Astăzi m-am dat, ca în aproape fiecare zi, cu transportul în comun. De regulă merg cu troleul şi cu autobuzul. Dacă în autobuz ai parte de un transport mai confortabil, dat fiind motorul ciclic cu plajă mare de turaţii, în troleu eşti smucit, bălăngănit şi smuls de pe picioare din cauza demarajului şi frânei bruşte. Nooo, dijaba te ţii de bare sau de mânere – nu vă grăbiţi să mă sfătuiţi asta – asta înseamnă că ai mâinile asigurate, nu şi picioarele. Or, pe picioare stai, în ele ţi-e stabilitatea. Picioarele, în cazul unei frâne bruşte sau al unui demaraj idiot îţi sunt luate pe sus, la propriu.
Iată propunerea mea, în spiritul unui transport în comun mai sigur, nu doar pentru cei ce sunt aşezaţi. Întru siguranţa şi a acelora ce călătoresc în picioare, propun un dispozitiv în care să încapă încălţările călătorilor, care să aibă formă de pantof. Aceste dispozitive vor fi dispuse, în urma unui studiu, cam pe unde stau în picioare călătorii, şi vor fi în cuantumul exact aflat în concordanţă cu specificaţiile producătorului de autobuz sau troleibuz în ce priveşte numărul maxim de persoane ce călătoresc în picioare.
Aceste dispozitive vor trebui să fie reglabile, cu ajutorul unor distanţiere, pentru a asigura accesul tuturor la ele, cu toate mărimile de încălţări. Singurul impediment care va trebui discutat şi rezolvat, împreună cu inginerii constructori de mijloace de transport în comun, va fi acela care priveşte doamnele ce se urcă în autobuz sau troleu încălţate cu pantofi cu toc.