I love Petrichor

Ieri m-am îndrăgostit de Petrichor. Toţi, la un moment dat, ne îndrăgostim de el. Poate pentru că apare după momente de furtună, iar noi, oamenii avem nevoie de linişte. Poate pentru că te ajută să meditezi, în timp ce îţi umpli plămânii cu aer curat. Petrichor de Anglia e altfel.

Petrichor- The smells of dry ground after rain. Am învăţat ceva nou azi. Petrichor sună atât de frumos, n-ai cum să te superi pe ploaia de afară, chiar dacă ai rufe în maşina de spălat, care ar trebui să fie întinse la uscat.

Ploaia şi Anglia

Vă amintiţi când vă spuneam, înainte de a veni în Anglia, că o să îmi fie trist şi lehamite de ploile din aici? Dar nici că o să spun că e bine, frumos, soare şi nu plouă, că mi-e frică să nu se întoarcă împotriva mea, cum spune vorba aia: –nu zi hop, până n-ai sărit.

Adevărul e că, în cele 4 luni de când sunt aici, a plouat de maxim 10 ori- ploi scurte, necesare, la urma-urmei. Sunt tare curioasă cum o să fie în perioada următoare, în special în sezonul de vară.

La mijloc

Oamenii răi, din viaţa mea, au devenit buni. Cei buni au rămas la fel. Eu sunt undeva la mijloc. Am fost bună şi m-am rănit. Am vrut să fiu rea şi mi-am făcut mai mult rău. Oamenii sunt ca ploaia- uneori bună ca o binecuvântare, alteori mai rea decât un blestem, dar nu poţi s-o controlezi, oricum n-ar fi.

Unele picături sunt menite să răcorească, altele sunt menite să şteargă urmele definitiv. Când eşti la mijloc, te comporţi asemeni Pământului- le primeşti pe toate.