>Spuneam ca cel care ia decizii pentru noi este, asa cum suntem educati – creierul, pentru ca suntem manati din diverse motive sa ne centram constienta de sine acolo. Creierul, pentru ca lucreaza ca un calculator, imparte toate informatiile in categorii, pentru a lucra mai rapid si mai usor cu ele. Transforma toate cunostintele acumulate in informatii tip simboluri, pentru a putea opera cu ele. Am dat ca exemplu simbolul de „copac” folosit pentru toti copacii din lume, acestia constituind, in creierul nostru, o simpla categorie. Spuneam, deasemeni, ca dezavantajul principal este ca nu putem vedea, in felul acesta, individualitatea copacilor, ci vedem doar un simbol, o imagine, ceva ireal. Deasemeni spuneam ca asta se intampla cu toate informatiile pe care le acumulam in timpul vietii, la fel si cu oamenii de langa noi. Un cersetor e cersetor, un sef e sef, un politician e politician etc. Nu tinem cont ca fiecare cersetor este unic, deosebit total de ceilalti s.a.m.d. Cu trecerea timpului, creierul se umple de informatii, nu mai face fata si micsoreaza numarul categoriilor pentru a usura operarea, de aceea ne „sclerozam” odata cu inaintarea in varsta. Apare, astfel, necesitatea unui „reset”, adica moartea si reluarea de la capat, cu un creier curat, pastrand informatiile in alta parte, ca senzatii, emotii, sentimente etc.
Cand ne nastem, intram intr-o lume diferita de noi. Cand suntem nou-nascuti, privim lumea prin prisma emotiilor, sentimentelor, senzatiilor. Avem multe, foarte multe de invatat, de aceea ne folosim creierul pentru a le cataloga. Insa ajungem pana la urma la fel cu toti ceilalti, adica sclavii procedurilor mentale. Iar societatea, ce din jurul nostru, ne indeamna sa ajungem ca ei cat mai repede. Cu cat ajungem mai repede, cu atat suntem mai apreciati de ei. Insa imbatranim mai repede, renuntand la capacitatea cu care ne-am nascut de a ne centra constiinta in diverse puncte ale fiintei noastre. Ne nastem intr-o societate care deja a standardizat totul. Totul este impartit pe categorii, deci si noi facem parte dintr-o categorie. Suntem categorisit intr-un fel, aproape acelasi fel pentru toti oamenii care ne privesc si cu care intram in contact. Toata lumea ne priveste ca pe o imagine si noi acceptam oamenii asa cum sunt. Ajungem sa ne privim si noi ca pe o imagine, uitand ca suntem ceva unic, ceva ce este o fiinta complexa, cu multe laturi si multe puncte de centrare a constiintei. Rutina vietii zilnice, cerintele oame nilor de la noi (care suntem o imagine pentru ei) ne distruge obisnuinta de a ne aminti cine suntem si ajungem in cele din urma sa ne confundam cu propria noastra imagine. Se chiama ca ne-am maturizat. Ajungem sa ne confundam in mintea noastra cu imaginea de student, de elev, de muncitor, de sot/sotie etc. Am devenit doar un rol functional si ne consideram ca facand parte din societate, suntem o rotita dintr-un angrenaj.

De asta ne inselam atat de des in privinta oamenilor. Fiindca ne consideram atat pe noi cat si pe cei din jur niste imagini standardizate, categorisite in creierul nostru. Societatea umana a aplicat o metoda de a standardiza totul, de a uniformiza totul, pentru a nu ne putea insela. S-a creat o imagine de om care trebuie sa fie perfecta pentru timpul sau; in vechime barbatul ideal era musculos si dornic sa moara in lupta, acum e plin de bani si cu tupeu. Indiferent de imagine, e tot o imagine. Imaginea e mult mai slaba decat realitatea, decat realitatea – omul care analizeaza fara sa categoriseasca. Insa oamenii acestia sunt mult mai usor de condus si manipulat. Fiecare individ in parte are de pierdut, insa conducatorii au de castigat.
Problema noastra, a individului este ca am ajuns sa ne confundam cu propria imagine si nu mai stim cine suntem; creierul nostru acumuleaza si perfectioneaza cunostinte si informatii, insa isi pierde incet-incet capacitatea de acomodare la nou.
Liderii si conducatorii sunt acei oameni care stiu sa manipuleze imaginea oamenilor din mintea lor. Stiu sa le creeze visuri si teluri in viata pe care imaginea lor trebuie sa le indeplineasca, sa le caute. Stiu sa aprecieze pe cei care corespund cu telurile conducatorului si sa stimuleze, in felul acesta ca si ceilalti sa imite pe cel apreciat. Asa ca noi incercam din toate puterile sa ajungem apreciati si ne modificam imaginea din mintea noastra pentru a fi ca altii. Vrem sa cooperam si sa ne integram in societate, insa societatea vrea ceva de la noi. Societatea trebuie sa stie ce suntem in stare si, mai ales, ce ne dorim sa facem in viata. Daca suntem cu ei sau impotriva lor. Sa stie la ce sa se astepte de la noi.
De asta se forteaza oamenii sa fie conform cu o imagine: sa fie previzibili, sa nu bulverseze pe cei din jur, sa stie lumea ce sa se astepte de la ei. Sa nu insele asteptarile celorlalti de la el, caci ceilalti l-au categorisit deja. Inca din primii ani din copilarie suntem educati sa nu inselam asteptarile celorlalti.
Nu cred ca am reusit sa fiu suficient de clar, ideile se invalmasesc in mintea mea logica. Insa ceva din mine stie toate astea de muuulta vreme. E greu sa scoti la suprafata folosind logica, ceea ce este in tine, cel putin pentru mine, caci ma plictiseste vorbaria si invartitul in jurul cozii. Despre efectele modului de functionare al creierului se poate scrie o carte, caci influenteaza toate aspectele vietii noastre.
Dar macar cateva idei pot fi intelese.

>Fiecare copac este diferit, insa noi ii numim pe toti „copaci”, fara sa facem diferenta intre ei. Asa facem si cu informatiile noi pe care le primim. Le catalogam pe diverse criterii, iar atunci vom observa cu greutate sau deloc ca un copac este putin altfel decat altul. Asa functioneaza creierul, asemanator unui calculator. De fapt nu noi suntem cei care fac catalogarile asa, caci noi nu suntem numai creier, insa in creier suntem centrati si de el ascultam, el ne conduce viata, un simplu calculator!
Acelasi lucru se intampla si cu oamenii. Fiecare om este unic, insa noi ii asimilam pe toti cu imaginea din creierul nostru de „oameni”. Este o notiune abstracta, dar creierul cu asa ceva lucreaza, asa cum am mai spus, ca un calculator. Imaginea de „oameni” este legata de anumite informatii despre oameni. Orice persoana nou intalnita o catalogam in categoria „oameni”. Si categoria asta are anumite categorii in mintea noastra. Iar categoria „oameni”este impartita in subcategorii. Intr-o subcategorie incadram persoanele nou cunoscute. In felul acesta ii asociem persoanei nou cunoscute caracteristici ale categoriei in care am incadrat-o.
De fapt asta e problema, ca incadram oamenii in categorii si ne asteptam de la fiecare om sa se comporte conform categoriei in care l-am bagat. Insa, asa cum fiecare copac este unic, si fiecare om este unic. De aceea el intotdeauna se va comporta diferit (mai mult sau mai putin) fata de cum ne asteptam noi sa se comporte sau sa reactioneze. Iar asta inseamna ca ne-am inselat… deci oricum ne inselam in privinta oamenilor. In functie de cat de bine si de variat ii categorisim, ne inselam mai mult sau mai putin.
Simturile noastre ne spun intotdeauna ceea ce observa, insa noi, datorita modului de functionare al creierului si pentru ca suntem invatati sa tinem cont intotdeauna de creier, nu tinem cont de simturile noastre. Asociem in mintea noastra fiecarui om o anumita imagine, care face parte dintr-o categorie. Numarul categoriilor este limitat, se formeaza in anii copilariei, de aceea aproximam, asta face creierul nostru. Aproximand, evident ca ne indepartam de la realitate.
Prin educatie suntem invatati sa categorisim orice lucru. Suntem stimulati, in felul acesta, sa ne centram constiinta in creier. Sa tinem cont numai de creier. Sa fim niste intelectuali, indiferent de clasa sociala in care ne-am nascut. Tarani, muncitori, ingineri, contabili, ziaristi etc. – toti suntem intelectuali, din punctul asta de vedere. Adica ne centram in creier, folosindu-ne de categorii.
Exista situatii in care creierul nu are suficiente informatii sau simturile sunt prea puternice, iar impresia creata de simturile puternice este atat de puternica incat ne tulbura emotional si atunci nu mai tinem cont de creier. Din categoria aceasta fac parte artistii, dar nu numai, evident ca sunt si oameni dintre noi. (Se observa cum am incadrat deja artistii, spunand ca fac parte dintr-o anumita categorie). Cred ca nimeni nu se poate dezbara asa usor de o obisnuinta din frageda copilarie. Si acesta este un motiv pentru care, cu cat inaintezi in varsta, acumulezi mai putine cunostinte noi, caci orice lucru nou il asociezi in creier cu o imagine a ceva deja existent. Iar cand nu mai poti acumula ceva nou, atunci imbatranesti. Deci, ca o solutie de a elimina imbatranirea este renuntarea la modul de gandire pentru care am facut atatea eforturi sa ajungem sa gandim asa, si renuntarea la centrarea constiintei in creier. Cu adevarat noi nu suntem „creierul”, noi suntem compusi din mai multe „componente” si trebuie sa le simtim existenta la toate. Trebuie sa ne centram intr-un mod multiplu la toate odata, sau pe rand… nu stiu.
Deci cam asta e problema. Ne inselam de fiecare data, atat in analiza obiectelor, cat si a oamenilor, cat si a evenimentelor (pe care bineinteles ca le categorisim!).
De fiecare data ne asteptam la ceva de la un om, in functie de cum si cat de bine il cunoastem. Omul respectiv este in mintea noastra ceva abstract, o simpla imagine, un fel de 0 si 1 din informatica, e ceva codificat intr-o imagine.
Insa oricat de bine il cunoastem, oricat de bine categorisit e, chiar daca facem abstractie de erorile personale, omul nu este acelasi niciodata, decat daca se forteaza sa faca asta. Dar despre asta voi vorbi mai tarziu.

>Ma intelesesem cu o colega sa ne anuntam reciproc daca vin telefoanele. Am primit telefon de la ea, mi-a spus sa vin la Centrala Telefonica, caci au venit telefoanele. Eu am auzit exact, insa pana acum locul de „intalnire” era la Mecano-Energetic, asa ca m-am dus acolo fara sa-mi dau seama si fara sa gandesc. Am aflat de eroare si m-am dus unde trebuie.
Ce s-a intamplat? Creierul meu asociase informatia de telefon cu imaginea Mecano-Energeticului si cu imaginea Doinei si cu informatia de cooperare reciproca intre mine si Doina. Avea (creierul) si niste legaturi create intre informatia de telefon, imaginea Mecano-Energeticului si imaginea Doinei. Chiar daca am auzit bine, creierul a facut legaturile intre informatii si imaginile deja existente si a presupus ca simturile mele ma inseala, ca poate ca n-am auzit bine sau poate ca Centrala telefonica e la Mecano-Energetic. El a a luat singur hotararea cea mai rapida de a ma trimite la Mecano-Energetic, fara sa analizeze prea mult, a „mers” oarecum „la sigur”, fara sa mai piarda timpul. Asta datorita experientei anterioare avute, bazate pe informatiile si imaginile stocate in memorie. Daca n-as fi avut o experienta anterioara legata de locurile, imaginile si informatiile astea, cu siguranta ca as fi fost atent la cele spuse de Doina si n-as fi gresit. Asta inseamna ca m-am bazat pe experienta. Cu cat experienta e mai bogata, cu atat luam hotarari din ce in ce mai rapide si mai tipice. Asa procedeaza creierul si asa putem sa gresim pur si simplu fara sa ne dam seama.
In Biblie scrie ca cei asemenea copiilor vor mosteni imparatia cerurilor. Daca mie mi s-ar releva acum imparatia cerurilor, creierul ar incerca sa gaseasca o asemanare imediata cu ceea ce cunoaste el din datele si imaginile cunoscute. Creierul functioneaza ca un calculator, de aceea face acest lucru. Iar in memoria lui, creierul nu va gasi nimic care sa semene cu imparatia cerurilor. In cazul asta va omite imaginea imparatiei cerurilor vazuta de simturile mele si va nega existenta si viziunea imparatiei. In cazul in care are printre datele stocate in memorie ceva asemanator, cu care reuseste sa faca o legatura, atunci va asocia imaginea imparatiei cerurilor de imaginea cunoscuta (spre exemplu o gradina minunata) si va considera ca ceea ce simturile au vazut (imparatia cerurilor) este doar o gradina minunata. Deci va nega existenta imparatiei cerurilor, adica nu o va consemna in memorie. La fel se intampla daca m-as intalni cu un inger, creierul nu l-ar recunoaste (adica l-ar nega sau l-ar asocia cu imaginea unui om oarecare din memorie) si eu as trece pe langa el fara macar sa-i dau buna ziua sau sa-i cer sa-mi faca o favoare (deh, e inger, ce mama dracului!). Un copil fara exprienta acumulata de creier priveste totul ca fiind pentru prima data, de fiecare data analizeaza totul pentru a intelege ce este. Creierul sau nu are atatea informatii si legaturi create deja. Daca ar vedea un inger, l-ar analiza ca pe o imagine si informatie noua si ar intelege ca e un inger. Daca va vedea imparatia cerurilor, o va recunoaste, caci nu o va compara cu ceva cunoscut dinainte.
Si asta e motivul pentru care creierul (adica ratiunea) ne facem sa trecem pe langa minunatiile din viata, fara sa ne ascultam simturile si intuitia. De aceea nu putem accede in imparatia cerurilor. De aceea nu putem vedea ingerii de pe Pamant, care, poate, cine stie? traiesc printre noi. Copiii mici relateaza ca vad diverse entitati, dar noi le spunem ca asa ceva nu exista numai pentru ca in creierul nostru nu exista informatii despre asta. Mai tarziu, cand vor avea destula experienta si vor avea creierul plin de imagini si informatii, nici ei nu vor mai vedea entitatile respective. Ajungem toti niste handicapati (din punctul acesta de vedere).
De aceea nu putem vedea nici calitatile reale ale oamenilor dintre noi si suntem inselati de catre creier. Pentru ca asemuim intotdeauna un om cu o imagine din creierul nostru, iar imaginea respectiva are niste caracteristici. Poate ca omul acela nu are caracteristicile respective, insa noi il asemuim cu ceea ce exista deja in mintea noastra. Si ne inselam, bineinteles. Dar despre asta urmeaza sa spun mai tarziu.