Cred ca inainte de comunicarea in cuplu, un aspect mult mai important este increderea. Degeaba comunici cu cel de langa tine cand nu crezi ceea ce ti se spune, cand ai dubii si cand exista incertitudine. Eu una, am mai zis, nu as putea sa stau cu cineva care imi da senzatie de nesiguranta, incertitudine si neincredere. Sa nu confudam totusi neincrederea cu gelozia. Cel putin eu le vad putin diferit. Cand spun neincredere ma refer la faptul ca nu esti sigur/a de actiunile celui de langa tine, de deciziile pe care le poate lua, de slabiciunile lui, de sentimentele lui. Cred ca din cauza neincrederii intervine si gelozia aia bolnava, exagerata. Mai cred ca la un moment dat fiecare din noi am tradat increderea cuiva sau, la randul nostru, am fost tradati. Poate nu din rautate, ci mai degraba din cauza varstei, curiozitatii, nepasarii. Am tradat prietene, prieteni, frati, parinti, iubiti, iubite…ne-am tradat pe noi insine, iar din asta cu siguranta am invatat ceva. Cred ca e cel mai minunat sa fii sigur/a de ceea ce ar face sau spune jumatatea ta in anumite situatii. Sa stii ca nu te-ar dezamagi si nu te-ar face de rusine, sa fii mandru/mandra de el/ea in anumite situatii. Anul acesta am fost oarecum surprinsa de situatiile delicate in care au fost implicati mai multi prieteni, de genul masculin. Se pare ca fetele au luat-o rau pe aratura si, au falsa impresie ca, daca fac ce vor ele, sunt puternice, destepte si independente. Am mai observat starea de libertatea pe care cred fetele ca o au intr-o relatie si se ghideaza prea mult dupa zicala :  pai ce, daca el e baiat are voie, eu de ce nu as putea sa fac la fel? Am mai observat dorinta de o relatie stabila, serioasa din partea baietilor, doar ca se pare ca nu mai au cu cine. Se pare ca asa au perceput unele din noi “emanciparea”…