Jersey a insemnat doamna Amanda (in primul rand) si mareele.
De ajuns in Jersey am ajuns usor. Oarecum.
La plecarea din Romania, cand sa urc in avion, fusesem intrebat „Dar viza aveti?”, si aproape ma blocasem, apoi am realizat confuzia si am precizat ca destinatia mea era Jersey, insula din Canalul Manecii, nu orasul Jersey, New Jersey din State. Asa am scapat si am trecut mai departe, intai la Londra, apoi in Saint Helier.
Cand schimbam avionul – si aeroportul – am primit mesaj de la viitoarea mea gazda: continea o recomandare de restaurant pentru al doilea aeroport si un cod de acces in hotelul Alhambra. De fapt, eu scrisesem primul, sa ma plang ca zborul final avea intarziere si ca voi depasi cu mult ora la care-mi anuntasem sosirea la hotel.
In cele din urma, m-am pomenit stand si respirand in acest living room:
si am inceput sa simt ca a meritat efortul.
Exista pe lume locuri de necrezut, de a caror realitate e necesar sa te convingi repetat; amintesc aici de teama ca mirajul nu tine decat doi-trei metri, dincolo de care tot ce era placut se sfarseste.
Ca sa verific, m-am ridicat de pe canapea si am scos capul pe usa:
Era real. Sufrageria, hotelul, strada, insula, totul real. Si nimic nu se dispersa cand suflam si nu disparea cand imi intorceam capul in alta parte. Bon. Inapoi in Alhambra…
Doamna Amanda Robertson a auzit ca cineva ii umbla prin hotel; ne-am intalnit pe hol, eu intrand (pentru a doua oara), dar cu bagajele deja inauntru. S-a linistit cand m-a vazut, cand m-am prezentat. Eram cel asteptat.
Eram inca un roman. O intreaga echipa de filmare din Romania sedea la hotelul doamnei Robertson pe durata Bloch Dance World Cup. Dar despre dans am discutat prea putin cu doamna Amanda. Mai mult am vorbit despre fiul ei, care folosea mai des casca de realitate virtuala decat bicicleta primita cadou, despre cum se pronunta englezeste niste nume evident frantuzesti, despre maree… Si ce maree ingrijoratoare!
In Jersey, cu fluxul nu te joci. Doamna Amanda m-a intrebat cat de curajos eram – sau intentionam sa fiu – cu fotografiatul tarmului sud-estic. Fireste, i-am anuntat un plan umflat de zece ori, gogonat, iar dânsa si-a facut datoria si mi-a indicat cu maxima seriozitate anuntul orelor de flux si reflux.
Cu o singura exceptie (cand am venit pe jos de la St. Aubin la St. Helier, de-a lungul plajei care se ingusta), m-am pazit de flux. O sa am o postare separata, dedicata acelei curse, in care se va vedea cum m-a fugarit oceanul.
Sa nu uit. Daca sunteti pasionati de harti, poftiti:
Legat de portiunea asta de harta, am trei lucruri de spus:
- Strada Roseville este printre cele mai interesante si ofertante din oras. Trece pe langa case asa cum ati visat (cand erati totusi cumpatati) si pe langa un cimitir care poseda acel je-ne-sais-quoi, un set de atribute cu care te scoate din oras, te impresioneaza si te linisteste in acelasi timp, fara sa te bage in sperieti,
- si tot ea – Roseville Street – duce la plaja, daca putem numi plaja acea parcela imprumutata din cand in cand de la ocean. Strada Roseville se incheie asadar cu un pod spre un lido. Un pod minunat, idealul oricarui fotograf de plaja.
- Se poate vedea pe harta, ocupand o suprafata mare, Fort Regent. De vizitat nu l-am vizitat, nu am ajuns la el, este sus pe un deal, foarte sus; am trecut adesea pe dedesubt, prin tunelul care face legatura cu centrul. Am privit in repetate randuri in directia fortului si l-am fotografiat.
Maul Gartimon - Abţibilduri pe corp 