Coleguţa de blogăreală Andreea m-a inspirat în scrierea acestui articol, şi îi mai şi mulţumesc pe această cale.
Am constatat nu cu bucurie că de ceva ani am uitat să mai fim creştini şi la modul practic. Ne mai rugăm la Doamne-Doamne, mai zicem câte un Doamne-Ajută, dar de ţinut post, sau măcar nişte timp pentru reflexie, nu ne mai facem loc în vieţile noastre. Când eram mai mic, în adolescenţă şi puţin după, obişnuiam să ţin post în Săptămâna mare. În Vinerea Mare chiar ţineam post negru, câteodată toată ziua. Mă duceam la biserică, mă spovedeam şi mă împărtăşeam. Nu era mare lucru, era doar o dată pe an, dar acum nici măcar atât nu mai fac.
Am constatat că majoritatea suntem aşa. Ne aducem aminte de Dumnezeu doar la necaz şi facem ce ne spune El doar după ce ni se întâmplă ceva rău sau când suferim. În rest, grătare, şpriţuri şi petreceri.
Uităm că şi spiritul are nevoie de hrana lui, nu doar corpul. Cât ar fi oamenii de cârcotaşi pe la biserică, cât ar fi unii preoţi de păcătoşi, ar trebui să mergem la biserică mai des. Ar trebui să ne reculegem mai des, de asemenea, şi dacă nu la biserică, măcar acasă sau undeva unde avem linişte să incercăm să reflectăm asupra celor făcute de noi şi dacă e cu putinţă să reparăm greşelile.