Lună: februarie 2012

Ataxit

Ataxitul este un meteorit care se gaseste foarte, foarte rar pe Pamant. El difera de ceilalti meteoriti atat prin structura cat si prin compozitia chimica, avand Ni cam 12%, comparativ cu meteoritii ceilalti. Meteoritii sunt studiati pentru a se intelege formarea sistemului solar, caci ei s-au format odata cu acesta. Fiind atat de rari, nu se cunoaste cum s-au format acesti meteoriti pentru ca nu au fost suficient studiati.

Dar nu acest aspect m-a interesat la emisiunea de pe Discovery Science, ci diferentele dintre doua culturi: rusa si americana. Nu numai intre culturi, ci si intre stilurile de munca. Rusnacii (doi la numar) au fost prezentati in emisiune ca fiind unii dintre cei mai mari cautatori de meteoriti din lume. Cautarea meteoritilor s-a facut in Rusia, la vreo 250 km de Moscova, intr-o zona in care a cazut un mare meteorit cu 25.000 ani in urma (care a explodat si s-a imprastiat), sau o ploaie de meteoriti ce s-a imprastiat in zona. Asa ca americanoizii (doi cercetatori) s-au deplasat acolo, o asemenea ocazie fiind unica pentru ei in viata. Cautarea s-a facut pe un teren privat, dar proprietarul fiind prieten cu cautatorii rusi, a acceptat si pe americani, primii straini care au putut cauta meteoriti acolo.

Fiind la doar jumatate de zi de Moscova, rusii se duceau in fiecare vara cu cortul si locuiau acolo cat timp faceau cautarile. Americanii au fost uimiti inca de la inceput, cand au vazut ca rusii incep ziua cu un pahar de vodca. Dupa cautari destul de dificile, au gasit ceea ce cautau. In afara de multe piste false, la care au sapat in pamant, au gasit si meteoriti ingropati aproape la doi metri in pamant. Dintre acesti meteoriti cu greutati de la 300 grame pana la cateva kilograme, unul era foarte valoros, fiind multcautatul ataxit (certificat ulterior in laboratoarele din SUA).

Cand s-a incheiat ziua de lucru, un american a ramas cu rusii, sa doarma la cort, iar celalalt a preferat sa mearga la hotel, spunand dinainte ca el a venit la munca si nu la distractie. A doua zi dimineata, cand cel ce a dormit la hotel a ajuns, tovarasul sau impreuna cu rusii abia se trezeau. Seara facusera o baie in rau, apoi au dat-o pe vodca, pana tarziu in noapte.

Asta e diferenta care mi-a atras atentia: rusii reuseau sa imbine utilul cu placutul. Transformasera o munca de rutina si plictisitoare intr-o adevarata vacanta! Facusera in asa fel incat totul sa fie atractiv si relaxant. Americanii se simteau vinovati daca se distrau in timpul muncii. In afara de asta aveau un oarecare dispret fata de rusi, considerandu-i putin neseriosi.

In afara de dorinta de a face descoperirea vietii lor, americanii erau obsedati de imaginea masculului feroce, cel care rezolva, care munceste, care face totul cel mai bine. Masculul cel mai mascul. Cel mai dintre cei mai! Erau atat de preocupati sa descopere ceva, incat au trecut pe langa o vacanta frumoasa, evitand-o intentionat, ca niste mosnegi ce considera orice lucru placut ca fiind o destrabalare imorala. Nuuu, ei nu au venit sa se distreze. Ei au venit sa munceasca! Nuuu, ei nu au venit ca sa se simta bine, ei au venit ca sa simta ca muncesc! Placerea e facuta pentru oameni neseriosi, nu pentru cei ca ei.

La urma urmei, indiferent ca s-au simtit bine sau nu, tot aia au descoperit. Nu puteau realiza mai multe daca erau seriosi. De ce sa nu te simti bine cand muncesti?

Atmosfera de lucru

Conform principiului ca un angajat vesel este macar partial multumit si munceste cu mai mult spor, eu incerc, de obicei sa nu transmit stress-ul venit de sus si altora. Asa ca fac deseori glume, acestea contribuind la crearea unei atmosfere de incredere si colaborare, caci un om care glumeste pare mai putin periculos. Asa ca in momentul in care se schimba de hainele de servici pentru a pleca acasa, m-am prefacut, mai demult, ca-l pozez pe Benoles cu telefonul. Benoles s-a ferit, rusinat, iar acest lucru m-a determinat sa insist. A pus o carte in fata, afisand o figura de om victorios, adica daca el nu vrea, eu nu pot. Eu am receptionat asta ca pe o provocare, iar personalitatea mea refuza cu mare greutate provocarile. Asa ca bineinteles ca pana la urma am reusit sa-i fac cateva poze in care i se vedea si buricul. I le-am trimis pe net, sa le vada doar el, ca o dovada a reusitei mele. Drept raspuns, a incercat si el sa-mi faca poze cand ma schimb. Eu nu m-am ferit, numai ca n-a reusit, nu stiu din ce motiv. Insa nu s-a lasat mai prejos si a aplicat alta tactica. Cand eram cu pantalonii pe vine, a deschis usa, larg. Stia ca Mariuta trebuie sa treaca pe acolo, caci a auzit-o cum inchide usa de la biroul ei, pentru a pleca acasa, iar drumul ei trece prin fata biroului nostru. Nu sunt prea rusinos din fire, dar la asa ceva nu ma asteptam. O lovitura buna, un raspuns excelent. Luat pe nepregatite, nu stiam ce sa fac: sa continui sa ma schimb – ar fi insemnat sa atrag atentia catre mine, din cauza miscarii. Asa ca am ramas mut, fara sa zic si fara sa fac nimic. Insa privirea victorioasa a lui Benoles m-a facut sa izbucnesc in ras. Un ras puternic, care l-a „prins” si pe Benoles si radeam amandoi ca prostii, uitandu-ne unul la celalalt. Mariuta a auzit rasul nostru nebun si s-a oprit. A simtit, instinctiv, ca ceva nu e in regula. Apoi a impins incet, prudent, usa, a inchis-o si a trecut mai departe, linistita, vazandu-si de ale ei. Insa eu cu Benoles am continuat sa radem, evenimentul fiind atat de placut incat am fost bine dispus intreaga zi.

Singura nemultumita e Mariuta. Caci ei ii e mai rusine decat imi e mie sau lui Benoles, asa ca se fereste mereu. Asa sunt oamenii de la tara educati sa fie, mai rusinosi din fire. In plus, cred ca nu crea sa fie pusa intr-o situatie neplacuta. Asa ca, dupa cateva repetari ale poantelor de genul acesta pe care ni le facem eu si Benoles, Mariuta mi-a zis: „Nu-i faceti niste poze cu Benoles, cand se schimba? Sa se invete minte, odata!” „Am poze cu el, dar nu le dau la nimeni. I le-am dat lui, doar daca ti le da el, eu tie nu ti le dau.” „Vreau doar sa-l invat minte, sa fie mai cuminte, sa nu ma puna sa ma feresc de fiecare data cand trec prin fata usii dumneavoastra!”

De ce sa ma intereseze salarul, cand am un loc de munca in care ma simt bine? Ce e mai important in viata, cat castigi sau cum te simti, cum traiesti si cum te impaci cu colegii tai?

Secretul calmului

Pornind de la ideea ca succesul vine daca esti odihnit si esti plin de energie, s-a inventat o pastila care-ti da aceasta energie, reducand efectul de oboseala si agitatie datorat scaderii cantitatii de magneziu din corp. De acum inainte e mult mai simplu sa ai succes decat pe vremea cand trebuia sa musti o gura dintr-o bucata de magneziu curat ca sa nu fii obosit si agitat: iei o pilula cu magneziu (o fi oare un combustibil, de-ti da energie, o fi calmant, de-ti reduce starea de agitatie??)

De fapt Mg este metal, cu valenta pozitiva, insa banuiesc ca in pastile s-au bagat saruri ale Mg, ca sa nu crantani prea tare si sa-ti strici dintii in magneziu. E si mai usor de mestecat sub forma de saruri, asa ca poti sa ai „succes fara stress” doar cumparand minunea de pastila. Acesta e secretul succesului in ziua de azi.

S-au dus vremurile in care-ti luai tot ce-ti trebuie pentru organism din alimente. Acum, in loc de condimente, e preferabil sa presari pe mancare pilitura de magneziu si praf de var. Probabil ca va aparea si pilitura de magneziu cu gust de piper, ardei iute. Se va gasi pilitura pe gustul fiecaruia.

Sisteme de gandire

La cateva zile de la scrierea articolului „Iute ca vantul si cuvantul” (pe care-l aveam in cap de cateva saptamani) am primit un mail de la Descopera cu un articol ce completeaza foarte bine ceea ce am sustinut eu. In plus fata de asta, aduce anumite clarificari, caci studiile au fost facute de specialisti care chiar se pricep (spre deosebire de mine, care doar intuiesc cate ceva din acest domeniu). De aceea sunt incantat ca ideile mele (care nu am studii de specialitate) se aseamana putin cu ultimele descoperiri in domeniu, si inca cu studiile unui om care a luat premiul Nobel pentru economie in 2002 cu aceasta tema.

Exista, bineinteles, diferente intre viziunea mea si cea scrisa in articol, dar ideea de baza e aceeasi: omul are doua sisteme de gandire: gandirea rapida si gandirea lenta. Eu numisem gandirea lenta ca fiind gandirea in cuvinte.

In articolul recomandat autorul arata ca sistemul rapid poate conduce la erori destul de mari si destul de greu de prevazut. Cu alte cuvinte, sistemul lent e mai sigur. Parerea mea este ca sistemul lent, acela pe care l-am invatat de la alti oameni, prin educatie, este deficitar in domeniul originalitatii. Erorile pe care le putem face cu sistemul rapid tin de compararea a tot ce este in afara noastra cu noi insine, deasemeni de influenta emotiilor, insa sistemul lent, in afara de viteza redusa de gandire, ne determina sa fim un fel de robotei.

Concluzia mea a ramas neschimbata. De cand am inteles ca intuitia adevarata o confundam deseori cu acest sistem de gandire rapid, sunt mai convins ca oricand ca orice sistem de gandire am folosi, putem face erori mari. Reperul nostru, daca este doar mintea, ne poate duce in greseala. Solutia este aceeasi pe care am sustinut-o intotdeauna: sa folosim alt reper, chiar cel mai presus de emotii. Sa nu ne centram nici in minte, nici in emotii, ci undeva deasupra lor. Sa acceptam informatiile de la alta latura a fiintei noastre, care nu se gaseste nici in minte si nici in emotii, ci intr-o alta dimensiune a noastra.

Şcoala de târtani

La cursul tinut in fiecare zi (cu mult timp in urma), dupa program, despre „Comunicarea organizationala …” s-a facut clar diferenta dintre manageri si lideri. Psihologul care a tinut cursul a accentuat clar aceasta diferenta. Managerul este cel care are studii si este numit in postul acela. Liderul nu are nevoie neaparat de studii, acesta este un fel de manager din nastere.

In alta zi s-a discutat despre limbajul trupului. Pozitia, gesturile etc. Nimic nou sau deosebit pana aici, sa intelegi atitudinea unui om din pozitia trupului si din gesturile pe care le face. Insa, cand s-a pus problema gesturilor si pozitiilor corpului pe care trebuie sa le adoptam cand vorbim cu subordonatii, mi s-a aprins un beculet.

Eu militez permanent pentru autenticitate, naturalete. Limbajul trupului e ceva mai greu de controlat, acesta te tradeaza aproape intotdeauna. Poti, intr-adevar, sa te fortezi sa ai anumite gesturi si pozitii, insa acestea vor fi lipsite de suportul adevarului. Daca vrei sa pari autoritar, dar fara sa fii cu adevarat, caci caracterul tau e altul, autoritatea ta e slaba si se va spulbera la prima incercare mai serioasa. Starile psihice autentice, adevarate ale omului, chiar daca nu le observam cu intelectul, ceva din noi le simte intotdeauna. Un manager trebuie sa fie un om puternic si capabil de a tine situatia sub control cu adevarat, nu doar ca imagine. Un manager care se preface ca este puternic ajunge sa nu aiba autoritate. Si atunci ce face el? Ce poate sa faca? Inlocuieste autoritatea care-i lipseste cu… duritatea. Cu lipsa de mila, cu cruzimea, cu lipsa de intelegere. Caci trebuie sa arate ca el tine situatia sub control, ca trebuie sa faci ce zice el, altfel ai probleme. Nu trebuie sa faci ce zice el pentru ca el are dreptate, ci pentru ca nu trebuie sa ai tu, personal, probleme. Un asemenea manager se foloseste de orice duritate doar ca sa-si ascunda slabiciunea.

In ziua de azi, scolile de manageri sunt in floare. Azi ne regasim intr-o situatie asemanatoare cu aceea din perioada razboaielor napoleonene. O mare parte din meritul victoriilor stralucite ale lui Napoleon si al armatei franceze a fost, de fapt, incompetenta ofiterilor armatelor adverse. In armata franceza, datorita Revolutiei, erau promovati adevaratii lideri de pe front. Napoleon spunea ca fiecare soldat poarta in ranita bastonul de maresal. In celelalte armate, posturile de ofiter erau ocupate de oameni care stiau sa se faca apreciati de superiori, dar nu neaparat pe campul de lupta.

Acum, Europa si intreaga lume occidentala se confrunta cu o armata economica din est, in care adversarii sai au in posturile cheie economisti si manageri caliti in focul luptelor, nu la scoli in care sa invete cum sa se poarte ca niste manageri, ci chiar sa fie manageri. Oare care este castigatorul unei lupte dintr-un luptator de box adevarat, care a invatat sa boxeze pe ring si… un actor ce interpreteaza foarte bine rolul unui boxer, ce a invatat sa boxeze frumos si artistic de la regizorul sau?

De neimaginat

Cand eram in clasa a patra sau a treia s-a daramat scoala veche si s-a construit una noua. S-a construit, mai tarziu si spitalul nou, alaturi de policlinica veche. Mult timp erau doua spitale, ramanand in functie si cel vechi. Tot orasul era plin de santiere. Se construiau blocuri, spitale, scoli. Se construiau si fabrici si uzine. Asa au crescut generatii la rand, vazand cum se construieste. A se construi la noi in tara a intrat in mentalul colectiv pentru acele generatii.

Cine si-ar fi imaginat, la revolutie, ca se vor inchide scoli si spitale? Daca ar fi auzit asa ceva, romanii poate ca ar fi zambit si ar fi spus: „Asa ceva e imposibil! Asa ceva nu se va intampla niciodata!!”. Parca nici acum nu-mi vine sa cred ca e adevarat.

Semne de primavara

Zapada s-a topit continuu de cateva zile. Incet, fara graba, parca pentru a nu ne inunda. A si plouat peste zapada, creand o senzatie de nefiresc. Temperaturi putin peste zero grade, atat cat sa fie placut, sa avem senzatia ca am scapat de ceea ce a fost mai greu. Semne de primavara.

Azi a nins. Parca anume pentru a ne invata minte, sa nu mai facem presupuneri in legatura cu vremea. Sa privim vremea asa cum e ea si nu cum ne asteptam noi sa fie. Sa nu ne mai gandim la un viitor prea indepartat si sa ne adaptam noi la vreme, nu s-o adaptam pe ea, in mintea noastra, la presupunerile noastre.

Dar ninsoarea asta nu inseamna ca primavara e departe. Inseamna ca vremea prezinta mesajele ei, specifice pentru fiecare om in parte. Fiecare om trebuie sa interpreteze semnele naturii doar pentru el insusi.

Cianura fericita

Cica a intrat in vigoare legea care interzice comercializarea oualor care provin de la gaini stresate. Guvernul si Parlamentul, care e compus din absolut toate fortele politice importante din tara noastra, au decis impreuna ca noi, prostimea, trebuie sa fim sanatosi, caci nu va mai avea cine plati pensiile. De atata grija pentru sanatatea si fericirea noastra ne interzice sa mancam oua stresate.

Intrebarea mea este urmatoarea:

Daca are atata grija de sanatatea noastra, atunci de ce mama dracului este de acord sa vanda Rosia Montana unei firme ce foloseste cianuri? Ceeee, cianura hapcagiilor de caca.caca.canadieni care cumpara minele romanesti este nestresata? De indignare ma cam balbai.

Zica cine vrea si ce-o vrea, dar mie imi aminteste de bancul acela, in care producatorul de Coca Cola, dupa o serie de refuzuri repetate din partea Papei de la Vatican sa inlocuiasca in rugaciunea „Tatal Nostru” „painea noastra cea de toate zilele” cu „Coca Cola noastra cea de toate zilele” s-a intrebat: „Oare ce spaga i-or fi dat producatorii de paine Papei, caci mie mi-a refuzat sume colosale!!???”.

Cati producatori de oua nestressate exista in tara? Atat de multi incat pretul oualor s-a dublat.

Nu ca gandul, doar ca vantul

Zapada din acest an a fost mai multa decat se asteptau autoritatile. Si a fost mai multa si decat ma asteptam eu. In afara de lopatatul pentru a putea iesi din curte, zapada m-a fortat sa dau la lopata si pe casa. S-a depus un strat atat de gros incat grinzile de la pod au o usoara curbura, sesizabila cu ochiul liber, Si au intaritura, un sprijin sub fiecare grinda! Insa cel mai nasol e cu acoperisul de deasupra masinii. Acesta a fost construit cu scopul de a tine atat zapada cat si ploaia mai departe de usa de intrare, si pentru a proteja masina. Nu e mare, botul masinii iese de sub acoperis. E construit din material transparent, sprijinit pe niste scanduri de lemn de 1 cm grosime si late de vreo 7-8 cm. Cand l-am construit nu m-am gandit ca se poate aduna chiar atat de multa zapada pe el. In plus fata de asta, sapada si apa de pe acea panta de acoperis tot pe acolo se scurge. Greutatea zapezii a rupt una dintre scanduri, dar acoperisul nu s-a prabusit, caci materialul transparent din care e construit este elastic. Toate scandurile sunt curbate puternic, dar au rezistat, pentru ca lemnul e elastic. Acea scandura care s-a rupt era deja crapata, de aceea s-a rupt.

Azi dimineata am vazut ca, din cauza topirii lente a zapezii, acea portiune se indoise tare, tare, pentru ca zapada se adunase mai multa acolo. Asa ca m-am apucat sa dau cu harletul zapada peste gard. Deodata am auzit un parait. Atunci, nu cu viteza gandului, ci cu aceea a vantului am inteles ca se desprinsese o portiune mare-mare de zapada si aluneca spre mine. Tot cu viteza vantului am sarit de pe scaun si am luat foarte rapid si decizia directiei in care sa fug: sub acoperis. Nici nu mi-am dat seama cand am gandit. Cred ca nu am gandit, ci am reactionat din reflex, caci am reflexe foarte bune. Am fost foarte rapid, dar tot m-a prins partial pe spate avalansa. Dar am scapat cu viata, adica neudat! Zapada a fost atat de multa incat a izbit poarta si a deschis-o, formand un morman de vreo 70 cm. Asa ca am mai pierdut jumatate de ora ca sa eliberez trecerea.

Cam atat a fost zapada de mare la mine in curte.

Iute ca gandul si cuvantul

Spuneam intr-un articol precedent ca exista in mintea noastra doua tipuri de ganduri: gandurile care sunt ca niste strafulgerari atat de rapide incat aproape ca nu suntem constienti de ele si gandurile care se exprima in mintea noastra prin cuvinte.

Cat de iute poate fi un gand exprimat in cuvinte in mintea noastra? Cand ne exprimam in cuvinte ce circula prin capul nostru, de fapt noi nu gandim, ci doar ne exprimam. Intotdeauna cand avem cuvinte in cap, de fapt ne exprimam unei persoane mai mult sau mai putin imaginare. Ne inchipuim ca cineva ne asculta si noi ii vorbim. Mai mult de atat, se intampla chiar sa ne vorbim noua insine, ca si cum ne-am uita in oglinda, caci suntem concentrati la imaginea noastra si a cuvintelor pe care le folosim. Si pentru ca atunci cand vorbim sunetele nu se aud pentru ca vrem sa facem un fel de recapitulare, zicem la aceasta exprimare fara sunete ca este gandirea. E ca si cum am vorbi singuri. Aceste cuvinte rostite in gand nu sunt ganduri. Aceste cuvinte pot avea exact aceeasi viteza ca viteza vorbirii.

Gandul adevarat este rapid ca un fulger. Acest gand, care nu se exprima in cuvinte, este adevaratul gand. Oamenii considerati acum ca fiind primitivi, dar care au putut sa conceapa basme in care calul lui Fat Frumos poate sa aleaga intre a zbura cu viteza vantului sau a gandului au stiut ce inseamna gandul. Noi, oamenii moderni, care ne consideram evoluati, nu mai stim. Noi stim doar sa tinem discursuri, ori in fata altor oameni, ori in fata oglinzii.