Cred că am deschis cutia cu minunăţii astăzi şi au ieşit toţi cuceritorii din ea.
Şi când spun cuceritori încep cu Casanova născut la 2 aprilie 1725.A fost impostor, ofiţer, erudit, scriitor, bancher escroc, magician, spadasin, diplomat şi bibliotecar şi şi-a revendicat mereu statutul de veneţian, astăzi îl considerăm simbolul seducţiei.Iată ce spunea prinţul de Ligne despre el în memoriile sale :
« era un om frumos, de statura lui Hercule, dar cu un ten de nuanţă africană, ochi vii plini de spiritul adevărului, dar care anunţa întotdeauna susceptibilitatea, neliniştea sau ranchiuna, fapt ce îi dădea un aer feroce, mai uşor de enervat decât de bucurat …. » continuarea o puteţi citi aici.Las şi un fragment din filmul Casanova unde personajul principal e interpretat de Heath Ledger
Un alt ” hoţ de inimi” născut în 2 aprilie 1805 este cel care ne-a cucerit tuturor copilăriile: Hans Christian Andersen.Se pare că pe lângă un mare povestitor, Andersen a fost şi un mare călător.Între anii 1840-1841 a călătorit continuu din Danemarca în Germania, Italia, Malta, Grecia ajungând până la Constantinopol, apoi s-a întors pe la Marea Neagră , urcând pe malurile Dunării mai apoi spre Germania şi de acolo în Danemarca, rezultatul acestei călătorii a fost cartea « Bazarul unui poet » scrisă în 1842 care e considerată unul dintre cele mai bune jurnale de călătorie ale sale.
Vă mai amintiţi cu care dintre poveştile sale v-a cucerit cu ani în urmă?
• Prinţesa şi mazărea (cunoscută si ca Adevărata prinţesă) – 1835
• Degeţica –1835
• Cutia cu iască –1835
• Mica sirenă – 1836
• Hainele cele noi ale împăratului –1837
• Lebedele – 1838
• Soldăţelul de plumb – 1838
• Turma de porci – 1841
• Bradul – 1844
• Privighetoarea – 1844
• Răţuşca cea urâtă – 1844
• Clopotul – 1845
• Pantofiorii cei roşii – 1845
• Crăiasa Zăpezilor – 1845
• Familia fericită – 1847
• Micul Tuk – 1847
• Casa Veche – 1847
• Umbra – 1847
• Povestea unei mame – 1847
• Fetiţa cu chibriturile – 1848
Pe mine Fetiţa cu chibriturile m-a şocat, plângeam şi la 10 ani când o citeam, deşi am citit-o mult mai devreme, iar „Degeţica ” era favorita mea şi se pare că am transmis tradiţia mai departe .
Un alt cuceritor născut a la 2 aprilie 1915 aparţine celor care au încântat generaţia bunicilor mei şi nu numai.Chiar şi noi ascultăm muzica lui Gică Petrescu cu drag:
Născut tot în 2 aprilie, în 1891 Max Ernst

Pieta (The Night Revolution) 1923 Max Ernst (1891-1976 /German) Oil on canvas
Ochii noştri au fost cuceriţi şi pe micul ecran de un personaj aparte omul de televiziune Tudor Vornicu, de la al cărui deces se împlinesc astăzi 20 de ani, deja.Mai multe despre el aici , oare vă mai amintiţi ?
De la imagini trec la sunete cu un alt aniversat al zilei, născut în 1928, pe care l-am mai amintit în calendarul Galei, Serge Gainsbourg:
Serge Gainsbourg este prin definiţie un seducător, ne-a cucerit cu prezenţa, cu muzica sa şi comportamentul său carismatic şi revoltător în acelaşi timp, lăsând o amprentă puternică asupra generaţiei anilor ’60-’70.Şi dacă tot suntem la muzică nu pot să trec mai departe fără îl aminti pe Marvin Gaye, un alt seducător al generaţiei soul, născut la 2 aprilie 1939
, un talent curmat mult prea devreme de către propriul său părinte, pentru noi rămâne însă un seducător care ne-a legănat iubirile:Şi pentru ca bărbaţii să nu se simtă nedreptăţiţi le aduc şi o cuceritoare, e vorba de Manuela Hărăbor, a cărei aniversare e tot astăzi

cei care aţi văzut-o în Pădureanca sunt sigură că i-aţi apreciat frumuseţea şi talentul actoricesc, cei care nu aţi avut ocazia puteţi vedea filmul online aici.Manuela Hărăbor nu este doar frumoasă şi talentată, ea are un suflet mare, e răbdătoare şi un om credincios în primul rând, iată un interviu dat chiar de ziua ei care o dezvăluie aici.
Capacitatea de seducător nu ţine de frumuseţe numai, după cum am văzut la cei aniversaţi astăzi sunt nenumărate căi de a seduce şi toate trebuie să atingă şi spiritul.
Propunerile fiind aruncate vă las să vă alegeţi seducătorii, dacă nu-i găsiţi în listă poate aduceţi alţii noi.















