Weekend bunicel pentru Steaua

Zic doar “bunicel” pentru că ar fi fost într-adevăr bun dacă o făcea de oaie Astra cu ASA în deplasare. Bine, mari speranţe n-am avut eu legate de meciul de la Tg. Mureş de aseară, plus că l-am văzut numai când băgau reclame pe un alt post, dar ăsta e motivul amânării acestor rânduri pentru azi: am vrut să văd mai întâi ce se petrece şi pe acolo.

La Steaua cu Viitorul m-am uitat nu tocmai atent, printre cântece de petrecere, aflat la un chef de Florii fiind şi sărbătorind, evident, multe Flori aflate pe domeniul cu pricina, dar suficient cât să-mi aduc iar aminte că băieţii lui Reghe puteau şi ar fi trebuit să câştige în asemenea manieră mai toate meciurile disputate în sezonul 2015-2016, sau măcar pe toate cele din playoff.

Duminică seară, deja reveniţi în frumoasa Capitală, m-am băgat cu Blonzimea la un film cu Kevin Costner. Pe postul TV cu poate cele mai multe pauze publicitare difuzat, am profitat şi-am mai aruncat câte o geană pe la Tg. Jiu, să văd dacă Pandurii şi Dinamo reuşesc să se încurce reciproc. Şi fix asta s-a întâmplat, aşa că un loc secund pare asigurat şi pentru Steaua – da, ştiu, noi nu suntem niciodată mulţumiţi cu aşa ceva, dar nici n-avem ce face acum!

După cum probabil aţi observat, m-am cam calmat în privinţa titlului, pe care cred că-l va lua Astra, deşi nu-l merită şi-am să tot repet asta! În primul rând, am îndoieli serioase în privinţa capacităţii steliştilor de a câştiga ambele partide rămase de disputat în această ediţie de campionat. Apoi, sunt convins că dinamoviştii n-au nici cea mai mică intenţie de a-şi apăra şansele corect cu giurgiuvenii, există chiar un precedent recent în acest sens, iar dacă totuşi, prin absurd, o vor face şi vor învinge la Giurgiu, suporterii lor sunt în stare să-i linşeze! Sau măcar să-i alerge de-acolo până prin Floreasca, precum rapidiştii pe favoriţii lor pe calea ferată.

Acestea fiind zise, hai săptămână minunată s-avem toţi!

Bucuria ospitalităţii

Revin cu încă un text din cărticica din care citam şi-alaltăieri:

Când maghiarii te invită la ei acasă, trebuie să bei până la ultimul strop de alcool şi să mănânci toate felurile de mâncare pe care ţi le oferă. Scuzele nu sunt acceptate. Dacă refuzi să guşti vreunul din preparatele făcute de gazdă, eşti considerat deosebit de nepoliticos. Astfel încât, atunci când te întreabă: “Mai vrei o porţie?”, răspunsul nu poate fi altul decât: “Da, vă rog”. Şi dacă îndrăzneşti să spui: “Nu, mulţumesc”, farfuria este umplută oricum, cu exclamaţia: “Puţină… (numele unei mâncăruri grele) n-are ce să-ţi strice!”

Arareori se întâmplă ca o gazdă să întrebe dacă cineva dintre cei de faţă este vegetarian sau ţine vreun fel de regim. Acasă n-ai decât să ocoleşti carnea sau să preferi legumele, dar asemenea extravaganţe nu sunt permise când eşti musafir.

Merită însă să te supui regulilor ospitalităţii ungureşti, căci specialităţile bucătăriei naţionale sunt delicioase, iar regim poţi oricând să ţii a doua zi. Cei care se tem de calorii nu trebuie să accepte invitaţii la prânz sau cină, mai ales la ţară. Maghiarii încă nu suferă de obsesia siluetei.

Ţin minte o fază petrecută acum câţiva ani, într-o vară, la o sindrofie unde nimerisem împreună cu vărul Keitel: mama unui prieten comun îşi sărbătorea ziua de naştere. N-are pic de sânge unguresc, e româncă get-beget, se trage de undeva din Moldova şi, foarte probabil, nici alte influenţe nu există dinspre strămoşii săi.

Am fost serviţi cu preparate excelente, gustoase şi multe, numai că de la un punct n-a mai intrat nimic, ba până şi-un alt amic, ceva mai tânăr şi mai mâncău de felul lui, a refuzat ofertele care continuau să vină cu nemiluita – pur şi simplu abia dacă mai eram în stare să bem un gât de vin sau de bere, crăpelniţa nu mai intra şi pace!

După un timp, apare celălalt văr Keitel, fratele celui pe care-l ştiţi mai bine de pe-aici. Întârziase motivat: era o duminică în care fusese nevoit să muncească. Drept urmare, a venit şi înfometat din cale-afară. Aşa că s-a aşezat la masă şi n-a stat mult pe gânduri – imediat s-a apucat să se-nfrupte din bucatele care i se înfăţişau cu generozitate, spre deliciul gazdei noastre. Dintr-o dată, doamna se luminase la faţă şi uitase cu desăvârşire că noi, răutanii, nu fuseserăm în stare să ne bucurăm de minunatele produse cu care ne omenise.

Rumänisches Oktoberfest

Vorbesc săptămâna trecută cu bunul meu prieten Dragoş Popescu şi-mi zice: coane, joi 26 septembrie, de la 6 seara, lansăm, la Terasa Berarilor, un clip* de Holograf cu imagini din Ultimul Zburător, filmul regizat de Ovidiu Gerogescu şi a cărui imagine aparţine subsemnatului, aşa că ia-ţi consoarta de-o aripioară şi să nu vă prind că absentaţi!

Zis şi făcut – ne-am înfiinţat la faţa locului, cu vreo oră întârziere, e drept, din motive de trafic bucureştean şi taximetrist care cere indicaţii de la clienţi. Am fost întâmpinaţi de-o atmosferă germană condimentată de niscai specific românesc, în sensul că faimoşii cârnaţi nemţeşti cu varză erau serviţi alături de mămăligă – aş fi numit-o neaoşă, dar am îndoieli în privinţa asta. De bere nici nu mai amintesc, ce mai, Oktoberfest în toată regula! Şi da, în caz că se va trezi careva să-mi atragă atenţia asupra faptului că nu suntem în octombrie, trebuie să menţionez ceea ce mulţi ştiu deja, anume că sărbătoarea originală, bavareză, are loc, cea mai mare parte a sa, luna asta. Şi-nchidem paranteza.

Una peste alta, am avut parte de-o seară extrem de agreabilă, chiar dacă n-am zăbovit prea mult la petrecere: am ascultat piesa trupei Holograf, am vizionat clipul şi trailerul oficial, am reîntâlnit dragi colegi pe care, din varii motive, nu-i mai văzusem de ceva timp şi, mai ales, am schimbat cu ei câteva cuvinte. Astfel am aflat că în jurul acestui film, care va intra în cinematografe pe 14 februarie anul viitor, se vor mai produce câteva evenimente, aşa că fiţi pe fază pentru noutăţi – fie aici, fie pe pagina oficială, pe Twitter, pe Facebook etc. Continue reading

La noi la Galaţi să veniţi!

Fu şi weekendu’, iar noi ne-ntorserăm de la Galaţi, de la acel botez de care aminteam zilele trecute.

Un club mişto + oameni superbi => chef de zile mari.

Dar cel mai interesant a fost la potroace!

Noi am ajuns acolo gata hrăniţi, că primul lucru pe care l-am făcut de dimineaţă a fost să ne-nfigem în niscai haleală. Ca şi la Balcic, unde toată lumea normală la cap îşi făcea de lucru cu scoicile şi alte fructe marine, în timp ce eu comandam “Pui Roquefort”, la fel şi-aici: în patria peştelui, oamenii de bun simţ se-nfruptau din somon şi alte produse pescăreşti, iar eu ceream la restaurantul hotelului “Pollo alla nonna”! 😆

În fine, suntem invitaţi la ciorba de potroace şi trebuie să străbatem centrul vechi al oraşului. Bineînţeles, al meu Nikon a rămas în gentuţa lui, care gentuţă a rămas şi ea într-un dulap, acasă, la Bucureşti, aşa că am fotografiat câteva clădiri superbe – Universitatea, Palatul de Justiţie, Teatrul etc. – cu un telefon care are nevoie de un anumit cablu ca să verse pozele; când se va rezolva treaba asta, actualizez şi pe-aici, deci staţi pe-aproape!

Până atunci, însă, vă las c-o piesă de sezon, piesă pe care ajunsesem s-o-nvăţăm într-o ocazie asemănătoare, la cât de des o cânta o tanti prin anii ’90. 😆 Continue reading

Longest day ever

Asta apare pe wiki la ora 11:58 PM, ora României, în data de 23 iunie 2010, când încep să redactez acest articol.

Longest match ever: The Wimbledon 2010 first round match between Nicolas Mahut and John Isner on the 22nd, 23rd and 24th of June, 2010, currently at 4-6, 6-3, 7-6, 6-7, 59-59 in the fifth and final set,[1] after 9hrs 58mins (in progress). The fifth set, currently at 7hrs 04mins, is also the longest set in history (in progress). With the scores tied at 59-59 and light fading, the match was suspended at 21:12, for the finish of the match on a 3rd record-breaking day.

Era musai să-l încep azi, altfel se face mâine, iar mâine azi va fi deja ieri. Logic, nu? 😛

Revin.

Actualizare 12:42 AM, deja 24 iunie 2010

Mi-am pus să mă-ncânte nenea Beethoven cu o sonată primtă-n dar de la amicul Windom Earle.

Vodpod videos no longer available.

Furtuna interpretată de Wilhelm Kempff ar trebui să-mi ordoneze propria furtună de gânduri care-mi vin de-a valma, să le ordoneze după principiul ăla, cui pe cui se scoate…

Cui pe cui se scoate – Clavum clavo eiciendum putat

O pasiune se uita prin aparitia altei pasiuni, o durere printr-o alta durere, o dragoste veche printr-o dragoste noua etc. Se foloseste si la adresa cuiva inlaturat dintr-o functie prin mijloace similare celor prin care a ocupat-o. La propriu, proverbul se raporteaza la cuiele de lemn (fara cap), cu care se ansamblau constructiile taranesti, care se scoateau prin baterea altui cui.

Se pupă cu situaţia? Dracu’ ştie…

În fine, revin iar, trebuie să aşez evenimentele de ieri în matca lor. V-am spus? Mâine de ieri s-a făcut azi deja şi ce-a fost ieri azi, azi e ieri. Adââânc! 😆

Actualizare 4:45 AM

A funcţionat! Am ascultat bucata aia de vreo zece ori, cam cum face nevasta lui Dragoş Bucur din “Poliţist, adjectiv” cu Mirabela:

Ce-ar fi marea fără soare?
Ce-ar fi câmpul fără floare?
Ce-ar fi astăzi fără mâine?
Ce-ar fi viaţa fără tine?

Good God! Ce versuri! 😆

Aşadar… Ziua a-nceput cu un banc demenţial: Continue reading

  • RSS Screen –

    • An error has occurred; the feed is probably down. Try again later.
  • RO-IFF

  • RSS Unknown Feed

    • An error has occurred; the feed is probably down. Try again later.
  • Radio RockZone
Design a site like this with WordPress.com
Get started