Desigur, fiecare relatie in parte este deosebita, dar exista anumite lucruri foarte asemanatoare pe care, de obicei, le repetam, iar eu consider ca nu e bine. De exemplu, consider ca la inceputul unei noi relatii e bine sa:
1. Nu spui numele sau forma de alint a fostului/fostei. Se poate intampla, ca din greseala sau obisnuinta sa spui acel nume si sa il ranesti pe cel de langa tine. Pentru cei mai gelosi din fire, chiar si alte nume asociate cu fostul pot fi deranjate, asa ca cel mai bine, fara nume.
2. Nu spui probleme familiare. Faptul ca ai niste probleme acasa il poate influenta pe celalalt, fie intr-o forma negativa, fie intr-o forma seminegativa. Sa zicem ca ai tai sunt in divort sau ca nu se inteleg bine. Asta ar putea sa il sperie pe celalalt facand asociatii proaste intre relatia parintilor si relatia voastra sau poate sa isi transforme sentimentele in sentimente de mila si protectie, mai degraba decat in sentimente de iubire.
3. Sa nu spui cu cine si de cate ori ai facut sex. Nu cred ca e normal sa dai astfel de rapoarte doar pentru ca el/ ea face parte LA UN MOMENT DAT din viata ta. Uneori poate fi complicat sa vorbesti despre astfel de relatii daca, de exemplu, ai avut experiente traumatizante, cum ar fi un viol sau un raport sexual regretabil. Tot ce trebuie sa conteze e relatia voastra din prezent si sa faceti astfel incat ca impreuna sa faceti dragoste pentru prima data, de fiecare data. Atat.
4. Sa nu spui motivele pentru care te-ai despartit de fostul. S-ar putea ca actuala iubire sa aiba niste defecte asemanatoare sau sa se identifice cu ceea ce spui despre fosta. De exemplu, daca fosta nu spala vase, actuala o sa se dea peste cap spaland vase, doar-doar sa te multumeasca. Dar, cum lupul paru-si schimba, dar naravul ba… Fosta relatie e fosta tocmai pentru ca s-a terminat. Punct.
5. Sa nu iti schimbi gusturile si anumite obiceiuri dupa gusturile si obiceiurile celuilalt. Daca e vegetarian, sa adopti acelasi regim alimentar sau daca e rapper, sa iti schimbi stilul vestimentar. E o prostie care se intampla, inca nu inteleg de ce. Celalalt te place pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce te transformi.
6. Sa nu o faci pe perfectul. Imediat cum celuilalt nu-i place ceva, tu sa schimbi, sperand ca la un moment dat celalalt sa te placa si sa inteleaga ce om minunant esti. NU. Daca celalalt nu vede de la inceput ce om minunat esti, poti tu sa ii aduci minunile lumii, ca tot n-o sa fie multumit. Nu te place? Pa si drum bun.
7. Sa nu cumperi cadouri scumpe. Cadourile scumpe pot “dilata” sentimentele celuilalt care, vrei nu vrei este o fire umana, inca un copil in interior care se bucura de orice primeste, fiind in stare sa cante si sa zambeasca doar-doar o mai primi ceva, uneori chiar fara sa realizeze ca relatia voastra il transforma intr-un materialist.
8. Sa nu accepti limitarea. Indiferent de motivele celuilalt, daca tie iti place sa porti cercei in buric, ii porti in buric. Daca ai doar prieteni baieti, ai doar prieteni baieti, care te si pot suna. Cel care intra in viata ta trebuie sa inteleaga ca el e o parte din lumea ta, nu lumea ta si, eliminand ceea ce nu ii place, elimina si ceea ce l-a atras.
Cam astea mi-au venit momentan in minte si sunt curioasa daca si voi aveti astfel de “restrictii” din care ati invatat, relatie cu relatie.