Habar nu am ce se întâmplă cu mine şi nici nu pare să mă preocupe lucru ăsta. Nu cred în destin, ca să stau liniştită că ceea ce trebuie să mi se întâmple, o să mi se întâmple, dar nici nu cred că trebuie să mă arunc înainte, convinsă fiind că pe mine nu are cum să mă calce trenul. Când eram mai mică, aveam stupida idee că o să mor de tânără, acum am impresia că o să trăiesc prea mult şi că o să îmi rămână timp liber. Timp liber la sfârşitul vieţii, ştiţi voi, ca 5 minute de repauz, fie înainte de lecţia care îţi place, fie înainte de cea la care ai fi în stare să chiuleşti, pentru că nu te simţi pregătit.

Ar trebui să fie obligatoriu ca fiecare bâtrân, ajuns în pauza aia de 5 minute, să scrie nişte memorii, ca să ne spună şi nouă: se merită sau nu? Am impresia că, deşi ei ştiu foarte multe, nu vor să ni le spună pe toate. Oamenii nu vor să moară pentru că au regretele că nu au făcut ceva anume în viaţă, probabil pentru asta ar mai rămâne. Uite, eu asta aş vrea să ştiu: pentru ce ar da orice ca să mai rămână? Ar mai trebui să fie obligatoriu ca femeile căsătorite să scrie impresiile lor, ca mamele să scrie impresiile lor, ca iubitele sau fostele iubite să scrie dezamăgirile, bucuriile, regretele sau împlinirile lor în viaţă. Continue reading →