despre nirvana, pisici şi poduri de altădată

cu ani în urmă, când poate
că nefericirea
încă nu fusese inventată
când încă nici nu mă născusem
pentru a fi abandonat mai apoi
şi salvat din pură întâmplare
de nişte oameni mai buni decât alţii
în casa în care locuiesc acum şedeau
altfel de mâţe, mai feminine,
mai tigrate
mai cuminţi şi blând dormitoare
în poala mamei
pierdute în joacă
printre piesele de lego



ele s-au numit pe rând pufi, tigri şi pixie
şi au ajuns prin acelaşi joc întâmplător al sorţii
aici, în aceste cămin în care a fost posibil
să-şi facă cuib şi fericirea
şi tot aşa au dispărut pe rând
tocmai din cauza blândeţii şi cuminţeniei lor
dar şi a duduilor parfumate care treceau prin preajmă
dorindu-şi foarte mult să aibă în vile
un suflet de mâţă vagaboandă

mult mai târziu am înţeles că nu are rost să fiu trist
gândind la toate acestea
după cum şi rita a priceput într-una din lungile sale plimbări
cu Tati prin parc, pe faleză şi pe podul de pontoane
care duce spre cealaltă parte a lumii împărţite în două de mureş
acolo unde, sub nasul ei fin de câine, pe o scândură aproape putrezită un înţelept scrijelase câte ceva despre tâlcul existenţei
exact aşa cu un marker:
"be consscieuss & the
suffering will dissapear
you will find Love
that is NIRVANA"

astăzi, nici podul şi nici pisicile de altădată nu mai sunt
cineva le-a înlocuit cu alţi motani şi alte poduri neluate de ape
iar singura inscripţie care putea tălmăcească rostul întâmplării
a dispărut fără de urmă

până şi casa a suferit o transformare aproape imposibilă
bucătăria cu mâţă suită pe umerii Mamei s-a metamorfozat în baie
pe ai cărei pereţi un ochi vizionar a lipit
faianţe cu spirale aidoma desenelor lui cerculeţ
iar mie îmi lipseşte teribil patul care fusese demult
deportat în bărăgan cu tot cu bunicii chiaburi ai familiei
pe a cărui pătură uzată obişnuiam să dorm extatic lângă rita
la adăpost de toate schimbările şi deportările viitoare