Nu mai stiu exact la cite casatorii am luat parte pina acum. Citeva zeci cred. Nu la toate insa am avut feelingul ca cei doi se potrivesc cu adevarat. E drept, asta numai ei o stiu. Eu vorbesc ca simplu observator al gesturilor marunte, al privirilor, atingerilor si chimiei care pluteste in aer cind sunt impreuna.

 Ii admir pe cei care nu se casatoresc dupa enspe ani de gura lumii, a parintilor, prietenilor sau fiindca trebuie. Cred ca cei care isi doresc, ar trebui sa se casatoreasca atunci cind inca au fluturi in stomac, inainte ca obisnuinta sa se instaleze confortabil, iar prietenii sa ajunga sa ii intrebe „voi cind aveti de gind?”. Poate ca atunci cind intilnesti persoana care te face sa te simti complet nu mai simti nevoia sa stai pe ginduri. Iar azi am vazut doi oameni carora nu le-a luat mult timp sa stie ca se potrivesc si vor sa fie impreuna.

Alexandra e fosta mea colega, cu care am impartit biroul si pauzele de masa in ultimele 6 luni. Ea si Andrei au decis sa se casatoreasca la un an de cind s-au cunoscut si au facut-o azi: simplu, fara emotii, fara fasoane, fara sclipici, fara orez aruncat in cap. Fiindca n-au simtit nevoia sa bata toba. fiindca o faceau pentru ei, nu pentru lume. M-am bucurat sa ii vad si le doresc sa fie fericiti, sa-si implineasca visele. Si daca tot ii cheama Frunza, sa-si pastreze dragostea verde mult timp de acum inainte:)