poţi pierde pe tine. “-Ai încredere în tine.”, mi-a scris azi mama şi, parcă mi-ar fi citit gândurile, e tot de ce am avut nevoie să aud de la un om care mă iubeşte şi are încredere în mine.

“-Ai încredere în tine.” o să îţi spun, fii modest în a fi prea modest; laudă-te puţin, chiar şi în faţa oglinzii. Mergi la muncă ca şi cum şeful tău are nevoie de tine, îndrăzneşte să ai o altă părere decât cel din cărţile de comentarii. Fii bun la ceea ce eşti bun şi nu-ţi fă griji pentru celelalte- pentru celelalte sunt ceilalţi. Ai încredere în tine.

Daca mancam tot, daca imi faceam tema, daca luam nota 10 sau daca faceam ceva bun, eram laudata, iar asta ma ambitiona ca daca viitoare sa fac lucrurile cel putin la fel de bine. Situatia nu se schimba prea mult cand crestem mai mari: daca depasesti targetul la munca, daca iti iei examenele, daca iti gasesti un iubit demn de laudele rudelor, esti laudata, iar mandria respectiva devine ca un drog si faci orice ca sa iti mentii satisfactia.

Cred ca e la fel de necesar ca intr-o relatie sa ne laudam partenerul. Inteleg ca nu stiu sa fac intotdeauna perfect, ca nu stiu sa gatesc, dar daca in cele 100 de incercari ale mele de a face o supa, imi reuseste macar o singura data, vreau sa ma lauzi pentru ACEA data si sa nu imi reprosezi celelalte 99 de nereusite, pentru ca asta n-o sa ma ambitioneze si nici n-o sa am chef ca data viitoare sa pun si dragoste in mancare, o sa fie ceva de genul: oricum nu stiu sa gatesc, iar daca o sa imi iasa bun, oricum n-o sa conteze. Exemplu se aplica si pentru celelalte lucruri pe care le fac sau macar incerc sa le fac.

Nu vi s-a intamplat niciodata ca atunci cand erati mici, sa fi gresit ceva si cu frica, asteptati pedeapsa, fizica sau verbala, dar in schimbul pedepsei, mama sau tata iti spunea frumos: “-Las’ ca nu e nimic, data viitoare nu mai faci asa/ o sa faci mai bine” iar lucru asta “durea” mai tare decat o palma???

Nu vreau sa ma imaginez sotie langa un barbat care sa imi reproseze pe un ton superioro-uracioso-rautacioso: “-Nu e calda mancarea asta; nu e calcata camasa; nu stii sa faci aia sau cealalalta.”

Aminteste-ti sa uiti reprosurile din trecut, ai scos ochii pentru ele deja, nu e nevoie sa pui si sare pe rana. Invata sa apreciezi si incercarea, nu doar rezultatul si intotdeauna lauda un lucru facut cu dragoste. Nu toate lucrurile facute din/cu dragoste sunt si perfecte, cel mai relevant exemplu fiind Lumea si Dumnezeu.