Lună: aprilie 2012

Mostenire politica

Un cercetator rus – Ilya Ivanov – a incercat in anii de dupa Marea Revolutie bolsevica, sa faca o incrucisare intre om si maimuta, sa obtina un hibrid om-maimuta. Scopul initial a fost unul demonstrativ, propagandistic, sa arate ca poate exista veriga lipsa din Teoria evolutionismului a lui Darwin, sustinuta puternic de catre teoria comunista. Era o vreme a marilor idealuri, a unei mari incredere in stiinta. Lipsa moralei crestine din Rusia, dupa instaurarea comunismului, a dus la posibilitatea unor cercetari ce in alte tari nu puteau fi nici macar inchipuite. Acesta a incercat sa insamanteze niste maimute cu sperma umana si niste femei su sperma de gorila, pentru a obtine hibridul. Initial a incercat in Africa, dar nu a reusit decat sa insamanteze doua femele de maimuta, caci pentru femei umane nu a gasit nici o voluntara. Experimentul nu a reusit, insa a continuat in Rusia, unde s-au gasit si voluntare, insa tot fara vreun rezultat pozitiv. Ulterior s-a demonstrat stiintific ca o incrucisare intre maimute si oameni nu e posibila.

Insa experimentele astea au avut si partea lor pozitiva, fiind descoperite alte lucruri importante (vaccinul antipoliomelitic) si dezvoltate tehnicile de insamantare artificiala. Insa idealismul acelor ani revolutionari, plini de framantari politice si sociale a mai generat o idee a acestui cercetator: insamantarea artificiala a femeilor cu sperma politicienilor, a revolutionarilor vremii, care erau considerati ca fiind mari ganditori, mari oameni de stat, mari politicieni (si au fost, o parte dintre ei), adevarate genii in viata. Astfel s-ar fi putut perpetua geniul acestor politicieni rusi si, mai mult de atat, ar fi crescut nivelul politic al maselor, fiind imbunatatita astfel, rasa „sovietica”. Savantul propunea chiar si infiintarea unor sate in care femeile voluntare, patrioate pana in maduva spinarii, sa nasca urmasi genetici ai politicienilor. Toate aceste idei faceau parte din viziunea lui Ivanov, dar se pare ca nu s-au materializat.

Intrebarea mea este daca nu cumva cercetatorii romani ar putea obtine rezultate extraordinare daca ar studia urmasi genetici ai politicienilor romani actuali, obtinuti prin insamantare artificiala. Dar nu obligatoriu prin insamantare artificiala (numai pentru politicienii cu varsta inaintata), caci sunt convins ca se vor gasi suficiente voluntare care s-ar sacrifica chiar si gratis, caci puterea politica suceste mintile multor femei, facand din politicieni niste adevarati Feti Frumosi. Cine stie, poate ca politicienii romani sunt exact veriga lipsa din teoria lui Darwin, iar savantul rus n-a stiut atunci unde sa o caute.

Acesti politicieni romani actuali par a fi dintr-o alta rasa umana, cu alte caracteristici decat ale noastre, ale oamenilor obisnuiti. Asa s-ar putea studia in laborator daca ipocrizia, fatarnicia, demagigia, hotia, minciuna etc. sunt de natura genetica. Si poate ca s-ar putea gasi si un tratament al acestor caracteristici umane adunate toate, gramada, in intreaga clasa politica romana. Tratamentul ar urma sa fie obligatoriu pentru toti cei ce-si manifesta dorinta de a avea o cariera politica.

Lumea care a fost odata

„Voi doi nu ati fost colegi la scoala profesionala?” am intrebat eu. „Nu, amandoi suntem din ’67, dar am fost la clase diferite. Eu am fost la tratamente termice iar el la laminatori. Noi am lucrat inca din timpul scolii profesionale, cand faceam practica in intreprindere. Asa era atunci, elevii munceau cot la cot cu muncitorii. Asa se invata meseria. Multi lucrau pe posturi cand faceau practica si-i inlocuiau pe muncitori. Pai ce, erau atatea instruiri ca acuma? Nu, dar atunci invatai muncind. Acuma ce inveti dintr-o hartie?” „Da, dar era bine sa stii si teorie.„, a spus si Mihai. „Era buna teoria, dar fara practica nu stiai nimic, a zis Costica. Asa, daca faceai practic, iti aminteai de teorie si intelegeai ceea ce invatai. Eu am facut practica cu inca unul la Forja si maistrul de acolo ne punea sa batem cu ciocanul, caci faceam lanturi de alea, din Ø 20 (mm), le taiam la 800 mm si le bagam in cuptor pana la jumatate, erau gauri facute special ca sa intre Ø-ul. Si dupa ce se incalzeau, le bagam o teava la capatul cald si o indoiam intre doi popici ca sa facem bucla. Colegul meu batea cu ciocanul capetele, sa indoaie ce nu se putea indoi cu teava si sa le dea forma de imbucare, apoi incalzeam si faceam la fel si cu celalalt capat, sa facem zala intreaga. Da, munceam efectiv, aveam salopetele arse de la caldura. Dar am invatat meserie, am vazut si cum faceau topoare. Aveau ei o tehnica speciala. Nu citeau temperatura, dar isi dadeau seama la ochi daca era destul de cald. Imi spunea sa fiu atent intotdeauna la varf, ca acela e mai subtire si se incalzeste prea tare. De aceea scoteau toporul din cuptor cand taisul era rosu si-l lasau sa se uniformizeze temperaturile in intreaga masa. Ei aveau si o vorba pentru asta, ziceau ca trebuie sa intre una in alta. Si-i faceau calirea taisului in apa si mi-au aratat si mi-au explicat cum trebuie facut. Sa bagi taisul toporului de un deget in apa, iar cand se innegreste inca de un deget deasupra, il scoti, il lasi un pic sa se incalzeasca din nou din restul fierului, apoi il bagi din nou. Si tot asa, pana vezi culoarea albastra la varf, apoi rosiatica spre coada si tot asa. Atunci il arunci in oala cu ulei. Apoi il incercau, ii faceau proba: aveau dulapuri de-alea de metal, cu marginile din cornier si dadeau cu taisul in metal: zbaaaang! Daca lasa urma in fier, era bun. Daca nu il arunca si zicea ca nu se mai poate face nimic cu el, caci e materialul slab. Ei isi dadeau seama de material, daca e bun sau nu cand il bateau cu ciocanul, sa-i dea forma. Daca metalul era moale se simtea la ciocan. Daca era tare, simteai ca vibreaza ciocanul si mai trebuia incalzit. Orice material il cunosteau fara sa stie compozitie chimica sau altceva, isi dadeau seama la ochi si la ciocan, cand il bateau.”

„Dar ei stiau meserie din tata in fiu, ei aveau o fierarie in sat. Taica-miu avea lemnarie, iar ei aveau fieraria si impreuna faceau care si le vindeau prin targuri. Taica-meu facea lemnaria, iar ei faceau toate partile de fier de la car. Nu e lucru usor sa pui bandajul la roata, trebuia sa-l pui fierbinte, ca sa se stranga cand se raceste si nici prea fierbinte nu trebuia sa-l pui, ca sa nu arzi lemnul. Carele erau foarte utilizate inainte, nu erau camioane. Ce, credeti ca drumul asta, E85 a fost facut cu camioanele? Nu, toata piatra a fost carata cu care cu boi. Mosu-miu facea doua transporturi maxim pe zi si pentru asta, ca sa aiba timp sa le faca pe amandoua, pleca de acasa de la patru dimineata. Lua bonuri pentru fiecare caruta de piatra transportata si dupa doua saptamani ii dadeau o multime de bani pe bonurile alea. Atunci asa se lucra, nu erau utilaje, dar se facea treaba buna. Chiar si fundatiile de la laminorul de 16” au fost sapate cu tarnacopul, sapa si lopata, de catre lipoveni. De atunci li se spune la noi lipovenilor cartite, pentru ca erau cei mai buni la sapat pamantul. Dar acuma e alta viata. Acuma nici sa socotesti nu mai ai nevoie, caci ai calculatoare. Creierul se atrofiaza, mancarea e artificiala, aerul nu mai e la fel de curat ca inainte. Si nici munca nu mai e platita. Nu e de mirare ca tinerii nu mai vor sa munceasca, caci cu munca cinstita nu castigi la fel de bine ca in alte activitati. De asta nu te respecta lumea daca muncesti.”

La a doua lectura

Citind intamplator un comentariu la pagina cu povestea lui Stefan care citase urmatorul pasaj din poveste, am simtit dorinta de a reciti aceasta povestire.

„Posibilitatile erau infinite, creierul uman nefiind un simplu organ care se ocupa cu memorarea informatiilor, dirijarea stimulilor sau colectarea de date despre mediul inconjurator, ci si un calculator cuplat in retea cu celelalte computere biologice, astfel fiind capabil de telepatie. Telekinezia si capacitatea de materializare a unor lucruri fura invatate mai greu de Aquira, deoarece erau noi chiar si pentru el, nu se astepta ca un om sa poata fi capabil de a crea si a manipula materia in modul acela. Din pacate pentru Fil, aceste descoperiri il distantau fata de noii sai semeni, deoarece acestia nu aveau capacitatea de a intelege, fiind limitati si incatusati in prejudecatile si mediul lor de viata. Odata cu trecerea timpului, semnificatia omului era o un mister din ce in ce mai intrigant pentru Aquira, deoarece el nu intelegea cum de a reusit o fiinta creata pentru a fi perfecta sa decada in asemenea mod, cum s-au ghidat singuri spre ceata in care traiesc, spre ignoranta deliberata cu care trateaza spiritul lor puternic, care, din lipsa de atentie pentru acesta, se ofileste si pleaca, iar odata cu el si viata din trupul pe care l-a locuit. Cum ar putea omenirea sa inteleaga moartea daca nici macar nu stiu ce inseamna cu adevarat “a trai”. Cum puteau acestia fi ajutati?”

Recitind povestea, am fost impresionat pana la lacrimi si de alte pasaje ce mi-au provocat emotii profunde:

„Iar ei nu au fost alungati de aici, ci din Fericire, un loc unde nu ai putea intra fara sa ai inima curata, caci altfel ti-ai pierde pur si simplu mintile. Fiecare fiinta are un anumit scop in viata, chiar daca uneori destinul poate fi pur si simplu sa mori intr-un anumit moment, astfel incat altcineva sa poate scoate niste invataturi importante din asta, ca apoi sa-si poata implini si ei la randul lor destinul pe care-l au”

Am fost impresionat si de cunoasterea si intelegerea oamenilor si a caracteristicilor definitorii pentru oameni, a iluziilor in care traim noi, cu totii:

„- Intr-adevar, cei care traiesc momentan aleg calea usoara a Puterii, chiar daca dobandesc o putere falsa, aparenta. Demonii si ingerii sunt doar niste emotii, pozitive sau negative, dupa caz. Este mult mai usor sa cazi prada lenii, in felul acesta conservi energie, traiesti o vreme fara griji, insa pierzi sansa sa evoluezi ca fiinta, deoarece nu faci niciodata nimic cu energia stocata. Furia te ajuta sa strangi putere imediata, dar nesincera si care nu dureaza niciodata, dand dependenta, fiind tot mai furios de-a lungul vietii, in eterna cautare a puterii pe care o simti pe moment. Mandria iti da incredere in tine, o incredere oarba, dar care te limiteaza si te opreste din evolutie. Ingerii sau emotiile pozitive sunt singura cale spre salvare, dar e mult mai greu de obtinut atunci cand esti crescut de mic copil pe calea emotiilor negative, esti invatat ca doar asa poti ajunge cineva, nimeni nici macar nu se mai oboseste sa o ia pe alta cale. Fiintele energetice, ca mine de altfel, nu mai au acces la oameni, deoarece o singura atingere a unui om le corupe fiinta, si din acest motiv omenirea considera ca i-am abandonat, cand de fapt ei ne-au intors spatele.”

Cand am citit prima data povestea, am fost impresionat doar la nivel mental din cauza superficialitatii mele. Acum am fost impresionat si la nivel emotional. In aceasta poveste exista emotii foarte puternice, dar sunt mai subtile, mai greu de diferentiat fata de idei. Exista o impletire stransa intre mental si emotional, de aceea e mai greu de inteles. Este vorba despre acele emotii elevate pe care le vom trai cu totii, candva. Cred ca Stefan ar putea fi ghidul meu spiritual. Si avea doar 21 ani cand gandea la nivelul asta.

Aceasta poveste nu e una SF. Si nu e nici macar o poveste. E o analiza facuta noua, oamenilor. E o previziune.

Standarde UE

Pe vremea lui Ceausescu, in zilele considerate sarbatori oficiale (23 august, 31 dec. etc.) il ascultam pe Intaiul Barbat al tarii tinand o cuvantare in care ne vorbea despre grija fata de om a societatii comuniste.

Azi ne-am aliniat la standardele UE. Intr-o zi considerata sarbatoare oficiala a companiei multinationale, il ascultam pe Intaiul Otelar al lumii vorbindu-ne despre grija fata de om, despre importanta preocuparii managementului pentru siguranta si sanatatea salariatilor si despre cat de mult face patronatul in acest domeniu, caci e foarte preocupat de acest aspect.

Si atunci, la fel ca si acum, trebuie sa ascultam, plini de respect, patrunsi de importanta momentului, si la urma sa aplaudam.

Blasfemie

„Bucura-te, azi e sarbatoare!” „Imi bag picioarele in sarbatoarea lor. Or sa ma tina acolo si-mi e teama ca am sa atipesc si ca-si vor da seama.”

Acasa

Te trezesti, mananci, dormi, mergi, te plimbi, rezolvi diverse treburi, satisfaci anumite interese personale, satisfaci si interese ale altora. Traiesti, intr-un cuvant. Asta e viata ta. Asa se scurge, zi dupa zi. Se petrec evenimente la care participi mai mult sau mai putin. Te bucuri, te intristezi, te agiti, te superi, te enervezi, te ingrijorezi, te temi. Speri, doresti, cauti. Umbli dupa diverse scopuri despre care crezi ca te vor face fericit, dar intotdeauna iti lipseste ceva. Niciodata nu te simti cu adevarat implinit, cu toate ca tu crezi ca atingerea fiecarui scop te va face fericit.

Nici nu mai stii ce mai doresti. Nu mai stii ce sa-ti doresti. Nu mai stii ce e bine si ce e rau. La un moment dat ajungi sa nu-ti mai doresti nimic. Nu te mai gandesti la nimic, traiesti din inertie. Ai ajuns sa faci totul ca si cum ai urmari o planificare. O planificare a vietii tale pe care poate n-ai facut-o tu, dar de care esti convins ca tu esti autorul, chiar daca te-ai luat dupa ceea ce ti-au spus altii cand te-au educat. Gandurile iti umbla aiurea prin creier. Nu mai poti sa le urmaresti, caci nu ai dorinta asta. Simti ca nu e cazul sa te implici in scopurile care crezi ca sunt scopurile vietii tale. Nu te mai poti forta sa-ti urmaresti ceea ce crezi ca sunt interesele tale, ceea ce crezi tu ca e important. Stii rational ca e important, dar inima nu se mai poate implica, vointa nu mai poate porunci gandurilor si inimii. Si atunci vezi ceva in fata ochilor. Ceva ce nu se poate sa nu-ti atraga atentia. Vezi un ocean plumburiu, iar in mijlocul oceanului incremenit e o cetate. O cetate paraginita care-ti da impresia de ruina. Dar, privind mai atent, iti dai seama ca nu e o ruina, are doar aspect de ruina. Cetatea e functionala, dar e parasita. De aceea arata ca si cum ar fi paraginita, pentru ca nu e ingrijita. Lipseste stapanul din cetate. Si cand intelegi asta, incepi sa simti. Incepi sa simti durere. O durere profunda, puternica. O durere care pare sa vina din interiorul tau si in acelasi timp vine din cetate. De ce te doare pe tine cetatea? Cand iti pui intrebarea asta, intelegi ca cetatea e casa ta. E casa ta si in acelasi timp esti tu. E o cetate vie, care traieste. Tu esti una cu casa ta. Acolo e locul tau, loc pe care l-ai parasit cu multa vreme in urma. De asta te doare, pentru ca te-ai despartit de tine insuti. Din durerea asta a despartirii provin toate durerile tale pe care le-ai simtit vreodata, dar niciodata atat de intens ca acum, cand traiesti durerea primordiala din care au izvorat toate durerile tale sub diferite forme. Acum intelegi ca adevaratul tau scop e sa te intorci acasa. Sa traiesti in casa ta, sa traiesti cu tine insuti. Sa fii complet. Numai asa poti fi deasvarsit, fiind complet. Si poti fi complet intorcandu-te acasa.

Fericiti cei ce sarbatoresc

Sarbatoare mare saptamana asta, trecuta cu rosu in toate calendarele. Mai mare decat sarbatoarea nationala, decat toate celelalte sarbatori crestine la un loc. Pregatiri, agitatie. Planificari, prezentari powerpoint, vizite ale baronilor de la Luxemburg. De ce mereu in Romania? Pentru ca le place aici. Concursuri, instruiri. Simulari de explozii, accidente, interventii exemplare ale celor ce s-au antrenat special pentru asta. Ce conteaza ca trebuie sa scoti oamenii din productie, dar productia sa nu aiba de suferit? Ce conteaza ca se lucreaza in aceleasi conditii ca pe vremea lui Ceausescu, dar toata lumea poarta ochelari care-i deranjeaza? Ce conteaza ca pe vremuri un post de munca in fabrica era foarte ravnit, caci salariile erau cele mai mari din oras (pentru munca grea), iar acum sunt cele mai mici?

E mult mai important ca Ziua sa iasa bine, sa fie fericiti baronii vazand cu cat sarg dorim noi, romanii, sa-i facem fericiti. Sa pastram aparentele. Sa ne vada bucurandu-ne impreuna cu ei, sa traim solemnitatea momentului. Sa multumim din inima Partidului pentru grija acordata noua, oamenilor muncii, pentru sanatatea si integritatea noastra. Sa fim fericiti ca avem marea sansa de a participa la intrecerea capitalista intre sectoare. Sa fim fericiti ca suntem capabili sa pastram aceste aparente, pentru ca daca nu am reusi sa le pastram, baronii de la Luxemburg ar avea de suferit. Ei sunt cei care trebuie sa iasa bine si noi trebuie sa fim trup si suflet alaturi de ei, altfel ne vor inchide, caci ei au painea noastra si satarul lor in mana. Mai bine sa pierdem noi, dar sa castige ei. Asa suntem noi, romanii, mai impaciuitori din fire. Lasam de la noi, ca sa fie bine. Sa nu fie suparat sefu’.

Totusi, de la asa o mare sarbatoare, lipseste ceva. Lipseste o parada militara. Si ar fi frumos sa faca si o parada militara, cu oamenii de la paza. Sa defileze prin fata fabricii, pe drumul pe care scrie „Acest drum este proprietatea firmei”, acel drum plin de gropi in care-ti strici masina si pentru care nu se acorda fonduri de reparatie. S-a incercat sa se obtina fonduri de la Primaria Roman, dar drumul e proprietatea firmei. Nu e o idee rea sa-ti repari drumul cu banii primariei, doar cetatenii romani platesc taxe si impozite, nu? Baronilor nu le pasa de masina ta, ei merg cu masinile de servici. Din profitul fabricii se acorda oricat pentru ca ei, baronii, sa se simta bine. Iar noi, oamenii muncii, sa stam pe margine si sa aplaudam parada militara.

Clientul nostru

Am primit un telefon de la Emilia, o fosta colega, acum bunica si pensionara. S-a inscris in PSD si acum facea un sondaj de opinie pentru a vedea cam ce vor alegatorii. Se pare ca noi, cetatenii, am ajuns sa fim clientii politicienilor. „Clientul nostru – stapanul nostru”, deci ce doreste clientul aia va avea, nu?

Ideea e alta. Aici scrie ca USL are ca lozinca acelasi „Nu ne vindem tara” cu care a castigat alegerile de acum 20 ani. Parerea mea este ca s-au facut sondaje de opinie, la fel cum a facut si Emilia pentru candidatul USL pentru primarie si s-a ajuns la concluzia ca romanii sunt dezamagiti de UE si de rezultatele aderarii tarii noastre la UE. Eu cred ca aceasta dezamagire e justificata, tara noastra fiind, pana acum, vanduta pe aproape nimic firmelor din vest. Intre comunism si capitalism nu e mare diferenta: aceeasi propaganda desantata (am schimbat „fratii” din rasarit cu „fratii” din apus, dar ambii „frati” ne vor tot atat de mult binele), aceeasi manipulare a opiniei publice (adevarul se spune la fel de mult oficial ca si inainte) etc. Difera libertatea de expresie (ingradita de manipulare) si… faptul ca muncim mai mult, dar suntem platiti mult mai putin (asta cunosc eu, personal). Profiturile se duc in alte tari, resursele sunt deja vandute si n-am castigat mare lucru din asta. Sunt multe de spus in privinta pierderii independentei noastre. Am ajuns o piata de desfacere a produselor occidentale in schimbul fortei de munca ieftine. Un fel de iobagie fata de feudalii suverani din Apus.

Insa PSD e acelasi care a vandut Petrom-ul atat de dezavantajos pentru tara. PSD-ul a vandut combinatul de la Galati pe 5 milioane de dolari si Fabrica de la Roman pentru 1 milion (numai fierul vechi depasea cu mult suma aceasta). Astea sunt doar niste exemple. PSD-ul e acelasi care a ruinat economia Romaniei, el i-a dat primele si cele mai puternice lovituri, pregatind inca din anii ’90 vanzarea pe nimica. PSD-ul are sustinerea multor baroni locali. PSD a sustinut oficial o politica de stanga, cu care a castigat increderea populatiei, dar guvernarea lui a fost mai de dreapta decat dreapta politica: au sustinut un procent foarte mic din populatie de masurile lor: coruptii. Nu e nimic diferit intre PSD si PDL, ca mod de guvernare. Ambele partide nu sunt decat niste factiuni rivale din FSN, cu aceeasi politica. Ambele factiuni au contribuit substantial la faptul ca Romania a ajuns ce a ajuns. Am ajuns vasalii occidentului cu ajutorul tuturor politicienilor. Al tuturor. PNL-ul fiind partas cu PSD intra in aceeasi categorie. Nu este vreun partid care sa nu aiba contributia sa proprie la starea de acum. Toti politicienii, toate partidele au sustinut una si au facut alta. PDL a castigat alegerile din 2008 sustinand cresterea salariilor bugetarilor, dar le-au redus, de exemplu. FSN (PSD + PDL) a castigat alegerile sustinand „Nu ne vindem tara”, dar au vandut-o. Toate partidele au castigat alegerile in ultimii ani promovand in campania electorala lupta anticoruptie, dar toate partidele, in practica nu au facut altceva decat sa-si atraga oamenii corupti de partea lor. Toate partidele sustin idealuri frumoase, dar aceste idealuri sunt sustinute doar la nivel de declaratii. In declaratii e vopsit gardul, dar in realitate e leopardul.

„Clientul nostru – stapanul nostru” e un slogan de suprafata. Vreti aia? Va dam, va dam tot ce vreti! Va promitem orice, numai sa ne alegeti pe noi! Dar asta numai la nivel declarativ. Dupa ce vom castiga alegerile, vom vedea noi. In realitate se spune una in campania electorala si alta se face in practica.

De ce m-as duce la vot? Sa votez niste declaratii fara nici o valoare? Ceee, eu ma duc la piata sa cumpar cartofi, dar in sacosa imi pune gunoaie, la pret de cartofi?

Gaura

O voce venita parca dintr-alta lume, imi spune incet, soptit, sfatuitor, ca daca vrei cu adevarat sa scapi de ceva pentru totdeauna, atunci trebuie sa-l arunci intr-o gaura neagra. Ca gaurile negre pot fi folosite pentru purificare. Intr-o gaura neagra poti sa arunci orice, ca nu se va umple niciodata. Orice. Absolut orice. Canapelele vechi, gunoaie, resturi, ganduri, sentimente, emotii… totul. Totul poate fi aruncat intr-o gaura neagra. Poti sa te debarasezi de tot ce nu-ti mai trebuie. Dar oare… oare ce nu-ti mai trebuie? Oare ce ai de aruncat din tine, in asa fel incat sa nu-l mai vezi niciodata? Dar chiar niciodata? Parca e greu sa te decizi. Niciodata nu poti sa stii daca-ti va mai folosi violenta, supararea, invidia – acestea pot sa te motiveze sa mergi inainte, nu? Din invidie te apuci sa-ti faci si tu ceea ce are altul. Supararea te determina sa faci ceva pentru a fi bucuros, violenta parca-ti da ceva putere. Da, e greu sa te decizi ce-ti trebuie si ce nu-ti mai trebuie. Dar poftele? Poftele pot sa-ti faca viata placuta, daca ti le indeplinesti. Sa renunti la placeri, oare?? Sa renunti la lupta? Sa renunti in a te pune in evidenta? Sa renunti in a munci pentru a-ti castiga respectul celor din jur?

Nu pot sa stiu. Poate ca astea inseamna, la urma urmei, viata. Poate pentru astea suntem facuti, nu? De unde sa stiu eu? N-am de unde sa stiu, nu am nici o certitudine. Uite, nici la certitudini nu poti sa renunti. Nu poti sa renunti aproape la nimic din ceea ce ai. Dar… totusi chestiile astea te deranjeaza. Chestiile astea te tin in loc. Toate astea te fac sa te simti nefericit, neimplinit. Oricate pofte ti-ai satisface, oricate batalii ai castiga asupra celor din jur, parca nu te simti implinit. Asta nu inseamna ca nu-ti mai sunt utile, acum? Cum poti sa stii ce ai de facut? Poate ca tu, in totalitate. trebuiesti aruncat intr-o gaura neagra. Poate ca tu esti compus doar din chestii care nu-ti aduc implinirea. Nu ai decat o solutie sa afli: sa te arunci pe tine insuti intr-o gaura neagra. Sa vezi ce se intampla cu tine in gaura neagra. Sa vezi ce va mai ramane din tine, dupa ce tot ce nu-ti convine la tine va fi absorbit de gaura neagra. Asta daca va mai ramane ceva din tine. Merita incercat, nu?

Asa ca m-am indreptat spre gaura neagra. Nimic deosebit. Am intrat in ea. Nimic deosebit, la inceput. Nici un sentiment de usurare, de eliberare. Eram tot eu. Numai ca… parca acolo, in gaura neagra, eram intre doua lumi. Parca pe parrtea cealalta se intrezareste ceva, dar nu pot sa vad ce anume. Gaura neagra nu ma forteaza la nimic. Nu e violenta fata de mine, asa cum credeam eu ca e o gaura neagra. Nu ma purifica, nu ma curata, nu ma jupoaie de tot ce cred eu ca nu-mi mai trebuie. De ce?? Aaaa, pentru ca lasa acest lucru la latitudinea mea. Ma lasa pe mine sa decid. Ma lasa pe mine sa fac ce vreau, sa merg in ritmul meu, in ritmul in care pot sa inteleg ce se intampla. Si odata ce am inteles asta, parca incep sa inteleg si gaura neagra. Pot s-o folosesc ca pe un instrument de a intra in alta lume. Pot sa ma folosesc de ea, pentru a ma purifica. Nu stiu cum sa ma purific, stiu doar ca pot face asta, dar inca nu stiu cum. O voi face in ritmul meu, caci am inteles ca nu exista „utilaje” in care sa intri drac si sa iesi inger. Tot tu esti cel care face asta, tot tu esti cel care hotaraste asta. Tu hotarasti ce haine sa arunci de pe tine. Tu hotarasti cat de mult sa mergi in interiorul tau. Tu hotarasti cat de departe vei merge, de data asta. Stii ca la fiecare calatorie/expeditie in gaura neagra vei merge si mai departe ca ultima data. Pana cand… poate ca te vei arunca in gol, stiind ca nu vei cadea nicaieri. Doar vei ajunge unde voiai sa ajungi dintotdeauna. Poate dincolo te asteapta cu drag o alta parte din tine. O parte care nu e imbracata in hainele atat de necesare in lumea asta pe care o cunosti. O parte ce-ti va permite sa fii tu, asa cum esti si nicidecum altfel. Tu, cel adevarat. Fara haine care sa te acopere, sa te ascunda. Fara sentimente si emotii care te pot duce in eroare, intr-o directie gresita. Tu, ramas fara partea ta intunecata. Tu, cel care radiezi si stralucesti.

Siret. Lunca.

Malurile Siretului nu sunt la fel pe ambele parti. Apa merge serpuit, lovind malul din exteriorul curbei si depunand aluviuni pe malul din interiorul curbei. Cursul apei se schimba continuu. In portiunile in care apa sapa, malul este abrupt, prabusindu-se din cand in cand cate o bucata mare de pamant, iar in celalalt mal creste vegetatie tanara.

Cand Soarele se pregateste de asfintit, parca e o atmosfera de basm.Farmecul ne cuprinde si, chiar daca vorbim despre diverse lucruri neinsemnate, sufletele noastre se simt libere. Prezentul exterior devine ceva ce se deruleaza pe fundal, la care suntem oarecum atenti, dar fara sa ne implicam in el, insa, fara sa ne dam seama, ne simtim cuprinsi de contemplare. Palavrageala lasa locul linistii. Ne simtim in acelasi timp singuri, dar suntem si impreuna, fara sa stim, comunicam.