Am avut niste zile urite si inca nu s-au terminat. Miss, una din pisicutele mele, e bolnava. N-are rost sa intru in detalii. Ne-am bucurat una de alta 13 ani si ne vom bucura pina in ultima secunda, atita timp cit ea nu va fi nevoita sa sufere. Mi-a fost greu sa scriu editorialul de anul acesta, fiindca as fi vrut fiu mai linistita si sa ii pot cere Mosului o minune. Dar stiu ca minunile le facem tot noi, oamenii. Iar cei care traiesc cu speranta ca intr-o zi vor ajunge in rai…trebuie sa le spun ca nu exista asa ceva. Raiul e ceea ce lasi…sau nu lasi in urma ta.

Felul in care cei care te-au cunoscut isi amintesc de tine, bucuriile pe care le-ai facut altora, ajutorul dat celor care au avut nevoie. Acesta e raiul. Si foarte putini ajung sa il cunoasca. Si acestea sunt minunile, de care orice om e capabil, fiindca toti avem ceva dumnezeiesc in noi. Dar unii sunt prea ocupati cu cearta, ura, birfa, rautatea…si traiesc o luna pe an tinind post si sperind ca astfel se „curata” de pacate. Pacat ca nu vedem esenta Craciunului, dincolo de porcul sacrificat, din farfurie.

Editorialul meu vorbeste despre restul oamenilor, aceia pentru care „a darui” a fost dintotdeauna o bucurie mai mare decit „a primi”. Si care din putinul lor, dupa puterile fiecaruia, incearca sa aduca un zimbet pe chipul celorlalti, fara sa astepte nimic in schimb. Astfel de oameni inca exista, i-am vazut acum o saptamina la donatiile de Mos Nicolae de la Green Tea. Cu gindul la ei, am scris o mica urare de sarbatori, pe care o gasiti aici.