Se socotește dușman

21 – 22, cine-a tras în noi?

Răspunsul este într-o stenogramă a plenarei din 17 decembrie 1989: „Se somează, oricine nu se supune se socotește dușman… se trage în picioare, dacă nu se oprește se trage direct!”. Ordinul îi aparține gângavului ceașcă, cel cu multă poftă de sânge. Probabil, în mintea lui bolnavă își retrăia tinerețile când împușca țărani la Vadu Roșca. Leprele Roșii de lângă el i-au multiplicat și adus la îndeplinire ordinul.

Vă rog, analizați puțin vocabularul. Folosește cuvinte de la talpa țării și nu o face pentru circ, este într-un cerc restrâns, îi este frică, le este frică fiindcă sunt persoane informate.

Personal, și astăzi percep cu teamă sintagma dușman. Vă întrebați, dușmanul cui? Păi, pe scurt, este expresia cine nu este cu noi, este împotriva noastră. Adică, este dușmanul lor, al găștii din CC și al poporului. Fiindcă, doar ei reprezintă și definesc poporul. De fapt, este vorba despre dușmanul orânduirii socialiste, dușmanul de clasă – o grămadă de dușmănii sunt puse în cârca acelui dușman care trebuie împușcat direct.

Așadar, este clar cine-a tras în noi până-n 22 – trupe de miliție, securitate, armată la care a ajuns ordinul. Dar după 22, cine-o fi tras în noi? Și asta este destul de clar, cine avea arme, cine putea trage? Știu poveștile cu soveticii, dar cum puteau trece granița noastră ultra păzită cu armament?

Asta este problema noastră – toți știm, cumva devenim toți complici, dacă știm, dacă știam. Păi, nu este convenabil? O vinovăție colectivă, tacită, îngropată în noi toți, în locul uneia precise, clare, cu Lepre vinovate, chiar împușcate (așa era legea de atunci)? Nu este mai ușor să ne apese pe toți păcatul împușcării de Crăciun, un fel de blestem național?

Iată că nimic nu este schimbat. Aceeași justiție care a înfăptuit vinovăția colectivă, impotentă în a găsi vreodată vreun vinovat, a dezvălui vreo încrengătură penală, niște criminali, nici măcar niște hoți. Ba chiar, fără vreo rușine, ridică obraznic și cu tupeu glasul, reclamând pretinse drepturi, uitând că rumânii sunt constituțional egali. Uitând că infractorii vechi sau noi, în fond aceiași și cu același ADN de Lepre, trebuie pedepsiți, nu răsplătiți.

În rest, nu pot desprinde de Crăciun imaginea celor doi porci înjunghiați în noroiul plin de sânge.

P.S. Ca și mulți dintre dumneavoastră, vreau, nu vreau, văd la Tv o reclamă a unui magazin de jucării pe care chiar l-am vizitat zilele astea, cu imagini de Crăciun. Numai că, deodată din zăpadă apar niște soldați. Ce legătură au cu Crăciunul? Nici consultantul meu ecleziastic personal nu a putut să mă lămurească. Dar ceea ce m-a deranjat este uniforma, o uniformă sovietică. Prin ce se deosebește de cea românească? Pantalonii cu pulpa largă, partea de sus bufantă, fiindcă sunt făcuți pentru cizme, cizmele acelea pe care le muiau cu urină.

Foto: haihuin2.com.

Declarații

Proaspăta șefă MI6, Blaise Metreweli: Rusia este „agresivă, expansionistă și revizionistă„, „exportul de haos este o caracteristică, nu o eroare, a abordării ruse …  internaționale”, „linia frontului este peste tot”.

Șeful marelui stat major britanic, Richard Knighton, cere o abordare „a întregii societăți” în materie de apărare, în contextul incertitudinii, al amenințărilor crescânde și al probabilității ca Rusia să invadeze o țară NATO. Putin vrea „să provoace, să limiteze, să divizeze și, în cele din urmă, să distrugă NATO.”

Ministrului britanic de Externe, Yvette Cooper, a sancționat organizații și persoane „responsabile de războiului informațional al Rusiei”.

Cancerul german, Friedrich Merz: „dacă Ucraina cade, (Rusia) nu se va opri, la fel cum în 1938 sudeții nu au fost de ajuns (pentru Hitler). Putin nu se oprește. Și oricine nu crede asta ar trebui să analizeze cu atenție strategiile sale, documentele sale, discursurile sale, aparițiile sale publice.”  „Acesta este, de fapt, modelul pe care ar fi trebuit să-l vedem în 2014 (au început ostilitățile din Donbas, ocuparea Crimeii).” „Trebuie să încercăm să menținem NATO și alianța occidentală cât mai mult timp posibil, dar în același timp să investim în propriile noastre capacități de apărare, astfel încât descurajarea să funcționeze din nou. Și să nu spună nimeni că acesta este un concept depășit sau învechit.” Deceniile de „Pax Americana” pentru Europa „s-au terminat în mare măsură”.

Premierul polonez, Donald Tusk, referitor la utilizarea activelor rusești: „Acum ne confruntăm cu o alegere simplă: fie bani astăzi, fie sânge mâine.

Șefii statelor de pe flancul estic: „Flancul estic al UE și al NATO se află în prima linie a acestei amenințări, dar amenințarea afectează întregul continent european, necesitând acțiuni urgente și coordonate.”

Însă, cele mai importante sunt, desigur, declarațiile lui Putin:

  • Practic refuză să termine acest conflict prin mijloace pașnice. A avut loc o lovitură de stat în 2014 în Ucraina și ei au dezlănțuit războiul în 2022„, „Ucraina a început războiul în 2022, în estul țării. Le-am cerut să scoată forțele armate din Donbas, nu au răspuns și am fost nevoiți să apărăm oamenii”, adică ucrainenii sunt agresorul.

  • Indiferent ce fură, mai devreme sau mai târziu, vor trebui să dea înapoi și, cel mai important lucru, vom merge în instanță pentru a ne proteja interesele. Vom face tot posibilul să găsim o jurisdicție care să fie independentă de contextul politic„, pe scurt, ne facem singuri justiția.

  • Europenii sunt porcușori și tâlhari.

  • (Europenilor) „li se spune că trebuie să se pregătească pentru un război major. Am afirmat în repetate rânduri: aceasta este o minciună, o absurditate, o pură absurditate despre o așa-zisă amenințare rusă, una imaginară, la adresa țărilor europene.” „Despre ce vorbești? Chiar vreau să te întreb: ascultă, ce spui acolo, despre pregătirea pentru război cu Rusia? Știi măcar să citești? Citește Strategia de Securitate Națională a SUA” (despre Mark Rutte).

  • „Obiectivele operațiunii militare speciale vor fi, fără îndoială, atinse. Am prefera să facem acest lucru și să eliminăm cauzele profunde ale conflictului prin diplomație” – oare, până unde se întind cauzele profunde? Până la Berlin, până la Paris, la Dublin? România, Polonia, balticele, Finlanda sunt între cauzele alea profunde?

Remarcați, vă rog, convergența declarațiilor, chiar și cele ale lui Putin dacă sunt înțelese în cheia potrivită. Îmi pare rău că sunt nevoit să vă redau declarațiile astea tocmai înaintea Crăciunului, dar acum au fost făcute. Totuși, pentru destindere, vă mai ofer una.

Ciudatul pesedist despre ex-Bulibașa al treilea: „este omul care știe cel mai bine cum să valorifice potențialul județului Buzău.” Gura păcătosului, adevăr grăiește. N-a precizat în folosul cui va valorifica potențialul. Și Bulibașa a fost în lacrimi, efuziuni, cum își încurcau ei gagicile în avioanele Nordis. Apoi, a fost depus jurământul, cum va respecta Bulibașa constituția și cum o să-și bage … în bugetul județean. L-am auzit cu urechile mele 🙂.

Foto: @ntonesei’s blog.

Vremea leprei

Aflarăm, cumva surprinși, că lepra ar fi fost eradicată prin Românica, că ultimul caz ar fi fost înregistrat în 1981. Mai aflarăm că avem acum două cazuri și două suspecte de import. Mare minune să nu se fi molipsit careva și de p-aci, mai ales având în vedere meseria bolnavelor și suspectelor.

Însă mai aflarăm și o veste oarecum bună. Se pare că există antibiotice, medicamente care ar putea vindeca lepra. Îmi amintesc de cărțile copilăriei , de Papillon în care apărea repetat boala, pe atunci fatală. Țin minte chiar că erau mai multe feluri de lepră, probabil sunt și acum. Îmi mai amintesc de discuțiile purtate oarecum pe șoptite despre leprozeria Tichilești, un fel de lagăr în care nenorociții puteau duce o viață teoretic normală în izolare. Cum putea fi o viață normală într-un lagăr?

De prisos să vă scriu că nu sunt de acord cu alegațiile oficiale anterioare. Nu, lepra nu a fost eradicată în România niciodată, în ultimii 80 de ani fiind chiar o epidemie acută. Nu, lepra nu se poate trata. Cel puțin varianta Leprei Roșii, majoritară, nu poate fi tratată fiindcă nu este o bacterie, nici vreun virus, nici vreo ciupercă, nici vreun alt agent patogen. Este determinată de ADN, de gena Leprei Roșii care, în ciuda afirmațiilor privind elucidarea completă a genomului uman, nu a fost izolată. Iată încă o cucerire a științei pe care o contest.

Concluzia este că vremea Leprelor, nu a apus deloc. Dimpotrivă, sunt în floare, acum iarna. Buboiul ăsta din justiție pentru care îngheață mii de oameni în fiecare seară este doar unul secundar al Marelui Buboi. N-am posibilitatea de a vă oferi informații despre cine au fost părinții, bunicii buboaselor astea, dar sunt sigur că au origine sănătoasă. Singurul argument, până li se va face un test ADN pentru gena Leprei Roșii, este lipsa școlarizării, caracteristica acestei gene fiind imposibilitatea unor studii cinstite, imposibilitatea de a învăța lucruri bune, bine. Ei sunt predispuși doar la rele, răutăți.

Foto: pressmania.pl. După o idee a comentatorului meu, D-l pro.

Un complex nou

Cam toți am auzit de tot felul de complexe. De exemplu Stockholm, în care victima face o pasiune pentru agresor. Îl vedem în România – cum poți vota urmașii partidului unic, ai cărui membri (nu există niciun partid abstract, este cumulul caracterelor membrilor săi) au comis atâtea orori – execuții, pușcării ale terorii, lagăre, deportări, foamete, mizerie. Câți români și câte familii de români au distrus? Oare, de ce nu cunoaștem măcar o aproximație credibilă? Vă dau și exemplul a ceea ce a rămas din Basarabia.

Dar să trec la bârfe. Este cunoscută legenda regelui Oedip de care este legat sindromul omonim. Legătura, nu neapărat fizică, nu neapărat bolnavă, dintre mamă și fiu. OK. Ei, iată că marelui Freud i-a scăpat totuși ceva – legătura bunică-nepot. Bolnavi sunt pesediștii ăștia, cum naiba să-ți violezi nepotul. Fiindcă revendic evidențierea acestuia,  îi voi spune complexul Rodica. În afara faptului că numele nepotului nu este publicat, sunt sigur că bunicuța a fost tartorul răutăților, merită să-i poarte numele. Bunicuța a fost nu numai colegă în guvernul Bombo cu acesta, au lucrat împreună și la Institutul de Cercetări Juridice care nu era în anii respectivi al Academiei Române cum afirmă mincinos Bombo, ci al Academiei de Științe Sociale și Politice a R.S.R. (de fapt al PCR, președinte de onoare chiar ceașcă), nu confundați cu Ștefan Gheorghiu (fostă A A. Jdanov, actuală SNSPA). Dintre răutățile pe care le-am moștenit, fie c-am vrut, fie că nu, de la bunicuța Rodica cu mâncărime jos, o parte se văd și astăzi.

Bunicuța a avut fo doi nepoți și alte neamuri.  Bunicuța trăia pe picior mare fiindcă avea de unde (de la noi). Așa că-și trase nepotul cu complexul. Fiecare avea ce-și dorea. Bănuiesc că nepotul avea suficientă grijă de găina cu ouă de aur. Și aceasta și-a dat toată silința, rejuvenări peste rejuvenări.

Dar pământul și-a cerut drepturile. Asta a fost, o păcătoasă mai puțin. Și nu mă refer la nebunelile cu complexul Rodica, ci la porcăriile făcute în politica și justiția română. Cred că nepotul a avut timp și grijă să se gândească și la bătrânețile proprii, știa că odată și odată, găina nu va mai fi bună de ciorbă. Prin mahalaua mea umblă vorba că cine-ngroapă, ia casa.

Așadar, a luat nepotul casele, conturile, brățările și alte acareturi. Numai că, se treziră și nepoții ăștialalți, de ce nu le-a lăsat și lor. Că s-au interesat ei la spital (este ilegal să se dea asemenea informații) și au aflat că existau urme de agresiuni asupra bătrânei. Din păcate, eu știu de la mătușa Alzheimer că pot apărea pete închise, similare vânătăilor, fără vreun motiv. Știu și cu ce alifie dispar repede, dar nu fac reclamă. Așa că, nepoții înfometați au făcut scandal, atmosferă, televiziuni.

Urmează probabil și o exhumare. Cred că nu va fi nimic, doar prilej de amuzament, resurse cheltuite și simulare de activitate. Căci, mortul de la groapă nu se mai dezgroapă.

Foto: libertatea.ro.

Conferința de presă

Regia a fost complet diferită de a unei conferințe de presă. Cei care susțineau conferința, stăteau jos pe scaunele specifice cu spătare înalte, majoritatea în robe. De altfel, s-a desfășurat într-o sală de judecată. A vorbit un singur personaj, președinta. Ca la un proces veritabil, se mai consulta în șoaptă sau din priviri cu vecinele. Exact ca într-o instanță.

Fiindcă, prin toate gesturile, femeile alea au vrut să ne arate că ele sunt instanța, ele dau verdictul. Președinta a încercat, cam fără succes, să controleze auditoriul. Inclusiv prin ridicarea finală în picioare, semnificând încheierea ședinței de judecată. Nimeni nu are voie să deschidă pliscul după acest gest.

Dar cine a fost judecat? Exista procuror, apărător? Nu. Instanța (femeile de pe scaunele cu spătare înalte) era și judecător, și acuzator, procuror. Atunci, cine era acuzatul? Păi, în primul rând, jurnaliștii, cu vârful de lance RECORDER, dar și toți cei din sală care trebuiau puși la punct. Și, desigur, cei din sistem care îndrăzniseră să crâcnească, cărora li s-au pregătit deja dosarele. Acuzația a fost acțiuni care „par coordonate pentru acapararea puterii judecătorești”. În spatele instanței era un zid uman de susținători. Erau vreo trei bărbați, în rest doar femei. Cred că ăștia practică o segregare de sex la selecția cadrelor.

N-am văzut cu ochii mei, eram prea mic, dar cam așa cred că arătau tribunalele poporului. Nu scriu asta cu plăcere, dimpotrivă.

Totuși, au fost două scăpări. Înaintea începerii ședinței, s-a suit pe scenă o protestatară.  Judecătoarea Raluca Moroșanu a izbutit să ajungă în dreptul microfoanelor, asupra cărora instanța pretindea să aibă exclusivitate, și a declarat că tot ceea ce este prezentat în documentarul RECORDER este adevărat, că este supusă permanent presiunilor, că este o atmosferă foarte toxică. Televiziunile nu au insistat ulterior, dar am apucat să văd cum au căutat s-o împiedice fizic să ajungă acolo, la microfon. Îmi pare rău că nu au existat reluări ale momentului. La final, sala a aplaudat-o deschis, îndelung. Mă uitam la chipul șefei care se abținea cu greu să strige că evacuează sala.🙂

Ceva mai târziu, una din judecătoarele completului ad-hoc, i-a spus șefei că a sunat-o Lia și s-a dus să vază ce ordin primește. Pârdalnicele microfoane le-au prins. Ulterior, Lia a declarat că n-ar fi urmărit conferința de presă. Duamnelor, țara asta are foarte mulți proști, dar nu suficient de mulți.

Cu excepția acestor două momente, nu pot să vă spun ce mi-a lăsat un gust mai amar, ancheta RECORDER sau tribunalul poporului.

Foto: romania.europalibera.org.

Justiție capturată

Este titlul documentarului realizat la RECORDER de către Andreea Pocotilă și Mihai Voinea. O menționez și pe Adriana Săftoiu, directorul TVR unde s-a difuzat și redifuzat ancheta RECORDER. Ar fi putut fi intitulat „Specialii noștri„.

Nu rezum ancheta, este cea mai grozavă pe care am văzut-o.  Ieri am asistat la amânarea deciziei CCR la cererea unor judecători obosiți după orele de deliberare. Ba chiar, se zvonește că cei ale căror decizii nu pot fi contestate nicicum și sunt obligatorii pentru toți, erau pe cale să respingă legea privind pensiile speciale ale magistraților. Se mai pare că investigația RECORDER a creat serioase probleme de conștiință judecătorilor constituționali.🙂

Foto: facebook.com.

Mesaje subliminale

Mesaje transmise la înfrângere dar și la mare bucurie. Sub imperiul emoțiilor momentului, personajele mai scapă câte ceva din ceea ce gândesc cu adevărat.

Încep cu Gică. Vrând probabil să-și arate corectitudinea politică, a declarat cu aproximație: Alegerile din democrație sunt singurul mijloc pașnic pentru schimbare. A repetat pașnic. Este singurul personaj care a folosit sintagma pașnic în toată această campanie electorală. Ca nuca în perete. Ce i-o fi venit? Când spui asta înseamnă că ți-a trecut prin cap alternativa ne-pașnică. Dar la ce fel de schimbare s-o fi gândit? Ceva în care închidem granițele și ne aliem cu stepa (dacă o mai fi vrând stepa, fiindcă acum este pe cai mari și nu mai vrea compromisuri)? Eu nu doresc nici pesediștilor, nici auriștilor, nici dușmanilor mei, nimănui să se întoarcă în vremurile dictaturii proletariatului, chiar dacă acum ar numi-o altfel, de exemplu dictatura poporului, fiindcă nemernicul ăsta pretinde că vorbește în numele poporului, după cum televiziunea pușcăriașilor care nu plătește taxe este numită a poporului. Sigur este vorba despre o schimbare contra Constituțieiordinea constituțională cum i se zice acum sau orânduirea cum i se spunea în trecut. Și în Germania anilor ’30 s-a preluat democratic puterea și au fost în dictatură după doar două-trei luni.

Alexandreasca a declarat la rândul ei că pentru ea este un început. Cred că va fi candidata eternă. Ar trebui să aibă grijă Gică, fiindcă visează să fie el beneficiarul schimbării.

Apoi, Băluță (nu știu de ce este nevoie să-l mai și poreclească unii) care nu știu ce prostii a declarat, dar poza de la acest moment, care face cât o mie de cuvinte, este capul și încheierea paginii. Uitați-vă la ea, la personajele care-l însoțesc. Nu-i așa că susțin afirmațiile mele privind klan-urile aduse în mahalaua mea? Nici nu este nevoie de vreo anchetă rise project.

La Buzău a fost dansul victoriei (îl găsiți pe la Tv, eu am dat de un link FB https://www.facebook.com/watch/?v=1433860708417467&surface_type=vod&referral_source=vod_deeplink_unit). Ei, spune-ți-mi dumneavoastră ce exprimă acel dans. Opinia mea este că exprimă bucuria. Dar ce fel de bucurie? Ce a generat-o? Lovelele. Sunt oameni care au investit în alesul lor, la propriu, și au primit vestea că-și vor recupera investiția cu mari beneficii – am văzut în mahalaua mea. Asta înseamnă urletul lor – au ajuns la găina cu ouă de aur. Cu lovele bine investite ajungi din Bulibașă, baron de Buzău.

Credeți că n-am intuit concret ceea ce nu doreau transmită, dar îi doare-n …, ca pe Bulibașa.

Foto: digi24.ro.

Răul cel mic?

Nu sunt de părere. Am scris unui comentator să voteze gândindu-se bine pentru ca votul său să aibă valoare, menționându-l pe Ciucu. Este sigur un vot de încredere pentru Bolo. Este o înfrângere pentru PSD și pentru ciudatul lui. Dacă Alexandreasca rămâne pe locul doi, este o palmă serioasă pe obrazul ciudatului, a primit un vot de blam. Dar ce ne facem cu bucureștenii ăia care au vrut o asemenea primăriță?

Procentul obținut de Ciucu împreună cu Drulă este pe la 45%. Dar nu vă îmbătați cu apă. Prezența la vot a fost foarte mică. Primarul a fost ales de doar puțin peste 10% dintre alegători.

În sfârșit, au fost două gesturi penibile. Băluță a declarat că exit poll-ul nu este convingător. S-o fi gândit la zicala aia rusească privind rezultatul pe care-l dau cei care numără. Oare, pe nevastă-sa o cheamă Mihaela? Gică și-a chemat disperat alegătorii la vot pe seară. Asta ca să nu ne culcăm nemulțumiți.

Pe global, printr-o extrapolare, Bucureștiul a confirmat structura alegătorilor. A avut dreptate Fii-rea.

Foto: digi24.ro.

Buna guvernare

Termenul este des folosit de Bolo. Am găsit o definiție care sună cam așa:

„… o paradigmă a administrației publice, deoarece anume ea este angajată să reglementeze puterea politică, să susțină guvernarea orientată spre asigurarea bunăstării generale a cetățenilor și mai puțin a reprezentanților partidelor politice.”

Ați reținut spre asigurarea bunăstării generale a cetățenilor și mai puțin a reprezentanților partidelor politice. Pe pământul traco-geto-dacic dâmbovițean ați sesizat cumva așa ceva? Oare, sinecurile de tot felul vor asigura bunăstarea generală a cetățenilor? Vă vine a crede? Eu simt că este doar o încrengătură murdară, noroioasă de interese personale și de partid care sifonează pe față sau pe ascuns bugetul.

Ghemul de interese ne afectează pe toți, de la apa pe care o bem, până la relațiile internaționale. Firele ghemului sunt bine încurcate. Nu există decât impostură. Sunt două ministrese (cred că Ursu A3 avea gândurile la metrese când a folosit termenul) care au încercat în cele câteva luni să demită pe câte unii, au fost demonizate.

Și atunci, ce este de făcut? Bolo vrea să micșoreze numărul bugetarilor din aparatul central și cele locale. M-am uitat cum îl huiduiau sinecuriștii din parlament fiindcă vrea să-i restructureze. Ca în mahalaua în care s-au născut. Nimic nu s-a putut mișca până acum prin grija ciudatului PSD. Dar lucrurile sunt mult mai complicate. O grămadă de companii care aparțin statului, cum este cea cu dezastrul din Prahova, fac parte din același ghem încurcat. Nu știu cum sunt bugetate aceste companii, dar sunt sigur că fondurile acestora nu sunt clar evidențiate în anvelopa salariilor bugetare.

De fapt, trebuie nu doar reduși bugetarii, trebuie legiferate norme astfel încât oricărui ciudat care va mai trece pe la șefie, gata să-și bage … în buget, să-i fie extrem de greu să schimbe ordinea, să înființeze noi sinecuri în beneficii comune personale și de partid.

Un pas mic este să mergeți mâine la vot (cei din București). Gândiți-vă bine înainte – să nu aibă legătură nici cu mafia imobiliară, nici cu rușii. Votați.

Foto: ardeal24.ro, hotnews.ro (Octav Ganea).

Despre alegeri

Deși cer incisiv, aș scrie chiar inchizitorial, demisia Dianei Buzoianu, ministra mediului care a schimbat doar câțiva șefi pesediști, ciudatul Grindeanu declară că nu trebuie căutați vinovați ci rezolvată problema, pentru oameni, pentru popor. Știți, grija pentru talpa țării. De fapt, ocrotirea pesediștilor care conduc și au provocat dezastrul acela. Informativ, directorii celui mai mic eșalon, compania aia din Prahova unde până mai ieri lucra și pasagera avioanelor Nordis, au un salariu net de 32.000 lei conform propriei lor declarații.

De fapt, tocmai asta este problema – alegerile făcute de noi de pe urma cărora s-au ajuns ăia. Asta nu vrea ciudatul să înțelegem, lansând perdeaua de fum.

Așadar, sunt patru candidați, să spunem importanți, la Bucale. Încep cu Daniel Băluță, PSD, dentist, primar sect. 4. Nu sunt probleme de școlarizare. Nu prea are avere. Este în legătură cu klan-urile mafiote pe care le-a adus și prin mahalaua mea, le-a infiltrat în politică și administrație. Părinții lui sunt niște oameni simpli care au cumpărat într-o singură zi 8 apartamente acum aproape exact doi ani. Fratele, dezvoltator imobiliar, a lucrat mult în sect. 4. O serie de suspiciuni s-au tot publicat în lungul timpului. O operă de bază este taxa de pedepsire impusă pe mașinile din sect. 4 care n-au închiriat locuri de parcare. Mi-l amintește pe Tudorache, primar PSD sect. 1, care nu avea nimic, nici nevastă, doar bona sau menajera era foarte bogată.

Ciprian Ciucu, PNL, primar sect. 6. Studii – SNSPA, ați cunoscut opinia mea privind acest producător de diplome. Probabil, Ciucu este exemplul lor de succes, de altfel școlarizarea acestuia nu s-a făcut pe repede înainte. Are ceva avere, fără a fi exagerată. A avut conflicte cu Nicușor pe teme imobiliare. Și asupra lui persistă suspiciuni legate de afaceri imobiliare și klan-uri. Nu-mi place cum vorbește – sacadat, pentru a da mai multă greutate vorbelor, nu putea deprinde asta decât de la klan-uri.

Anca Alexandrescu, independent🙂 susținut de AUR. Fiica unui ziarist sportiv, comentator în direct (adică dosar beton) pe vremea lui ceașcă, care a supt lovele de la Ilici pentru a-l susține în presă prin niște ziare falimentate. Un an plus alți doi ani SNSPA, universitatea ecologică (probabil neacreditată la vremea aceea). Consilier PSD de profesie – parlament, guvern (Bombo, Cârlanul, Vasilica), dar și la primăria Bucale sub Oprescu, deci știe meseria. Să nu uit și o grămadă de consilii de administrație în care a luat un ban cinstit. Are dreptate șefa POT. A descoperit marea audiență la Irealitatea, un post care nu știu de ce este tolerat de fisc la zecile de milioane de euroi (poate mai mult) datorii. A făcut luni de zile emisiuni în susținerea lui CG, cu filmări montate, în fond fake, dar care i-au fost tolerate (din nou). Nu vreau să scriu nimic despre poveștile cu tentă sexuală, cred că adevărata plăcere o obține pe micul ecran, chiar mi s-a părut că observ semnele specifice🙂.

Cătălin Drulă, USR, deputat la al treilea mandat (cred), inginer cu studii în Canada (nu există suspiciuni). A lucrat în mediul privat. Nu este sărac. Este cel mai dezavuat – PSD, PNL, cam toate televiziunile. Nu există zvonuri credibile privind vreo corupție. A fost un bun ministru al transporturilor, ciudatul și actualul au avut de câștigat. Am avut un diferend cu el când era șeful comisiei de comunicații din cameră (cred).

Revenind la alegerile pe care trebuie să le facem, cred că ce nu le place lor, este bun pentru noi. Prezența la vot va decide. Dacă va fi mică, ne vom trezi cu Alexandreasca primar, votată de 12% din alegători cum s-a întâmplat în cazul Fii-rea (cred că și Oprescu). Atunci, în palatul Victoria se va instala kaghebeul. Dar bucureștenii sunt oameni deștepți.

Foto: euronews.ro.

Ba tu. Ba tu. Ba tu.

Am scris odată despre TAROM, nemulțumit de problemele pe care mi le creaseră. Dar asta este doar una dintre companiile statului care nu servesc decât ca pretext pentru salariile angajaților. Companii pline de rude, neamuri mai apropiate sau mai îndepărtate, soți, soții, frați, surori, cumnați, cumnate, nași și fini, afini de toate felurile, gheme de interese proprii împletite cu cele de partid și multe amante și amanți. Aș fi eu ipocrit să mă agăț de careva cu amantă sau amant. Problema este că nu plătesc serviciile primite din propriul buzunar.

Un imens scandal este legat acum de Apele Române. Zeci de mii de oameni, poate peste o sută de mii, sunt privați acum de apă potabilă și menajeră. Spitale blocate, o termocentrală blocată. Toate astea pentru că au fost golite două lacuri de acumulare. Nu este mare inginerie, când se decide așa ceva doar trebuie luate niște măsuri în avans – să fie anunțată populația să-și facă provizii, să se verifice dacă acumularea de rezervă este funcțională și dacă este suficientă pentru ceea ce trebuie să facă. Sunt chestiuni de bun simț, orice om care gândește decât_puțin le-ar putea analiza. De exemplu, acumularea de rezervă nu există fiindcă amenajarea respectivă este defectă de multă, multă vreme.

Totuși, bunul simț nu a funcționat. Așa că, după dezastrul creat, s-a aflat că sub Apele Române mai există o serie de ramificații, ape subterane de companii înființate chiar de Apele Române. A3, un canal care susține PSD, a enumerat șefii, sub-șefii, sub-sub-șefii, etc, toți aparținând PSD. Ca și la TAROM.

Ba chiar a rezultat că una dintre sub-sub-șef (n-am făcut un dezacord) a fost de mai multe ori pe lista pasagerilor Nordis, alături de ciudatul Grindeanu, cel cu succes la duamne, autor al unei cărticele care nu există. Mai mult, duamna respectivă este și în fo două consilii de administrație pe la transporturi, că de, renumerație mică, după buget. Deși există poze, listele de pasageri, ciudatul Grindeanu neagă cu îndârjire c-ar cunoaște-o în vreun fel pe această drăguță duamnă, posesoare a unui Porsche. Pe onoarea lui de familist tradițional. Bine, dar și călcatul alături este la fel de tradițional. V-ați putea gândi că duamna respectivă este animatoare (cântec, joc și voie bună). Dar are o meserie serioasă, coafeză. Deși nu a izbutit să spele păduchii din capul ciudatului.

În contrapartidă, ciudatul cere demisia lui M-me Buzoianu, ministra mediului. Aceasta are mai multe păcate, între care faptul că nu este din PSD, este din USR și, colac peste pupăză, a schimbat oleacă din șefimea PSD.

Dacă aș fi conspiraționist, m-aș gândi că dezastrul ar fi fost comandat din vârful partidului pentru a lovi USR, dar nu sunt. Oricum, comandat sau nu, neglijență sau incompetență sau decât_prostie, dezastrul există și, după părerea mea de persoană fizică, ar trebui să aibă consecințe penale. Dar nimeni din justiția noastră cu totul specială nu s-a sesizat.

Între timp, Bolo și-a asumat răspunderea în parlament pentru justiția cea specială la care tocmai m-am referit. Ciudatul zice că în fața coaliției. Prin față, prin spate, ciudatului i s-au aprins pohtele, vrea să-l dea jos să se pună el, Marele Ciudat, mare șef. Doar a mai fost, ne amintim de OUG 13 cu toții.

Dar mai există o cale pentru asta – o moțiune de cenzură. Oricum asumarea se clatină fiindcă este contestată la CCR și corb la corb … Așa că, majoritatea din PSD care acum se numește AUR, după hora la care au încurcat tricolorul nostru cu al Rusiei, a strâns semnături. Moțiunea nu spune jos guvernul, ci afară cu USR din guvern. Explicația am primit-o de la Cârlan, semnatar, deși deputat PSD. A spus că USR trebuie să dispară fiindcă reprezintă niște puteri străine care vor să pună mâna pe noi. Cum naiba? Păi tocmai el, cetățean sârb, singurul prim-ministru european care a fost la olimpiada de la Soci pentru o poză de familie în spatele lui Putin? Despre care puteri străine o fi vorba? S-o fi dat usereu’ cu Rusia? Te pomenești că o fi preacurvit Oana Țoiu cu China?

Dar nu este singurul pesedist care susține moțiunea. Bulibașa al treilea, acela care nu și-a găsit bacul, prietenul de avion Nordis al ciudatului, cel care și-a băgat … în deficitul nostru bugetar geto-dac, furios pe uzurpatorul sprâncenat a declarat că el va vota moțiunea la vedere. Tocmai el.

Și asta în condițiile în care se aude zgomotul specific al ascuțitorii de cuțite prin toată Europa. Când negocierile de la Kremlin au eșuat, deși există posibilități de uriașe afaceri cu rușii. Când Putin costumat în soldățel amenință deschis, fără echivoc, Europa din tunelul de acces la bunkerul lui grozav aflat cine știe unde, departe.

Acum, vă rog să vă imaginați că ne-am afla în locul Ucrainei, în război, și amantele geto-dacilor altoiți de romani dar foarte patrioți ar gestiona o situație de criză și risc general, nelimitată la doar câteva zeci de mii de oameni pentru două săptămâni. Am acuzat funcționarii noștri de neglijență, incompetență, prostie. Dar cel mai grav este iresponsabilitatea. Nu au răspunderi, nu va răspunde nimeni.

Foto: europafm.ro.

Măcar un pupic

Paradă. Chiar și tradiționala paradă cu huiduieli de la Alba. Îmi amintesc cum l-au huiduit pe Corneliu Coposu. Cutuma a rămas neschimbată. A devenit o onoare să fii huiduit de 1 Decembrie la Alba Iulia.

O surpriză a fost A3 care, surprinzător, l-a lăudat pe Nicușor fiindcă a stat peste două ore la poze și taclale cu spectatorii oameni obișnuiți veniți să vadă parada. Dar și un motiv de supărare pentru mine. Dacă aș fi știut c-o să stea atât, lucru nemaiîntâlnit, aveam timp să ajung și eu acolo pentru un selfie. Măcar un selfie.

Ca în bancul cu vaca la însămânțat. Bagă veterinaru’ siringa la prima vacă, la a doua, la a zecea, … Apasă și la ultima vacă, dar se terminase sămânța. Atunci vaca întoarce capul și zice: Mmuuu! Măcar un pupic!

Foto: agrobiznes.ro – vacă geto-dacă.

Trăiască lupta pentru pace

Una dintre cele mai ipocrite lozinci, pe care o strigă și astăzi ipocriții. Singurul adevăr este că înarmarea previne războiul. Chiar și gângavul ceașcă știa asta și acționa în consecință.

Astăzi Nicușor a prezentat parlamentului planul de apărare susținut în mare măsură de fonduri UE. Gică a declarat că este de acord cu planul, dar nu cu prezentarea lui. Că este împotriva sprijinului pentru Ucraina. Curat murdar. Mai puțin ipocrită a fost aia de la POT care a zbierat. În fond, pentru prima dată este menționată Rusia explicit, dar nu suficient de explicit fiindcă este dușmanul nostru natural.

Între timp s-a aflat că autorul planului de pace nu este președintele Trump, ci emisarul său special, Witkoff. Apoi, iese la iveală că, de fapt, este chiar planul rușilor, al lui Putin. Bănuiesc că dumneavoastră ați simțit asta de la primele descrieri ale planului. Și s-a aflat și cine i l-a dat lui Witkoff – un anume afacerist rus de origini ucrainene Kirill Dimitriev – totdeauna sunt bune cozile de topor. Cei doi s-au întâlnit la moșia din Florida a lui Witkoff, apoi acesta l-a scurs unei publicații și s-a prezentat ca autor.

S-a convocat întâlnirea de la Geneva și planul a fost modificat. Între timp, în media, Witkoff a început să fie denumit Dim Philby. Porecla vine evident de la Dimitriev și de la vestitul scandal de spionaj al anilor ’50 în care toate serviciile britanice MI6, MI5, SAS au fost infectate cu patru (de fapt cinci) agenți sovietici, cel mai important fiind Kim Philby. Și a mai ieșit la iveală un dialog (cred că WhatsApp) între Witkoff și Iuri Ușakov, principalul consilier al lui Putin pe politică externă, fost ambasador rus la Washington timp de 10 ani. Ușakov este învățat, într-un limbaj foarte amical, cum ar trebui să-l perie Putin pe președintele american, ceea ce a determinat titluri pe burtierele micilor ecrane de tipul „Witkoff îi ajută pe ruși” (nu sunt sigur că am reținut chiar exact – Digi24).

Tot acum, Trump a declarat nu este plan, este un concept. Discuțiile de la Geneva fuseseră oarecum încheiate. În locul președintelui Trump, l-aș fi îndepărtat, cel puțin, pe Witkoff. Dar acesta a fost trimis la Moscova să discute noua variantă a planului. Deja rușii s-au exprimat că europenii n-au ce căuta în acest aranjament.

Sunt constenat, eu care critic mereu nivelul intelectual al politicienilor de pe Dâmbovița, văzând ce fel de oameni au ajuns să decidă soarta a o grămadă de oameni, poate a lumii. Vom mai vedea.

Am și o veste sigur bună. Vidraru a fost golit controlat. Am mari speranțe că vor găsi rămășițele Elodiei.😀 Nici despre fetele de la Caracal nu vă faceți griji, poliția de acolo încă lucrează, a lipsit și de la manifestația din Piața Victoriei.

Foto: adevărul.ro, wikipedia.ro.

Acord, dictat, ultimatum?

România cunoaște bine termenul de dictat. Nu vă limitați la cel de la Viena. Ultimatumul notificat de sovietici în 1940 a fost tot un dictat. De altfel, sovieticii/rușii au cea mai mare experiență privind dictatul. Atunci au ocupat jumătate din Polonia, Țările Baltice (tot prin asemenea notificării) și Finlanda (pactul Ribbentrop-Molotov). Doar cu Finlanda a mers mai greu fiindcă a urmat războiul de iarnă din care au ieșit cam șifonați. Și, deși Finlanda i-a atacat și și-a recuperat teritoriul (nu sunt în măsură să apreciez dacă a făcut bine sau rău oprindu-se), în final, URSS a reocupat fâșia din estul Finlandei (Kareliei), inclusiv un port important (Vîborg) de la marea Baltică și ocupate au rămas. Ca și Țările Baltice, ca și o suprafață apreciabilă din Polonia (astăzi în Ucraina și Bielorusia), ca și ținuturile românești Basarabia, Bucovina de Nord, Herța (jumătate în Ucraina).

Ceea ce vreau să subliniez este faptul că sovieticii / rușii n-au dat niciodată nimic înapoi. Singurul eveniment care s-ar putea interpreta astfel a fost destrămarea URSS. Și atunci, pentru ca Ucraina să renunțe la armele nucleare, s-a încheiat un tratat semnat de trei puteri garante ale securității Ucrainei – Rusia, SUA, Marea Britanie, puteri nucleare. După puțini ani, s-a ales praful de acel tratat. Faptul că erau puteri nucleare a fost un dezavantaj.

Toată lumea este de acord că războiul trebuie să înceteze. Numai că, Putin a început războiul, conform propriilor declarații, fiindcă destrămarea URSS ar fi fost cea mai mare greșeală a istoriei, dorind să repare acea greșeală, adică să recupereze teritoriile pierdute, centrifuge. Războiul a fost dus prin metodele rusești – atrocități, copii răpiți, crime, deportări, etc. Ucrainenii, oricât ar avea în sânge și educație aceleași obiceiuri, s-au abținut fiindcă nu puteau duce războiul fără ajutor extern, fiindcă doreau să mențină poziția de victime, chiar în ciuda unei propagande rusești acerbe. Dar ei sunt victime în primul rând fiindcă au fost invadați.

Un acord presupune un echilibru între părțile acordului reflectat de clauzele acestuia. Asta înseamnă compromisuri reciproce. Problema acestui acord este tocmai asta. Doar una dintre părți, victima trebuie să cedeze sub diferite aspecte, cam toate aspectele.

Un acord care să reziste în timp, să susțină pacea, este necesar să mulțumească multe părți, dincolo de semnatare. Trebuie să respecte uzanțele și dreptul internațional. Fiindcă altfel se constituie într-un precedent. De exemplu, recunoașterea rezultatelor unei invazii ar statua dreptul celui mai tare. S-ar pune imediat întrebarea ce alt teritoriu urmează. Sau un alt stat puternic ar putea ridica pretenții asupra unui alt teritoriu. De ce nu?

Dar nu numai dreptul internațional trebuie respectat. Și cel penal. Fiindcă, în asemenea situații, faptele despre care am scris mai sus – crime, atrocități, deportări sunt penale în orice sistem de drept. Ceea ce atrage și vinovați. Pentru asta există tribunalul international, chiar dacă acum este repudiat de câteva țări implicate în conflict. Asta nu se poate rezolva printr-o amnistie reciprocă. Trecând peste faptul că însăși reciprocitatea aceasta este o cacialma, este vorba despre fapte extrem de grave care sunt imprescriptibile (știu că vă gândiți la nemernicul de Ilici). Nu cred că fapte imprescriptibile pot fi amnistiate. Așa, de amorul păcii. Vinovații nepedepsiți o vor lua de la capăt. Este în firea lucrurilor. Cei deja pedepsiți se vor considera nedreptățiți. Ordinea societății internaționale va fi răsturnată.

Nu poate exista o pace fără ca agresorul să sufere consecințe. Altfel, agresiunile se vor repeta.

Rușii nu stau deloc. Deja se gândesc la Moldova. Ambasadorul Moscovei a solicitat reluarea discuțiilor în formatul 5+2, un format în care nu s-au purtat discuții decât la niveluri joase, care n-au avut vreodată un rezultat concret, din care România lipsește. Moscova deja pregătește următoarele etape.

Un punct, al acordului prevede noi alegeri cu scopul înlăturării lui Zelensky. Apoi limba rusă va deveni oficială, apoi BORu va fi lăsată să-și facă propaganda. Ce-ar putea urma după Moldova? Balticele. Putin visează URSS. O fi uitat de gurile Dunării? Nu cred. Polonia o fi în siguranță? Finlanda? Suedia? Norvegia? Danemarca și strâmtorile? Tocmai a ținut o cuvântare în care s-a referit la europenii invadatori sau agresivi. Este clar ce ne-ar aștepta.

Pentru un om care va atinge 150 de ani sănătos, voinic, președinte pe viață spre binele supușilor, nimic nu pare imposibil, lumea este la picioarele lui. Zilele trecute, când l-am văzut cu declarația privind 150 de ani, sub rictusul operațiilor și botoxului, a fost singura oară când am întrezărit o bucurie sinceră, chiar dacă bolnavă. Dar eu sunt pentru pedepsirea criminalilor și dincolo de moarte (știți la cine mă gândesc).

Foto: mediafax.ro.

Cioara vopsită

Nu–i plătiți pe cei care nu muncesc și nu–i taxați pe alții pentru că muncesc”. (Arthur Laffer, economist american)

Sau Bulibașa vopsit? Acela care și-a băgat … în deficitul bugetar, adânc, adânc. O fi Gică vopsit? Pe acolo, pe undeva fiindcă, după ce a negociat câteva săptămâni formarea unui guvern cu acceptarea unui program de guvernare, ciudatul Răzgândean s-a sucit. „Simt nevoia, urmare a desfășurărilor din ultimele zile legate de apocalipsa asta de dreapta, care vine peste noi cu tăieri de salarii … cât PSD-ul este la guvernare, salariile cresc, nu scad. … Dacă are de gând cineva să facă acest lucru, PSD-ul iese de la guvernare şi nu girăm aşa ceva.” Dar prin Ciudat, PSD a semnat altceva, rezolvarea problemelor bugetare între care salariile.  Poate ăsta i-a fost planul de la început și a frânat practic toate măsurile de restrângere a cheltuielilor bugetare la care grosul se găsește în salarii. Poate i-ar placea cu AUR, mai spre rădăcini. Oricum, a fost frâna oricărei măsuri de reducere a cheltuielilor, doar cu creșterea impozitelor a fost de acord. Cu gargară, dar le-a aprobat. Poate ăsta i-a fost planul de la început, să fie frână.🙂

Internațional, avem un alt Răzgîndeanu, mult mai important. După ce ne-a speriat întâi, a părut că revine la calea normală. Dar iată că s-a sucit. Poate ăsta i-a fost planul de la început.🙂

Foto: europafm.ro.

Frustrări

Toți oamenii au diverse frustrări. Sunt legate de defecte fizice, intelectuale, nerealizări, înfrângeri. Sunt mai mici sau mai mari. Își pun amprenta asupra acțiunilor fiecăruia. În psihologie se folosește termenul compensare. Mai mult sau mai puțin compensate. Toate se răsfrâng asupra celorlalți oameni cu care aceștia vin în contact. Probleme serioase sunt când unul care a acumulat suficiente asemenea frustrări, ajunge să aibă o mare putere asupra altora.

Tocmai citii despre un studiu de genom asupra unor resturi ADN ale lui Hitler provenite de pe o cârpă cu sânge culeasă de americani și ceva pus la dispoziție de foștii sovietici. Cel care a efectuat studiul, care fusese comandat, a motivat acceptarea spunând că oricum cineva ar fi făcut asta și că este preferabil să fie făcut studiul de un specialist neutru. Mărturisesc că nu i-am citit dosarul să văd cât de neutru este, dar nu este foarte important.

Concluziile au fost că nu avea deloc sânge evreiesc, așa cum s-a scris foarte mult. Dar existau două anomalii genetice. Una care determină micro-penis și una care indică probleme neurologice (gen autism și încă două). Omul a vrut să fie corect politic și a menționat că nu a descoperit vreo genă a răului, așa cum susțin eu că ar exista, fără să am o dovadă științifică. Totuși, însăși această mențiune ne-ar putea pune pe gânduri, că de n-ar fi, nu s-ar povesti.

Însă, să ne gândim – un om cu clare probleme sexuale, cu sindroame neurologice ajunge să dețină o putere uriașă fiindcă are o ambiție nemărginită. Câte milioane de morți a generat, se cunoaște cu aproximație.

Să revenim în vremurile noastre grele. De ce sunt grele? Fiindcă un pitic, ciuca bătăilor de mahala, care s-ar fi dorit mare macho, tot cu ambiții nemăsurate, a ajuns să dețină multă, prea multă putere. Toată biografia lui, așa făcută cum este spune asta. Genomul lui nu este cunoscut, orice bucățică din rahatul lui este secret de stat. Frustrările i se văd pe față, așa lipsită de expresie și operată (probabil) cum este.

Câte războaie a purtat? Câți morți a generat? Încă nu se știe precis, așa cum nimeni nu a avut acces la rahatul lui. Dar suntem abia la început, piticul frustrat poate genera o apocalipsă. Poate distruge omenirea cu rahatul lui secret de stat. Unde mai pui că se visează nemuritor.

Vedeți, afirmațiile privind inexistența unei gene pot întări convingerea că aceasta există. Poate nu a fost identificată încă, poate este o combinație de gene, poate cine știe. Mă gândesc că, în acest sens, ar putea fi studiat ADN-ul unui cadavru recent îngropat și al unuia de acum vreo 36 de ani. Păcat, printre Lepre a existat la un moment dat obiceiul incinerării, altfel doar cu Lista sumară pe care am scris-o, s-ar fi putut trage niște concluzii statistice privind gena răului.

Foto: cotidianul.ro.

D-ale specialilor

O grămadă de crime, în general asupra unor femei, care ar fi putut fi prevenite, niște vieți ar fi putut fi salvate. Și aici mă refer și la viețile criminalilor. Însă doar dacă sistemul specialilor și-ar fi făcut datoria, lucru care nu s-a întâmplat. Mai mult, în cazul ultimei crime au existat reclamații, ulterioare unui ordin de restricție, privind agresiuni și viol. Doar că reclamațiile au fost pedepsite drastic cu amenzi, să se sature să mai reclame.

Privind chiar această crimă, l-am ascultat pe ministrul justiției declarând că va face el o lege nouă, să introducă un nou tip de crimă. Păi, băi toarșu, pe la Craiova nu s-a învățat că dreptul actual, cel penal, a fost clocit de peste 2.000 de ani? N-ați remarcat termenii latini din manuale? Credeți că în aceste milenii nu s-au petrecut toate tipurile de crime? O fi o crimă geto-dacă (cred că începem să avem elemente naționaliste în dreptul penal)? Oare, din cauza asta nu au fost evitate crimele, n-au fost salvate viețile victimelor și criminalilor? Dar viețile copiilor rămași orfani? Lipsește o lege? Dacă dați una nouă își va face sistemul datoria? Este la fel de aiurea ca și afirmația conform căreia un anumit procent de limitare a specialelor este constituțional și altul nu. Curat murdar.

În sfârșit, consiliul CSAT a menționat Rusia ca inamic, deși noi suntem de mulți ani pe lista de dușmani ai Rusiei. Ar fi trebuit să fie declarată clar „dușmanul natural” al României, așa cum a fost definită în 1901 de Take Ionescu. În raport cu aceste decizii, este posibil să fie considerate diverse atitudini pro-Kremlin ca trădare. Dar nu-i simt pe ăștia atât de tari la ouă.

În contextul inflației de candidați la Bucale, la Universitate, Drulă strângea semnături și la stop oprește o mașină cu un panou publicitar deasupra, cu un fake care-l făcea pe Drulă hoț. S-a dus la mașina cu doi inși. Unul este mâna dreaptă a lui Băluță, Cezar Cătălin Marin, fiul fostului lent-colonel secu Ion Marin devenit general SIE. Mele angajase copilul la MAE în timpul dracnea, dar activa în garda pretoriană organizată de Codrin Ștefănescu (gașca aia de interlopi). Vă amintiți că recent am scris că Băluță a adus în mahalaua mea clanurile.

Presupun că știți, avem și un influencer TikTok candidat. A promis să anuleze toate amenzile date în Bucale. Poate cele ale primăriei, ca să repare această nedreptate. Trebuie să vă spun că a fost pe ștatul lui CG pe care l-a promovat intens.

Mai am o veste legată de cetățenie. Nu, nu i-au luat-o Cârlanului, nici noi nici sârbii. Dar sârbii i-au dat-o acestuia imediat, semn al înaltei încrederi. La noi încrederea se câștigă greu. Englezul acela care ne-a promovat țărișoara noastră mult mai tare decât frunzulița menită a ascunde nurii lui Nuți, e pe cale, sau a luat-o după mulți ani. Dominic Fritz, e și el pe drumul cel bun, poate la anul sau la mulți ani. Cred că i-au impus schimbarea grafiei numelui în Friț. Eu bănuiesc că serviciile noastre i-au verificat temeinic să nu fie infiltrați de ruși. Știu, vă gândiți că erau și ei înregistrați cu domiciliul la adresa aia dintr-un sat moldovean cu mii de locatari. În ce-l privește pe Fritz, spuneți-mi câți parlamentari vorbesc atât de corect, fluent limba română, chiar și în argou.

Închei cu o propunere constructivă. Ținând cont de faptul că justiția ar trebui să fie oarbă sau că sper măcar să ajungă așa, ar trebui să le dăm spor de handicap celor din sistem, fiindcă totul se plătește și probabil n-am plătit de-ajuns.

Foto: @ntonesei blog, romania-insider.com.

Dragi tovarăși și pretini

Așa își începea gângavul lungile cuvântări. Primele cuvinte erau răgușite, își elimina flegma. Dar să las nostalgia. De fapt, ca să fiu cinstit, cred că am văzut la Tv (apăruse și p-aci) cel puțin un congres al PMR cu Dej la manșă. Le-a plăcut Leprelor să-și schimbe periodic numele.

Oare, Ciudatul deja președinte o fi ales 7 noiembrie ca dată a congresului în cinstea înaintașilor, în cinstea marii revoluții, poate ca dată foarte apropiată de aceea a ultimului congres al gângavului ceașcă sau de Black Friday? Or fi Grindeanu și Co. la reducere? Vreun ciudat la chilipir? A candidat singur, și el și camarila, cu rezultate previzibile, câteva abțineri. C-o fi fost marea revoluție, c-o fi fost aniversarea congresului PCR, c-o fi fost vinerea chilipirurilor, cine știe? Poate toate la un loc. Doar noi, cei mulți, pierdem mereu..

Festivism, înghesuială, fițe – congresul celor mai bogați rumâni. Am revăzut serile trecute un film cu titlul românesc „Orașul nelegiuiților”. La congres lecții de morală. Am putea numi Românica „țara nelegiuiților„? Or fi majoritari ăștia?

În decor, Bombo, dottore Cârlan, Prostănacul. Veo a refuzat demnă să fie recuzită, ea face suveranism pe lovele la Tv. Dracnea nu a fost invitat și a murit de ciudă,  câtă nerecunoștință, doar l-a dus de mânuță la guvern. Dracnea a declarat că ar fi luat cuvântul și ar fi spus nespuse – dar cine-l împiedică să le spună. A fost un gest de nerecunoștință, doar l-a dus de mânuță pe Ciudat la guvern. Oare, ce-or fi negociat cei trei? La partid funcționează teoria măselei stricate și cred că ei știu asta. Ce altceva ar putea fi pentru a înghiți umilirea? Înainte de a se juca de-a figurantul, Bombo a zis că se duce pentru a induce un suflu nou, România trebuie să-și consolideze apărarea după plecarea americanilor. Dumneavoastră ați auzit că au plecat? Eu știu că au redus efectivul oricum mic. Probabil Bombo le știe pe toate, oricum sugera să ne căutăm apărarea în China (sau Congo?).🙂 Cred că s-ar simți jignit de zâmbetul meu incult și fără tinichele. Dar umilitoare a fost prezența lui în decor. Revenind, cred că negocierea celor trei s-a făcut pe niscai sinecuri (doar nu dau din buzunar) și niște poziții pentru progenituri. Unde ar putea s-o ducă mai bine?

Să vedem ce mai declarară personajele principale:

Ciudatul (orice s-ar întâmpla, tot ciudat rămâne) a zis că „Astăzi declar ofensivă totală populismului, pentru că populismul nu a plătit până acum niciun salariu în România. Singurul răspuns la populismul găunos este o bună guvernare. Nu mai e suficient să crește salarii și pensii, dacă vrei să câștigi alegerile, trebuie să faci mult mai mult„. Sau „Viitorul unei națiuni nu poate fi redus la măsuri de tăieri și concedieri statistice, pentru că așa nu ai niciun viitor” și „Bucureştiul are nevoie de un om care ştie să construiască, nu de promisiuni goale, nu de scandal, nu de improvizaţii. Bucureştiul are nevoie de un profesionist” – ați ghicit, este vorba despre ăla de a băgat klan-urile în mahalaua mea.

Fii-rea: „mândrie, de a candida sub sigla PSD, cea roșie și cei trei trandafiri„, „identitatea noastră națională în parcurs european, firește și nu în ultimul rând, familia – dar familia așa cum ne-a dat-o Dumnezeu!„, „Ne-am ascuns credința, ne-am ascuns cruciulițele de la gât, am fost timorați de plăcuțe„.

Olguța: „auzim că noi am dus în cap economia, că am crescut deficitul, că am crescut inflația, că s-au făcut angajări fără număr” – gura păcătosului, …

M-am plictisit, discursurile au fost lungi, toți au cuvântat de parcă erau în opoziție, nu cel mai mare partid din guvernare. Bolo, USR sunt capii răutăților, deficitul nici nu există, poate l-au inventat chiar ei. Mai mult, Bolo este marele șpăgar. Dar chiar atunci a fost săltat un fost senator PSD care ar fi încercat să-i dea lui Moșteanu 1 milion de euroi, eliberat condiționat după același gen de isprăvi.

Oricum, ce decădere, de la Sala Palatului, la pavilionul de expoziție. Pe vremuri, li se serveau delicatese la care muritorii nu aveau acces, acum trivialii mici și bere. Penibil.

Foto: haihuin2.com.