Când eram la şcoală, sâmbăta dura cât 5 zile, pentru că temele le făceam abia duminică şi încercam astfel să fac sâmbătă tot ce îmi aducea plăcere. Când munceam, ziua de sâmbătă dura cât o lună, chiar dacă dormeam până la amiază. Acum, când nu fac nici una, nici alta pot spune că sâmbăta nu e decât o zi oarecare. Aşa că: fiţi fericiţi că aveţi şcoală, fiţi fericiţi că aveţi job, fiţi fericiţi că aveţi o sâmbătă deosebită!
P.S. voi să nu credeţi tot ce spun 😆
Nu mă deranjează mersul la serviciu, ci faptul că trebuie să aştept opt ore până pot să plec acasă.
Cred ca in acest moment sunt cel mai amar grapefruit existent pe piata romaneasca. Am si motive. Marti, dupa 3 ore de somn, 6 ore de munca, facultate si bagaje, am ajuns la autogara, in ciuda traficului, si am pornit spre Suceava. Pe la jumatatea drumului, ploi torentiale, fulgere si tunete: semnalizau oarecum ceea ce urma sa se intample a doua zi. Am ajuns pe la 3 dimineata, am adormit ca un bebelus. Dimineata, la 8, am luat cu asediu institutiile publice care AR FI TREBUIT sa se ocupe de dosarul meu pentru cetatenie, cel putin cu o informatie CORECTA! Plimbata de la un ghiseu la altul doar pentru a afla ca nu “ţine de ei”, “nu stim sigur”, “mergeti acolo” ca de acolo sa fiu trimisa dincolo si tot asa. Pana la urma, domnul de la evidenta persoanelor ne spune ca toata treaba se rezolva NUMAI si NUMAI la Bucuresti. Mentionez ca toate aceste ORE am fost insotita de tatal si fratele meu mai mic, veniti si ei de acasa. N-am reusit sa ma vad cu fetele, am luat primul autocar spre Bucuresti. Iarasi o noapte de nesomn. De dimineata am fost la toate primariile din toate sectoarele ca sa ni se spuna ca totul se rezolva foarte simplu la Suceava, cel putin pentru fratele meu mai mic, eu pot sa imi depun dosarul si in Bucuresti, spre fericirea domnului dragut din Suceava. Houuu!! Tatal meu s-a reintors in Suceava, sper sa rezolve ceva. Oricum, a spus ca prefera o saptamana tura: Bucuresti-Suceava, decat o zi intreaga metroul, Ratb-ul si tramvaiul din capitala. Cred, SPER ca la sfarsitul lui august sa obtin cetatenia. Ma bucur ca maine e vineri, chiar daca o sa ma trezesc la 6 si o sa ma intorc la ora 19 acasa, stiu ca vine weekend-ul!!!
Cum spune profesoara de la protocol: functionarii publici au impresia ca muncesc, dar cel mai aiurea e ca trebuie sa demonstreze ca lucreaza, iar asta le ocupa tot timpul. Au cea mai usoara munca: “Nu stim”, “Nu ţine de noi”!
Din pacate, toata ziua am fost pusi pe fuga, am cutreierat capitala in lung si in lat, sincer va spun, n-am reusit sa am un “family moment”.
“…nici macar nu-mi pasa de ce s-a intamplat. N-am s-o sun, nici nu vreau sa ma sune. Nu acum. Nu vreau sa aud niste explicatii banale, nu vreau sa aud cum ma minte, IAR. Capitol inchis, cel putin pentru o perioada.
In dupa amiaza asta plec cu Vlad si niste prieteni, pentru cateva zile, in Germania. Sunt nebuni astia, cica: “Hai, luam masina si mergem, doar nu suntem degeaba in ue :-j, mai ales Alex e pana in gat :)[not funny, dar au si ei dreptate…]”. Vreau sa ma uit de un motor. Deja mi-am facut bagajul. Simt ca o sa fie aventura weekendul asta. Mesaj. Nu vreau sa-l citesc. […] Sper sa incep sa scriu lucruri interesante in jurnalul asta si nu doar smiorcaieli prostesti, pana la urma, EA e doar o copila…si, iar ajung la ea…Gata, bagaje si…Germania!!! Asteapta-ma, ca vin 🙂 “
Citeste tot jurnalul lor de pana acum.
Grapefruits - blog scris cu vitamine 