toata lumea ma cearta

sick_fishAseara fratele meu m-a sunat ca sa imi zica ca nu fac aia, nu mananc aia, nu am grija de mine, ma consum prea mult…Dupa 10 minute m-a sunat din nou, si-a mai amintit cateva… Fishuc m-a certat toata ziua: ca nu mananc aia, ca nu ma culc la ora aia…Dimineata m-a sunat mama si dupa “iubita mamei” a urmat: ca tu nu mananci aia, ca tu nu te odihnesti indeajuns… Hey!!! Nu sunt bulimica si nici nu sufar de anorexie, iar despre oboseala si lipsa timpului: vorbiti cu statul roman! Apreciez totusi grija lor, azi ma duc la medicul de familie!

😦    😦    😦    😦

//later edit: il sun pe medicul de familie: *programare abia pt saptamana viitoare, **analize nu poate sa imi mai faca pt ca le-am mai facut o data anu’ asta, in februarie… Multumesc statului roman pentru asigurarea medicala si pentru faptul ca platesc un procentaj din salariul meu pentru aceste servicii de calitate! Huoo!!!

Vesti bune de la Administratia financiara!!!

funny_moneyCumnata mea lucreaza la banca, iar mail-ul pe care mi l-a trimis m-a bucurat nespus: SA  FIM  OPTIMISTI! ne indeamna ea:

" Vesti bune de la Administratia financiara!!!

Statul roman va elimina impozitul pe venit. Procesul cuprinde doua etape, deoarece este unul amplu si complex. Prima etapa este si cea mai importanta, dar si cea mai aplicabila din punct de vedere al legislatiei in vigoare.

In prima etapa se va elimina venitul."

Legislatia ca materie obligatorie

studyDaca as fi Ministrul Invatamantului as introduce Legislatia ca materie obligatorie in licee. Pentru ca nu e corect ca doar avocatii, juristii si celelalte organe competente sa stie regulile si obligatiile, mai ales obligatiile. Pentru ca nu e corect sa ai drepturi si sa nu stii de ele. Stiinta iti da posibilitatea sa alegi: fie provii din maimuta, fie esti minunea lui Dumnezeu, dar dupa ce alegi una dintre variante, trebuie sa stii sa iti traiesti viata ca OM, iar denumirea de “Drepturile Omului” nu e doar o sintagma. Nu e vina statului ca nu ai stiut de ce drepturi beneficiezi, e de datoria lui insa sa te penalizeze la fiecare incalcare. Pentru ca statul stie. Cum era cu accesul la informare? Da, invatam de sute de ani formule si gramatica, dar cand ajungem in fata unui ghiseu sau cand ne confruntam cu o situatie mai deosebita, “va rog-“ul nostru frumos este calcat in picioare. Pentru ca  <<Legislatie>> nu inseamna<< Codul Bunelor Maniere>>, Legislatie inseamna cunostinte. Cunostinte folositoare!

cu acte in regula

contract de muncaE greu pentru un strain sa se angajeze cu contract de munca intr-o tara straina, avand in vedere ca exista multi cetateni someri, iar asta inseamna ca statul roman imi acorda mie avantaj, in defavoarea unui cetatean roman. Bineinteles, prin legea asigurarilor sociale, contribui si eu la fondul acestora. Azi am semnat contractul, a durat mai bine de o luna pentru a primi aprobarea de la Biroul de Ocupare a Fortei de Munca. Imi place ceea ce fac prin insasi experienta pe care o capat zi de zi. Cred ca nenea Ceausescu ar fi fost mandru de mine 🙂 si mi-ar fi acordat cetatenia fara prea multe discutii. Apropo, ca tot veni scrisul despre cetatenie, maine imi incerc norocul la Primaria Sectorului 1, sper sa gasesc oameni draguti care sa imi raspunda mai mult decat “Nu ţine de noi” si tot maine, am ultimul examen.  Sa-mi fie de bine 🙂