Realizezi câteodată că nu-ţi doreşti decât să fie sănătos, să îl vezi enervându-se la meciul echipei preferate, să-l vezi cât de caraghios ţine lingura, să-l prinzi când se uită de nebun la tine, să îl miroşi, să îl iubeşti pur şi simplu. Dacă poţi. Dacă nu poţi, n-ar trebui să fie deloc greu să nu-ţi doreşti asta.
A iubi un bărbat e o meserie asemănătoare celei de a fi mamă. Te îndrăgosteşti, chiar dacă îţi doreai sau îţi spuneai că ţie nu ţi poate întâmpla aşa ceva. Alegi să creşti sau nu dragostea asta, te gândeşti cum o să fie, dacă o să te asculte, dacă o să îţi dea bătăi de cap, dacă o să îţi aducă bucurii.
Dacă ţi-ai privi dragostea din unghiul ăsta, crezi că ai fi o mamă bună? Ah, şi de câte ori mi-am supărat mama, de câte ori aş fi putut să îi cumpăr flori, de câte ori aş fi putut să îi trimit sms, de câte ori aş fi putut să o ascult şi să îi înţeleg şi părerea ei. N-am făcut-o întotdeauna, deşi ar fi atât de simplu, atât de simplu ca faptul că ei, bărbaţii, ar putea să ne cumpere flori, să ne sune, să ne asculte.
Aşa că, dă-le naibii de flori, când nici tu nu ştii să dăruieşti, dă-le naibii de sms-uri de dragoste din 5 în 5 minute, când ţie ţi se pare frustant ca ai tăi să te întrebe unde te duci şi când vii. O dragoste nu e un copil gata şcolit, gata crescut, ferit de pericole şi necazuri…
Unele mame renunţă, încă de la început, altele pe parcurs. Cele mai bune mame sunt acelea care au încredere în noi şi care ne iubesc, indiferent de ceea ce facem, ştim noi că ne iubesc pentru că şi noi le iubim înapoi. Fii o mamă bună pentru dragostea ta şi înţelege, dacă nu creşte aşa cum visezi tu, nu înseamnă că nu creşte bine.


