Ati citit „Singur sub dus”, al lui Chisu? Eh, nici eu. Cineva mi-a povestit insa cite una alta din carte, printre care si povestea lui de dragoste cu o femeie care, pare-se, l-a iubit intr-atit incit i-a fost alaturi mult timp, chiar impotriva vointei lui. L-a cautat, l-a urmarit, iar intr-un final, cind el a avut o revelatie si a inteles ca o iubeste, ea nu mai avea nimic sa ii ofere.
Da, e trist si e trist mai ales fiindca e atit de real. Nimic nu e mai rau decit iubirea in contratimp. Il seaca intii pe unul, storcindu-l pina la ultima picatura de dragoste pe care o mai are, apoi il lasa asa gol pe dinauntru, sa vada cum se chinuie cel sau cea pe care pina atunci l-a iubit pina la dementa. Nici nu stiu care se chinuie mai tare: primul, care iubeste si pina la urma, dupa atita iubire neimpartasita, se elibereaza, sau al doilea, care se trezeste indragostit si nu mai gaseste nimic din dragostea pe care a ignorat-o atita timp. Si ramine asa, ca un nauc, fiindca nu intelege ce i se intimpla.
Poate daca n-am considera ca totul e forever ori ca sufletul unui om e un izvor nesecat de iubire..poate am reusi sa ne oprim, atunci cind cineva ne trage de mineca si ne spune: potriveste-ti pasul cu al meu, vreau sa merg linga tine.
meda23.wordpress.com 