Revin cu încă un text din cărticica din care citam şi-alaltăieri:
Când maghiarii te invită la ei acasă, trebuie să bei până la ultimul strop de alcool şi să mănânci toate felurile de mâncare pe care ţi le oferă. Scuzele nu sunt acceptate. Dacă refuzi să guşti vreunul din preparatele făcute de gazdă, eşti considerat deosebit de nepoliticos. Astfel încât, atunci când te întreabă: “Mai vrei o porţie?”, răspunsul nu poate fi altul decât: “Da, vă rog”. Şi dacă îndrăzneşti să spui: “Nu, mulţumesc”, farfuria este umplută oricum, cu exclamaţia: “Puţină… (numele unei mâncăruri grele) n-are ce să-ţi strice!”
Arareori se întâmplă ca o gazdă să întrebe dacă cineva dintre cei de faţă este vegetarian sau ţine vreun fel de regim. Acasă n-ai decât să ocoleşti carnea sau să preferi legumele, dar asemenea extravaganţe nu sunt permise când eşti musafir.
Merită însă să te supui regulilor ospitalităţii ungureşti, căci specialităţile bucătăriei naţionale sunt delicioase, iar regim poţi oricând să ţii a doua zi. Cei care se tem de calorii nu trebuie să accepte invitaţii la prânz sau cină, mai ales la ţară. Maghiarii încă nu suferă de obsesia siluetei.
Ţin minte o fază petrecută acum câţiva ani, într-o vară, la o sindrofie unde nimerisem împreună cu vărul Keitel: mama unui prieten comun îşi sărbătorea ziua de naştere. N-are pic de sânge unguresc, e româncă get-beget, se trage de undeva din Moldova şi, foarte probabil, nici alte influenţe nu există dinspre strămoşii săi.
Am fost serviţi cu preparate excelente, gustoase şi multe, numai că de la un punct n-a mai intrat nimic, ba până şi-un alt amic, ceva mai tânăr şi mai mâncău de felul lui, a refuzat ofertele care continuau să vină cu nemiluita – pur şi simplu abia dacă mai eram în stare să bem un gât de vin sau de bere, crăpelniţa nu mai intra şi pace!
După un timp, apare celălalt văr Keitel, fratele celui pe care-l ştiţi mai bine de pe-aici. Întârziase motivat: era o duminică în care fusese nevoit să muncească. Drept urmare, a venit şi înfometat din cale-afară. Aşa că s-a aşezat la masă şi n-a stat mult pe gânduri – imediat s-a apucat să se-nfrupte din bucatele care i se înfăţişau cu generozitate, spre deliciul gazdei noastre. Dintr-o dată, doamna se luminase la faţă şi uitase cu desăvârşire că noi, răutanii, nu fuseserăm în stare să ne bucurăm de minunatele produse cu care ne omenise.
Mihai Hristea 