A nins azi….a nins atat de mult incat a acoperit totul cu un alb perfect. Inca nu se lumina de ziua si am iesit afara pentru a incepe o noua saptamana de munca fara prea mult kef, insa de cum am pasit pragul blocului ceva mi-a adus zambetul pe buze. Acel ceva era atmosfera de plina iarna ce se asternea in fata mea…ningea atat de tare si atat de frumos incat sub lumina aceea slaba iti parea ca ai pasit intr-o alta lume. Mergand spre scoala unde predau frumosul sub atingeri de culoare….zambetul meu crestea si parca mi se lumina sufletul de bucurie…..cu cat urcam, peisajul parca vroia sa-mi spuna si sa-mi arate cat de frumoasa e natura ce ne inconjoara……Mergeam prin mijlocul unui satuc linistit, care incet incet se trezea si descoperea patura groasa de zapada alba asternuta peste noapte, din cand in cand cate o fereastra se lumina si aparea cate un copil rosu in obraji si zgribulind de frig dar cu o bucurie inimaginabila in ochi la vederea omatului. De cum am ajuns in micuta scoala am simtit mirosul acela de lemn de brad ce ardea in soba , trosnind si parca amintindu-ti de frumoasetea vietii la tara. Ningea afara atat de frumos, cu fulgi mari si pufosi de-ti venea sa-i mananci:d, iar caderea lor parca imi aducea linistea sufleteasca pe care o caut de atata timp. Ma uitam pe geam, printre florile de gheata ce au rasarit in clasa mea, la peisajul ce ne inconjoara, la satucul acela mic ce se asternea la poalele dealului, la toate acele casute acoperite de zapada…iar de pe fiecare horn iesea un fum subtire si tremurat de frig, ma uitam la toti acei copii ce urcau agale spre scoala bucurosi si rosii in obraji, iar veselia de pe chipul bunicilor ce-i aduceau pe saniute cate doi, trei m-a emotionat extraordinar de tare. Am luat catalogul sub brat, creioanele si stiloul si am intrat in clasa unde trebuia sa ma astepte copilasii pregaiti de ora de desen…insa nu am gasit niciunul…toate bancutele erau pregatite cu blocurile de desen, pensoanele erau puse in apa, culorile deschise, totul pregatit… numai copii nu erau:D 🙂 :). Imediat mi-am dat seama ce se intampla dupa galagia ce se auzea afara, in fata geamului, unde am stat si am privit bucurie in stare pura ce rasarea din rasul copiilor ce se jucau cu fulgii aceeia mari…atat de inocenti alergau sa prinda si sa guste zapada ce cadea linistita, alergau dupa saniutele parcate in fata scolii 😀 iar pe fata lor imbujorata puteai sa vezi cata bucurie au acesti copii in ei, cata caldura si puritate iti ofera rasul lor si cat de mult se pot bucura ei de omatul cazut peste noapte. Toate acestea si caldura ce venea de la soba incinsa, lemnele ce trosneau usor, frigul de afara, zapada, ninsoarea, linistea si toti acesti copii mi-a facut ziua plina de bucurie, m-au facut sa uit agitatia orasului si mi-au linistit sufletul aducandu-mi un zambet poate demult uitat.
Isabella Art's Blog 