Mereu m-am gândit ce e mai folositor pentru societate. Să munceşti, să meşteşugăreşti, să produci sau să faci muncă de creier?
Şi încă n-am găsit răspuns. În ce mă priveşte, nu sunt nici cal, nici măgar. Am câte puţin din fiecare, dar nimic definitoriu. În loc să mă pricep la tehnică, unde ştiu doar cât să nu mă fac de râs, prefer să cânt, să scriu epigrame, să-mi dau cu părerea pe blog sau Facebook şi să desenez. Dar nu fac nimic foarte bine.
Dar revin la dilema mea. E de folos vorba proletar-comunistă „Noi muncim, nu gândim”, aşadar e nevoie doar de executanţi, sau sunt utili şi cei ce dau direcţii, formează opinii, trasează linii? E nevoie certă de intelectuali, îndrăznesc să răspund tot eu. Să nu uităm că regimul sovieto-bolşevic instalat cu forţa şi printr-o masivă fraudă electorală în ’47 a ţinut să elimine cât mai rapid toţi intelectualii acelor vremuri. Ofiţerii cu şcoală militară regală aut fost îndepărtaţi, în locul lor venind analfabeţi aduşi cu japca, de unde şi expresia „făcuţi la apelul bocancilor”. Toate astea pentru ca nimeni cu gândire sănătoasă şi lucidă să nu mai prezinte ameninţare pentru proaspătul instalat regim comunist, prin luări de poziţie sau prin luminarea minţilor maselor. Prin regimul comunist au trecut păstrându-şi mintea limpede cu greu, intelectualii, făcând eforturi de echilibristică între conştiinţă şi ameninţările Securităţii.
E ideal să muncim, dar să şi gândim, deci. Fiecare meserie e importantă, nu poţi elimina nici pe cel cu sapa, dar nici pe cel cu mapa, fiindcă primul s-ar putea afla în postura muştei fără cap.