I-am luat mamei zilele trecute o cartela pe Vodafone, ea avind abonament pe Orange. I-am dat telefonul meu de acum un an si i-am aratat asa in mare cum sa-l foloseasca. Asta dupa am crezut ca am sters tot ce era in el. Mama – nu foarte talentata cind e vorba de manevrat telefoane, a reusit totusi sa gaseasca un sms ratacit prin memoria telefonului. Si fiindca nu mi-a citit niciodata scrisorile sau mesajele, a dat sa-l stearga direct. Ei bine, s-o fi precipitat, i-or fi alunecat degetele, treaba e ca in loc sa dea delete a dat send. Nu stia nici macar catre cine l-a trimis, pina nu am venit eu sa ma uit. Din fericire a trimis catre o prietena, iar mesajul nu era unul aiurea (doamne ajuta ca nu trimit mesaje deochiate!). Iar prietena nu stia de unde s-a trezit cu un mesaj ciudat pentru ea, de la un numar necunoscut.
Dupa ce m-am amuzat teribil, am stat si m-am gindit cum ar fi fost daca i-as fi dat mamei numarul meu de telefon, cum am facut acum 2 ani cu cel de Orange…si daca mesajul ala ar fi fost unul de amor…si daca mama l-ar fi trimis asa vreunui tip cu care n-am nici o treaba. M-as fi scos, nu? i-as fi zis: stii, a fost o greseala, mama a trimis sms-ul, fiindca nu stie sa umble cu telefonul. M-ar fi crezut mulea.