Se intampla uneori sa nu gasim debitorii acasa, dar la telefon raspund copiii lor. Saptamana aceasta, de exemplu, mi-a raspuns un baietel, in jur de 7-9 ani. Am intrebat daca pot sa vobesc cu unul din parinti si mi-a zis ca sunt plecati la servici. Apoi ma intreaba: “Doamna, sunati de la banca?”. Ii spun ca da, mirata ca stia, probabil se discuta foarte mult in casa despre datoriile de la banca si imi zice: “Nu stiu ce sa ma mai fac cu ei, doamna,  de si-ar plati o data bancile ca sa imi cumpere si mie bicicleta…”
Alta data mi-a raspuns o fetita pe care am rugat-o sa isi noteze numarul de telefon ca sa il transmita parintilor, la care ea: “Doamnă, nu tiu sî scliu, dar o să ii tlansmit”. Am intalnit insa si pici foarte binevoitori:
1. “Numai un piculeț să iau un pixuleț si o foicică și notez.”
2. “zelooo, tlei, unu, zeeeeeelo,tlei, tlei”
Mi-a facut ziua mai usoara o fetita care m-a confundat cu mama sa:
Ea:”Maaaaaami, stiu ca tu esti si vrei sa verifici daca sunt acasa”
Eu:”Nu sunt mami tau…”
Ea:”Hai mamiiii, esti mai rau ca un copil…”
Iti faci ziua de servici mai frumoasa cand auzi vocea unui copilas, cand te fac sa razi, sa zambesti. Ce bine mai era cand eram copil, cand iti intindeau toti bratele, iar tu fugeai spre cel care iti dadea ceva bun. 🙂
Imi doresc un copilas. Vorbesc serios.// Un copilas pentru inceput :))