Am o stare din aia, de parcă sufletul mă priveşte din afară şi mă întreabă:- Ei bine, şi acum ce o să faci? Prostuţul, nu ştie că, din moment ce e afară, eu nu mai simt nimic.
N-am zburat niciodată cu paraşuta, nu am mers niciodată cu bicicleta şi n-am îngrijit niciodată o floare. Cu toate astea, îmi doresc să fac toate astea- deşi mă sperie- aşa cum m-au speriat toate lucrurile pe care le-am făcut până acum.
Nu ştiu, am simţit mereu nevoia ca mai întâi să-mi spun că nu pot face ceva- ca apoi să încerc- convinsă că n-am să pot, dar că am s-o fac. Aşa cum îmi spun acum că sunt prea slabă, ştiţi voi- pentru când o ieşi Batman din mine.
Cazi si te ridici, nu mai ai 2 ani sa te ia mama de mijloc si sa zica “hoooopa sus”. Cazi din nou, privesti in jur, alti oameni se impedica, poate chiar de aceleasi obstacole ca si tine. Nu e nimeni sa le fereasca, nu a invatat nimeni sa le ocoleasca, asa e firea omului. Te lovesti, iti bandajezi singur ranile, ai vrea sa plangi, dar te gandesti ca nu are rost…oricum nu te vede nimeni, nici macar pentru tine nu mai plangi…sunt altii care fac asta si, curios, esti satisfacut stiind asta. Treci pe langa inghetata din vitrina cu privirea inainte, iti mai amintesti cand, cu ani in urma, stateai lipit de geamul magazinului, savurand fiecare aroma, topindu-ti ochii la fiecare cornet? Acum cumperi bere si carnaciori, peste cativa ani medicamente ca sa sfarsesti intr-un final cu cateva bomboane date pentru mantuirea sufletului tau. Cazi si te ridici si pentru ca te doare, uneori pui piedica si celui de langa tine, ca sa stii ca nu esti singurul care sufera. Lucrezi non-stop de parca Dumnezeu te-ar fi pus in priza. Faci bani. Multi bani. Nu te mai opresti. Treci pe langa magazinul cu inghetata si pui capul in pamant. Ce s-a intamplat cu copilul din tine care, cu ani in urma, ar fi dat tot maruntul pentru asi infinge dintisorii in bulgarasul acela rece? Ai invatat sa cazi si sa te ridici, ai invatat sa privesti doar inainte.
Grapefruits - blog scris cu vitamine 