“All sorrows can be borne if you can put them into a story.”

— Isak Dinesen

Imediat după ultima prezentare, am semnat un contract cu cei de la Elite, pentru 6 luni. Lucrurile au început să se aranjeze, mă simţeam mai bine, acum când nu mai eram împreună cu Matei. În ziua când m-am dus să îmi iau lucrurile din apartamentul lui mi-a zis că i-am distrus viaţa şi că regretă faptul că m-a cunoscut cândva.

M-a durut. Undeva, în sufletul meu, mi-am dorit să mă ia de mână, să mă trântească în patul nostru din dormitor şi să nu mă mai lase niciodată, dar în felul acesta ştiu că totul ar fi revenit la… Întotdeauna mi-a fost frică de faptul că, dacă aş pleca dintr-o relaţie, celălalt nu şi-ar călca pe mândrie ca să vină după mine, ca să lupte pentru mine, că să facă orice-urile alea prosteşti ca să mă recucerească. În relaţia cu Matei eram sigură că aşa ceva n-o să se întâmple niciodată.

N-am zis nimic. Am reuşit doar să-i întorc o privire plină de ură pentru că, nici acum, când totul se terminase, nu m-a lăsat să visez, să sper că, dragostea, în formele ei, poate fi învingătoare, frumoasă, perfectă, umilă… Am trântit uşa, aşa cum mi-am dorit întotdeauna să-i fac, când se ţipa la mine, din motive absurde. Ştiu că l-a scos din sărite, doar că, de data asta, nu mai avea la cine să se răstească- a rămas cu ura în el.

– S-a terminat, mi-am zis. De data asta chiar s-a terminat. Am stat acolo, pe scară, la etajul 3, râzând cu lacrimi, speriată de faptul că sunt liberă şi pot face ce vreau eu. Dar ce?