Lună: septembrie 2011

Importanţa

Unii oameni cred ca cel mai important e sa vada bine, de aceea lumina ochilor e cea mai importanta pentru ei. Altii cred ca, daca ai brate vanjoase, te descurci bine in viata, caci poti face munca sustinuta. Mai sunt unii care cred ca e bine sa te deplasezi cu usurinta e cel mai important, de aceea sunt mandri de picioarele lor lungi si zvelte.

Unii oameni cred ca e cel mai important sa ai o ratiune fara cusur si o putere de analiza mare, de aceea isi dezvolta gandirea, fiind constienti de importanta acesteia. Altii cred ca e bine sa ai emotii puternice, de aceea se axeaza pe inima lor. Altii cred ca e important sa ai o vointa puternica, capabila sa te faca sa muti muntii din loc. Iar altii cred ca cel mai important in viata e sa te simti bine si sa simti toate placerile din lume.

Toate acesta atentie pe care o concentram asupra uneia sau alteia din calitatile pe care le credem importante au o consecinta asupra dezvoltarii „punctiforme” sau „pe orizontala”. Pentru ca toate aceste centre carora le acordam importanta sunt controlate de ego, deoarece numai ego-ul acorda importanta. Intr-un fel ne consideram niste oameni importanti. Uneori simtim ca ceva nu e in regula cu aceasta importanta si atunci incepem sa ne privim ca fiind un fir de praf intr-un Univers imens, infinit. Si aceasta privire este tot una a egoului, caci ne comparam intotdeauna cu ceva: ba comparam creierul cu restul corpului, ba acordam mai multa importanta vointei sau altor calitati umane, ba ne comparam cu restul Universului. Chiar trecerea de la a te considera important la a te considera insignifiant e tot o comparatie. A-ti acorda sau nu importanta inseamna ca importanta ta e in centrul atentiei tale. Adica cine isi acorda importanta mai mare sau mai mica? Numai ego-ul. Cand te consideri important, ego-ul face comparatii, indiferent daca te consideri mai important sau mai putin important. Indiferent daca esti fragmentat si te consideri superior pentru ca esti cerebral sau te consideri superior pentru ca ai forta emotiilor si a sentimentelor.

Religia crestina ne invata sa fim smeriti, adica sa nu ne comparam/raportam la altceva sau altcineva. Niciodata sa nu ne raportam la altceva sau altcineva. A fi umil inseamna ca te consideri inferior altora, iar a fi arogant inseamna a te considera superior. Insa smerenia inseamna, din punct de vedere crestin, ca te raportezi la Dumnezeu. Un Dumnezeu care nu poate fi vazut decat ca proiectii ale Lui in imaginatia ta, sau a unor manifestari ale Sale in ochii si viata ta. Ca-l vezi ca o flacara arzand – cum l-a vazut Moise in desert, sau ca-l vezi ca pe un inger trimis de El, sau daca-l visezi cati transmite ceva – toate acestea sunt proiectii ale Sale in lumea noastra. In lumea noastra, in care ne catalogam pe noi insine avand drept criteriu – importanta.

Daca a fi smerit inseamna a te raporta la Dumnezeul pe care nu poti sa-l vezi cu adevarat, inseamna ca trebuie sa te raportezi intotdeauna la ceva ce nu poti sa vezi, pentru a nu te raporta la exterior din punct de vedere al importantei. De fapt, tot religia crestina ne invata ca orice creatie a lui Dumnezeu e importanta, dar din alt punct de vedere decat cel uman (o importanta ca o scara de valoare). E importanta pentru ca pur si simplu exista, deci nu poate fi mai importanta decat altceva ce exista la fel de bine.

Descatusarea

Suntem invatati cu tot felul de imagini despre viata si lume. Si despre noi. De mici copii ni se dau exemple de cazuri ideale, care poate ca nici nu exista in realitate sau poate ca au alte motivatii decat cele prezentate noua. Vedem desene animate cu Alba ca Zapada in care binele invinge mereu raul. Traim intr-o lume plina numai de notiunile de bine si de rau. Tot ce analizam noi este trecut prin prisma acestor doua concepte opuse, orice lucru, orice intamplare, orice se intampla in lumea si viata noastra trebuie sa clasificam si sa punem ori in categoria binelui, ori in categoria raului. Bineinteles ca a face rau  nu e bine si a face bine  nu e rau. Suntem manati de aceste catalogari toata viata si numai asa putem vedea viata: ca fiind impartita intre bine si rau. In plus fata de asta, toate lucrurile ce ni se intampla ne sunt prezentate intr-un mod idealizat. Auzim numai povesti fu printi si printese (mai nou – personaje din telenovele) care au o viata ideala, perfecta. Auzim istorii cu viteji care si-au sacrificat viata pentru rege, pentru Biserica, pentru credinta (oare ce credinta?), pentru tara, pentru umanitate, pentru „bine” (mai nou ii avem pe Rombo si Bruce), povesti despre oameni de succes, care si-au construit imperii, o cariera de succes, un viitor stralucit (?), care s-au imbogatit prin diferite metode.

Asta e educatia de care avem parte. Asa suntem invatati sa incercam sa fim. S-o cautam pe Ileana Cosanzeana si pe Fat Frumos. Sa incercam sa ajungem si noi ca eroii preamariti prin legende.

Dar nu toti ne nastem eroi. Nu toti ne nastem viteji fara pereche. Nu toti suntem afaceristi sau inventatori. Nu, noi, majoritatea, suntem oameni obisnuiti. Suntem oameni obisnuiti din punctul de vedere al realizarilor noastre exterioare, din societate.

Insa, din punctul de vedere al nostru, suntem niste oameni deosebiti, extraordinari. Sutem unici fiecare in parte. Valoarea noastra e infinita tocmai prin unicitatea noastra. Asta e adevarata noastra valoare: nu e nevoie sa o demonstram nimanui. Nu e nevoie sa fim eroi pentru a fi valorosi. Eroii sunt valorosi pentru noi ca simbol (in afara de realizarile lor), iar un simbol e lipsit de viata, e doar o imagine. Daca incercam sa demonstram valoarea noastra, imitand eroii, aceasta valoare se micsoreaza. Nu ne centram pe noi, ci ne centram pe actiunile noastre demonstrative. Nu ne mai preocupam de reusita noastra ca indivizi unici, ci ne preocupam de reusita imaginii noastre.

Dorinta de a ne demonstra vasloarea, impreuna cu educatia idealizata pe care o primim nu numai de la parinti, ci de la intreaga societate, ne determina sa fim dependenti de imaginea noastra. Preocupandu-ne de imaginea noastra, nu ne mai preocupam de noi. Si noi suntem cei care avem de suferit. Iar dupa ce valoarea noastra scade, imaginea noastra incepe sa nu mai aiba acelasi succes.

Toate acestea reprezinta piedici, obstacole, limitari. Toate acestea ne impiedica sa traim, iar daca nu traim – nu avem valoare. Suntem ca Prometeu inlantuit.

Toamna?

Parca ieri-alaltaieri citeam pe bloguri despre prima zi de toamna. Deja… septembrie aproape ca s-a dus. Saptamana viitoare deja va fi octombrie. A fost un septembrie exceptional, de o frumusete cum n-am mai vazut acum. Cald, insorit, bogat. Foarte bogat. Piata plina, legume si fructe frumoase si ieftine ca niciodata. Oamenii misuna prin piata, cumparand cantitati industriale pentru conservele de iarna. Toti sunt ocupati, toti sunt preocupati de diferite probleme, mai mult sau mai putin importante, insa care le ocupa intreaga atentie. Nici macar nu simtim, nu constientizam ca e toamna!

Cum spuneam, saptamana viitoare va fi deja a doua luna de toamna. Nici aceasta nu vom sti cand va trece. Peste inca putin timp ne vom trezi in plina iarna, aproape fara sa ne fi dat seama ca a fost toamna. Apoi iar primavara, vara, toamna etc. Si ne vom trezi, candva, ca avem o anumita varsta, ca trebuie sa iesim la pensie, ca asteptam nepoti. Vom fi preocupati de viata copiilor, a nepotilor, de problemelor lor. Apoi vom incepe sa ne gandim din ce in ce mai mult ca se apropie funia de par. Si atunci vom incepe sa ne gandim putin si la viata noastra, care aproape s-a dus. De la viata noastra, vom ajunge sa ne gandim la noi, la sufletul nostru, la ce am realizat in viata. Mda, copiii si nepotii au viata lor si vor avea din ce in ce mai putina legatura cu viata noastra si cu noi. E bine ca ei sunt bine, insa parca lipseste ceva. Lipseste ceva din viata noastra, lipseste ceva din noi. Lipseswte ceva din realizarile noastre. Da, am facut o casa, am facut copii, am muncit o viata, ne-am zbatut, ne-am zbuciumat, ne-am creat un nume, un statut social. Insa… va incepe sa apara, din ce in ce mai des si din ce in ce mai insistent intrebarea: ce am facut pentru sufletul nostru? Cate din realizarile noastre le vom lua dincolo? Ce am facut pentru noi? Ce am invatat din viata asta, ce rost a avut pentru noi, cei care suntem nemuritori? Cu ce bagaj ne ducem dincolo, ce am invatat in viata asta, in afara de matematica, fizica, limba engleza etc.? Ce a invatat sufletul nostru cel nemuritor din viata asta?

Vom regreta ca puteam trai anumite lucruri si nu am facut-o. Vom regreta ca nu ne-am lasat sufletul sa zboare, inchistandu-l cu tot felul de obstacole si blocaje. Nu l-am lasat sa fie liber, sa simta, sa se bucure, sa sufere, sa iubeasca. Toate astea ori le-am considerat imorale, ori inutile, ori ne-au incurcat in ascensiunea sociala. Si la ce bun?

Bogatia nu e buna in totalitate

Bogatia are si dezavantaje. Cand ai bani, ai tendinta de a nu chibzui atent ceea ce cumperi, ai tendinta de a cumpara tot ceea ce straluceste in ochii tai. Cand esti intr-o perioada cu mai putini bani, esti atent sa vezi daca cu adevarat iti trebuie acel lucru ce straluceste ostentativ. Banii iti amplifica tendinta de superficialitate, iti maresc siguranta de sine. Siguranta de sine nu e un lucru rau, insa poate deveni, caci cand esti prea sigur pe tine poti sa exagerezi capacitatea de a rezolva o anumita problema. Atunci se intampla, de obicei, sa pierzi cand nu te astepti. Cand esti mai putin sigur de tine, ai tendinta, insa, sa astepti prea mult si sa pierzi ocazii.

Tendinta de superficialitate pe care ti-o dau banii, daca e prea indelungata, poate patrunde in felul tau de a fi. Devii superficial in toate relatiile, in abordarea tuturor problemelor si pana la urma tot pierzi. E greu sa pastrezi un echilibru, sau sa nu te lasi influentat de viata exterioara.

Noi, maimutele

S-a adus si montat un utilaj scump in sectia 16″. La noi actiunea e in desfasurare. Utilajele sunt de provenienta americana, asa ca au fost montate de catre americani, iar ei ar fi trebuit sa explice si operatorilor romani cum se lucreaza. Insa explicatiile au fost in engleza, romanii nu au fost prea interesati si au profitat, impreuna cu americanii, de timpul liber (doua zile) si au mancat seminte impreuna. La plecare, americanii au spus ca ne-au lasat un Mercedes de ultima generatie, insa va fi condus de catre niste maimute.

Dupa plecarea americanilor, au inceput sa apara problemele legate de productivitate, etalonari etc. Operatorii romani nu cunosteau cum sa manevreze instalatia, aparand probleme necunoscute. Se parea ca americanii aveau dreptate, intr-un fel. Insa, dupa cateva saptamani, situatia a inceput sa se imbunatateasca. Sefii cereau sa cheme americanii sa-i invete pe operatori cam doua luni cum sa lucreze pe ea, insa indianul General s-a opus permanent. Spunea ca acest lucru trebuia facut de la inceput, iar daca nu s-a facut, trebuie sa ne adaptam si sa invatam din mers.

Vineri a zis asa: „De ce sa chemam americanii? Voi sunteti mult mai capabili decat ei. Nu e absurd? Nu avem nevoie de americani. Daca nu si-au facut treaba, sa invete operatorii cum se lucreaza, iar daca noi nu am cerut asta si nu am urmarit ca in cele doua zile operatorii sa invete cat mai mult, trebuie sa acceptam ca asta e realitatea. Este greseala noastra care sper ca nu se va repeta. Eu sunt foarte multumit de felul in care functioneaza instalatia. In fiecare zi e putin mai bine. Mai avem inca pana sa ajungem sa folosim toate smecheriile pe care le poate face instalatia, insa eu am incredere in romani, caci cunosc capacitatea lor inca din 2003.”

Limita

Aici scrie ca s-au descoperit particule care se deplaseaza cu viteze mai mari decat viteza luminii. Asta inseamna nu ca teoria relativitatii a lui Einstein nu e valabila, ci doar ca e valabila in anumite limite. Probabil ca, la fel cum mecanica clasica este un caz particular al mecanicii cuantice, tot asa si teoria relativitatii e un caz particular al unei alte teorii, care se va descoperi intr-un viitor oarecare.

Pentru mine mai inseamna ceva: daca s-au descoperit particule care depasesc viteza luminii, inseamna ca o limita a Omului va fi, in curand, inlaturata. Poate ca a fost deja inlaturata, insa noi nu am observat inca (fiind obisnuiti sa traim intr-un anume fel si creandu-ne viitorul pe baza experientei trecute) si poate ca vom observa din intamplare, fiecare in parte.

Tupilat

Ieri, la operativa, stiam ca se va discuta despre un contract din 20″, cu termenul de realizare amanat de mai multe ori. Eu l-am amanat din nou. Nu aveam incotro, aveam 4 contracte urgente, trebuia sa produc multe, multe tone, asa ca am renuntat tocmai la cel mai important contract. Oricum as fi facut, tot as fi pierdut, asa ca am ales sa pierd doar un contract, riscand un lucru deosebit de periculos: sa intru in conflict cu Baal.

La operativa nu a venit Generalul si intamplarea a facut ca Baal sa-i tina locul. A lungit discutiile mult, sedinta a dura mai mult de o ora. A intors fiecare problema pe toate partile, de aceea ma gandeam ca atunci cand va ajunge la shipping cu siguranta va ridica si problema contractului meu. Stateam fara sa zic nimic, incercand sa nu atrag atentia cu nimic. Nu aveam in spatele cui sa ma ascund, caci era drept in fata mea. Ghinionul parea sa ma pandeasca de unde nu ma asteptam: Cristi a zis ceva de contractul meu, insa dir. de prod. i-a facut discret semn sa taca. Incidentul a trecut, sedinta s-a terminat, in incheiere Baal spunandu-ne ca a doua zi ne va arata rezultatele contractelor. „Neaparat sa nu lipseasca 20 toli!”

Atunci mi-am dat seama ca ceea ce trebuie sa se intample – trebuie sa se intample. Nu pot sa evit confruntarea, nici sa incerc s-o aman la nesfarsit, asa ca mai bine aleg eu terenul. In public – nu ma avantajeaza, asa ca am decis sa atac chiar la Baal in birou, caci acolo se simte mai sigur pe el si voi profita de asta. Asa ca am plecat intr-acolo, insa nu era singur, asa cum speram. Era impreuna cu dir. de planificare. Amandoi au tabarat pe mine. Indianul Baal pentru ca avea ciuda pe Cip, care amanase si el contractul de patru ori si voia sa se razbune putin pe mine in locul lui. Directorul de planificare pentru ca incerca sa scape el de responsabilitate. Amandoi m-au prins in foc incrucisat. Loviturile din ambele directii erau destul de precise si loveau in plin. Calm, insa cu furie stapanita, Baal nici nu astepta raspunsurile mele: pur si simplu spunea ce are pe suflet, caci nici nu mai astepta sa traduca Gabi. Scopul loviturilor nu erau raspunsurile, ci doar distrugerea dusmanului. Planificarea il acompania, cand unul termina o intrebare, incepea celalalt. Totul in engleza, caci Planificarea dorea sa arate indianului ca nu e mai prejos, de aceea de fapt vorbea cu Baal, nu cu mine. Eu am spus de la inceput ca nu stiu engleza, cu toate ca intelegeam ce spun ei, insa ma prefaceam uneori ca nu am inteles intrebarea, ca sa am timp sa gasesc raspunsul. Adevarul e ca nu puteam gasi explicatii plauzibile pentru ceea ce s-a intamplat un an intreg, de care nu sunt eu raspunzator. Am ajuns pana la urma doar un transmitator, caci, chiar daca intrebarile imi erau adresate mie, cei doi parca vorbeau intre ei, fiecare aratand ca e mai al dracului. Nici eu nu prea raspundeam, nici nu incercam sa ma apar, nu stiu de ce. Asa mi-a venit, atunci. Si am facut bine, caci Gabi imi lua apararea si a fost mai bine asa. Zicea ca nu pot fi eu raspunzator de toate, chiar daca mereu il atentiona Baal sa nu-mi ia apararea. Eu eram calm, caci chiar daca nu apucam sa raspund la toate intrebarile, incercam sa gasesc raspunsurile si eram concentrat pe explicatii. Insa Gabi a inceput sa ridice tonul, insistand ca trebuie tras la raspundere altcineva (de fapt avea dreptate, insa eu am preferat sa-l las pe el sa vorbeasca, ca sa nu creez impresia ca dau vina pe altcineva). Oricum nu puteam raspunde la intrebarea: de ce s-a lasat totul pentru ultima saptamana? Nu eu eram acela.

Nu s-au lasat pana ce nu au avut un ok de la mine, ca voi termina luni la sch. I cu restul de tevi, pentru a fi trimise in port spre seara, sa poata fi incarcate pe vapor pana la sfarsitul lunii. Insa cand am plecat, nu ma mai interesa nimic. Nu ma gandeam la nimic, raspundeam mecanic la telefon, vorbeam mecanic, ma miscam mecanic. Asteptam pesimist a doua zi, cand nu stiam daca ceea ce trebuia sa fac se putea face. Insa oamenii din sectie, indata ce m-au vazut, m-au intrebat ce s-a intamplat. Le-am povestit pe scurt si a fost suficient ca ei sa se mobilizeze.

Stiam ca voi fi nevoit sa trec prin asemenea momente. Stiam ca as putea evita asta, daca as fi reusit sa fiu detasat de sentimentul slab de vinovatie. Nu puteam, insa, sa iau alta decizie. Si acum as face la fel. Insa, undeva in interiorul meu, simt ca am castigat. Atat pe plan interior, cat si ca imagine in exterior.

Echipa

Azi a avut loc o prezentare despre performantele departamentelor de marketing din diverse fabrici din Europa care apartin de grup. In afara de faptul ca fabrica din Roman avea cele mai slabe performante, nu era ceva deosebit in acea prezentare. Oricum, modul in care a fost facuta analiza nu e tocmai corect, caci conditiile difera de la fabrica la fabrica.

Ideea pe care s-a pornit ceea ce s-a incercat sa fie o urecheala la adresa noastra s-a modificat pe parcurs. Baal, indianul de marketing a spus si a accentuat de cateva ori ca pentru anul viitor in Europa se prevede o criza economica severa, deci de aceea e foarte important cum ne tratam clientii. In prezentare facuse un clasament al performantelor tuturor ofiterilor de la marketing (cam asa i-a numit pe cei de la export). Atunci indianul General a spus ca nu vede numele lui Baal acolo. „Dar eu raspund pentru toti!” „Nu conteaza. Daca ai facut clasamentul nominal, trebuia sa fie si numele tau acolo. Daca lucrati ca o echipa, atunci nu trebuia facut nici un clasament. Daca ai facut un clasament in care nu apare numele tau acolo, inseamna ca nu lucrati ca o echipa si nu voi lua in considerare clasamentul tau”. Apoi a continuat:

„De cand sunt aici, in Romania, nu am auzit pe nimeni care sa spuna ca vina ii apartine. Intotdeauna a aratat cu degetul spre altii, spre alte sectoare. Eu m-a saturat sa aud scuze care sa fie, de fapt, acuzatii la adresa altora. Nu se va rezolva nimic niciodata procedand asa. Pe termen scurt, poate ca persoana care da vina pe altii are ceva de castigat, insa pe terrmen lung tori de aici vom pierde.”

„Credeti ca in alte fabrici totul e roz? Credeti ca altii nu au probleme, ca si noi? Nu, asa ceva nu exista. Peste tot exista probleme, insa in alte parti problemele nu trec de poarta fabricii. Toate disputele se rezolva pe plan local, nu razbate nimic in afara. Noi de ce ne plangem mereu> Noi de ce dam mereu vina pe altcineva? Cei din staff aud cum ne plangem noi unii de altii si, dupa ce aud de cateva ori aceste lucruri, incep si ei sa le creada. Poate ca sunt adevarate, poate ca nu sunt. Dar cei din staff vor crede ca sunt adevarate, caci le aud de multe ori. Asa isi fac o parere gresita despre noi si numai noi avem de pierdut.”

Cam acelasi lucru se petrece la noi in tara, la scara nationala. Aruncam unii in altii cu noroi si astfel toti suntem murdari de noroi.