N-am spus niciodata pana acum “te iubesc”.  Poate in acel moment asa credeam, acum insa sunt sigura ca n-am iubit niciodata. Spun asta pentru ca la cel mai mic impediment, ma retrageam. Daca nu imi placea ceva, renuntam. Nu simteam nevoia de a fi sincera si cu cat celalalt se implica mai mult, cu atat ma indepartam eu. E usor sa spui acel “te iubesc”, cu atat mai mult daca nu simti asta, sunt doar niste cuvinte. Vorbesc la trecut pentru ca in prezent nu imi mai este atat de usor sa spun asta si nu stiu daca e pentru ca iubesc sau pentru ca nu mai vreau sa fac greseala de a o spune pur si simplu. Acum simt ca fiecare sentiment al meu se amplifica si, paradoxal, sentimente de frica, ura, incredere, fericire, extaz, daruire, dor, dezamagire, dorinta…pot exista in acelasi timp. Daca inainte la prima piedica ma ridicam si ma intorceam din drum, acum am puterea sa ma ridic, sa merg inainte si sunt pregatita pentru urmatoarea piedica. Pentru ca iubirea nu ti se ofera pur si simplu, altfel nu o pretuiesti. Am privit in ochi si am spus in gand ” te iubesc”. Am simtit ca orice sunet ar fi stricat momentul. 

p.s. oricum pestii nu vorbesc 🙂