Stiu ca nu pot salva lumea si cred ca nimeni nu e interesat intr-adevar de acest lucru. Stiu ca nu pot sa fac anumite lucruri doar pentru ca am pus acel “nu pot” in fata. Asa cum fiecare din noi stie cu siguranta anumite lucruri, dar pentru ca ne sperie realizarea sau nerealizarea lor devenim ignoranti. Stim ca sportul e bun pentru sanatate, dar parca asteptam acei 40-50 de ani cand o sa ne pocneasca oasele si o sa spunem: n-am avut timp in tinerete sa alerg putin prin parc. Poate atunci o sa preferi sa te doara picioarele de la fotbal decat mainele de la fifa 2009. Avem timp si vointa sa mancam: niciodata timp si vointa pentru o alimentatie sanatoasa. Nu avem acest timp pentru cine? De ce ne simtim mereu in criza de timp? Ne grabeste cineva sa ne traim viata? Facem atatea lucruri pe baza unor reguli nescrise, ne-am contemplat in traditii si obiceiuri incat, daca traditia spune sa muncesti sau sa nu muncesti, faci intocmai. Nu mai avem liberatea de decizie pentru ca traim intr-o era democratica. Am transformat credinta, ne-am uitat valorile, am devenit o turma, unde fiecare are “Dumnezeul lui”, asta in cazul in care nu se crede el insusi un zeu.
Scriu pentru ca gandurile mele nu le poti gasi pe google.