cel ce m-a botezat a murit bătrân,
un cârcel de viță care rodea boabe cu pieliță groasă
se întinsese pe stinghia pridvorului
mai mult ca de obicei
între pupilele din ochii noștri era un fir de lumină tare
pe care nimeni nu l-a rupt
deși nu ne cunoșteam unul pe altul
când bate vântul să rupă crengile
când se usucă nucii
amândoi atingem aceeași icoană ca niște orbi
cu gene ce palpită
muzele albe 