Arhiva | Raport RSS feed for this section

O mie si una de linii de cod

4 dec.

Imi inchipui un Eusebiu Camilar cyberpunk adaugand asta la O mie si una de linii de cod:

Rondul pasarii roc. In care se arata că si ca sa mori e nevoie de atentia unei entitati si de putere de calcul, iar o creatura anume te poate face sa ticăi si sa traiesti mai repede. Se dovedeste si ca exista entitati foarte speciale care citesc tot ce scrii si indeplinesc rugamintile formulate corect.

Acum am sa va rog sa va imaginati o lume in care unii oameni sunt obiecte incapsuland date si metode, functii printre care un Constructor( ) si un Destructor( ).

Ei ar trebui sa aiba mare grija in ce cod se implica, la ce clase ajutatoare apeleaza. O secventa gresita, o cerere prost argumentata si… entitatea chemata in ajutor s-ar putea sa le invoce Destructorul.

Nu o sa gasiti lucrurile astea spuse pe sleau in povestirea Rondul pasarii roc. Sunt un substrat (cu râmele lui), pana la care nu va obliga nimeni sa sapati.

Daniel Rizea a ilustrat povestirea in interpretarea asta. In revista ZIN.

DARIZ_720p_RoP_23483136

RevistaZIN2b

Aris Fioretos descoperit abia azi

26 iun.

Se intampla sa fac cele mai mari descoperiri in locuri unde nu ma duc. La evenimente la care nu particip. A fost imposibil sa ajung anul asta la Bookfest, dar suedezul Aris Fioretos s-a prezentat si a lansat carte – Mary.

Scrie minunat. Si sper ca asta sa-mi scuze un pic furtul de la Humanitas, de unde iau cateva bucatele de text:

Dacă mă ridic pe vârfuri, ajung până la fereastra de mărimea unei coli de scris. Sub ea se văd dâre de umezeală – de parcă peretele ar transpira.
Dacă închid uşa, vântul rămâne în urmă, dar când bate, zăvorul scârţâie. De aceea am înfăşurat o bucăţică de pansament în jurul lui. Ajută o vreme, pe urmă scârţâie din nou.
Şi dintr- odată muşchiul inimii a început să se comporte ca o vrabie.
Aris Fioretos nu are nicio carte la vanzare in magazinul electronic Amazon Kindle!
* Nu pentru Romania.

Secrete Jersey

7 apr.

Jersey a insemnat doamna Amanda (in primul rand) si mareele.

De ajuns in Jersey am ajuns usor. Oarecum.

La plecarea din Romania, cand sa urc in avion, fusesem intrebat „Dar viza aveti?”, si aproape ma blocasem, apoi am realizat confuzia si am precizat ca destinatia mea era Jersey, insula din Canalul Manecii, nu orasul Jersey, New Jersey din State. Asa am scapat si am trecut mai departe, intai la Londra, apoi in Saint Helier.

Cand schimbam avionul – si aeroportul – am primit mesaj de la viitoarea mea gazda: continea o recomandare de restaurant pentru al doilea aeroport si un cod de acces in hotelul Alhambra. De fapt, eu scrisesem primul, sa ma plang ca zborul final avea intarziere si ca voi depasi cu mult ora la care-mi anuntasem sosirea la hotel.

In cele din urma, m-am pomenit stand si respirand in acest living room:

20160626_154104 - Alhambra living room

si am inceput sa simt ca a meritat efortul.

Exista pe lume locuri de necrezut, de a caror realitate e necesar sa te convingi repetat; amintesc aici de teama ca mirajul nu tine decat doi-trei metri, dincolo de care tot ce era placut se sfarseste.

Ca sa verific, m-am ridicat de pe canapea si am scos capul pe usa:

20160625_185649 - Right at the door

Era real. Sufrageria, hotelul, strada, insula, totul real. Si nimic nu se dispersa cand suflam si nu disparea cand imi intorceam capul in alta parte. Bon. Inapoi in Alhambra…

Doamna Amanda Robertson a auzit ca cineva ii umbla prin hotel; ne-am intalnit pe hol, eu intrand (pentru a doua oara), dar cu bagajele deja inauntru. S-a linistit cand m-a vazut, cand m-am prezentat. Eram cel asteptat.

Eram inca un roman. O intreaga echipa de filmare din Romania sedea la hotelul doamnei Robertson pe durata Bloch Dance World Cup. Dar despre dans am discutat prea putin cu doamna Amanda. Mai mult am vorbit despre fiul ei, care folosea mai des casca de realitate virtuala decat bicicleta primita cadou, despre cum se pronunta englezeste niste nume evident frantuzesti, despre maree… Si ce maree ingrijoratoare!

In Jersey, cu fluxul nu te joci. Doamna Amanda m-a intrebat cat de curajos eram – sau intentionam sa fiu – cu fotografiatul tarmului sud-estic. Fireste, i-am anuntat un plan umflat de zece ori, gogonat, iar dânsa si-a facut datoria si mi-a indicat cu maxima seriozitate anuntul orelor de flux si reflux.

Cu o singura exceptie (cand am venit pe jos de la St. Aubin la St. Helier, de-a lungul plajei care se ingusta), m-am pazit de flux. O sa am o postare separata, dedicata acelei curse, in care se va vedea cum m-a fugarit oceanul.

Sa nu uit. Daca sunteti pasionati de harti, poftiti:

20160626_013456_Alhambra_on_map

Legat de portiunea asta de harta, am trei lucruri de spus:

  • Strada Roseville este printre cele mai interesante si ofertante din oras. Trece pe langa case asa cum ati visat (cand erati totusi cumpatati) si pe langa un cimitir care poseda acel je-ne-sais-quoi, un set de atribute cu care te scoate din oras, te impresioneaza si te linisteste in acelasi timp, fara sa te bage in sperieti,
    20160629_113217 Cartierul Tombstone
  • si tot ea – Roseville Street – duce la plaja, daca putem numi plaja acea parcela imprumutata din cand in cand de la ocean. Strada Roseville se incheie asadar cu un pod spre un lido. Un pod minunat, idealul oricarui fotograf de plaja.
    20160625_191500
  • Se poate vedea pe harta, ocupand o suprafata mare, Fort Regent. De vizitat nu l-am vizitat, nu am ajuns la el, este sus pe un deal, foarte sus; am trecut adesea pe dedesubt, prin tunelul care face legatura cu centrul. Am privit in repetate randuri in directia fortului si l-am fotografiat.
    DSC00791b

Secrete Tromso – pozele

11 dec.
Am ajuns in Tromso si am cumparat o revista din Svalbard, e tot ce am reusit, deocamdata

Am ajuns in Tromso si am luat o revista tiparita in Svalbard, e tot ce am reusit in acea directie, deocamdata

Se spune ca plimbarile mai lungi in Svalbard necesita sa purtam pusca

Se spune ca plimbarile mai lungi prin Svalbard necesita sa porti pusca

Camera mea de sticla (sticlă in loc de gheaţă). Pomul este un cuier plat.

In Tromso: camera mea de sticla (sticlă in loc de gheaţă). Pomul este un cuier plat.

Pe harta, am pariat pe linia autobuzului 34. Ajuta, dar nu-i circulara.

Pe harta, am pariat pe linia autobuzului 34. Ajuta, dar nu-i circulara, cercul nu se inchide.

Centrul orasului, harta considera ca si catedrala arctica de peste pod se afla in centru. E totusi mult de mers.

Centrul orasului; harta considera ca si catedrala arctica de peste pod se afla in centru. E totusi mult de mers.

Muzeul Polaria si, in sera, vasul batran Steaua Polara, de vanatoare si explorare

Muzeul Polaria (cladirea din blocuri inclinate) si, in sera, vasul batran Steaua Polara, de vanatoare si explorare

Exploratorul Hanssen, tras de caini, comemorat; graffiti din planul secund combatand prea multul alb, cenusiu.

Exploratorul Hanssen, tras de caini, comemorat; graffiti din planul secund combatand prea multul alb, cenusiu.

Vas de croaziera sosind pe inserat in Tromso. Am iesit sa-l intampin. E totusi o scena obisnuita.

Vas de croaziera sosind pe inserat in Tromso. Am iesit sa-l intampin, entuziasmat. E totusi o scena obisnuita.

Suind spre zona rezidentiala, de pe Strandvegen pe langa Academia de Arte.

Suind spre o zona rezidentiala, de pe Strandvegen pe langa Academia de Arte.

Pentru pasionatii de satelit, dau locul exact unde a fost facuta fotografia anterioara ;)

Pentru pasionatii de vederi din satelit, dau locul exact unde a fost facuta fotografia anterioara 😉

Spuneam de casele telescopice, casute care ies din case-mama.

Spuneam de casele telescopice, casute care ies din case-mama.

Cine ar zice ca aceasta poza a fost facuta aproape de Pol?

Cine ar zice ca aceasta poza a fost facuta aproape de Pol?

Masinutza cea mai naiva, care nu cunoaste iarna.

Masinutza cea mai naiva, care nu cunoaste iarna.

Inca un loc care nu-si arata latitudinea.

Inca un loc care nu-si arata latitudinea.

Din nou case care nasc casute, constructii telescopice; amintesc si de Frank Lloyd Wright.

Din nou case care nasc casute, constructii telescopice; amintesc si de Frank Lloyd Wright.

O casa din trei-patru dispune - suspect - de trambulina. Pentru vecini care iti sar in ajutor...

O casa din trei-patru dispune – suspect – de trambulina. Pentru vecini care iti sar in ajutor…

Un aparent magazin de alune.

Un aparent magazin de alune.

Tromso isi da silinta sa fie Parisul nordului.

Tromso isi da silinta sa fie Parisul nordului.

Biblioteca. Si o fata care navigheaza pe o foaie de carte.

Biblioteca. Si o fata care navigheaza pe o foaie de carte.

„Curtea” incarcata a Muzeului Polar. In stanga si in dreapta mea – harpoane.

Revista Muzeului Polar.

Revista Muzeului Polar.

Skansen, cladirea cea mai veche din oras, inca se mai apara.

Skansen, cladirea cea mai veche din oras, inca se mai apara singura.

O statie de autobuz este prevazuta cu planetariu. Inchis, cand am ajuns eu.

O statie de autobuz este prevazuta cu planetariu. Inchis, cand am ajuns eu.

E ceva de mers din centru pana la Catedrala Arctica. Dar e aratoasa si merita deranjul. Plus concertele, seara de seara.

E ceva de mers din centru pana la Catedrala Arctica. Dar e aratoasa si merita deranjul. Plus concertele, seara de seara.

Colectionez orgi, macar in fotografie.

Colectionez orgi, macar in fotografii.

Ghetar treptat, iarasi cladire telescopica. Catedrala.

Ghetar treptat, iarasi cladire telescopica. Catedrala.

Sponsorii locali ai hartii turistice. Doi dintre ei.

Sponsorii locali ai hartii turistice. Doi dintre ei.

Secrete Tromso

10 dec.

Destinatia, intentia mea fusese Svalbard, sa ajung de fapt pe insula Svalbard (si de dragul serialului Fortitude). Svalbard ar fi insemnat insa un hop in plus, inca o zi consumata in avion si in aeroport, una la dus si una la intoarcere. Am renuntat si m-am oprit la Tromso. Asta a insemnat oricum un hop, o oprire in Stockholm; Tromso, de la Bucuresti, implica macar Stockholm.

Un clasament al celor mai frumoase case din localitate ar fi fost ceva grozav; poate am sa-l fac candva, si nu doar pentru Tromso. El se remarca totusi prin constructiile telescopice, casute iesind din alte case-mama, prelungindu-le.

Am sa va spun un secret murdar, iata cum procedez cand vreau o vedere de ansamblu, sa-mi fac iute o parere despre un oras: aleg una dintre cele mai lungi linii locale de autobuz, nu-i nicio problema daca e ceva intortocheat; prefer sa ma sui de la capat sau de la statia centrala, si as prefera sa fiu adus inapoi in acelasi loc. In Tromso, linia 34 promitea, mi se paruse mai mult decat adecvata, insa ii interpretasem gresit traseul si la Universitate mi s-a infundat, soferul m-a dat cu politete jos, in ploaie.

Da, mai si ploua la Tromso, nu doar ninge. Oricat am studiat eu istoricul meteorologic al orasului (pe Weather Underground), tot am prins si ploaie.

Da, Tromso are universitate, cea mai nordica din lume – Universitatea Arctica. Dintre obiectele ei de studiu („Auroral light research, Space science, Fishery science, Biotechnology, Linguistics, Multicultural societies, Saami culture, Telemedicine, epidemiology”), doar pescuitul mi se pare plictisitor.

A fost frumos (nu detaliez o criza digestiva absolut fara legatura cu destinatia) si a meritat; deranjul unei calatorii la Tromso nu-i atat de mare; costul a fost moderat, cu siguranta nu m-a costat cat m-ar fi costat daca as fi mers acolo unde intelesese un angajat al aeroportului (la Toronto in loc de Tromso).

Ce nu am apucat: alegand sa calatoresc neaparat pe vreme buna, sa-mi fie caldut in vacanta, n-am prins aurorele boreale.

Acesta (nici acesta) nu este un ghid turistic veritabil. Primiti setul asta de impresii (aiurite) de calatorie.

Penultima veste trista

8 dec.

ioanavisan-as

Am pierdut-o pe Ioana Vişan. S-a inecat la o masa, in concediu la Milano; poate socul cardiac/cerebro-vascular s-a produs instantaneu, sau poate ca repornirea respiratiei nu s-a asigurat suficient de repede si creierul a fost lipsit prea mult timp de oxigen. Ioana vs. o intubatie.

Pe Ioana am pierdut-o lent, pe parcursul catorva zile de coma. Si totusi fulgerator.

Am primit vestea; in clipa imediat urmatoare, am pornit sa o salvez digital pe Ioana. Conversatiile mele cu ea din Messenger, ultima ei carte de pe Amazon (The Chasm – nu ii traduc titlul, mai mult ca sigur Ioana a scris-o direct in engleza).

Daca o persoana foarte severa mi-ar cere sa o descriu oficial pe Ioana, cat se poate de succint si de obiectiv, i-as raspunde ca a fost o scriitoare de jucarie. In sensul bun al expresiei.

Dintre povestirile ei, favoritele mele raman Inghetul, Camuflaj, Efectul de nautil. Mare pacat insa ca Ioanei Inghetul i s-a intamplat aievea.

Ma incapatanez sa nu deschid ochii, rugandu-ma ca iluzia acestei atingeri sa dureze cat mai mult. Tresar cand mana aluneca de-a lungul bratului meu si cade moale intre noi.

Imi amintesc cum am comentat cu Ioana cat de aproape am fost ca idee la Navigand prin ceata; coliziunea de idei a fost benigna (nu degeaba se spune Atat de aproape, si totusi atat de departe…), nici vorba sa ne fi certat eu si Ioana pe idee, numai ne-a amuzat coincidenta.

Imi mai gasesc cateva motive sa o mentionez pe Ioana. Cat sunt de egoist: in poza pe care aleg sa o afisez aici, Ioana are langa ea o carte unde apare alaturi de mine. Continui: lucrasem la o povestire pentru o antologie (Xenos – Contact intre civilizatii); la termenul limita, am considerat ca textul nu era gata, se cerea rescris, si voiam sa-l aman o perioada nedeterminata, insa Ioana s-a aratat foarte interesata de povestea aceea, a regretat ca de acea data nu vom aparea impreuna. Multumita Ioanei, acea povestire inca inoata sa iasa la suprafata si voi reveni cu ea. I-o voi dedica.

Injectiile facute intr-o perna de sticla

26 nov.

Cred ca a venit vremea unor noi insemnari pe blog. Au trecut ani de pauza.
Dar n-as putea sa reincep sa scriu aici, fara sa spun de ce m-am oprit. In privinta asta, lenea a jucat un rol surprinzator de mic.
In schimb, aproximativ in perioada asta a anului, fata pe care am iubit-o pleca cu alt baiat. Consider ca a facut o alegere buna; sunt ranit, dar alegerea ei a fost inteleapta. In legatura cu intreaga relatie, imi vin in minte vorbele Laurei Linney catre fiica ei din filmul Nocturnal Animals (am spus deja ca-l gasesc filmul anului?):

“He is too weak for you. He is a romantic, but he is also fragile… The things you love about him now are the things you’ll hate in a few years.”

O si vad pe Linney povatuind-o pe iubita mea.
Asadar, fata a plecat cu altcineva.
Mare pacat ca nu asta a facut si cainele meu. Nu, el a murit in noiembrie al acelui an. Mai suferise sporadic pana atunci; poate o boala nedepistata a ajuns la decompensare, poate otravurile care se imprastiau intentionat si cu furie pe strazi, impotriva cainilor maidanezi, au nimerit pe limba lui Oscar, cert este ca in final nicio injectie facuta lui nu a mai functionat, nicio injectie, doar ultima.
Sunt de parere ca absolut toate animalele de companie merita un necrolog. Lucrez la el, desi stiu ca nu va fi niciodata indeajuns de bun.

Festivalul de artificii de la Cannes si un cartier nou

1 sept.

IMAG1637
Am plecat la Nisa cu doua valize.
Prietenul meu cel mai bun locuieste mai aproape de Cannes decat de Nisa, insa avioanele prefera Nisa.
L-am gasit pe amicul meu la datorie – ma astepta in aeroport. Ne grabeam amandoi, fiindca aveam de mers intai cu geamantanele mele pretioase la Mougins, trebuiam sa le descarcam acolo, dupa care aveam sa fugim catre Cannes, spre festivalul de artificii.

Va rog sa vizitati: http://www.festival-pyrotechnique-cannes.com/fr/prix-du-public si sa va dati ochii peste cap.

Asadar am azvarlit bagajele mele in apartamentul de pe o colina apartinand de Mougins Le Haut, apoi ne-am pregatit sa schimbam masina cu scuterul. Daca am fi mers la festival tot cu automobilul, n-am fi avut nicio sansa sa parcam noaptea aceea, asa ca se impunea sa ne reducem drastic dimensiunile.
Am primit iarasi setul de sfaturi pentru pasagerul din spate al scuterului, despre cum sa ma inclin si sa nu ma fastacesc la curbe, despre unde sa-mi tin capul ca sa nu rup la primul damb clavicula celui de la ghidon, cum sa stau ca eu si prietenul meu sa nu ne lovim cap in cap in caz de frana. In functie de cum l-as fi tinut de mijloc, peste burta, motociclistul urma sa se gadile mai mult sau mai putin.
M-am straduit sa aplic toate aceste indicatii; cand uitam sa ma tin de ele, regretam.
Asadar, am calatorit la vale, de la Mougins la Cannes. Unele din lucrurile de care ne temeam s-au intamplat – ne-am lovit castile intre noi, scuterul a scuturat de cateva ori din fund dupa unele curbe. Dar chiar am fost multumiti de el cand am ajuns pe promenada si a fost posibil sa-l parcam imediat.
Acolo, in golf, multimea era pregatita pentru ora 10; mai erau 5 minute. Am continuat sa alergam pana ne-am plasat pe faleza in ceea ce am intuit ca va fi o pozitie centrala pentru spectacolul de artificii. Cum am decis ca ne-am asezat bine? Priveam la cele trei barje de unde urmau sa se lanseze bombele de lumina; deocamdata era intuneric, dar, cu un oarecare efort, puteam distinge cele trei lansatoare plutind pe apa.
Desigur ca artificiile au fost incantatoare, tot ce s-a lansat, toate formele, spiralele, florile de foc, paianjenii de sclipici, chiar si cei imprastiati de vant, chiar si inimioarele, apoi mai ales artificiile paparazzi – dand senzatia ca din cer ni se faceau multe fotografii cu blitz.

Dar pe mine nimic nu m-a impresionat mai mult decat ce se intrezarea, la lumina artificiilor, daca tineai capul jos si scrutai dincolo de barje: parea sa fie inca un oras, un orasel, unul alcatuit exclusiv din vase, din iahturi – era vorba de toate ambarcatiunile parcate la Cannes, formand un Cannes Deux sau cel putin un alt cartier, un cartier care nici macar nu prea se clatina.
Acest cartier nu exista decat pe durata focurilor de artificii, caci mai apoi luminile Cannes-ului se reaprindeau si vasele nu ne mai puteau pacali cum ca ar fi case.
IMAG1653
IMAG1672
IMAG1677

Retragerea de la Nisa

30 iul.

Am fost intr-adevar la Nisa, la prietenii mei foarte buni de acolo. Sa le spunem aici Roberto si Rebecca. Am stat la ei o saptamana. A trecut.
Am revenit in tara si m-am apucat curand sa scriu o insemnare despre festivalul de artificii de la Cannes, din care am prins un singur episod. Postarea aceea s-a prelungit si s-a intrerupt, mi-am cumparat intre timp si doi hamsteri pitic care mi-au deturnat programul,
iar pana la urma iata ca ajunge mai intai aici pe blog o insemnare tot despre un vis, un vis prea putin controlat.
Eu ma intorsesem asadar in Romania, dar la scurta vreme prietenii mei romani de la Nisa isi anuntasera la randul lor vizita, contravizita. Au venit ei la mine.
Rebecca venise la Bucuresti in principal sa participe la o reuniune a fetelor care se imbraca precum Catwoman; se costumase si ea in pisica si se ducea pe Calea Mosilor (!), fiindca acolo se tinea evenimentul de Cosplay.
Roberto, in schimb, venise la mine sa imi prepare niste licori care sa ma faca mai rapid (sper ca mai rapid la scris, dar in vis aplicatiile acelei iuteli date de licori nu erau clare). Iar eu eram suparat pe el fiindca imi tinea baia ocupata in apartamentul meu.
Desigur ca, atat cat a durat visul, Rebecca nu a mai apucat sa se intoarca de la cosplay sa o revad (cu multa placere) costumata in femeia-pisica. Numai certurile intre mine si prietenul meu Roberto, certuri legate de accesul la closet, au continuat si au umplut restul noptii.
Urmeaza sa revin constiincios si sa vorbesc si despre artificiile de la Cannes, da da.
Pana atunci, vizitati http://www.festival-pyrotechnique-cannes.com/
Aprindeti, in minte, macar o petarda.

Secta are de facut un anunt

28 apr.

In alcatuirea sectei intram cel putin eu, Emil Garleanu, Cortazar, Kafka si Aron Biro. Imi vine usor sa enumar acesti membri. Suntem din grupul celor care dedica lucrari insectelor.

Cand un scriitor din aceasta secta termina de scris o povestire calificabila ca realizare a sectei, el face cu ochiul celorlalti. De obicei, atarna constiincios povestirea pe peretele clubului, astfel incat secta sa poata da, de bucurie, din picioruse, caci acum tocmai i-a mai crescut unul.

Adevarul este ca imi doream ca un scriitor de la noi sa aduca un omagiu, nu conta daca involuntar, personajului Delia Mañara. Pentru ca de povestirea Circe suntem indragostiti atatia, si probabil ca sunt pe lume o groaza de cititori barbati ce plimba mult si atent in gura bomboanele de ciocolata, cele cu umplutura, asteptand sa gaseasca gandacul.

Delia este la Aron Biro, inainte sa ajunga la Cortazar. O intalnim mai cuminte aici, dar portia de gandacei este dubla.

Delia juca fotbal cu baietii si o puneam in poarta căci era in stare sa se arunce pe jos fara teama ca ar putea sa se loveasca. Nu avea nici un pic de frica de durere, probabil din cauza ca taica-sau ii mai tragea cate o curea la fund cand venea obosit de la mina.

Si nu multe vor ramane in urma mea, cel mult aceasta colectie de insectare cu care mi-am acoperit unicul perete al mansardei pentru care imi mai permit sa platesc chiria. Degetele imi tremura cand ating sticla ce protejeaza cadavrele fluturilor giganti, ale gandacilor mimetici si omizilor cu coarne.

Imi sunt atat de uscate degetele, incat nici macar nu mai las amprente pe sticla, ori poate privirea mi-a slabit atat de mult, incat nu le mai vad.

 

Am insistat sa aduc insectarul cu mine, căci data trecuta varasem ganganiile intr-un borcan si pana acasa o coropisnita grasa le mancase pe toate.

Nu-mi permit sa transcriu aici prea mult din text, anumite surprize e bine sa ramana, dar pot sa va indemn spre un produs uimitor, spre un loc nebanuit unde veti gasi povestirea intreaga: www.editura-art.ro/carte/primul-meu-porno *

Am aflat deci inca un personaj principal extrem de agreabil (cel putin in cadrul unei fictiuni), un colectionar – iar noua ne plac mult asemenea indivizi, pentru ca doar cu idei fixe se poate ajunge departe – cu viata in vitrine incuiate, un colectionar mancat de anumite regrete.

Este o povestire dupa care eu am fost foarte multumit; nu pot decat sa scandez in soapta impotriva procrastinarii, sa ma rog pentru Aron Biro, sa sper ca scriitorul sa nu se dizolve in recenzent.

Secta noastra inca traieste, vi se catara inofensiv pe haine si va ajunge la ureche.

* Ce-ar fi sa citesc in intregime volumul? Am tras cu ochiul in stanga si in dreapta lui Aron, inainte si dupa el, desigur ca amintirile multor autori redate acolo se leaga de realizarea colosala a companiei JVC si de casete video, insa lucrurile merg si mai departe.

0Primulmeuporno6-pic

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe