Lună: mai 2011

Metoda moderna

Funeriul, ministrul educatiei (acum, ca prioritate e cu „e” mic, chiar foarte mic) intentioneaza sa faca poporul mai destept. Cum? Simplu: monteaza in toate salile in care se va sustine bacalaureatul camere de luat vederi, ca sa nu copie elevii. Dupa ce a dat dispozitie ca toti romanii sa fie destepti, sa dea bine la statistici, acum vrea sa se asigure de asta.

Metoda e importata din occident. Este o metoda moderna, ce utilizeaza tehnologia. Eu cunosc metoda asta. Au folosit-o canadienii la noi in fabrica, au montat camere peste tot unde au putut si cat timp au avut, ca sa vada care muncitori nu muncesc. Si ce s-a intamplat? La inceput s-au speriat putin, apoi romanasii s-au adaptat. Munceau pe ruptelea, dar exact ca pentru camerele de luat vederi. Adica zambeau frumos, dar lasau utilajele sa se invarta in gol. Polizau, scoteau scantei, dar nu prelucrau teava. Nu puteau fi controlati. Ce puteai sa le spui? Nimic. Productia a scazut pe la jumatate. Acum indienii si cei din conducerea romana au scos o parte din camere, insa productia a crescut mai mult decat a scazut pe vremea canadienilor. De ce? Pentru ca oamenii acum vor sa munceasca.

Degeaba incerci sa constrangi oamenii. Metoda cea mai buna este sa-i determini sa doreasca asta. Bineinteles ca nu exista padure fara uscaturi, dar daca nu este apreciata cartea si cei care fac carte, putini vor fi aceia care vor dori sa stie carte. De aceea elevii migreaza spre alte meserii mai bine platite, eventual in occident.

Probabil ca in primii ani le va fi putin frica, ina in anii urmatori cu siguranta se vor adapta si vor gasi metode de a copia.

Asta doar in cazul in care va aloca guvernul bani pentru atatea mii de camere de luat vederi. Greu de crezut, pentru asta ar trebui sa mai micsoreze salariile bugetarilor inca o data, insa vine anul electoral, deci sigur nu vor face asta. E doar gargara pedelista, obisnuitul praf in ochi. In ochii nostri. Elevilor, puteti copia in continuare linistiti. Unul ca Funeriul nu este in stare sa scoata ceva adevarat.

PH din gura

Cineva a facut o cautare dupa „de ce PH din gura scade „. Ma gandesc cat de speriat trebuie sa fie, probabil ca de cand a vazut reclama la guma de mestecat minune (cea care face chiar sa-ti creasca la loc dintii, daca cumperi suficienta), nu mai are somn, caci ii scade pH-ul dupa fiecare masa.

Sau poate ca a vrut pur si simplu sa verifice ce tampenii mai spun astia prin reclame.

Sinceritate

Cu 10 ani in urma, o colega de servici avea fata in clasa a IX-a. Mie mi se parea interesant ca o fosta colega de facultate sa aiba copii asa mari. Asa cum fac toti parintii, povestea despre discutiile purtate cu fata. O educase asa cum trebuie, imprimandu-i morala pe care o credea colega mea cea mai potrivita.

Odata a povestit foarte amuzata ca a intrebat-o fata daca ea (mama) ar avea ceva impotriva ca prietenul ei sa nu fie bogat. Bineinteles ca nu, dar nici prea sarac sa nu fie. Cum adica, doar mama ii spusese ca dragostea nu tine de bogatie materiala. Ce se intampla daca nu are bani de haine frumoase etc. Bine-bine, dar macar bani de sapun sa aiba, daca nu de parfumuri scumpe.

Asa se intampla mereu. Noi am fost educati dupa niste principii, dar partial cei care ne-au educat nu cred nici ei cu adevarat in aceste principii. Morala sociala este buna si utila cand esti in societate, este avantajos sa sustii principii nobile, dar in intimitate sau in situatii de criza toti lasam morala la o parte si ne aratam adevata fata, pana la urma. Doar principiile descoperite de noi insine sunt acelea care rezista unei situatii de criza puternica sau convietuirii indelungate in singuratate sau intimitate. Vorbele care ni se par doar ca suna frumos sunt acelea care dispar primele (frate-frate, dar branza-i pe bani) Este o ipocrizie din partea parintilor, insa la randul nostru educam pe copiii nostri cu aceleasi principii morale care dau bine la public, dar care la o furtuna puternica sunt cele luate de vant. Colega mea fusese educata sa nu tina cont de partea materiala atunci cand apreciaza oamenii, dar pusa in fata unei situatii reale de a avea o fata care se cupleaza cu un barbat sarac, a inceput sa dea inapoi.

Copiii simt nesiguranta parintilor cand e vorba de principii in care nu cred cu adevarat, de aceea pun atatea intrebari, caci in mintea lor e o nelamurire: mama spune ca nu e frumos sa minti, insa nu poti fi sigur daca spune ea insasi adevarul!

Acest fenomen nu e ceva nou sub soare. In afara de posibilitatea pierderii increderii in parinti (cel mai fericit caz), se mai poate intampla ceva. Copiii mai creduli chiar pot sa ia drept buna educatia parintilor, din diverse motive, iar in cazul in care parintii nu actioneaza conform propriilor principii, se produce o deziluzie. Chiar copiii sunt cei care sufera cel mai mult, credintele inradacinate de educatie se prabusesc si ajung debusolati.

Cel mai bine e sa fii sincer. In primul rand cu tine insuti, ca sa stii in ce crezi cu adevarat, apoi cu cei din jurul tau, mai ales daca trebuie sa-i educi si sa-i pregatesti pentru viata.

Grafitti

Prin hala mergand, am vazut scris cu creta KLISCA LUI PISTOLARU’. Pistolaru’ este porecla unui fost sef de sectie mentenanta, care a fost, pasager, pus de canadieni pentru o perioada destul de scurta sef sectie la 20″. Era poreclit asa de la noi din sectie, pe vremea cand „impusca” productia cu tot felul de acuzatii, majoritatea neintemeiate. Cata vreme a fost sef sectie loa 20″, a „impuscat” mentenanta cu aceleasi acuzatii. Deci cam acesta este caracterul lui si a avut si are in continuare mare succes. Bineinteles ca are si merite, insa, daca ar fi putin mai corect nu ar fi rau. Spune minciuni de genul acelora „trantite” cu mare sinceritate si chiar el insusi este un personaj simpatic si este o placere uneori sa-l asculti, daca nu da vina pe tine degeaba. Acum s-ar parea ca si-a modificat comportamentul, probabil pentru ca nu-i prea merge cu minciunile insa are succes cu sinceritatea, prefera sa dea vina pe subordonati sau pe lipsa oamenilor si a pieselor de schimb. Justificat.

Am intrebat ce vrea sa insemne KLISCA, dar de fapt am citit gresit, scria KUSCA. Este vorba despre un experiment nereusit de-al sau, un aspirator industrial de praf pe care a spus ca-l pune in functiune de acum doi ani, dar care inca ocupa loc langa pulberea magnetica, nefolosit, nefunctional. Totusi este o inscriptie noua, deci oamenii nu au uitat angajamentele lui. A fost si ramane in folclor amintirea lui.

Violenta

Darael avea dreptate, cu toate ca l-am contrazis. Nu poti scapa asa usor de violenta. Violenta este undeva adanc inradacinata intr-un strat al nostru ce tine de imagine. Daca nu tii cont de ea, se va ascunde. Dar nu dispare.

Violenta este o tehnica, o metoda de a-ti demonstra puterea, chiar daca nu exista putere reala. De fapt este tocmai absenta puterii, aceasta fiind inlocuita cu imaginea de putere = violenta. De aceea, aceste emotii ale violentei (emotii reale, dar generate de o cauza falsa) se regasesc intotdeauna in tine atata vreme cat esti sclavul imaginii. Nu poti combate violenta din interiorul tau atata vreme cat esti la acelasi nivel al imaginii, deci si al violentei.

Daca reusesti sa privesti lucrurile din interior (sau din alt plan decat al emotiilor legate de propria imagine), atunci violenta ti se va parea ca o tesatura care se destrama, gata sa fie rupta oricand. Si, intr-adevar, din acel plan violenta nu are nici o putere. Insa chiar daca o rupi in bucatele mici-mici, de fiecare data cand te vei centra in falsitatea imaginii, vei dori sa-ti arati puterea. Si cum iti arati puterea? Construind o imagine despre tine ca om puternic. Adica violent, gata in orice clipa sa lovesti. Sa vada toata lumea cat de periculos esti.  Si asa violenta va renaste intocmai ca pasarea Phoenix.

Ce putem face

Nu exista turma numai cu oi, asa cum nu exista turma numai cu berbeci. Nu putem avea pretentia sa fim toti berbeci, asa cum nu suntem cu totii oi. In lume este nevoie atat de oi, cat si de berbeci, fiecare are un rol in lume. Atat berbecii cat si oile.

In general, oile urmeaza berbecul turmei. Deci de berbec depinde directia de mers al tuturor oilor din turma.

O natiune e ca o multime de turme de oi, fiecare mica turma cu propriul sau berbec. Exista turme in fiecare sat, in fiecare oras. Dar toate turmele au cate un berbec si exista si o directie generala a tuturor turmelor. In frumea tuturor turmelor exista un mare berbec, a carui intelepciune o recunosc toti ceilalti berbeci.

Problema noastra, a romanilor este ca berbecii nostri ne-au dus spre prapastie. Pe ei ii asteapta un elicopter la marginea prapastiei, se vor sui in el si vor privi cum ne aruncam toti in prapastie. Ei nu vor sari odata cu noi in prapastie, de aceea si-au permis sa ne indrume catre prapastie. Acesta este un motiv care permite berbecilor sa ne impinga spre prapastie, caci ei nu au responsabilitatea de a sari impreuna cu noi. Berbecii sunt intangibili, cad intotdeauna in picioare. Ca sa ne schimbe directia de mers trebuie sa stie ca si ei vor sari impreuna cu noi in prapastie.

A doua problema este ca turma noastra a intrat deja in panica. Ne indreptam cu toata viteza inspre prapastie si se pare ca orice berbec ar veni nu ne poate influenta prabusirea. Deci, ca sa ne schimbam directia, trebuie ca in primul rand sa ne oprim, fiind constienti ca ne indreptam spre prapastie. Cum ne putem opri? Singuri nu putem, caci daca unul din turma se opreste va fi calcat de ceilalti in picioare. Avem nevoie de un berbec caruia sa-i recunoastem autoritatea si la comanda caruia sa ne oprim, apoi sa schimbam directia. Un berbec in care avem incredere ca daca nu ne schimba directia va sari impreuna cu noi in prapastie.

Adevaratii berbeci, liderii nostri adevarat au fost atacati prin toate mijloacele de imagine si singura lor optiune a fost sa alerge inspre prapastie. Adevaratii nostri lideri se afla in turma, alaturi de noi. Ei sunt printre noi, dar nu-i putem distinge de restul turmei, caci si ei alearga impreuna cu noi spre prapastie. Adevaratii nostri lideri sunt in aceeasi oala cu noi, iar berbecii care ne indruma spre prapastie sunt cei care stim ca au asigurare. Acesta este un criteriu de a ne micsora aria de cautare a liderilor: sunt dintre noi si sunt dintre cei care alearga spre prapastie. Nu sunt dinafara turmei, nu sunt pe o platforma confortabila de unde sa ne priveasca si sa ne incurajeze sa sarim in prapastie. Adevaratii nostri lideri sunt de aceia care sufera la fel ca noi. Dau ca exemplu berbecii de altadata, care, daca natiunea pierdea, si ei pierdeau odata cu natiunea (Antonescu, Regele Mihai, Iuliu Maniu, Kogalniceanu, Balcescu, Tudor Vladimirescu etc. – cei ce au castigat sau au pierdut odata cu natiunea, care si-au legat averea, energia si intreaga viata de natiune, care au riscat totul pentru ideile lor)

Noi am obosit sa alergam spre prapastie. Acum stam putin sa ne tragem sufletul, chiar daca berbecii nostri ne indeamna mereu: „Sariti! Sariti! Acolo se afla mantuirea voastra, in fundul prapastiei! Daca nu sariti cu totii, nu vom vedea luminita de la capatul tunelului!” Deci macar asa stim care sunt berbecii care nu fac parte din turma. Deci nu trebuie sa tinem cont de acei care ne indeamna spre prapastie. Daca tot respiram putin, sa ne refacem suflul dupa goana saraciei si starii morale in care am ajuns, trebuie sa profitam de mica pauza si sa privim la noi, printre noi. Asa vom observa ce berbeci pot fi printre noi. Nu ar trebui sa fie greu sa-i deosebim, caci berbecii au coarne. Trebuie sa invatam sa vedem coarnele celor din turma noastra. Poate ca nu vom reusi din prima sa identificam berbecii, caci nici ei nu stiu ca sunt berbeci, insa s-au nascut berbeci, chiar daca au fost invatati si educati ca nu sunt decat niste oi. Dar, cu putina atentie si perseverenta, vom reusi sa le vedem coarnele. Apoi urmeaza sa-i sprijinim, sa-i ajutam sa constientizeze rolul lor de berbeci.

Din experienta altora

Asa se spune, ca omul foarte destept invata din experienta altora. Nu e cazul nostru, al romanilor, insa situatia mi se pare foarte asemanatoare cu cea a noastra, din anumite puncte de vedere pare chiar trasa la indigo.

La emisiunea despre keniana Wangari Maathai de pe postul TV History (BBC) am fost impresionat de intelepciunea si curajul unei femei care a reusit sa schimbe partial lumea. A primit premiul Nobel pentru pace in 2004 pentru actiunile sale pentru pastrarea si refacerea padurilor distruse din Kenia, insa ea a vorbit si despre alte lucruri, specifice tarilor coloniale.

In emisiune a fost citita o scrisoare datata 1902, a unui militar englez din armata africana, in care povestea ca un alb fusese ucis cu brutalitate intr-un sat kenian. Raspunsul armatei engleze a fost uciderea tuturor locuitorilor prin impuscare sau cu baioneta, mai putin a copiilor, caci e imoral sa ucizi copii. Insa, dupa ce-au ucis barbatii, femeile si batranii, au dat foc la toate colibele si au distrus si plantatia de bananieri a satului. Deci probabil ca acei copii salvati de moralitatea ridicata a englezilor au murit ulterior de foame.

Apoi au urmat o serie de interviuri cu kenieni. Cei mai in varsta spuneau ca inainte de venirea europenilor tara lor era plina de paduri, insa acestia au inceput exploatarea lemnului in ritm accentuat, pana cand tara lor a inceput sa aiba serioase probleme de mediu; solurile s-au erodat, apa a inceput sa dispara. Deoarece bastinasii erau cateva milioane fata de cei cativa care aveau pusti (evident, englezii), pentru a putea fi condusi si stapaniti au fost atacati in ceea ce-i definea ca popor: cultura. Englezii au inceput prin a-i acuza ca se inchina diavolilor, ca acest lucru este necivilizat si murdar, convingandu-i ca ei sunt inferiori si primitivi daca nu trec la crestinism. Asta a fost prima faza a propagandei: atacul impotriva culturii si distrugerea increderii in calitatile proprii. A doua faza a fost inlocuirea culturii keniene cu o cultura englezeasca, europeana, bazata pe Biblie. Asa ca a urmat o armata de misionari, care i-au convertit in masa la crestinism, credintele lor traditionale fiind deja zdruncinate de atacurile propagandistice premergatoare.  Wangari Maathai spunea ca nu e gresita credinta in Biblie, insa e o cultura care nu e tocmai potrivita kenienilor; cultura kenienilor nu i-a indemnat niciodata sa exploateze in asemenea masura padurile. Spunea ca in fiecare cultura din lumea asta exista un fel de intelepciune specifica. In cultura traditionala africana niciodata elefantii nu au fost privit ca fildes iar padurile ca lemn. Insa europenii atat au facut: au defrisat padurile si au omorat elefantii pentru fildes.

Dupa aceasta, totul a decurs usor, fara greutati. Au inceput exploatarile in masa, padurile s-au dus in Europa, pentru constructii. Kenienii au fost docili, nu s-au opus unor oameni pe care-i considerau mai civilizati. Insa cand au inceput sa nu mai aiba lemne de foc si viata lor s-a inrautatit mult din cauza disparitiei padurilor seculare, au reusit intr-un sfarsit sa ajunga un stat independent, dupa al doilea razboi mondial.

Insa defrisarile au continuat in acelasi ritm, caci guvernele noului stat ïndependent au fost usor de corupt de catre fostii colonizatori, care aveau in continuare nevoie de castiguri mari. Padurile se duceau in contrinuare in Europa, pe preturi foarte mici. Nivelul de trai al populatiei a continuat sa scada proportional cu cresterea profiturilor firmelor englezesti.

Atunci a intrat in scena Wangari Maathai, cand a creat o organizatie de femei care s-au apucat sa planteze copaci. S-a implicat mult si in politica, avand reusite formidabile, dar toate acestea se cunosc.

Mai putin episodul stapanirii directe, restul se potriveste foarte bine cu situatia Romaniei de dupa 1990. Si noi suntem convinsi ca nu suntem buni de nimic, si noi am aderat la cultura „europeana” a lacomiei ca scop in viata, si noi am ramas fara resurse, fara industrie, agricultura. Tara noastra este planificata sa fie o tara turistica, sa depindem de importuri pe care sa le platim din servicii. O tara de servicii.

Ar fi bine sa deschidem ochii, sa ne dam seama ca tot ce ni se spune despre noi si cultura noastra, modul nostru de a fi, este pentru a ne dobora. Fara cultura noastra vom ajunge precum kenienii.

Simplu

S-ar parea ca e foarte simplu sa fii fericit. Nici nu e scump. Inchiriezi o limuzina si te plimbi cu ea, sa te vada targul si sa crape toti de ciuda.

Insa asta e doar o satisfactie a orgoliului, ce nu e nici pe departe fericire. Deci nu obtinem nimic daca incercam sa fim ca americanii celebri din filme. Reusim doar sa fim niste romani prosti, ce ar trebui exemplificati in manuale la scoala. Sa stie noile generatii cum nu poti fi fericit. Caci daca asta cauti in viata, asta gasesti. Nimic altceva din ce ar putea sa te faca cu adevarat fericit. Si ai mari sanse sa scapi din vedere esentialul.

Dar putem si noi sa ne amuzam. Tot e ceva si ar trebui sa le multumim elevelor si elevilor care vor sa para dive si divi. 🙂

Si i-am putea ajuta. Cum? Sa radem de ei pana isi vor da seama ca nu obtin nici macar respectul nostru. Asa vor renunta mai usor la fite. Sau putem sa ne comportam plini de admiratie, sa-i incurajam sa se dea cat mai mari si cat mai tari. Atunci vor exagera, iar dupa un timp ce tine de fiecare in parte vor intelege ca nu e o solutie de a fi fericiti. Si vor cauta altceva. Aceasta a doua metoda e mai lunga, dar mai sigura. Prima metoda duce la dese recidive.

Risc

S-ar parea ca exista riscul de a confunda lumea reala cu cea virtuala, asa cum noi, generatiile mai vechi confundam lumea ideala pe care eram educati sa ne-o dorim cu lumea reala. Intre lumea ideala din creierele noastre si lumea virtuala nu exista mare diferenta. Lumea ideala este cu siguranta o lume virtuala, caci nu exista lume ideala. Lumea virtuala de pe Facebook e o lume a imaginii, caci acolo fiecare isi arata imaginea pe care si-o construieste si pe care incearca s-o impuna ca fiind adevarata. Lumea ideala, mai corect spus – lumea idealizata, lumea care exista doar in visele noastre. este tot o lume a imaginii, caci visele si idealurile sunt niste imagini.

Ori ne proiectam in minte, in imaginatie, o lume ideala, ori ne proiectam o lume virtuala, tot o lume a imaginii este. Tot falsa si ireala este. Tot ne induce in eroare, tot ne determina sa nu traim cu adevarat. E o diferenta intre a trai in imaginatie si a trai in realitate. De fiecare data, cand avem un soc si ne trezim pentru cateva clipe la realitate, ni se pare ca lumea reala e mai urata decat cea imaginara. Insa lumea reala poate fi mult mai frumoasa decat lumea imaginara.

Daca avem capacitatea de a distinge realul de imaginar, atunci putem socializa pe Facebook oricat, caci nu ne afecteaza.