Menajera blocului unde stau ai mei e o femeie pe la 60 de ani, catza, vorbeste cu tine de fiecare data cind te prinde si stie tot ce misca in bloc: cine vinde, cine cumpara, cine pleaca, cine naste, cine moare, cine se cearta.

Azi era la lift si era foarte doritoare de vorba, nici nu mi-a raspuns la buna ziua ca a inceput sa-mi turuie: e o pisicuta aici in spate, a facut pui! Are 3 pui si nea Nelu de la 1 m-a pus sa-i omor ca zice ca ii vede sub geam si il enerveaza. Zice sa-i bag in apa sa-i inec. Eu ce sa fac? Parca mi-e mila de ei dar daca nu-i omor se supara nea Nelu. Ce sa fac?

In ochii bolinzi se citea nedumerirea. Femeia traia o dilema reala, i se ceruse sa faca ceva si e obisnuita sa execute ce i se spune. pe de alta parte, cred ca nu prea vroia sa omoare pisoii cu mina ei, ca  iti trebuie ceva de satrap in tine ca sa iei cu singe rece viata cuiva.

Am zimbit ca s-o linistesc si i-am spus pe un ton calm: Credeti in dumnezeu? Raspunsul a venit ca un glonte, rapid si definitiv: DA!  Si credeti ca dumnezeu v-ar ierta daca ati lua viata unui suflet, in felul asta?

Femeia si-a facut cruce, a inceput sa se bilbiie si sa dea ochii peste cap. Doamne, doamne, ce era sa fac! Cum sa fac asa ceva??? Doamne, iarta-ma!  Dupa care s-a uitat la mine cu recunostinta omului scapat de angoasa: n-are decit sa se supere nea Nelu pe mine, nu imi fac pacat cu pisoii aia! Ma vede dumnezeu, vorba dumitale si imi fac pacate degeaba!

Acum e rindul meu sa am o nedumerire: sa ma simt prost ca am manipulat pe cineva profitind de prostia acesteia, sau sa ma simt bine ca am salvat de la moarte niste suflete pentru care noi, oamenii, suntem dumnezei? Fiind la alegerea mea, am optat pentru a doua varianta.