Veteranul Celentano

Pentru cine nu ştie – termenul românesc “bătrân” provine din latinescul “veteranus”.

Am primit pe mail un concert superb al domnului Adriano Celentano, cu un text în care se vorbea despre “bătrânul Adriano”.

Eu am preferat să folosesc în titlu termenul original, iar pe voi vă las să savuraţi acest spectacol minunat. Continue reading

Andrei, Andreea, România

Sfântul Andrei este protectorul acestui spaţiu şi-al oamenilor care-l stăpânesc. Iar aceştia, fie ei ortodocşi sau catolici, tot români se cheamă. Ba poate sunt şi de alte confesiuni. Sau n-au deloc legături cu Divinitatea. Oricum ar fi, tot români sunt din moment ce trăiesc aici.

Aseară am văzut la Antena 3 o emisiune superbă, orchestrată de Mihai Gâdea.

El şi-a invitat colegii să vină în studio îmbrăcaţi în costume naţionale, însoţiţi de copiii lor, eventual purtând acelaşi tip de straie.

Ce-a urmat a fost nu doar emoţionant, dar chiar înălţător, aş spune eu.

S-o auzi şi s-o vezi pe Oana Stancu, de pildă, interpretând o melodie populară cu vocea tremurândă, în condiţiile în care evident nu asta e menirea ei pe-această lume, sau pe Niels Schnecker scoţându-şi clopul din respect pentru această mare naţiune, astea sunt momente la care n-ai cum să nu reacţionezi pozitiv.

Le urez şi eu toate cele bune cunoscuţilor şi necunoscuţilor care poartă numele Sfântului Andrei.

Şi anticipez şi Ziua Naţională:

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

Doina pe scenă

Poate nu o cunoaşteţi. Ea este Doina, susţinută muzical de nişte oameni de numa:

Iar Doina şi acei oameni reprezintă obiectul celui mai ambiţios proiect al meu cinematografic – unii dintre ei nici nu ştiu de asta! Ehhh…

Îmi place aşa, cu sunet captat ca lumea rupeţi!

Atonement. The Amazing Shot

Despre oscarizatul Atonement, regizat de Joe Wright şi avându-i în rolurile principale pe James McAvoy şi Keira Knightley, s-a tot scris, aşa că n-am să m-apuc eu acum de analize târzii.

Numai că am revăzut filmul azi pe la prânz şi, implicit, fabulosul cadru-secvenţă ce prezintă haosul care domnea în tabăra britanică pe plaja de la Dunkerque în aşteptarea evacuării.

Şi despre acest fragment s-a discutat enorm, aşa că nici acum n-o să mă bag aiurea-n seamă, pentru că aş risca să pic în păcatul didacticismului.

Mai mult, îmi ispăşesc acest păcat nesăvârşit, invitându-i pe cei interesaţi de particularităţi, în special tehnice, legate de execuţia efectivă a bijuteriei cinematografice expuse aici, să afle totul de la sursă. Continue reading

Himno español

Spania joacă un fotbal superb, la fel ca majoritatea europenilor.

Vodpod videos no longer available.

Această piesă e dedicată tuturor iubitorilor de non-europeni de la acest Mondial.

Actualizare după meci.

Prima surpriză. Aţi jucat excepţional, Elveţia! Felicitări!

Astfel de meciuri vrem să vedem la Mondiale, nu vuvuzele şi toate căcaturile, da?

  • RSS Screen –

    • An error has occurred; the feed is probably down. Try again later.
  • RO-IFF

  • RSS Unknown Feed

    • An error has occurred; the feed is probably down. Try again later.
  • Radio RockZone
Design a site like this with WordPress.com
Get started