Sfârşitul tău de capitol, începutul meu de viaţă

Pentru mine, ieri, situaţia s-a schimbat la 360 de grade. Cuvintele din cerul gurii, cândva sentimente, s-au înghiţit în sec şi nu vor mai fi rostite niciodată, chiar dacă, undeva în mine, aciditatea lor o să mă doară.

Îţi doreşte uneori, cum se întâmplă prin filme, ca atunci când te doare, să leşini- ca să nu mai simţi nimic, să te trezeşti şi să nu mai simţi nimic. În realitate, te doare în piep, de nu poţi să respiri şi ţi se strânge stomacul pe când tu, trup şi suflet, te desfaci în milioane de bucăţi.

E doar un moment, asemănător serpilor, când îşi reînoiesc pielea. Te zvârcoleşti în propriul trup, laşi ce e vechi în urmă şi te bucuri de un nou capitol din viaţa ta, dintr-o carte nouă, nu din continuarea celei vechi.

“-You are smart and lucky, at the beginning of a new chapter in your life, so do not dare to be sad.” Şi are dreptate. Am prieteni care îmi trimit astfel de mesaje la ora 8 dimineaţa, am oameni în jurul meu, care mă iubesc şi am, în faţă, momente de bucurie de care sunt conştientă.

În momentul acela de durere, conştientizezi că, doar aşa ai putea să devii mai puternică, chiar dacă plângi, îţi devii propriul erou pentru că alegi să nu mai lupţi într-o bătălie care nu se merită, pentru că nu tu, ci alţii sunt laşi, alţii sunt trădători…

First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win. ~Gandhi (Via Cris)

Vorbeşte, nevastă

Ţi s-a întâmplat să ai gânduri care nu-ţi dau pace, dar să nu le poţi împărtăşi cu partenerul? Fie pentru a te proteja, fie pentru a-l proteja; din jenă, din frică să nu fii înţeles, din teamă să nu fii interpretat greşit sau pentru că, pur şi simplu, ştii că n-o să te asculte şi, chiar dacă o să te asculte, n-o să te audă, decât superficial.

Nu-mi place când am astfel de gânduri, ca nişte molii flămânde şi încă n-am învăţat, din vechile greşeli, că nu poţi ţine totul în tine, nici dacă te supără doar pe tine, nici dacă supără mai multe persoane, inclusiv iubitul/iubita.

Din păcate astfel de lecţii nu se învaţă individual, când e vorba de cuplu. Bărbaţii însă, vor să vorbim mai puţin, poate pentru că nu ştiu cum să ne rezolve problemele şi, ca să fim sincere, uneori nu e de ajuns să fii doar ascultat, când ceea ce spui necesită şi nişte fapte.

Când termină de ros la gândurile tale, molile se mută de rod din sentimente, din răbdare, din amintiri frumoase, din speranţă şi rămâi, cum rămâne puloverul de lână, cu găuri pe la încheieturi, de scârţâie toată relaţia.

Slabă

Sunt slabă. Uneori am impresia că sunt taurul din ring, dar când să-mi pun coarnele în pământ, scoţând aburi pe nări şi dând din copite, mă transform… nici măcar în toreador, ci într-un simplu spectator la monstruozitatea asta de spectacol şi îngheţ.

Alţii sunt taurii, alţii sunt toreadorii. Eu doar văd lucrurile întâmplându-se şi, culmea, chiar şi atunci când taurul se îndreaptă spre mine, eu văd asta ca fiind un lucru bun, doar pentru că mi se întâmplă mie.

Sunt slabă, iar când eşti slab, de cele mai multe ori, te loveşti singur: de situaţii, de decizii, de nesiguranţă, de întrebări, de răspunsuri, de sentimente, de oameni. Aş vrea să pot spune ce gândesc şi să pot simţi ceea ce cred.

Zidesc cuvinte

Citesc, citesc, citesc. Am impresia că aşa nu-mi aud gândurile, dar ele zburdă printre rânduri de romane, împiedicându-se anemice, pentru că nu se mai hrănesc cu seva din mine. Mi-e milă. Uite cuvântul “iubire” cum stă întins printre alte cuvinte confuze. L-aş ridica, l-aş pune la locul lui, dar locurile pentru cuvinte se clădesc pe temelii de sentimente.

Străin

Nu-i bine. Nu-i bine nici aşa, nici aşa, nicicum. Ce e fericirea mea pe lângă nefericirea celorlalţi? Dar ce e nefericirea mea pe lângă fericirea altora? Pe toate le poate face omul, dar ca să fie fericit are nevoie de cel puţin încă o persoană.

Şi nu mă bucură nici jobul, nici şcoala, nici Anglia, nici Londra, nici autobuzele roşii, nici vacanţele, nici cadourile, nici planurile de viitor. Nimic nu-mi încape în minte- ocupată şi preocupată fiind cu alte planuri- poate mai mici, dar posibile în orice colţ de lume.

Sunt mulţumită, foarte, cu tot ce mi s-a dat, dar mă simt de parcă m-aş cufunda în cutii frumos ambalate, fără să apuc să le desfac, ca să văd ce e înăuntru. Îmi vine să urlu şi nu ştiu dacă de nervi, de bucurie, de frică, de… Şi-aş lăsa de la mine, dar nu asta e soluţia- am tot rezolvat problemele cu soluţia asta şi n-am ajuns decât la alte probleme.

Aşa m-am săturat de camere străine, de ţări străine, de oameni străini, de limbi străine, de sentimente străine, de bagaje, de stăina din mine. Azi mi-am salutat viaţa, a trecut pe lângă mine, mi-a râs în faţă şi m-a întrebat cât mai am să-mi plâng de milă?

Până nu mai rămâne nimic

Eu nu cred că trebuie să iubeşti oamenii pentru ceea ce sunt. Imaginează-ţi numai, cum să iubeşti un om urâcios la suflet? Sau un egoist, sau un zgârcit, sau un antisocial? Te schimbi- ca să îi fii pe plac, fiindcă ai impresia aceasta, că trebuie să îl iubeşti aşa cum este, chiar dacă te face să te simţi prost, nesigur, urât. O fi dragoste asta sau “nu ştiu ce să fac cu viaţa mea?”

Gelozia lor te transformă într-un fricos, neîncrezător nici în tine, nici în celălalt. Minciuna lor te transformă într-un nepăsător, dacă nu chiar într-un alt mincinos. Perfecţiunea lor te transformă într-un handicapat fără acte, fără leac- mereu incapabil de ceva, niciodată bun, niciodată frumos, niciodată perfect.

Eu nu vreau ca oamenii să mă iubească pentru ceea ce sunt. Eu sunt nimic fără ceilalţi; nu pot să râd, nu pot să visez, nu pot să mă îmbrac frumos, nu pot să gătesc, nu pot să cumpăr cadouri. Eu trebuie să mă completez cu celălalt, că doar pentru asta sunt relaţiile- nu pentru ca eu să iubesc tot, el să iubească tot, dar nimic să nu ne lege.

Eu iubesc oamenii şi pentru ceea ce sunt, şi pentru ceea ce nu sunt, dar mi-aş dori să fie. Îi iubesc până nu mai rămâne nimic; E grav să fii indiferent. Unii au asta în sânge, alţii trebuie să se prefacă- pentru că aşa e leacul: indiferenţa se tratează cu indiferenţă, dar ce te faci când nu eşti bolnav de aşa ceva?

Şi te gâtui să îi iubeşti pentru ceea ce sunt, până uiţi cine eşti tu. După aia iubeşti în neştire, de parcă ai fi în comă, iar inima ta ar alerga ca nebuna pe câmpul iubirii, numai ca să demonstreze că ea poate, că ea luptă, că ea iartă. Toţi facem câte un infarct în viaţă. Unora li se opreşte inima, altora li se opresc doar sentimentele din ea. Cred că e acelaşi lucru- la ce bun o inimă care nu simte nimic?

Obicei prost…

Pentru că, la un moment dat, blogul nu-ţi mai aparţine, deşi e al tău, am hotărât: fie iau o pauză, ca să nu devină totul prea personal, fie să scriu pentru că nu mă pot abţine. Da, am ales una din două, dar nu ştiu pe care, încă.

E greu să ţii în tine o învălmăşeală de sentimente, trăiri, experienţe şi visuri. Am crezut că e mai uşor să le pui jos, printre butoanele de la tastatură, dar cred că e mai bine să le păstrez acolo, unde le este locul. Fără ca oamenii să judece, fără ca oameni să compătimească, nici măcar să placă.

Cred că mi se trage de la prostul obicei de a-mi zângări rănile. Trebuie să învăţ să pun pansament şi să aştept… să treacă, fără să dau “boala” şi la alţii.

Screenshot din filmul Prince of tears

E atât de mare nimicul…

Mi se pare mie sau pentru tristeţe există mai multe combinaţii de cuvinte care să atingă, decât pentru bucurie? Am văzut, mai degrabă, posturi de două rânduri în care se anunţa o vacanţă, o călătorie, fără nici un extaz. Am văzut cuvinte care sunau simplu, deşi erau măreţe ca “Te iubesc”, “Te ador”, “Pentru totdeauna”; posturile triste însă, sunt scrise conştiincios- fără să se piardă o lacrimă de cuvânt.

Să fie durerea mai mare decât fericirea? Sau ne pasă mai mult când ne doare decât când ne este bine? E corect când spui “- Simt indiferenţă”? Poţi să simţi ceva ce nu există? Când e vorba de sentimente, după părerea mea, le ai sau nu le ai- niciodată la mijloc, iar indiferenţa, în cadrul acesta, tinde spre “-Încă mai iubesc, dar doare prea tare ca să mă bucure.”

E atât de mare nimicul şi atât de mic totul…

Te iubesc. Te iubesc? [The End]

– Ce s-a întâmplat, o să mă întrebi. O să las capul în pământ şi o să îţi spun că ai avut dreptate, dar n-a fost dreptatea mea, ci a ta. Lucurile devin rele sau bune prin ochii noştri şi nu e vina mea că am privit cu bunătatea ceea ce mi se întâmpla. Ştii sentimentul când ţi-ai dori să stai în ploaie, dar când plouă…mereu te ascunzi.

Am renunţat, la un moment dat, să mai scriu despre ce se întâmplă. Nu mai avea rost. Puteam la fel de bine să dau copy-paste, dar zilele mele nu sunt coli A4 pe care să mâzgâleşti. Certuri ascunse după bucurii mici- doza minimă de supraveţuire într-o relaţie complicată. Nopţi nedormite, gânduri tocate, uitate. Frică.

– Te iubesc, i-am zis. Te iubesc nu pentru că meriţi, ci pentru că pot. Nu pentru tine, ci pentru mine. N-am putut să te înşel, nici măcar să te mint că te-am înşelat. Aş fi vrut să se termine fără ca unul din noi să sufere, dar când e vorba de sfârşit, pe toţi ne doare- chiar şi pe cei cărora nu le pasă- e un dram de omenie în fiecare dintre noi.

Iubirea… iubirea pare atât de frumoasă pentru cei care sunt fericiţi, dar atât de mizerabilă pentru cei care cred că au găsit-o. Pentru mine, iubirea e ca o religie- niciodată nu ştii care e cea mai corectă, dar eşti convinsă că a ta trebuie să fie cea mai bună, fiind de ajuns să crezi, nu să cercetezi. Fiind de ajuns să întorci obrazul celălalt, când primeşti o palmă. Fiind de ajuns să ierţi. Fiind de ajuns să te rogi, dar în adâncul sufletului păcătos- mereu te întrebi- dacă sunt atât de bun şi cred, de ce mi se întâmplă toate relele? Îndoiala- o fi păcat sau credinţă? Indiferent de răspuns, eu am încetat să o mai slujesc.

Te iubesc. Te iubesc? Nu mă mai întreb, nu îţi mai spun. E rugăcinea mea, pentru zilele când o să mă doară- momentan mi-o spun în gând- ca să mă ascult, pentru prima dată în viaţa mea. Momentan, mă simt ca un cartuş, la o imprimantă veche. Vezi cum se termină rândurile şi totuşi ai mai vrea să citeşti, şi totuşi aş mai avea ce scrie, dar lucurile nu durează decât până la sfârşit.

Tu nu fi trist. Unde se termină pagina, e un colţ, iar după colţ apar mereu surprize. – Nu mai vreau să fim împreună, i-am zis, iar sentimentele, ca un lichid, mi-au inundat pieptul şi mi-au înnecat ochii. -Nu mai vreau, nu mai vreau, am repetat, ca să fiu sigură că sunt auzită, nu doar de el, ci şi de mine. Există un adevăr care doare îngrozitor- acela pe care nu ţi-l recunoşti.

Citeşte toată povestea ➡ AICI.

Să fii tu, să nu fii tu…?

Cred că am avea articole mai bune dacă am scrie lucrurile aşa cum sunt. Dar n-o facem, le luăm pe ocolite, le luăm cu frumuşelul, le luăm cu blogăritul- nici să pari patetic, nici prost, nici vulgar. Cel puţin aşa văd eu lucrurile. Dacă eşti anonim, îţi ascunzi numele. Dacă eşti public, îţi ascunzi adevăratele unele trăiri.

Sunt sigură că multe din posturile mele au fost interpretate, că s-au înţeles lucruri printre cuvinte. De exemplu, dacă scriu despre relaţii- se subînţelege că scriu despre relaţia mea- dar nu e aşa. Aş fi vrut să pot scrie, dar n-ar mai fi fost vorba doar de mine şi, atunci, nu pot nu vreau să fac public un lucru care îmi aparţine doar pe jumătate: cu jumătatea mea de adevăr, cu jumătatea mea de sentimente, cu jumătatea mea de gânduri…

Eu nu mai citesc lucrurile aşa cum sunt. Pentru mine o bloggeriţă cu numele Ana (exemplu) e o doar o bloggeriţă- dincolo de latura ei umană. Scrie cum poate, ce poate. Eu citesc pentru că îmi place- nu pentru că e adevărat, nu pentru că e despre ea, nu pentru că mă identific cu ceea ce scrie.

Bineînţeles că există o diferenţă între a nu scrie despre un lucru şi între a minţi- ca identitate online. Tot ce am scris până acum a fost pentru că aşa am gândit, aşa am simţit, aşa mi-am dorit, aşa s-a întâmplat sau aşa mi-am imaginat. Cel puţin în ceea ce mă priveşte.

Îmi place să citesc şi despre cum face cineva omletă, şi despre cum şi-a luat cineva amendă, şi despre cum suferă, şi despre cum e fericit- nu ca şi cum ar fi un tot, ci pentru că combinaţiile de cuvinte zac în oameni diferiţi. Suntem ca un DEX- fiecare din noi dăm alte explicaţii pentru aceleaşi trăiri.

recomand “invitatie la vals” de Mihail Drumeş

Te-ai identificat vre-odată cu un personaj dintr-o carte sau dintr-un film? Citind romanul, “Invitaţie la vals”, am zâmbit la anumite fraze, făcând asocieri între mine şi evenimentele din viaţa mea, crescând astfel curiozitatea de a citi cât mai repede finalul. O poveste de dragoste a doi tineri care, după ce s-au chinuit să se iubească unul pe celălalt, au ajuns să le fie frică de propria iubire. Ce face frica şi incertitudinea din sentimente? Află sorbind din paginile cărţii. O să scriu doar câteva din frazele care mi-au plăcut în mod deosebit, altfel ar trebui să transcriu romanul. Pentru cine vrea să o citească online, click AICI.

“Libertatea…Încercam impresia celui scăpat din închisoare, căruia i se pune la dispoziţie dintr-o dată deşertul Saharei , ca să se bucure de nemărginită libertate.”- ce să facă cu ea?

“Noi, femeile, când iubim, ne dăm integral mistuindu-ne în aşa fel încât nu ne rămâne decât umbra celor ce am fost. Iată de ce prăbuşirea noastră e aşa catastrofală.”

“Trebuie să ştii că nici o răzbunare nu e mai cumplită ca aceea care izvorăşte din dragoste.”

“Mereu mă osteneam să-ţi plac, să fiu aceea pe care o căutai şi, cu cât voiam mai mult, cu atât mi se părea că eram mai puţin. De când am fost a ta mă simţeam mai bună şi cu mine însămi.”

“Nu lăsa pasiunea să se urce la creier şi să-ţi ia minţile. Răteaz-o încă de la inimă. Cine raţionează în iubire, e stăpânul celuilalt.”

“Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cât bei mai mult, cu atât ţi se face mai sete.”

“Sunt bărbaţi crampon care, deşi duc o viaţă infernală, nu se pot despărţi de femeile lor.” Continue reading

furtuna care aduce pace

Uneori e bine să treacă câte o furtună, ca să ne răvăşească lucrurile, iar noi să facem un efort să le punem la loc. În timpul furtunii lucrurile fragile se pot sparge. Nu stă în puterea noastră să regretăm, e în firea legii. Oamenii sensibili au însă obiceiul să păstreze măcar cioburile, urmând ca la următoare furtună să se taie în ele…

de ce gresesc unii barbati?

E uman sa gresesti, doar ca uneori, in relatiile noastre, facem niste greseli ce pot fi evitate, astfel incat sa traim fericiti pana la…partaj 🙂 E normal, de-a lungul vietii, sa ai mai multe relatii, asta pentru ca nu toti au norocul sa isi gaseasca din prima, persoana potrivita. In toate din acele relatii investim sentimente. Suntem fericiti cand avem o relatie, suferim cand se termina, dar de fiecare data, cu trecerea timpului, el sau ea vor fi doar niste “fosti” despre care vom povesti “actualilor”.

Dupa parere mea, consider ca unii barbati, intr-o relatie, gresesc de doua ori:
1. cand se chinuie sa fie iubiti.
2. cand nu stiu ce sa faca cu dragostea.

1. La inceput, toata lumea e fericita. Nu ne mai saturam de vorba, de pupat, de mangaiat. El nu stie ce sa ii mai spuna, ce sa ii mai faca ca sa ajunga in pat, ea nu stie cum sa faca acelasi lucru, doar sa nu dea de banuit ca ar fi o fata cu moravuri usore. Dupa aceea, cateva zile si nopti nu se mai iese din casa. Iar de aici barbatul nostru greseste. Dupa ce o face “a lui” incearca sa ii puna aceasta eticheta peste tot:
*nu-mi plac prietenele tale
*nu vreau sa mai vorbesti cu fostul
*nu vreau sa mai iesi in cluburi fara mine
*nu vreau sa vad mesaje si apeluri secrete
*vreau sa stiu mereu unde esti si ce faci
Fetei, la inceput, i se pare amuzant si chiar dragut sa ii faca pe plac, oricum cu prietenele nu mai iese de cand e cu el, fostul oricum era prea nashpa iar in club puteti iesi impreuna. Nimic rau, pana acum. La un moment dat devine frustrant, atat pentru ea, cat si pentru el. Din frica sa nu o pierzi ca poate ti-o fura altul, o pierzi pentru ca devii tu altcineva.
Barbatii gresesc cand dau fetei impresia ca mereu o sa fie ca in prima saptamana. Crezi ca nu e nimic din ce a fost fostul, ca totul e foarte frumos, ca de data asta o sa mearga.
Ne place sa ne cucerim unul pe celalalt, uneori cu propriile calitati, alte ori doar cu “mici pacaleli”. Si el, si ea, gresesc cand isi dau siguranta relatiei.
Unei fete nu trebuie sa ii dai niciodata siguranta relatiei, iar aici nu ma refer la inselat. Ma refer la acea atitudine prin care ii dai de inteles ca se poate termina oricand, chiar daca si tu o iubesti. Daca o faci sa creada ca esti doar al ei si ca o sa fii tatal copiiilor, s-ar putea sa isi doreasca inca putina aventura, chiar daca te iubeste.
Bineinteles, trebuie sa stii cand sa aplici regula, daca o tii mereu cu aceasta frustrare, s-ar putea sa iti dea papucii.

2. Ti-a spus ca te iubeste. I-a spus si celui dinaintea ta, ii va spune si viitorului. Te iubeste pentru ceea ce esti, te-a cunoscut pana acum si a vazut exact cand esti porc, cand esti romantic, cand esti enervant, cand esti cel mai bun din lume. Te iubeste, nu ai ce sa ii faci, decat sa o faci sa nu te mai iubeasca. Poate si tu o iubesti la fel de mult, desi fetele au mereu tendinta sa creada ca iubesc de nu mai pot, pana la urmatorul iubit.
Barbatii gresesc crezand ca daca sunt iubiti, totul e foarte bine, nu poate sa fie nimic rau.
Asa cum unei femei trebuie sa nu ii dai siguranta relatiei, asa trebuie sa ii dai si motive sa te cucereasca, motive sa-si alimenteze iubirea, motive sa nu se uite la altul de pe strada, motiv sa nu cada in ispita cand altul, ALT BARBAT, ii cere numarul de telefon.
Trebuie sa intelegeti, cu ea, cu alta, acum, peste 10 ani, va fi exact la fel. La un moment dat veti sti totul despre celalalt, subiectele de discutie nu vor mai fi despre fosti, ci despre voi…
Inainte de a parasi iubita, inainte de a o insela, crezand ca poate nu va potriviti, ganditi-va ca cealalata poate fi exact la fel sau chiar mai rea.

Am scris acest post pentru ca am inteles de ce pe unii ii parasim fara sa ne pese, iar pe altii ajungem sa ii veneram pana la rangul de “barbat perfect”, desi stim si noi foarte bine ce avem acasa. Femeia nu e proasta pentru ca nu sta cu unul care ii ofera tot, femeia e nebuna pentru ca doreste sa munceasca pentru a obtine acele lucruri, isi primeste o satisfactie in felul acesta.  “Ac-ul de cojoc” nu e intotdeauna placut la intepat, dar cand reuseste sa coasa ceva frumos, suporti si “micile accidente.”

Urmeaza de ce gresesc unele femei.

momente unice

hug-meSunt momente in viata cand tot ce iti doresti e o imbratisare, o vorba buna sau o voce calda de acasa.  Sunt momente cand un : “suntem bine” inseamna o pace globala. Sunt momente in care realizezi ca tot ce ai mai scump e familia ta, chiar daca in sufletul tau stii tot timpul acest lucru, in astfel de clipe incerci sa cristalizezi fiecare amintire, fiecare cuvant spus, fiecare sfat. Cand toti oamenii rai din jurul tau, toate vorbele si actiunile lor nu fac 2 bani atata timp cat stii ca familia ta iti este alaturi, indiferent de km distanta. Sunt momente cand iti apreciezi prietenii fie si pentru un zambet. Momente cand pentru tine acestea sunt doar niste cuvinte, iar pentru mine sentimente… Momente cand regreti ca i-ai cumparat iubitei ditamai buchetul de flori+cadoul de 14 februarie, iar mamei tale i-ai trimis doar un sms de 8 martie. Momente cand ai preferat sa te plimbi cu iubitul decat sa mananci impreuna cu ai tai, momente cand i-ai lasat singuri pe parintii tai de sarbatori ca tu sa te poti imbata cu prietenii, cand uiti de ziua fratelui tau, dar niciodata pe cea a iubitului, iar cand iti amintesti te simti mizerabil. Sunt zile in care ii plictisim pe iubitii/iubitele noastre cu zeci de “te iubesc”, dar prea putine zile in care spunem macar un “multumesc” parintilor nostri. Momente cand trimitem zeci de sms-uri, si poate niciunul pentru mama, sora sau fratele nostru…

grapefruit si barbatii!

6Se spune ca un barbat care isi iubeste partenera nu e capabil sa o jigneasca, sa o minta, sa o insele, sa o loveasca, sa o nedreptateasca, sa o fure, sa o maltrateze, sa o violeze, sa o traumatizeze, sa o faca sa sufere, sa nu o respecte, sa o umileasca, sa nu aiba grija de ea, sa nu o trateze egal cu el, sa nu o ajute, sa o foloseasca, sa …

Morala mea:
unii barbati ori sunt lipsiti de sentimente, ori nu sunt indeajuns de barbati!!!