straini

Sunt oameni care se gandesc ce sa iti cumpere de ziua ta, sunt oameni care uita de ziua ta si mai sunt oameni care uita de tine. Mai e o categorie de oameni care se gandeste cum sa te faca sa zambesti, intr-o zi de marti, orice data, orice an.

Vreau sa multumesc celor care m-au tag-uit in pomul lor de Craciun sau mi-au trimis mesaje dragute pe Facebook si multumesc tuturor celor care dau RT pe Twitter. Ma faceti sa ma simt bine si va sunt recunoscatoare.

Multumesc lui Smiley_Tgv pentru faptul ca s-a gandit sa imi faca o surpriza, realizand un slide foarte dragut la el pe blog. Sa-ti dea Dumnezeu vizitatori 😆

Multumesc Gabrielei care ma reaminteste mereu printre posturile ei, iar eu nu reusesc de fiecare data sa ii multumesc personal. Multumesc pentru gandurile bune.

Multumesc Adei Verde pentru ca nu stiu cine e. Da, pentru ca nu stiu cine este, iar asta m-a facut sa zambesc larg pentru ca un necunoscut se gandeste la mine.

Multumesc celor care imi lasa offline-uri pe messenger, intrebandu-ma daca sunt bine. Multumesc colegelor de la facultate care imi trimit mailuri, ba cu un gand bun, ba cu materiale funny pentru blog.

Multumesc celor care m-au pus in lista lor de blogroll. Unii chiar fara sa ceara nimic in schimb si pe care i-am gasit intamplator. Stiti ce zambet curat ati zmuls de la mine? Nici nu va imaginati!

Multumesc celor pe care i-am uitat ca nu m-au uitat si ca nici nu s-au suparat pentru asta. Multumesc tie, comentatorule de zi cu zi, pentru ca iti gasesti timp sa vii si pe la mine si sa lasi un gand bun sau o critica constructiva.

unperfect-girl Am inceput sa cred ca imi cam bat joc de cuvintele spuse candva, iar asta nu imi sta in fire. Avem noi oamenii o calitate de a ne preface ca totul e frumos, ca suntem a naibii de fericiti doar-doar o crapa vecinul de ciuda, iar insatisfactia lui ne pune un ranjet pe fata…atat de meschin incat chiar incepem sa credem ca suntem fericiti si ca ne merge bine. Ihim. Imi mai place ca vorbim doar despre lucrurile si evenimentele frumoase din viata, cele urate le tinem doar in familie. Shhht. Stiu ca am zis aici ca vreau posturi optimiste pe blog, dar asta nu inseamna ca trebuie sa scriu doar despre cum m-a cucerit iubitu’, ce note mari am luat la examen, unde m-am angajat, iar eventual daca m-ar insela prietenul sa ma fac ca mi-au cazut butoanele de la tastatura, poate chiar sa-mi sterg blogul [ha!], sa nu spun despre restante [inca n-am] sau sa ma prefac ca sunt o fata optimista si sa scriu posturi despre cat e de frumos sa iubesti, cand defapt habar nu am. Se pare ca lumea ma place pana cand incearca sa ma schimbe, iar cand se intampla asta nu imi mai place mie. Si cred ca asta se intampla cu toti. Il gasim atat de interesant pe un strain, ne fascineaza totul la el, vrem sa-l cunoastem, ne place ca avem lucuri comune, ne place chiar si cand nu avem multe lucuri in comun cu scopul de a dezvolta noi interese, dar NU STIU de ce, imediat cum strainul devine iubit, iubita, prietena, sot, sotie…incercam sa schimbam, sa interzicem, sa impunem reguli…pana in momentul in care STRAINUL devenim chiar noi faţa de cealalta persoana. De ce n-am mai scris pe blog? Pentru ca, la un moment dat, avem atatea de spus incat nu spunem nimic. Exact ca in ziua de marti la facultate, cand am cursuri de la 10.00 la 20.00 si, pur si simplu, uneori tocmai pentru ca sunt atat de multe, nu merg la nici un curs. Sâc! Consider ca pot sa fiu prietena tuturor si dusmanul nimanui pentru ca nu pot sa port pica sau sa urasc. De aceea, cand nu-mi poti fi prieten nu esti decat unul din cei 6 miliarde.