Am vrut să scriu de ieri un articolaş intitulat “Steaua da, Barça ba” în care să spun câte ceva despre cum rezervele Stelei au bătut lejer rezervele Astrei şi Barcelona a pierdut firesc în faţa lui Atleti, pentru ca apoi să anunţ că iar am chef de luat pauză de rit parlamentar, dar am renunţat la idee când am realizat că atât am bulversat-o pe Blonzime cu astfel de apucături, încât toată dimineaţa de joi a crezut că-i deja vineri!
Şi bine am făcut c-am amânat pentru azi publicarea de impresii legate de cele petrecute prin Ţară şi Europa la nivel fotbalistic, c-aşa mă pot referi şi la cel mai spectaculos meci dintre cele disputate la mijlocul săptămânii pe cale să se încheie, anume Liverpool cu Borussia Dortmund.
Da, m-am bucurat pentru englezi şi da, m-am întristat alături de germani: pe lângă faptul că le simpatizez pe amândouă, ambele echipe au etalat un fotbal de calitate şi meritau calificarea, dacă s-ar fi putut aşa ceva.
Un prieten, e drept, doar fan Liverpool, nu şi Dortmund, mă sună chiar în timp ce scriu rândurile acestea să-mi spună că n-a mai văzut asemenea meci superb şi la care să se bucure atât de mult de la victoria României cu Argentina din 1994.
Eu am mai avut un motiv de bucurie – nu, n-am jubilat la eliminarea Barcelonei, deşi fanii catalanilor de limbă română de prin social media ar fi meritat niscai aroganţe, cum ar zice un presonaj de pe la noi. Pentru Real m-am bucurat, marţi, când madrilenii mei au reuşit remontada cu Wolsburg, mai ales datorită acestui excepţional jucător pe nume Cristiano Ronaldo.
Iar dacă tot am amintit de personaje de pe la noi, să revenim şi la oile noastre interne. Despre ruşinea dinamovistă puteţi citi ce-a scris Toshiro – excelent, ca de obicei. Aici vă spun c-aşteptăm partida de la Giurgiu, numită de presă finala campionatului, una pe care trebuie şi normal ar fi s-o căştige Reghe&Co. Dar vedem ce va fi sâmbătă seară.
Acum hai weekend minunat s-avem toţi, desigur!
Mihai Hristea 