Penultima veste trista

8 dec.

ioanavisan-as

Am pierdut-o pe Ioana Vişan. S-a inecat la o masa, in concediu la Milano; poate socul cardiac/cerebro-vascular s-a produs instantaneu, sau poate ca repornirea respiratiei nu s-a asigurat suficient de repede si creierul a fost lipsit prea mult timp de oxigen. Ioana vs. o intubatie.

Pe Ioana am pierdut-o lent, pe parcursul catorva zile de coma. Si totusi fulgerator.

Am primit vestea; in clipa imediat urmatoare, am pornit sa o salvez digital pe Ioana. Conversatiile mele cu ea din Messenger, ultima ei carte de pe Amazon (The Chasm – nu ii traduc titlul, mai mult ca sigur Ioana a scris-o direct in engleza).

Daca o persoana foarte severa mi-ar cere sa o descriu oficial pe Ioana, cat se poate de succint si de obiectiv, i-as raspunde ca a fost o scriitoare de jucarie. In sensul bun al expresiei.

Dintre povestirile ei, favoritele mele raman Inghetul, Camuflaj, Efectul de nautil. Mare pacat insa ca Ioanei Inghetul i s-a intamplat aievea.

Ma incapatanez sa nu deschid ochii, rugandu-ma ca iluzia acestei atingeri sa dureze cat mai mult. Tresar cand mana aluneca de-a lungul bratului meu si cade moale intre noi.

Imi amintesc cum am comentat cu Ioana cat de aproape am fost ca idee la Navigand prin ceata; coliziunea de idei a fost benigna (nu degeaba se spune Atat de aproape, si totusi atat de departe…), nici vorba sa ne fi certat eu si Ioana pe idee, numai ne-a amuzat coincidenta.

Imi mai gasesc cateva motive sa o mentionez pe Ioana. Cat sunt de egoist: in poza pe care aleg sa o afisez aici, Ioana are langa ea o carte unde apare alaturi de mine. Continui: lucrasem la o povestire pentru o antologie (Xenos – Contact intre civilizatii); la termenul limita, am considerat ca textul nu era gata, se cerea rescris, si voiam sa-l aman o perioada nedeterminata, insa Ioana s-a aratat foarte interesata de povestea aceea, a regretat ca de acea data nu vom aparea impreuna. Multumita Ioanei, acea povestire inca inoata sa iasa la suprafata si voi reveni cu ea. I-o voi dedica.

Injectiile facute intr-o perna de sticla

26 nov.

Cred ca a venit vremea unor noi insemnari pe blog. Au trecut ani de pauza.
Dar n-as putea sa reincep sa scriu aici, fara sa spun de ce m-am oprit. In privinta asta, lenea a jucat un rol surprinzator de mic.
In schimb, aproximativ in perioada asta a anului, fata pe care am iubit-o pleca cu alt baiat. Consider ca a facut o alegere buna; sunt ranit, dar alegerea ei a fost inteleapta. In legatura cu intreaga relatie, imi vin in minte vorbele Laurei Linney catre fiica ei din filmul Nocturnal Animals (am spus deja ca-l gasesc filmul anului?):

“He is too weak for you. He is a romantic, but he is also fragile… The things you love about him now are the things you’ll hate in a few years.”

O si vad pe Linney povatuind-o pe iubita mea.
Asadar, fata a plecat cu altcineva.
Mare pacat ca nu asta a facut si cainele meu. Nu, el a murit in noiembrie al acelui an. Mai suferise sporadic pana atunci; poate o boala nedepistata a ajuns la decompensare, poate otravurile care se imprastiau intentionat si cu furie pe strazi, impotriva cainilor maidanezi, au nimerit pe limba lui Oscar, cert este ca in final nicio injectie facuta lui nu a mai functionat, nicio injectie, doar ultima.
Sunt de parere ca absolut toate animalele de companie merita un necrolog. Lucrez la el, desi stiu ca nu va fi niciodata indeajuns de bun.

Festivalul de artificii de la Cannes si un cartier nou

1 sept.

IMAG1637
Am plecat la Nisa cu doua valize.
Prietenul meu cel mai bun locuieste mai aproape de Cannes decat de Nisa, insa avioanele prefera Nisa.
L-am gasit pe amicul meu la datorie – ma astepta in aeroport. Ne grabeam amandoi, fiindca aveam de mers intai cu geamantanele mele pretioase la Mougins, trebuiam sa le descarcam acolo, dupa care aveam sa fugim catre Cannes, spre festivalul de artificii.

Va rog sa vizitati: http://www.festival-pyrotechnique-cannes.com/fr/prix-du-public si sa va dati ochii peste cap.

Asadar am azvarlit bagajele mele in apartamentul de pe o colina apartinand de Mougins Le Haut, apoi ne-am pregatit sa schimbam masina cu scuterul. Daca am fi mers la festival tot cu automobilul, n-am fi avut nicio sansa sa parcam noaptea aceea, asa ca se impunea sa ne reducem drastic dimensiunile.
Am primit iarasi setul de sfaturi pentru pasagerul din spate al scuterului, despre cum sa ma inclin si sa nu ma fastacesc la curbe, despre unde sa-mi tin capul ca sa nu rup la primul damb clavicula celui de la ghidon, cum sa stau ca eu si prietenul meu sa nu ne lovim cap in cap in caz de frana. In functie de cum l-as fi tinut de mijloc, peste burta, motociclistul urma sa se gadile mai mult sau mai putin.
M-am straduit sa aplic toate aceste indicatii; cand uitam sa ma tin de ele, regretam.
Asadar, am calatorit la vale, de la Mougins la Cannes. Unele din lucrurile de care ne temeam s-au intamplat – ne-am lovit castile intre noi, scuterul a scuturat de cateva ori din fund dupa unele curbe. Dar chiar am fost multumiti de el cand am ajuns pe promenada si a fost posibil sa-l parcam imediat.
Acolo, in golf, multimea era pregatita pentru ora 10; mai erau 5 minute. Am continuat sa alergam pana ne-am plasat pe faleza in ceea ce am intuit ca va fi o pozitie centrala pentru spectacolul de artificii. Cum am decis ca ne-am asezat bine? Priveam la cele trei barje de unde urmau sa se lanseze bombele de lumina; deocamdata era intuneric, dar, cu un oarecare efort, puteam distinge cele trei lansatoare plutind pe apa.
Desigur ca artificiile au fost incantatoare, tot ce s-a lansat, toate formele, spiralele, florile de foc, paianjenii de sclipici, chiar si cei imprastiati de vant, chiar si inimioarele, apoi mai ales artificiile paparazzi – dand senzatia ca din cer ni se faceau multe fotografii cu blitz.

Dar pe mine nimic nu m-a impresionat mai mult decat ce se intrezarea, la lumina artificiilor, daca tineai capul jos si scrutai dincolo de barje: parea sa fie inca un oras, un orasel, unul alcatuit exclusiv din vase, din iahturi – era vorba de toate ambarcatiunile parcate la Cannes, formand un Cannes Deux sau cel putin un alt cartier, un cartier care nici macar nu prea se clatina.
Acest cartier nu exista decat pe durata focurilor de artificii, caci mai apoi luminile Cannes-ului se reaprindeau si vasele nu ne mai puteau pacali cum ca ar fi case.
IMAG1653
IMAG1672
IMAG1677

Pe lângă Bolaño

14 aug.

Deschid o paranteza: nu ma simt atras de prea multele actiuni si cauze care sunt intitulate „Alaturi de …” sau „Sprijiniti …”; pana la urma nu-i titlul de vina, dar adesea cauzele astea sunt prea nationaliste, politice sau chiar la misto, mici escrocherii. Nu-i neaparat comoditate din partea mea, dar pur si simplu n-au frumusete, nu ma preocupa, sunt pentru mine un soi de dat cu capul de pereti in cel mai neartistic mod cu putinta.

Chiar nu stiu daca mai exista petitii pentru care are rost sa scoatem pixul din buzunar.

Prefer sa fac galagie in legatura cu scriitori de care, in multe cercuri, n-a auzit nimeni. Serios, asa ma simt de o mie de ori mai implinit, decat sa incerc sa salvez pe hartie ursii deja ucisi de un cetatean strain care a vanat pe teritoriul Romaniei in Photoshop.

Roberto_bolañoDar sa revin la Roberto Bolano, chilianul. Am norocul ca un coleg de birou seamana teribil cu Bolano, si asa imi aduc des aminte de scriitorul asta, din minut in minut.

Bolano m-a cucerit intai in povestiri, apoi m-a adjudecat lui cand a marturisit ca ii iubeste pe Cortazar, pe Kafka si pe Rilke (ba chiar se mira, nu concepea ca alti mari scriitori, poeti – Neruda – nu-i placeau pe acestia trei pe care Bolano ii are in comun cu mine).

Am purtat multa vreme dupa mine prin metrou (fiindca sunt un cititor foarte lent al cartilor bune) volumul Tarfe asasine si, vazandu-ma cu acest titlu in brate, multi calatori, sunt sigur, si-au facut o parere gresita, despre mine, despre Bolano.

11tarfe-asasineCu povestirile pe care le prefer – imi pare rau, sunt aproape toate – as alcatui doua grupuri; intr-o parte as pune Prefigurarea lui Lalo Cura, Intoarcerea si Buba; in alt grup, Zile din 1978, Gomez Palacio, Ultimele amurguri pe pamant, Dentistul. Intalnire cu Enrique Lihn ar putea apartine ambelor.

Va las sa speculati de ce am simtit nevoia sa impart asa volumul. Poate veti simti la fel. Daca nu, nu-i bai. Cautati-le puncte comune, ordonati-le altfel, nu se supara nimeni.

Sa rezum ce se afla in Tarfe asasine ar fi nebunie curata. Nici operele lui Kafka nu se povestesc; nu ca n-ar fi posibil, nu fiindca n-ar exista fire de poveste, dar maruntisurile conteaza mult prea mult si la Bolano; asa-i cu scriitorii mari – cu greu pot fi desurubati, dezasamblati si pusi la loc cum erau. Carcasa lor nici nu pare sa aiba suruburi, dar e translucida si in interior se ghicesc nenumarate rotite. Chiar asa, senzatia este de maruntaie de orologiu crescute intr-un urias lingou de gheaţa; sa nu ne pretam la a apuca dalta, ci mai degraba sa cascam ochii.

Nu pretind ca am ales cele mai bune citate; de fapt, poate ca le-am ales, dar semnele mele de carte (si am cautat sa limitez puternic urechile de magar puse paginilor) nu s-au pastrat toate. Au mai ramas doar la:

Urmatoarele ore sunt neclare. Ratacesc pe strazi, se uita din masina la oameni, uneori coboara si iau cate-un suc. In dupa-amiaza aceea, pe plaja, B citeste din nou poeziile lui Gui Rosey si scurta poveste a vietii sau a mortii acestuia:

Intr-o zi, in sudul Frantei soseste un grup de suprarealisti. Incearca sa obtina viza pentru Statele Unite.

…de parca o conversatie intre toti cei prezenti ar fi fost interzisa din motive de nerostit pe care cu totii le accepta. Vrajitoarea si stapana casei se inchid in biroul stapanului casei. Fata palida, stapanul casei si sotia lui U se inchid in bucatarie. Logodnicul fetei palide si stapana casei se inchid in dormitor. Sotia lui U si fata palida se inchid in baie. Vrajitoarea si stapanul casei se inchid in coridor, ceea ce e cam mult spus. Ba chiar, intr-una din aceste nenumarate fataieli, B insusi se trezeste inchis in camera de oaspeti impreuna cu stapana casei si cu tanara palida.

Alt film: Barcagiul. Dupa ruine, oricine ar fi putut crede ca este vorba despre viata in America Latina dupa un al treilea razboi mondial. Fetele strabat gropi de gunoi si drumuri parasite. Pajarito Gomez si alti doi tipi joaca un joc de carti la lumina unei lumanari. […] Incetul cu incetul, li se termina proviziile. Foamea pune stapanire pe local: unii nu se mai ridica din pat, altii bantuie prin tufisuri cautand de mancare. In timp ce barbatii se imbolnavesc, femeile scriu ca posedate in jurnalele lor.

Finalul e previzibil. Barbatii le deghizeaza pe femei in gaini si, dupa ce le tavalesc prin faina, le devoreaza la un banchet cu nimburi din fulgi.

Am o veste buna si una proasta. Cea buna e ca exista viata dupa viata. Cea proasta este ca Jean-Claude Villeneuve e necrofil. In mod gresit am crezut (lucru pe care il regret si acum) ca dansul si bautura nu erau cele mai periculoase pasiuni ale mele.

Am luat bataie de la o echipa din divizia a treia a Olandei. Ne-am câcâit cu o echipa de amatori a orasului in care ne aflam. Nici eu, nici Herrera nu indrazneam sa-l rugam pe Buba sa practice ritualul sangelui, desi aveam briciurile pregatite.

Pe urma am crescut si aventurile noastre din tinerete ni se pareau mai curand detestabile. Prietenul meu s-a intors la Irapuato, iar eu am ramas in DF si intr-un fel amandoi incercam  sa nu ne interesam de lenta naufragiere a vietilor noastre.

Farurile masinii au maturat doua casute mizerabile.

Am plecat de la Ejo Takata in plina sesiune de meditatie zen. Cand am iesit din formatie japonezul s-a napustit peste mine agitand un bat de lemn, acelasi cu care isi lovea si elevii, daca ei asa voiau. Adica Ejo isi oferea batul, elevii spuneau fie da, fie nu, iar daca raspunsul era afirmativ Ejo dezlantuia cate-o lovitura de bat pe spate. Cu toate acestea, mie nu mi-a dat posibilitatea unui refuz.

In ceea ce priveste sfarsiturile, sfarsitul povestirilor, al textelor, eu si Bolano am fi cazut intotdeauna de acord, ca si acum.

P.S. S-a turnat acest film dupa Una Novelita Lumpen:

Retragerea de la Nisa

30 iul.

Am fost intr-adevar la Nisa, la prietenii mei foarte buni de acolo. Sa le spunem aici Roberto si Rebecca. Am stat la ei o saptamana. A trecut.
Am revenit in tara si m-am apucat curand sa scriu o insemnare despre festivalul de artificii de la Cannes, din care am prins un singur episod. Postarea aceea s-a prelungit si s-a intrerupt, mi-am cumparat intre timp si doi hamsteri pitic care mi-au deturnat programul,
iar pana la urma iata ca ajunge mai intai aici pe blog o insemnare tot despre un vis, un vis prea putin controlat.
Eu ma intorsesem asadar in Romania, dar la scurta vreme prietenii mei romani de la Nisa isi anuntasera la randul lor vizita, contravizita. Au venit ei la mine.
Rebecca venise la Bucuresti in principal sa participe la o reuniune a fetelor care se imbraca precum Catwoman; se costumase si ea in pisica si se ducea pe Calea Mosilor (!), fiindca acolo se tinea evenimentul de Cosplay.
Roberto, in schimb, venise la mine sa imi prepare niste licori care sa ma faca mai rapid (sper ca mai rapid la scris, dar in vis aplicatiile acelei iuteli date de licori nu erau clare). Iar eu eram suparat pe el fiindca imi tinea baia ocupata in apartamentul meu.
Desigur ca, atat cat a durat visul, Rebecca nu a mai apucat sa se intoarca de la cosplay sa o revad (cu multa placere) costumata in femeia-pisica. Numai certurile intre mine si prietenul meu Roberto, certuri legate de accesul la closet, au continuat si au umplut restul noptii.
Urmeaza sa revin constiincios si sa vorbesc si despre artificiile de la Cannes, da da.
Pana atunci, vizitati http://www.festival-pyrotechnique-cannes.com/
Aprindeti, in minte, macar o petarda.

ABCdarul mortii

24 iun.

ABCs-of-Death

Am asteptat mult Abecedarul Mortii, apoi am fost usor dezamagit. Desigur insa ca merita sa scriu despre acest pachet de filmulete; oricum Aron Biro m-a indemnat si m-a convins scriind si povestind si el, aici http://aronbiro.blogspot.ro/2013/06/tiff-2013.html.

Voi scrie, dar simt nevoia sa ma razbun cumva pe filmul asta – poate ca, in loc sa redau cinstit esenta fiecarui segment de film, uneori voi schimba/denatura povestea. Ca urmare, sa nu aveti incredere in rezumatele mele.

Foarte pe scurt: consider ca multi scenaristi si regizori nu si-au dat silinta. Bani au fost putini (5 miare pentru fiecare), asa este (si totusi, segmentul V cum a fost posibil?), timp a fost putin (5 minute, dar U s-a descurcat binisor cu mai putin), iar uneori nici litera primita (Q) nu a ajutat.

26 de filmulete, asadar. Pornim; mai mult priviti decat cititi:

A is for Apocalypse

A1 A2

O sotie si-ar fi otravit incetisor barbatul, dar stirile de la televizor anunta apocalipsa astazi, si-atunci femeia se scuza pentru graba si isi ucide sotul chiar acum.

B is for Bigfoot

B1 B2 B3

Ca sa faca sex linistiti, un cuplu inventeaza o poveste pentru fetita de care au grija. Ii spun ca Omul Zapezilor trebuie sa soseasca si nu-i cruta decat pe cei ascunsi sub paturi, pe copiii care dorm. Monstrul chiar vine, vine sa ia gunoiul, noroc ca cea mica e pregatita.

C is for Cycle

C1 C2 C3

Un barbat se sperie de el insusi, si-atunci se hotaraste sa se omoare si sa-si ascunda cadavrul intr-o gaura in tufisuri.

D is for Dogfight

D1 D3 D4 D5

Unui barbat fara casa i s-a furat labradorul, iar batausii l-au transformat in caine de lupta. Barbatul indrazneste sa se inscrie exact intr-o lupta underground impotriva cainelui pierdut.

E is for Exterminate

E1 E2

Este lupta impotriva unui paianjen cu care un individ se intersecteaza prea des prin casa. Un paianjen nu va uita niciodata un plici, un ziar facut sul.

F is for Fart

F1 F2

O eleva si o profesoara sunt interesate sa se surprinda una pe alta tragand partzuri.

G is for Gravity

G1

Un individ se sinucide la plaja, ajutandu-se de o placa de surfing si cateva caramizi.

H is for Hydro-Electric Diffusion

H1 H2

Un caine-pilot britanic este sedus si chinuit de o dansatoare-pisica nazista. Filmuletul face cateva gafe prelungi, stricand ce ar fi fost altminteri rezonabil.

I is for Ingrown

I1

O femeie isi acuza sotul – care tocmai o omoara cu o injectie – ca nu-i curajos si nici original.

J is for Jidai-geki (Samurai Movie)

J1 J2

Doi samurai (sinucigasul si asistentul) isi rad unul de celalalt in timpul unui seppuku, grimasele ii amuza.

K is for Klutz

K2 K1 K3

Ni se arata ca nu-i usor, mai ales ca femeie eleganta, sa scapi de un cacalica plutitor.

L is for Libido

L1 L2 L3 L4 L5

Un concurs de masturbare cu miza mare se desfasoara pe etape si, evident, e din ce in ce mai anevoios sa te exciti. Participantii nu-s acolo de bunavoie, iar pe scena le apar stimuli erotici tot mai complicati, de nisa.

M is for Miscarriage

M1 M2

O pompa de closet este folositoare la un avort. E mult prea simplu, si nu ma refer la problema medicala.

N is for Nuptials

N1 N2

Un individ se foloseste de un papagal sa-si ceara in casatorie iubita. Pacat ca, tocmai atunci, papagalul se hotaraste sa imite un orgasm strain.

O is for Orgasm

O1 O2 O3

O4

Orgasmul este moartea mai mica. Un filmulet in care se sparg multe baloane, se mototoleste piele.

P is for Pressure

P2 P1

O femeie isi castiga traiul, pentru ea si copii, prostituandu-se si, in cele din urma, acceptand sa joace in filme in care striveste animale.

Q is for Quack (in romaneste MAC)

Q1 Q2

Realizatorii filmuletului se intre-impusca din greseala, in timp ce pun gand rau unei ratzushte pe care o socotesc o victima nici prea-prea, nici foarte-foarte, numai potrivita.

R is for Removed

R1 R2 R3

Dintr-un barbat celebru se scot fasii de piele si se developeaza role de pelicula cinematografica. In cele din urma, se arata ca barbatul si-ar fi dorit cu totul altceva –  sa impinga locomotive.

S is for Speed

S2 S3

Doua femei super-eroine par a se infrunta cu un monstru cu gluga, a se salva una pe alta, dar se dovedeste ca situatia lor e mult mai proasta. Monstrul este un drog si pune laba pe amandoua.

T is for Toilet

T1 T2

Cu personaje de plastilina. Un baietzel se tine departe de toaleta, de care se teme. Are dreptate, oricat ar rade parintii, caci la closet se petrec marile accidente.

U is for Unearthed

U1 U3 U2

Un vampir e dezvelit si alergat de cetateni; apuca sa muste inainte sa-i fie despartit capul de trup. Ceea ce conteaza este perspectiva.

V is for Vagitus (The Cry of a Newborn Baby)

V1 V2

E complicat. In viitor, o politista infertila este cat pe ce sa predea savantilor o captura deosebita: un bebelus telepat puternic. Vor sari in aer niste capete.

W is for WTF!

W1

–

X is for XXL

X1 X2 X3

O femeie obeza, hartuita zi de zi, decide – dupa o ultima masa copioasa – sa-si faca singura operatie de remodelare a corpului si sa termine totul in timpul unei pauze publicitare cu reclame la cereale de slabit.

Y is for Youngbuck

Y1 Y2 Y3

Cel mai cinematografic filmulet?

Un batran pedofil (om de curatenie intr-o scoala) invata baietzei sa vaneze cerbi. Unul dintre baietzi se va imbraca in cerb si il va omori pe batran in sala de sport, in timp ce omul lingea cu pofta transpiratia de pe banci.

Ca piesa muzicala, voi ramane tocmai cu Vengeance, compusa de Power Glove special pentru Youngbuck. Intotdeauna simt cum imi recapat vigoarea (si cateva minute din tinerete, din adolescenta) cand aud iarasi synth-pop. Stiu ca ar trebui sa-mi fie putina rusine, si totusi eu ma simt bine sa vorbesc despre muzica asta.

 

Z is for Zetsumetsu (Extinction)

Z1 Z2

Insuficient lucrat. Japonezi care isi bat joc de centrale nucleare, de bucatari de sushi, de hentai. Lupte clitoris la clitoris. Plus femei ejaculand orez.

Genericul de final, lung, are o chichita audio: cand pe ecran trec detalii despre fiecare filmulet, se aud sunetele si muzica lui ca pe culoarele cinematografului. Tipete muzicale usor infundate, cu ecou, si asa devine usor sa-ti amintesti, sa recapitulezi.

Oftez.

Imi aleg A, D, L, U, V, X, Y. Mai cu seama D(ogfight), L(ibido), Y(oungbuck).

Si regret ca eu si Aron n-am fost invitati.

ABCDeath2

Despre erotismul involuntar al instalatiilor

22 iun.

O vecina cvasinecunoscuta suna tarziu la usa mea. Vecina locuieste patru etaje mai jos. De mult nu ne-am mai vorbit.

Acum se plange, ma cearta.

Condensul evacuat de aparatul meu de aer conditionat, picaturile care se scurg din instalatie cad – la modul cel mai chinezesc, mi se spune – pe pervazul vecinei mele; ea doarme cu geamul deschis si are patul foarte aproape de fereastra.

Zgomotul ritmic al cascadei in tabla o calca pe nervi. Aproape ca este stropita de instalatia mea, este aproape batjocorita; oricum, o impiedic sa doarma.

Vecina arata foarte bine.

Secta are de facut un anunt

28 apr.

In alcatuirea sectei intram cel putin eu, Emil Garleanu, Cortazar, Kafka si Aron Biro. Imi vine usor sa enumar acesti membri. Suntem din grupul celor care dedica lucrari insectelor.

Cand un scriitor din aceasta secta termina de scris o povestire calificabila ca realizare a sectei, el face cu ochiul celorlalti. De obicei, atarna constiincios povestirea pe peretele clubului, astfel incat secta sa poata da, de bucurie, din picioruse, caci acum tocmai i-a mai crescut unul.

Adevarul este ca imi doream ca un scriitor de la noi sa aduca un omagiu, nu conta daca involuntar, personajului Delia Mañara. Pentru ca de povestirea Circe suntem indragostiti atatia, si probabil ca sunt pe lume o groaza de cititori barbati ce plimba mult si atent in gura bomboanele de ciocolata, cele cu umplutura, asteptand sa gaseasca gandacul.

Delia este la Aron Biro, inainte sa ajunga la Cortazar. O intalnim mai cuminte aici, dar portia de gandacei este dubla.

Delia juca fotbal cu baietii si o puneam in poarta căci era in stare sa se arunce pe jos fara teama ca ar putea sa se loveasca. Nu avea nici un pic de frica de durere, probabil din cauza ca taica-sau ii mai tragea cate o curea la fund cand venea obosit de la mina.

Si nu multe vor ramane in urma mea, cel mult aceasta colectie de insectare cu care mi-am acoperit unicul perete al mansardei pentru care imi mai permit sa platesc chiria. Degetele imi tremura cand ating sticla ce protejeaza cadavrele fluturilor giganti, ale gandacilor mimetici si omizilor cu coarne.

Imi sunt atat de uscate degetele, incat nici macar nu mai las amprente pe sticla, ori poate privirea mi-a slabit atat de mult, incat nu le mai vad.

 

Am insistat sa aduc insectarul cu mine, căci data trecuta varasem ganganiile intr-un borcan si pana acasa o coropisnita grasa le mancase pe toate.

Nu-mi permit sa transcriu aici prea mult din text, anumite surprize e bine sa ramana, dar pot sa va indemn spre un produs uimitor, spre un loc nebanuit unde veti gasi povestirea intreaga: www.editura-art.ro/carte/primul-meu-porno *

Am aflat deci inca un personaj principal extrem de agreabil (cel putin in cadrul unei fictiuni), un colectionar – iar noua ne plac mult asemenea indivizi, pentru ca doar cu idei fixe se poate ajunge departe – cu viata in vitrine incuiate, un colectionar mancat de anumite regrete.

Este o povestire dupa care eu am fost foarte multumit; nu pot decat sa scandez in soapta impotriva procrastinarii, sa ma rog pentru Aron Biro, sa sper ca scriitorul sa nu se dizolve in recenzent.

Secta noastra inca traieste, vi se catara inofensiv pe haine si va ajunge la ureche.

* Ce-ar fi sa citesc in intregime volumul? Am tras cu ochiul in stanga si in dreapta lui Aron, inainte si dupa el, desigur ca amintirile multor autori redate acolo se leaga de realizarea colosala a companiei JVC si de casete video, insa lucrurile merg si mai departe.

0Primulmeuporno6-pic

Impartirea unui turn intre doua povestiri

15 apr.

O veste buna, o izbanda: am obtinut inapoi de la tatal meu cartea „Impartirea la zero”. O cumparasem demult, in primul rand pentru povestirea despre Turnul Babel, dar cartea a disparut cand am trecut cu ea pe la apartamentul parintilor si am lasat-o putin pe o masuta – tatal meu si-a dorit mult sa o citeasca, si de-atunci eu nu am mai vazut-o si n-am mai stiut nimic de Ted Chiang.

Alaltaieri, cartea a iesit din nou la suprafata: i-am putut zari cotorul in biblioteca alor mei. Am tras-o afara, am luat-o de acolo, am recuperat-o. M-am retras cu ea pitita in rucsac.

Am citit rapid Turnul din Babilon, povestirea. Asa am avut inca un motiv sa ma bucur: povestirea lui Chiang nu se suprapune peste cea la care ma gandesc eu; altminteri, povestirea mea ar fi fost inutila si ar fi trebuit sa o inec.

Si asa lucrul la ea imi parea uneori totuna cu bagatul aţei prin ac intr-o piscina, sub apa.

Ma stapaneste senzatia ca am prea multe conditii de indeplinit in poveste; si, din pacate, nu-i de-ajuns ca ideile dintr-o povestire sa aiba logica, mai trebuie sa fie si frumoase. Prea adesea, ideile foarte rationale nu au frumusete, iar cele frumoase nu au destula logica, sunt precum o fata superba care nu poate urca scarile din cauza ca este pe tocuri. Iar in povestirea mea vor fi multe scari, multe trepte.

Obviamente, nu avea rost sa mai scriu si eu inca o povestire cu si despre Turnul din Babilon in constructie; la mine, turnul s-a daramat deja, iar oamenii ii folosesc materialele la altceva, au alt proiect.

Dificultatile unui picnic desenat

10 apr.

Viespile au venit şi ele un pic mai aproape de mine; în general, eram foarte temător faţă de gâze, faţă de insecte cu ace, dar acum îmi păsa mult mai puţin, când le ştiam desenate. Le consideram simple zorzoane, o umplutură, confeti naturale. Exact confeti.

Iarina venea către mine fără precauţie, în aparenţă fără să realizeze cum iarba se îndeseşte cu fiecare pas, cum tot mai multe ramuri şi frunze intră în tablou, în timp ce încreţiturile muntelui deja nu mai pot fi neglijate la câţiva paşi îndărătul meu.

<Sunt atâtea pietricele acolo unde nu-i verdeaţă, în stânga mai curge şi o apă pe un drum cu atâtea şi atâtea praguri, iar cealaltă jumătate de panoramă e practic oraşul întreg.>

Iubita mea se mişca în consecinţă din ce în ce mai încet.

<Cel care desenează toate astea nu poate să nu facă greşeli aici, gestiunea este imposibilă.>

Iarina ducea acum mâinile la inimă, apoi la gură, nu din acelaşi sentiment; sunt convins că a simţit ceva în neregulă cu faţa ei când m-a sărutat, m-a pupat lipicios şi apăsat, iar atunci a sesizat şi ea că a devenit un pic pătrăţoasă. Se lăsase în fund şi îşi pipăia năsucul şi buzele insuficient de rotunjite, buze la care simţise şi ea faţete; am întins o mână către ea să o opresc, a tresărit să nu o ating şi atunci i-a căzut şi turbanul improvizat, iar părul nu pot spune neapărat că îi lipsea, dar unele fire păreau că se uniseră. Nu se clinteau; vântul a vrut atunci să facă o demonstraţie şi a suflat, dar părul ei nu s-a mişcat deloc. Iarina privea în gol ca o broscuţă şi nu contenea să îşi încerce buzele iar şi iar, să îşi apese vârful nasului care nu mai era vârf, cred că simţea acolo ceva ca un căpăcel de cariocă.

– Eşti un om rău! e singurul lucru pe care mi l-a spus.

Şedea şi plângea; am început să plâng şi eu.

Îmi amintesc că planul meu fusese să mă despart atunci de ea fără efuziuni. Nu am fost în stare. Înainte să plec de pe deal, am îmbrăţişat-o cum am putut, peste trupuşorul ei aproximativ, şi am mai plâns. Ea nu s-a mai mişcat de-atunci, doar iarba.

← Older Entries
Newer Entries →

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe