Arhive pe categorii: antipedagogice

Custode al unui discurs şablonard

Publicat la de

“Custode al unui discurs”, aceasta e definiţia dată de Terry Eagleton teoreticianului literaturii, criticului, profesorului… Nu furnizor al unei doctrine, hermeneut sau măcar lector ingrat, ci vanitos, şablonard promotor al normelor de ordonare a operelor şi cuvintelor.terry-eagleton

Dacă “aparenta sa generozitate [a criticii] la nivelul semnificatului este egalată numai de intoleranţa la nivelul semnificantului”(232), aceasta înseamnă pentru Eagleton acumularea unei puteri nu lipsite de ameninţări. Extinderea nelimitată a discursului critic, sugerând posibilitatea substituirii şi chiar a arbitrariului a generat necesitatea protecţiei prin rigoare şi prin alte câteva ingrediente fatale :

“Ea [critica] a crezut că, dacă adaugă un strop judicios de analiză istorică sau dacă înghite o doză de structuralism care nu dă dependenţă dincolo, ar putea exploata aceste abordări altfel străine ei, pentru a-şi prelungi propriul capital spiritual pe cale de dispariţie. Cu toate acestea, situaţia s-a răsturnat acum. Căci nu te poţi angaja într-o analiză istorică a literaturii fără să recunoşti  faptul că literatura însăşi este o invenţie istorică de dată recentă; nu poţi opera cu instrumente structuraliste asupra Paradisului pierdut fără să recunoşti că exact aceleaşi instrumente pot fi folosite şi pentru Daily Mirror. Critica se poate susţine astfel numai cu riscul de a-şi pierde obiectul definitoriu; are alternativa de neinvidiat de a-l sugruma şi sufoca. Dacă teoria literară îşi împinge prea departe propriile implicaţii, atunci îşi demonstrează singură inexistenţa. Aş sugera că acesta este cel mai bun lucru pe care ea îl poate face “(233-234).

Conştientizarea caracterului iluzoriu şi recuperarea unor  “concepte valoroase” (situate de autor la confluenţa dintre retorica tradiţională şi deconstructivism, feminism, structuralism ş.a.), propuse de Eagleton, reprezintă o salvare la fel de discutabilă. În primul rând, golurile conceptuale ale diverselor teorii sunt pradă unei critici facile, din moment ce ele îşi semnalează prezenţa ca fundamente ale altor teorii care-şi propun să analizeze exact teritoriile eludate de primele. Analiza comparativă devine astfel o banală suprapunere de problematici, din perspectiva unui prezent care consideră că a extenuat filonul teoretic.

Recuperarea selectivă pune şi ea problema ghiveciului conceptual, a competenţei parţiale, confuze, dar şi a transformării obiectului literar (la fel de iluzoriu !) în maşinărie construită exclusiv pentru a fi demontată simultan, din direcţii opuse, cu efectul trivial al înşiruirii de piese pe caldarâm.

Este posibila educatia in masa?

Publicat la de

Fara sa fii neaparat anarhist sau sa ai o imagine edulcorata a actului educativ ca relatie initiat-novice,sistemul de invatamant, asa cum se hurduca el pentru cei din interior sau pentru privitorii la stiri,nu promite vreo inaltare spirituala a puberilor,nici macar o informare adecvata a acestora.N-are rost sa reluam dezbaterile asa cum s-au tot derulat ele (fara finalitate),important ar fi sa ne intrebam daca,dincolo de toate piedicile administrative si mentalitare,este posibila educarea ( intr-un sens de imbogatire a experientei,ca altfel educarea are loc oricum) unor loturi de 30-40 de copii sau adolescenti de catre un individ licentiat intr-un domeniu delimitat,care a obtinut prin concurs un post de profesor.

Daca analizam superficial statutul celor mentionati vom observa cateva bariere notabile.In primul rand, comasarea indivizilor genereaza scaderea creativitatii si nivelarea trasaturilor individuale,ca sa nu mai mentionam si influentele din psihologia multimilor ,pentru ca nu e intotdeauna timp,prin activitati specifice  ca elevii sa fie invatati regulile si beneficiile apartenentei la grup(asa ca  de la Gustave le Bon citire,intra in actiune impulsivitatea,iritabilitatea s.a).Dincolo de asta,la nivel individual,cei slabi stagneaza iar cei supradotati sufera ,pentru ca ,in sistemul acesta  invatarea diferentiata e o utopie,stimulandu-se mediocritatea masurata ca promovabilitate.Trambitatele caracteristici ale varstei,reunite intr-o respingere incapatanata a discursurilor sfatoase si prafuite ale profilor,nu-si gasesc raspuns pe masura,nici in programa,nici in chipul naiv al tanarului pedagog sau in cel morocanos al viitorului cadru didactic pensionar.

Stimabilul profesor vine cu informatii care mai puteau fi proaspete cel mult pentru parintii elevilor , caci e inevitabil acest anacronism,atat timp cat o informatie are nevoie de timp pentru a fi legitimata de comunitatea stiintifica si apoi a intra in programa scolara (unde intra deja banalizata si schematizata, chipurile pentru a se adpata nivelului de scolaritate).Ar trebui ca stimabilul sa constientizeze terminarea facultatii ca prag catre adevarata invatare continua,dincolo de problemele salariare si familiale(iar suna utopic).In acelasi timp,formarea pedagogica ar trebui sa treaca de la virtualitate la materializare,de la practica de convenienta la cea facuta chiar in viitoarea sfera de actiune.Peste toate astea, mixajul de charisma si autoritate,rar dat nativ al profesorului ar putea fi inlocuit convenabil in unele cazuri (in altele testarea psihologica ar fi eliminatorie) cu abilitatile manageriale,deprinse la perfectionari cu suport de curs si examen( si mai putine flori si cafelute).

Ma opresc deocamdata,pentru cateva zile,insa voi raspunde negresit la intoarcere comentariilor domniilor voastre,chiar si celor care credeti ca e posibila educatia in masa.