14:14

Aşa arăta ceasul de la mediabox când, ca un american obişnuit ce sunt, am pornit televizorul sâmbătă abia după prânz.

Zic: bă, stai să vezi aici premoniţie pe UPC – cel puţin două meciuri la care mă uit se termină 1-4!

Ce-a ieşit, de fapt, iată:

– Tottenham – Arsenal 2-1 – ca stelist, normal ar fi să fiu alături de camarazii tunari londonezi, mai ales că ăia de la Spurs nu se poartă tocmai cuşer cu Chiricheş al nostru, dar nu mă indispune din cale-afară rezultatul;

– Stuttgart – Bayern 0-2 – tot ca stelist, deşi din motive care se pierd prin negura vremurilor ajunsesem să ţin cu Borussia Dortmund cândva, nu pot ignora echipamentul roş-albastru şi evoluţiile de cele mai multe ori sclipitoare ale celor din München, başca organizarea clubului bavarez;

– Atletico – Real 4-0 – ei, da, aici fu jale, dar madrilenii mei au meritat-o cu vârf şi îndesat şi nu pot decât să-i felicit pe cei de la (şi cu) Atleti;

– România – Bulgaria 0-0 – ştiu, ştiu, am trimis în teren o selecţionată divizionară, neomogenă, rezultatul nu se pune la palmares, dar un meci nul cu nilşte bulgari deloc convingători astă-toamnă nu pare prea încurajator;

– Juventus – Milan 3-1 – ce-a fost aici mi-a plăcut şi-s convins că vărului Keitel nu, dar va trebui să recunoască şi el că diferenţa de scor e chiar prea mică! 😀

Duminica n-a fost prea complicată: cum am scris şi pe Twitter – doar două partide mi se păreau interesante, anume finala CAF şi amicalul dintre SUA şi Panama.

Din prima confruntare n-am urmărit decât finalul dramatic cu departajarea la penalties – m-am bucurat pentru ivorieni şi mi-a fost milă de ghanezi, dar aşa e-n tenis… ăsta… fotbal! – iar la a doua nu m-am uitat deloc, ci-am văzut pe net că-i 2-0 la pauză şi tot acolo azi dimineaţă că s-a terminat tot atât.

Însă cel mai important lucru întâmplat ieri mi se pare acesta: a făcut Blonzimea Sa iar gogoşi berlineze. 😀

Hai săptămână minunată s-avem toţi!

PS.

La mulţi ani, Lupe, Mordechai, Rapidisto, Cipriane! 😉

Borussia cu Stuttgart – scor de tenis

Am avut ceva treabă vineri seara, aşa că n-am apucat să urmăresc în direct meciul, deşi mi-aş fi dorit. Mai mult, nici n-am avut chef să caut detalii, astfel că habar n-am dacă a jucat şi Maxim.

M-a sunat vărul Keitel către miezul nopţii să mă-ntrebe ce-a făcut Barcelona-i, că şi el era pe la munci şi n-a reuşit să vadă ce şi cum. Ocazie cu care am văzut şi eu că băieţii lui Klopp i-au rupt în freză rău de tot pe “ştudgardezi”.

Ţin minte că nu cu mult timp în urmă aveam niscai controverse cu unii jurnalişti specializaţi în sport: eu le spuneam că Bundesliga e din ce în ce mai valoroasă, ei nu şi nu – Italia, Anglia…

Bun, or fi şi alea, dar nu uitaţi că, la ora actuală, Germania e în pole-position! Iar Borussia Dortmund este acum una dintre cele mai bune echipe din lume şi nici învinşii lor de-aseară nu-s ceva giurumele, ba cred că-n România ar face instrucţie cu toţi!

PS

Nimic despre tembelismul unora care se dau liberali, dar fac nefăcute mergând la ruşinea care-a ajuns PNŢCD! Dacă vreţi detalii, vedeţi la Rox! 😉

Black Thursday

Vorbeam cu un prieten dinamovist ieri la telefon şi îi spuneam că noi trebuia să-i rupem pe ăia acolo, când i-am prins descoperiţi.

Acum sunt ei în revenire de formă şi s-a văzut.

C-am luat cinci, sincer, mă deranjează prea puţin.

Ce nu-mi convine defel e că n-am scos egalul.

Acum, sperăm cu toţii să batem la Copenhaga.

Ar fi chiar culmea să-i lăsăm pe papagalii ăia din Cluj să fie singurii români în primăvara europeană!

Leverkusen

Acum vreo săptămână discutam cu amicul N. pe blogul prietenului Toshiro. El făcea mişto, pe bună dreptate, de dinamovişti, care, după ce nu jucaseră mai nimic în meciul direct, aveau tupeul să afirme că Steaua era o echipă de bătut.

Ei, bine, amicul nostru spunea că poate pentru Leverkusen! Eu îl contraziceam, susţinând că mai degrabă Bayer ar fi accesibilă pentru Dinamo, Steaua e mult peste “farmacişti”.

Ipoteza mi s-a confirmat şi-n seara asta, cînd o echipă mai curând mediocră precum Wolfsburg s-a distrat efectiv cu Bayer – după vreo juma’ de oră era deja 3-0 contra unei formaţii care beneficiază totuşi de serviciile unor nume ca Schürrle sau Kießling!

Va trebui ca Steaua să facă un meci bun şi cu Stuttgart în Europa League şi să obţină, eventual, o victorie – vom fi siguri atunci că băieţii lui Reghe ar face faţă cu brio chiar într-un campionat mai tare ca al nostru, precum Bundesliga.

Update

Stuttgart, că tot aminteam, a pierdut acasă cu Hannover – 2-4 după ce a condus la pauză cu 2-0.

Ştudgard

Trebuia să-i batem.

Rău!!!!!!!!!!!

Muie Merkel! Muie naziştilor!

PS

Chiar serios vorbind, Reghe – ce căcat se petrece în centrul defensivei???

  • RSS Screen –

    • An error has occurred; the feed is probably down. Try again later.
  • RO-IFF

  • RSS Unknown Feed

    • An error has occurred; the feed is probably down. Try again later.
  • Radio RockZone
Design a site like this with WordPress.com
Get started