Lună: decembrie 2010

>Diferente

>Berea are efect de incetosare a mintii, plus eliminarea unor bariere emotionale, care duce la o marire a libertatii emotionale. Vinul nu are efectul de incetosare a mintii, mintea ramane clara. Deasemeni exista si efectul de eliberare a barierelor emotionale. Vinul este mult mai tare, si nu ma refer la alcool, ci la efectul asupra psihicului.
Din amintiri stiu ca vinul alb se aseamana putin cu berea, ca efect. Cred ca de aceea mi-a placut intotdeauna vinul negru, caci efectul lui nu este negativ asupra creierului.
Pe 23 am baut bere. Pe 24 am baut vin rosu. Cu placere, ca acum 20 ani, fara sa-mi fie frica de consecinte (dureri de stomac).
Nici nu stiu cat, stiu doar ca a fost mai mult decat suficient. Ajuns acasa, m-am jucat la calculator, insa incepeam sa nu mai disting literele. Din cauza defectului de vedere din nastere, ochii mei compenseaza prin incordarea cristalinului, insa efectul vinului de relaxare a anulat eforturile constiente. Si la urma urmei, ce-mi trebuia mie sa citesc? Nici telefoane nu-mi trebuiau. Un apel de la cineva de la fabrica m-a convins ca soneria e prea tare, asa ca am micsorat-o. Mesajele veneau unul dupa altul, dar nu am raspuns la nici unul. Dupa putin timp am vazut ca am 6 apeluri nepreluate si am simtit bucurie si satisfactie ca nu am auzit telefonul. Unul era de la un prieten din Bacau cu care ma intalnesc rar, insa m-am bucurat ca nu m-am intalnit cu el. Pur si simplu am vrut sa fiu singur. Pur si simplu am vrut sa nu mai fiu dependent de telefon, sa nu mai fiu politicos.

Cel mai mult m-a amuzat un telefon care a sunat cu multa insistenta pe 27 de dimineata pana dupa amiaza. Cel care m-a sunat este o fire foaaarte perseverenta, insa si eu sunt la fel de perseverent! Daca m-am hotarat, atunci asa ramane. Pana la urma mi-a trimis mesaj, era o verisoara pe care nu am vazut-o de cand aveam 12 ani.
Ca de obicei, de sarbatori cade net-ul. Cine a mai inventat sarbatorile astea?
Astept sa se faca berea!

>De import

>Dupa terminarea sarmalelor moldovenesti, a raciturilor din lebada romaneasca ecologica (gasca, dar nu recomand la nimeni) si a tot ce a fost pregatit pentru sarbatori, am trecut pe mancare de import. Tocmai din America de Sud, aduse acum mai bine de 400 ani in Europa: mamaliga de porumb si cartofi prajiti. Cu oua si carnati. Ca asa-i in concediul de iarna… pana la urma tot mancarea simpla e cea mai cautata.

De fapt e vorba de stra-stra…stranepoti de-ai cartofilor (s-ar putea calcula cu aproximatie numarul generatiilor crescute in Romania), cartofi si porumb adaptati atat de bine, incat le spunem „romanesti”. Eu, cel putin, le consider asa.
Mai am de asteptat cu berea, nu stiu cat si nici nu stiu ce va iesi.

>Din nou canadieni, acum in invatamant

>Orice as face tot aud despre asemenea ciudatenii numite oameni de peste ocean. De data asta e la scara mare, e la nivel de tara.

Am mai spus ca in mintea mea exista o asemanare intre stilul canadian care a existat la noi in fabrica si stilul conducerii PDL. Asemanarea e mare si e numai la stil: idiotenie sustinuta cu palavre bune pentru idioti(adica pe care doar niste idioti pot sa le creada). Ciudat, dar exista mai multi idioti decat putem sa ne inchipuim, eu am vazut cu ochii mei atatia care au apreciat canadienii de la noi din fabrica, fiind convinsi ca sunt atat de destepti doar pentru ca sunt canadieni si sunt mai civilizati ca noi deoarece au avut performanta istorica de a extermina populatia existenta din America de Nord.
Acesti cuceritori (atat de teritorii cat si de femei proaste) ne-au invatat pe noi ce inseamna meseria de metalurg, ce inseamna meseria de electrician, mecanic etc. Ne-au invatat totul de la inceput, caci ce stiam noi nu era bun. Ne-au invatat adevarata calitate si cum se produce calitatea.
Despre meserie ne-au invatat ca nu e mare lucru de capul ei, ca e suficient sa citesti niste instructiuni de lucru si ajungi expert in orice meserie. Patru ani de liceu e ceva complet inutil (nici nu stiu cine a mai inventat si liceul asta, era suficient doar gradinita, in care noi, romanii invatam ce invata canadienii in 12 ani de scoala foarte grea (doar e canadiana!). Aaaa, uitam de cucurigu – tot ce conteaza cand muncesti e sa faci cucurigu si sa scrii pe tabla, mandru ca ai facut cucurigu.
Calitatea pentru ei inseamna hartii si sisteme de hartii. Mai multe nu spun, la urma urmei calitatea inseamna doar hartii, cepoate insemna mai mult de atat?
Iar organizarea productiei pentru canadieni inseamna extraordinarul sistem, care a dus la cresterea oricarui indicator economic pana la criza mondiala, care a revolutionat productia de la sapa de lemn si pana la lopata de lemn.
Ei, acum, ca am amintit de binefacerile canadienilor si americanilor care au vizitat fabrica noastra si s-au bucurat de ospitalitatea femeilor noastre (renumite acum si in Canada), mai trebuie sa amintesc ca noi avem in tara prea multi filozofi si prea putini chelneri. Aceasta afirmatie a dictat directia invatamantului romanesc dinspre teorie si stiinta inutila inspre servilismul de care va trebui sa dam dovada fata de straini, invatand sa-i servim la masa, la pat si oriunde vor avea nevoie.
Combinand aceste doua idei (sistemul canadian si directia invatamantului romanesc) ce poate rasari sub soare?
Evident, reforme! Reforme ale invatamantului, asa cum au facut reforme in fabrica si canadienii!
In privinta canadienilor am avut noroc de idiotenia lor care a dus fabrica aproape de faliment, insa ce ne facem cu invatamantul? Falimentul in invatamant se poate observa dupa zeci de ani! Daca pe canadieni i-au dat afara pentru rezultate proaste pe care le poate vedea oricine, pe acesti ministri cine poate sa-i dea afara? Nimeni, asa ca ceea ce concep ei e fara scapare pentru noi.
Au eliminat ideea de meserie adevarata si au inlocuit-o cu… calitate si organizarea productiei. Adica nu se va mai da olimpiada la meserii, ci la… calitate si la organizarea productiei! Adica toti elevii nostri vor deveni directori, maistri sau tot felul de sefi! Asa ca in America! Insa dezavantajul nostru este ca noi nu avem imigranti care sa munceasca in locul nostru. Asta e singurul punct slab din sistemul canadian aplicat la noi. Ca la noi chiar nu va mai avea cine sa munceasca. De fapt nici nu va mai munci cineva la noi in tara decat la spalat pe jos dupa ce pleaca turistii, caci industrie nu va mai fi, iar romanii vor fi chelneri si ceva prin jurul meseriei acesteia.
Cum mama dracului sa dai olimpiada la „Calitate”? Cum dracu’ sa dai olimpiada la „Organizarea productiei”? Si meseriile celor pe care trebuie sa-i organizezi???? Acestia nu trebuie sa stie sa fie electricieni, mecanici, calculatoristi etc???
Nuuu, noi nu vom mai avea muncitori electricieni, ci vom avea muncitori „calitaticieni”, muncitori organizatori de productie (pe care cine dracu’ s-o mai faca, daca organizatorii sunt chiar muncitorii???).
Exista o singura explicatie: muncitorii calificati care vor organiza productia vor organiza, de fapt… pe muncitorii calitaticieni!!! Care vor asigura, la randul lor, calitatea muncii muncitorilor organizatori de productie!!! Si uite asa, cercul se inchide si productia se va produce singura.
Doamne, ajuta si apara!

>Speranta

>Spiritul poporului roman moare putin cate putin, strivit din exterior prin interior. Adoptam un stil de viata nepotrivit cu noi, cu spiritul si sufletul nostru si asa vom pieri. Incet, dar sigur.
Insa eu am o speranta: moldovenii din Basarabia. Ei sunt striviti ca si noi, insa in celalalt sens. In cealalta directie. Poate ca se va face o combinatie care ne va aduce pe calea noastra.
Mi se pare logic sa urmarim dezvoltarea lor, caci noi ne-am cam pierdut directia de mers si identitatea. Poate ca ei, cei din Basarabia, vor fi reperul nostru cand nu vom mai sti cine suntem (americani, italieni, spanioli etc.), pierduti prin Europa, la spalat wc-uri, ingrijit batrani, intorcand beton la lopata sau la alte munci pe care obrazele fine europene le dispretuiesc.

>Datini

>Am ascultat cu multa placere muzica populara din America de Nord, cantata de populatia exterminata in mod democratic de actualii locuitori. Mi s-a parut atat de salbatica, incat uitam de civilizatie si de „beneficiile” socializarii. Dansul nativilor americani mi s-a parut atat de natural, incat asa as dansa si eu. Din pacate asemenea muzica nu mai exista cu adevarat, caci nu mai exista oameni care sa traiasca in conditiile care au generat asemenea trairi si emotii.
Insa am urmarit la postul local de teveu despre obiceiuri de Anul Nou, cantate la un festival organizat la Roman. Mi-a amintit de un microrevelion petrecut cu sectia, la care oamenii au spus uraturi ca la ei in sat. Fiind multi de la tara, uraturile au fost autentice, chiar daca anumite versuri au fost adaptate. Atunci am simtit pentru prima data frumusetea obiceiurilor noastre. Vocea uratorului era ca un tunet, plina de forta si salbaticie. Insa avea o forta calma, linistita, fara a incerca sa impresioneze prin forta, ceva specific romanilor. E acel ceva ce-mi place atat de mult la cantecele formatiei Pheonix (cele vechi, cantate cand erau tineri), adica forta cat cuprinde (mai ales la preferata mea melodie „Strunga”), insa fara dorinta de a impresiona.
La Festival am simtit aceeasi forta fantastica atat a muzicii, cat si a dansului. Eu nu ascult muzica populara pentru ca, in general mi se pare „degenerata” de viata sociala de la oras. Asta inca inainte de „manelizarea” muzicii populare (ceea ce inseamna, de fapt un fel de disparitie in vioitorul apropiat, caci oamenii vor confunda cu usurinta manelele cu muzica populara).
Insa adevarata muzica populara are o valoare inestimabila pentru noi, romanii. Alte natii nu cred ca pot intelege muzica noastra, caci nu au aceeasi forta interioara. In jurul Romanului sunt multe sate inconjurate de padure (de fapt si parcul din Roman este un rest de padure), unde oamenii au ramas ca acum sute de ani.
Nu stiu de cand dateaza aceste obiceiuri, de unde au venit si cine le-a inventat. Doar am simtit salbaticia si forta. Atat.
Aici scrie ceva despre Festival, dar nu e poate compara cu de se vede sau se aude. Insa noi, romanii, ne transformam. Asa cum se transforma un taur dupa ce e castrat. Ne transformam dintr-un popor adevarat intr-o populatie de vaci si boi. C-asa-i la noi.

>La sanius

>Ninge linistit. Strazile sunt acoperite cu un strat subtire de zapada, sub care este un polei de sticla. Iarna acopera pamantul cu un covor alb, ascunzand sub zapada totul, asa cum face o gospodina bagand mizeria sub covor. Se vede frumos acum, insa la primavara… dar cui ii pasa de primavara?
Circulatia e dificila, toti au iesit cu masinile sa faca cumparaturi, magazinele fiind inchise doua zile (cred). Insa, cu toate ca masinile aluneca ca niste sanii jucause, se circula imprudent. De obicei nu se circula chiar asa, de obicei oamenii incearca sa nu parcheze precum copiii mici care-si dau drumul pe ei fara sa tina cont de locul in care le vine.
Fata de pietoni trebuie sa existe intelegere, caci e neplacut sa-ti bata ninsoarea in fata. Insa soferii n-au nici o scuza pentru ca nu opresc la STOP, ca se baga in fata si te obliga sa patinezi, rasucindu-te gratios pe sosea. Si mai si claxoneaza aiurea. Normal, toti sunt buricul pamantului, nu? Numai ca nu stiu ca pamantul n-are buric, insa ei prefera sa traiasca in lumea imaginara, caci daca s-ar trezi… ar fi nefericiti. Mai bine sa nu mai existe deloc, nu? E mai comod asa, sa nu simti nimic in afara de orgoliu.
Important e ca e frumos, ca nu facem exces la sare, zahar si grasimi, ca avem brad in casa, ca avem bucate pe masa, ca avem concediu, ca ne uitam la teveu si votam cum vor ei, ca mancam ce vor ei, ca taranii romani dau faliment, ca industria romana da faliment, ca cumparam ce n-au nevoie ei, ca ne petrecem timpul liber in statunile lor, ca luam coldrex imediat ce stranutam, ca ne simtim liberi cu olynth, digeram cu triferment etc. Frumoasa viata de american aici, in Romania.
Eu stau fericit acasa si ma tin tare: azi ar fi fost un microrevelion. Deoarece am pierdut o parte din numerele de telefon, nu raspund la nici un telefon, asa cum m-am hotarat. Oamenii sunt mai mult sau mai putin tenace, dar eu sunt cel mai tenace: nu raspund la nici un apel! Parca ma simt putin vinovat (nu e frumos ce fac!), nu-mi sta in obicei asa ceva, insa asa ma simt bine acum.
Voi scrie mai tarziu despre minunatiile Craciunului (adica baute, ce altceva sa fie?). Acum ma simt bine si mi-e suficient.

>Viata

>E fratele cel mai mare. A muncit de la 6 ani la camp, insa de multe ori ramanea sa aiba grija de gospodarie cat timp erau plecati parintii la munca campului. Facea de mancare orice, numai ca nu putea sa invarta in mamaliga, caci nu ajungea bine si atunci ruga o vecina sa-l ajute. Fratii sai mai mici (cu 2 ani) ii spun „neica”, caci asa se spune la tara fratelui mai mare.
A fost tot timpul devotat familiei, atat celei din care provine, cat si in cea personala. A muncit toata viata, si dupa ce s-a pensionat in 1991 si munceste si in prezent, iar asta l-a facut sa fie puternic si tenace, sa nu se dea inapoi de la nimic din ce si-a propus. Cinstit si corect, a fost toata viata un om singur, chiar daca a fost inconjurat de membrii familiei, colegi, subordonati si chiar tot felul de lingai. Nu si-a manifestat sentimentele niciodata, nici macar dorintele sau emotiile. A fost intotdeauna „seful”, indiferent de situatie si nici nu prea a suportat sa fie in preajma sefilor sai, cu care s-a certat deseori. Acum, pensionar fiind, tot „seful” este. Insa a facut o operatie nu prea reusita, apoi a refacut-o la Bucuresti, de unde i-au recoltat probe, care la analiza s-au dovedit a fi canceroase.
Vestea asta i-a stricat echilibrul interior si, pentru prima data in viata mea, l-am vazut dorind sa impartaseasca si altora din temerile sale.
A fost afectat psihic doar pana si-a revenit. Ca de obicei, asa cum il stiu, nu s-a lasat invins. Intr-o zi, cand am vorbit la telefon, mi-a spus ca refuza sa faca chimioterapie si raze. Se va duce la un control prin februarie. Am fost incantat de curajul sau, de faptul ca are suficienta incredere in el insusi incat sa poata sa ia hotarari singur despre ceea ce priveste viata sa. Cand mi-am exprimat bucuria si aprobarea fata de decizia lui, mi-a spus ca si fratele meu mai mare a spus acelasi lucru, ca nu e bine sa faca raze. Eu i-am povestit ca, atunci cand am fost internat la spital, la reanimare, am fost banuit ca sufar de pancreatita cronica, o boala din cauza careia cumnatul meu a murit, in acelasi pat in care am fost eu „cazat” la reanimare. Apoi doctorii mi-au spus ca am ulcer si ca trebuie sa fiu operat neaparat, iar dupa ce le-am spus ca nu voi face operatie, ca imi asum riscurile, au mai facut o investigatie cu camera de luat vederi. Nu au vazut in stomacul meu vreun motiv de operatie, asa ca, pentru a ramane tot pe a lor, mi-au spus ca „o voi mai duce” inca vreo zece ani, dupa care va trebui sa fiu neaparat operat. Poti sa crezi doctorii astia? Eu stiam de la inceput ca nu e nevoie de operatie, chiar fara sa fiu doctor. Si nici peste zece ani nu voi face operatie. Nu ma voi opera niciodata, decat, daca, cine stie de ce, voi fi curios sa trec si prin asa ceva in viata. Dar numai daca voi fi curios (deocamdata nu sunt chiar deloc!). Deci, doctorii vad intotdeauna ceea ce este rau. Nu este vina lor, asta e natura meseriei lor. Ei trebuie sa fie siguri si de aceea introduc orice caz al unui bolnav intr-o categorie cunoscuta de ei. De aceea exista si erori, caci doctorii prefera sa fie prudenti si incadreaza bolnavii in categorii, pornind de la premisa ca ei sunt bolnavi.
Iar acum, cand si-a recapatat increderea in sine, acum cand are curaj si nu se mai sperie, acum sunt convins ca si boala va da inapoi.
Singurul lucru care il deranjeaza cu adevarat este ca trebuie sa tuna regim. Dar si acest regim trebuie sa treaca „aprobarea” lui. A facut modificari, adaugand mancaruri care, considera el, este inuman sa le elimini din alimentatie.
Sa vedem ce va urma.