Arhiva | martie, 2013

Intalnire de zi, intalnire de noapte

20 mart.

This Saturday was Date-a-lawyer day.

Am pregatit intalnirea, am aranjat sa aiba loc la pranz, la restaurantul Lacrimi si Sfinti. Am ajuns primul, dar avocata nu a intarziat. A luat loc la masuta, ne-am reconfirmat reciproc identitatile si istoricul, apoi s-a hotarat sa conversam liber. Avocata a mancat imperceptibil si mi-a vorbit incontinuu. Dupa trei ore a cerut o cafea si a continuat la fel de fresh. Am acoperit tot: de la bijuterii si parfumuri, iepuri si nemti, parcari subterane si plaje cu nisip grunjos, pana la Malaga si Marbella, Marmaris si Grecia (intreg teritoriul). Mi-a marturisit ca admira mult casniciile in care barbatul se ocupa de tot.

Dar nu regret intalnirea. Am avea o lume grozava daca ar fi compusa numai din persoane precum prietenii si cunoscutii mei. Plus oamenii surprinzatori.

Noaptea, am avut un vis de 8 Martie. Am visat ca, de Ziua Femeii, fosta mea iubita ma rugase sa-i imprumut masina mea (in vis era un Tico; ea si-ar fi dorit sa achizitionam cu totul altceva, dar in vis un Tico interpreta rolul automobilului meu) ca sa exerseze in parcare schimbatul vitezelor (!). Aveam un joc cam asa, eu si ea: eu fugeam (pe jos) in parcare dintr-un loc intr-altul, iar ea venea cu masina cat mai repede dupa mine. Era tare bucuroasa sa ma alerge cu Tico-ul si sa schimbe vitezele, si facea chestia asta surprinzator de des, daca e sa tinem cont de distante.

La un moment dat, am observat ca, desi tinea motorul masinii in continuare pornit, iubita nu mai venea la mine, dupa mine. M-am dus eu la ea si am privit-o prin geam. Nu m-a bagat in seama. Se distra de minune sa schimbe vitezele stationand. Iar eu trebuie sa recunosc ca m-am bucurat si eu sa o vad atat de fericita, chiar daca nu multumita mie.

Toate drepturile lui Doru Stoica

19 mart.

Eu inca nu am scapat dintre bariere, de pe sine. Mai aveam de studiat.

Si imi este dificil sa triez, sa aleg sa va arat doar unele compartimente sau vagoane ale cartii. Textul cartii merita citat in intregime.

As putea sa insist asupra soferului de autobuz condus din umbra de nevasta; sau asupra Documentarului despre pasarea-gradinar argintie, uratica:

De ouat se pare ca oua, biata creatura.

Din ouale astea ies pui. Bineinteles ca nu din toate. Selectia naturala functioneaza perfect si ouale care seamana cat de cat a oua plesnesc in cateva zile. Din ele ies cativa gandaci de bucatarie doar, slabi si prapaditi, care se tarasc cu greu spre cea mai apropiata cantina muncitoreasca australiana.

Trebuie mentionat si ziarul:

Am pus deoparte banii de popice pe luna in curs si am infiintat un ziar, avea tot ce trebuie gazeta noastra improvizata, incepand cu editorialele necrutatoare, tunand si fulgerand impotriva Getei, […] si cu toate cele ce mai puteau fi ingramadite in paginile de format mare, care abia incapeau in cutiile postale ale abonatilor nostri, toti oameni rabdatori, invatati sa astepte luni in sir sosirea pensiilor si copiilor.

Apoi ziua standard a lui Doru Stoica:

La fiecare etaj suvoiul uvrierilor se mai ingroasa cu cativa prapaditi, ca un intestin suprasolicitat […] calc pe mutre, pe sute de mutre, […] etajul unu, […] usa firmei scartaie, paraie, ghiortaie, intestinul uniform indesat se goleste vesel, defecatie relaxanta a cladirii, ce bine e, spune ea, cladirea […] ramanem in statia de autobuz, ne inghesuim unii in altii, Demiurgul ne numara, doi, patru, optispe, saizeci, prea putini pentru un accident pe cinste, o las pe maine, zice el.

Trec pe langa universitate, un cos cu fructe se rastoarna, caise rozalii se rostogolesc pe langa mine, coapte si parfumate, au picioare lungi si drepte, doi ardei tineri ranjesc si pipaie caisele.

Doru nu cred ca poate sa scrie povestiri usurele.

Ar fi cazul sa se ofere tinerilor scriitori aceasta carte odata cu pixurile si topul de hartie, in sensul ca mi se pare esential acest manual compact, manual de scris, pornind de la care, oricat ai dilua, inca ar mai fi bine.

Ucigasul de surprize

16 mart.

Mai intai am visat scena pervazului. In vis, fusesem obligat sa ies pe geam si sa incerc sa ma tupilez pe pervaz, indaratul jaluzelelor, fiindca apartamentul meu era perchezitionat de o maimuta.

Au trecut saptamani in lumea reala, lucida, saptamani in care m-am prefacut ca-mi urmez viata cu interes, dar adevarul era ca asteptam cu nerabdare sa visez continuarea.

Am simtit ca in sfarsit se intampla, atunci cand am adormit si am aparut intr-un metrou gol. Cumva, am fost sigur ca in acest al doilea vis eram acelasi personaj ca in primul. Am calatorit in vis cu trenul gol pana la capat, dar la statia la care m-am dat jos am fost atacat de un robot de paza al metroului. A incercat sa ma stranga de gat.

M-am trezit si am incercat sa-mi ofer singur explicatii: de ce m-ar ataca un urangutan si un robot? Apoi, eu cel mai adesea visez aglomeratii – de ce nu sunt oameni in metroul din acest vis? Eventual: cine sunt eu?

Si, offf, mi-am raspuns.

In prezent, m-am hotarat sa spulber suspansul de deasupra povestirii care urmeaza sa-mi apara: este cu o profesoara de limba franceza, moarta, in cautarea unui matematician in stare s-o ajute sa deschida o importanta servieta cu cifru. Dar doamna zombi se exprima tot mai greu dupa deces, asa ca ia pe langa ea o maimuta, ca asistent. Maimuta insa vorbeste din ce in ce mai bine.

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe