Lemondegala

Adesea, se întâmplă să ajung la concluzia că nouă oamenilor şi femeilor în special ne plac jocurile.
Ne jucăm în copilărie de-a adulţii, iar când „creştem mari” ne jucăm de-a copilăria. Ne jucăm în dragoste, ne jucăm în artă, ne jucăm cu noi înşine pentru a ne cunoaşte mai bine. Ne jucăm cu prietenii şi cu cei care ne sunt potrivnici, uneori luăm joaca atât de mult în serios încât o transformăm în ritual. Mă întreb dacă transformând jocul îi adâncim sau îi tulburăm misterul. Unde ne oprim în joacă, până unde ne permitem să desfăşurăm misterul? Iar ritualul cât este rutină şi cât mai păstrează din misterul jocului?
Cei prezenţi în calendarul zilei de 7 martie au îndrăznit să meargă mai departe, lumea pe care au conturat-o poate fi artistic vorbind o joacă cum poate fi la fel de uşor un adevărat ritual artistic sau moral.

Mondrian

s-a jucat cu formele, cu umbrele şi culorile, iar rezultatul adesea se poate interpreta în diferite moduri. Dintre toate picturile sale m-a impresionat cel mai mult un copac, un copac care pare a fi însufleţit
Copacul face parte dintr-o serie ritualică de arbori desenată de Mondrian.

Ravel

a lăsat suntele, instrumentele să se joace între ele, le-a ghidat doar, le-a arătat calea.
Rezultatul se apropie de un ritual coregrafic, muzical şi sentimental care încet încet ne apropie de intrarea în subconştient şi de o deschidere spre comunicare.

Nicephore Niepce

la rândul lui s-a jucat cu imaginea, a încercat cu succes să reproducă ceea ce vedea în jurul său, datorită lui avem fotografia astăzi. Iată şi primul clişeu al său şi al istoriei fotografice

Stanley Kubrick

de la a cărui moarte se împlinesc astăzi zece ani, s-a jucat cu imaginile în cinematografie, s-a jucat regizând temeri şi sentimente, căutând perfecţiunea, inovaţia, esteticul.
Chiar dacă filmele sale au stârnit polemici şi li s-a reproşat latura pesimistă, rămâne un personaj care a contribuit la istoria cinematografiei şi care dincolo de şocul la prima vedere crează un univers liber, în care spectatorul poate interpreta creaţiile sale după bunul său plac şi simţ estetic.
Despre joc şi ritual cel mai bine ne vorbeşte în filmul său „Eyes wide shut” din care am să las o parte, balul mascat, rămânând să interpretăm noi cât este joacă şi cât ritual în acest univers.

Emily Pauline Johnson

a fost unul dintre cei mai populari şi de succes scriitori ai Canadei. Fiică a unui nativ Mohawk Native-Canadian, a folosit adesea numele său Mohawk „Tekahionwake”. La vârsta de 31 de ani a început să facă turul Canadei, să dea recitaluri de poezie în ţară. A fost primul poet nativ care a publicat în Canada. Pauline Johnson mândră de comoara moştenită de la poporul său a scris s-a jucat, a dat cuvintelor o formă prin care a creionat povestea tezaurului canadian nativ: „My aim, my joy, my pride is to sing the glories of my own people.”
Iată şi poemul ei cel mai cunoscut:

THE SONG MY PADDLE SINGS

West wind, blow from your prairie nest
Blow from the mountains, blow from the west.
The sail is idle, the sailor too;
O! wind of the west, we wait for you.
Blow, blow!
I have wooed you so,
But never a favour you bestow.
You rock your cradle the hills between,
But scorn to notice my white lateen.

I stow the sail, unship the mast:
I wooed you long but my wooing’s past;
My paddle will lull you into rest.
O! drowsy wind of the drowsy west,
Sleep, sleep,
By your mountain steep,
Or down where the prairie grasses sweep!
Now fold in slumber your laggard wings,
For soft is the song my paddle sings.

August is laughing across the sky,
Laughing while paddle, canoe and I,
Drift, drift,
Where the hills uplift
On either side of the current swift.

The river rolls in its rocky bed;
My paddle is plying its way ahead;
Dip, dip,
While the waters flip
In foam as over their breast we slip.

And oh, the river runs swifter now;
The eddies circle about my bow.
Swirl, swirl!
How the ripples curl
In many a dangerous pool awhirl!

And forward far the rapids roar,
Fretting their margin for evermore.
Dash, dash,
With a mighty crash,
They seethe, and boil, and bound, and splash.

Be strong, O paddle! be brave, canoe!
The reckless waves you must plunge into.
Reel, reel.
On your trembling keel,
But never a fear my craft will feel.

We’ve raced the rapid, we’re far ahead!
The river slips through its silent bed.
Sway, sway,
As the bubbles spray
And fall in tinkling tunes away.

And up on the hills against the sky,
A fir tree rocking its lullaby,
Swings, swings,
Its emerald wings,
Swelling the song that my paddle sings.

Dar încercările noastre de creaţie sunt un joc sau sunt un adevărat ritual prin care încercăm să comunicăm sau prin care ne dezbrăcăm de mistere?