Dansul rămâne unul dintre punctele centrale în viaţa mea personală şi culturală, întotdeauna m-au atras dansurile, dansatorii şi atmosfera pe ringul cu mişcări sălbatice, cei care sunteţi prin preajmă aţi văzut posturile mele revin asupra dansului de câte ori am ocazia. Pentru mine dansul este în primul rând plăcere, în al doilea rând comunicare şi apoi eliberare.
Aş vorbi despre multe dansuri care mi-au furat clipa şi sufletul de-a lungul vieţii, îmi amintesc din copilărie am fost marcată de Bolero, de dansul lui John Travolta din Saturday night fever, de dansul din Dirty Dancing, Michael Jackson şi Madonna, de Paula Abdul şi de Freddie Mercury, MC Hammer şi multe altele, am vrut doar să dau câte un exemplu din fiecare registru. Apoi au început filmele şi baletul dar aici îmi trebuie un articol special să le aduc pe toate, am să amintesc doar in fugă tangourile din Scent of a woman şi Moulin rouge pe Baryshnikov în White Nights şi dansul piticului din Twin peaks despre care am scris zilele trecute.
Nu nu aniversăm astăzi niciun coregraf, nicio balerină, însă cei prezenţi încalendarul artistic de astăzi mi-au vorbit mie despre dans. E vorba de Sarah Vaughan ( n. 27 martie 1924), Maria Schnieder ( n. 27 martie 1952) şi Quentin Tarantino ( 1963).Dansurile lor sunt dansuri ieşite din tipare, sunt dansuri ciudate şi incitante, sparg canoanele coregrafice şi introduc sau continuă alte idei, dansurile acestea conţin tot ceea ce văd eu într-un dans: plăcere, comunicare, eliberare
Dansul şi melodia CAPRICIU, „Whatever Lola wants, Lola gets” în interpretarea lui Sarah Vaughan
Dansul AFRODISIAC, un ultim tango în Paris alături de actriţa Maria Schneider
Dansul PROVOCARE, concursul de dans din Pulp Fiction cu scenariul lui Quentin Tarantino
Dansul TRANSĂ, tot în Pulp Fiction
Dansul LUPTĂ cu aceeaşi Uma Thurman tot în scenariul lui Quentin Tarantino, dar de data aceasta în Kill Bill
Dansul SUCCES, satisfacţia din scena finală a filmului Four rooms cu şi de Quentin Tarantino
Dansul FATAL al Juliettei Lewis în rolul lui Mallory Knox din filmul Natural Born Killers adaptare a lui Oliver Stone după un scenariu al lui Quentin Tarantino
Pe cât de bizare toate aceste dansuri pe atât de comunicative, după mine poartă în ele tot mesajul ideatic al filmelor în cauză.
Oare cum ar fi dacă în anumite momente din viaţă ne-am exprima prin dans? Pentru că tot vorbisem cu Angela despre tăcere şi sinceritate, dansul le îmbină perfect pe amândouă.
Posts Tagged ‘bolero’

jocuri sau ritualuri?
07/03/2009Adesea, se întâmplă să ajung la concluzia că nouă oamenilor şi femeilor în special ne plac jocurile.
Ne jucăm în copilărie de-a adulţii, iar când „creştem mari” ne jucăm de-a copilăria. Ne jucăm în dragoste, ne jucăm în artă, ne jucăm cu noi înşine pentru a ne cunoaşte mai bine. Ne jucăm cu prietenii şi cu cei care ne sunt potrivnici, uneori luăm joaca atât de mult în serios încât o transformăm în ritual. Mă întreb dacă transformând jocul îi adâncim sau îi tulburăm misterul. Unde ne oprim în joacă, până unde ne permitem să desfăşurăm misterul? Iar ritualul cât este rutină şi cât mai păstrează din misterul jocului?
Cei prezenţi în calendarul zilei de 7 martie au îndrăznit să meargă mai departe, lumea pe care au conturat-o poate fi artistic vorbind o joacă cum poate fi la fel de uşor un adevărat ritual artistic sau moral.
Mondrian

piet_mondrian

mondrian-arbre
Copacul face parte dintr-o serie ritualică de arbori desenată de Mondrian.
Ravel

maurice_ravel_
Rezultatul se apropie de un ritual coregrafic, muzical şi sentimental care încet încet ne apropie de intrarea în subconştient şi de o deschidere spre comunicare.
Nicephore Niepce

niepce

niepce-primul clişeu fotografic1826
Stanley Kubrick

stanley_kubrick
Chiar dacă filmele sale au stârnit polemici şi li s-a reproşat latura pesimistă, rămâne un personaj care a contribuit la istoria cinematografiei şi care dincolo de şocul la prima vedere crează un univers liber, în care spectatorul poate interpreta creaţiile sale după bunul său plac şi simţ estetic.
Despre joc şi ritual cel mai bine ne vorbeşte în filmul său „Eyes wide shut” din care am să las o parte, balul mascat, rămânând să interpretăm noi cât este joacă şi cât ritual în acest univers.
Emily Pauline Johnson

emily-pauline-johnson
Iată şi poemul ei cel mai cunoscut:
THE SONG MY PADDLE SINGS
West wind, blow from your prairie nest
Blow from the mountains, blow from the west.
The sail is idle, the sailor too;
O! wind of the west, we wait for you.
Blow, blow!
I have wooed you so,
But never a favour you bestow.
You rock your cradle the hills between,
But scorn to notice my white lateen.
I stow the sail, unship the mast:
I wooed you long but my wooing’s past;
My paddle will lull you into rest.
O! drowsy wind of the drowsy west,
Sleep, sleep,
By your mountain steep,
Or down where the prairie grasses sweep!
Now fold in slumber your laggard wings,
For soft is the song my paddle sings.
August is laughing across the sky,
Laughing while paddle, canoe and I,
Drift, drift,
Where the hills uplift
On either side of the current swift.
The river rolls in its rocky bed;
My paddle is plying its way ahead;
Dip, dip,
While the waters flip
In foam as over their breast we slip.
And oh, the river runs swifter now;
The eddies circle about my bow.
Swirl, swirl!
How the ripples curl
In many a dangerous pool awhirl!
And forward far the rapids roar,
Fretting their margin for evermore.
Dash, dash,
With a mighty crash,
They seethe, and boil, and bound, and splash.
Be strong, O paddle! be brave, canoe!
The reckless waves you must plunge into.
Reel, reel.
On your trembling keel,
But never a fear my craft will feel.
We’ve raced the rapid, we’re far ahead!
The river slips through its silent bed.
Sway, sway,
As the bubbles spray
And fall in tinkling tunes away.
And up on the hills against the sky,
A fir tree rocking its lullaby,
Swings, swings,
Its emerald wings,
Swelling the song that my paddle sings.
Dar încercările noastre de creaţie sunt un joc sau sunt un adevărat ritual prin care încercăm să comunicăm sau prin care ne dezbrăcăm de mistere?














