De 8 Martie 2024

Tot vineri s-a nimerit şi asta, logic, deci să petrecem şi azi…

…cum se cuvine – şi toate cele bune doamnelor şi domnişoarelor! 😉

Hai weekend excelent s-avem toţi!

De Sf. Ion 2024

O glumiță haioasă-n dar și toate cele bune tuturor…

…sărbătoriților și sărbătoritelor de ieri => LA MULȚI ANI!!! 😉

Hai săptămână superbă s-avem toți!

BBQ Night with Greek Traditional Music

Ajungem şi-acolo, dar mai întâi o paranteză microbistică: la pauză nu-mi venea să cred cât de bine a jucat Steaua în prima repriză, la final m-am enervat din cauza reacţiilor unor români care se bucurau c-au pierdut ai noştri, am tras câteva înjurături, am ascultat vreo două piese de Metallica, m-am calmat şi am pus cornul.

Boon, să revenim acum la greci.

Imediat ce-am ajuns la hotel, fătuca de la recepţie – prima, nu cea care se mira că vrem gyros – ne-a anunţat că sâmbătă seară, adică ziua următoare, suntem aşteptaţi la un grătar cu muzică tradiţională grecească interpretată live.

Amicul V. reacţionează: man, îţi dai seama că iau câte una din fiecare astea din ofertă! Chiar, ce-s bifteki şi souvlaki? Bifteki-s chiftele, iar souvlaki frigărui.

Mie nici prin cap nu-mi trecea că, după două rânduri de înot şi plajă, la mare şi apoi la piscină, după masa de prânz, chiar nu voi mai fi în stare s-o învăţ pe Blonzime să danseze greceşte, ea la prima vizită în Grecia fiind, aşa că-n zori de zi încercam să surprind pentru posteritate ce se vedea de pe balconul nostru:

20150725_074545

Undeva în dreapta cadrului puteţi observa o viloaie albă despre care eu spun că e tipic grecească, ceva mai jos un soi de aquapark, iar palmierul din prim plan mi se pare genial!

Clădirea un pic mai înaltă din stânga, în plan secund, e Hotel Cromwell, unul de cinci stele, unde prietena care s-a ocupat de rezervări voia iniţial să ne ducă şi pe noi. Am căzut cu toţii de acord: mai bine că n-a făcut-o, că preţul era dublu pentru servicii identice, ba te mai taxau şi pe şezlong, plus că nouă ne-a plăcut la nebunie la Sun Beach Platamon!

Şi vine seara mult aşteptată. Eu am întârziat la masa de la Beach Bar, unde se desfăşura ghiduşia, pentru că îmi făcusem de lucru: încercam să depistez motivele pentru care routerele de pe holuri nu duc “uaifaiul” şi până-n camere.

Mă rog, n-am rezolvat nimic şi nici n-am mai apelat la ajutorul oamenilor din zonă, că şi-aşa inventasem, împreună cu amicul V., în mai puţin de 48 de ore de la sosire, un nou sport extrem: fututul la creieri de personal angajat cu întrebări aiuristice gen “v-a lovit criza atât de tare încât nu mai aveţi bani să plătiţi utilaje pentru a scoate bolovanii din mare sau pietrele alea de la mal au scop terapeutic?”

În fine, ajung pe plajă unde petrecerea era-n toi şi crăpelniţă cât cuprinde. Doar că eu mi-am adus aminte că joacă Steaua cu CFR Cluj fix la ora aia şi am făcut bairam pe LiveScore.

Dar staţi că mâne vă povestesc ce fu duminică, la taverna de familie care avea să devină preferata noastră!

Hai ne-auzim şi, logic, FORZA STEAUA!

Bucuria ospitalităţii

Revin cu încă un text din cărticica din care citam şi-alaltăieri:

Când maghiarii te invită la ei acasă, trebuie să bei până la ultimul strop de alcool şi să mănânci toate felurile de mâncare pe care ţi le oferă. Scuzele nu sunt acceptate. Dacă refuzi să guşti vreunul din preparatele făcute de gazdă, eşti considerat deosebit de nepoliticos. Astfel încât, atunci când te întreabă: “Mai vrei o porţie?”, răspunsul nu poate fi altul decât: “Da, vă rog”. Şi dacă îndrăzneşti să spui: “Nu, mulţumesc”, farfuria este umplută oricum, cu exclamaţia: “Puţină… (numele unei mâncăruri grele) n-are ce să-ţi strice!”

Arareori se întâmplă ca o gazdă să întrebe dacă cineva dintre cei de faţă este vegetarian sau ţine vreun fel de regim. Acasă n-ai decât să ocoleşti carnea sau să preferi legumele, dar asemenea extravaganţe nu sunt permise când eşti musafir.

Merită însă să te supui regulilor ospitalităţii ungureşti, căci specialităţile bucătăriei naţionale sunt delicioase, iar regim poţi oricând să ţii a doua zi. Cei care se tem de calorii nu trebuie să accepte invitaţii la prânz sau cină, mai ales la ţară. Maghiarii încă nu suferă de obsesia siluetei.

Ţin minte o fază petrecută acum câţiva ani, într-o vară, la o sindrofie unde nimerisem împreună cu vărul Keitel: mama unui prieten comun îşi sărbătorea ziua de naştere. N-are pic de sânge unguresc, e româncă get-beget, se trage de undeva din Moldova şi, foarte probabil, nici alte influenţe nu există dinspre strămoşii săi.

Am fost serviţi cu preparate excelente, gustoase şi multe, numai că de la un punct n-a mai intrat nimic, ba până şi-un alt amic, ceva mai tânăr şi mai mâncău de felul lui, a refuzat ofertele care continuau să vină cu nemiluita – pur şi simplu abia dacă mai eram în stare să bem un gât de vin sau de bere, crăpelniţa nu mai intra şi pace!

După un timp, apare celălalt văr Keitel, fratele celui pe care-l ştiţi mai bine de pe-aici. Întârziase motivat: era o duminică în care fusese nevoit să muncească. Drept urmare, a venit şi înfometat din cale-afară. Aşa că s-a aşezat la masă şi n-a stat mult pe gânduri – imediat s-a apucat să se-nfrupte din bucatele care i se înfăţişau cu generozitate, spre deliciul gazdei noastre. Dintr-o dată, doamna se luminase la faţă şi uitase cu desăvârşire că noi, răutanii, nu fuseserăm în stare să ne bucurăm de minunatele produse cu care ne omenise.

  • RSS Screen –

    • An error has occurred; the feed is probably down. Try again later.
  • RO-IFF

  • RSS Unknown Feed

    • An error has occurred; the feed is probably down. Try again later.
  • Radio RockZone
Design a site like this with WordPress.com
Get started