Lună: iulie 2012

Tainele naturii

Auzisem inca din vremea copilariei expresii de genul: „scrie si la carte ca poamele vor fi putine anul acesta” sau ca vremea va fi ploioasa, dupa cum e scris la carte”. Intreband, am auzit ca exista o carte din batrani, o carte foarte rara, pe care putini oameni o au si deasemeni putini sunt cei care stiu sa o citeasca. O carte misterioasa, deci, despre care se vorbea in soapta.

Acum am putut avea ocazia sa citesc aceasta carte, aici. In primul rand m-a mirat bogatia informatiilor. Exista niste tabele cu ani care sunt guvernati de anumite planete, iar aceste planete (asemanatoare zodiacului babilonian, cunoscut in lumea occidentala sub numele de zodiac european), iar in dreptul fiecarei planete scrie cum va fi vremea in anii respectivi. Am citit despre 2012, caci nu-mi mai amintesc cum a fost vremea in ceilalti ani si m-am mirat ca s-a potrivit, in mare. „An uscat, vanturos, nu prea roditor. Primavara incepe friguroasa, pe urma buna. Vara cateodata moina, dupa aceea vesela. Poamele si fanul sa se stranga mai curand. Toamna incepe in octombrie, pana la jumatate friguroasa, pe urma mai bine, cu stralucirea soarelui, sfarsitul cu ploaie. Iarna nu este lipsita de vifor si de vant, friguroasa si geroasa. Intru acest an vor fi poame foarte bune, vin mai putin, graul de primavara si alte seminte putine. La sfarsitul verii ploaie multa„.

E mult mai mult decat descrierea vremii. Sunt multe sfaturi legate de agricultura. Este descrisa si o modalitate de interpretare a tunetelor, in functie de ziua si ora la care tuna.

Conform acestui Gromovnic, in Univers toate sunt legate, interconectate. Planetele influenteaza puternic Pamantul si viata oamenilor.

Peste cal

USL-ule, da-o dracu’ de treaba! Ai pierdut, chiar cu propriile arme, la tine acasa, pe terenul tau! Lasa vrajelile si prelungirile, caci atunci chiar se transforma in lovitura de stat! Incepi sa mananci rahat prea la vedere, in public.

Ceee, te gandesti, ca cele 8 milioane de alegatori care au votat „DA” la referendum te vor vota pe tine la alegerile parlamentare? Si chiar daca ar fi asa, acest lucru se va intampla abia in noiembrie. Acum nu esti la guvernare datorita celor 8 milioane de voturi, acum esti in gucernarea bazata pe voturile din 2008, asa ca nu ai legitimitatea pe care ti-o arogi.

Orice intarziere inseamna pierderi pentru tara. Mie imi pasa de pierderile astea, caci eu le platesc! Nu-mi pasa de razboiul vostru, caci nu e razboiul meu. Dati-va in cap daca vreti, dar duceti-va dracului in alta parte cu totii, intr-o tara a politicienilor corupti si lasati poporul sa-si vada de treburile lui. Locul vostru nu mai e aici.

Din punctul meu de vedere, amandoua partile au pierdut in fata poporului. Dar USL a pierdut in plus si batalia in fata lui Bass.

Antonescule, ai promis ceva. Te mai gandesti mult? Mie-mi plac oamenii de cuvant. Cere-i voie lui Ponta sa nu te faci de ras chiar de tot. Politica nu e pentru tine, de aceea retragerea e utila pentru viata ta.

Neamt

Masa rustica:

Gard specific moldovenesc:

Cetate. Cum poti sa cuceresti cetatea aflata tocmai acolo, sus? O adevarata comoara pentru apararea tarii, odinioara. Nu e de mirare ca turcii au cerut daramarea tuturor cetatilor Moldovei, erau prea periculoase pentru ei.

Seceta: albia fara apa a Paraului Secu.

De sub pietrele arse de soare, mai iese un mic firicel de apa:

In micul ochi de apa, viata continua. Cativa pestisori mici, mici, se agita ingrijorati prin Universul lor ce dispare.

Padurea, insa, pare sa traiasca vesnic. Nu o doboara o simpla seceta.

Stefan Luchian

Mulinita are doua cicatrici adanci pe antebratul stang. Atat de adanci, incat pare ca sunt mai multe bucati de carne. Cand am intrebat-o ce a patit acolo, banuind o operatie dificila, a inceput sa-mi povesteasca. Cand termina cate un episod se oprea, de teama sa nu plictiseasca, dar eu o intrebam mereu continuarea, curios sa-i aflu povestea.

A avut un accident in 1986, cand avea 19 ani. Din cauza unei furtuni a cazut un geam din hala, peste mana ei, apoi inca unul care a lovit-o in cap, pe fata si la picioare. A simtit  doar o fierbinteala, nici un fel de durere, dar nu se putea ridica de jos. A fost dusa la spital cu salvarea fabricii, iar de acolo, trebuia dusa la Iasi. Insa spitalul avea doar o singura masina de salvare, asa ca salvarea de la fabrica a ramas la spital, pentru eventualele urgente, iar ei au plecat cu salvarea spitalului. Era cu ea barbatul ei si directorul de productie (parca) de atunci. Insa salvarea nu avea suficienta motorina pentru un drum la Iasi, asa ca s-a apelat in disperarea de atunci la unitatea de pompieri pentru niste motorina. Oamenii sunt oameni si inteleg cazurile de forta majora, asa ca i-au ajutat. Tot drumul a fost constienta, doar spre sfarsit incepuse sa aiba o senzatie de plutire. Nici o durere, in schimb. Aproape de Iasi au facut si pana, iar soferul era un mocait, caci i-a luat aproape o ora ca sa schimbe cauciucul. Barbatul Mulinitei fierbea, voia sa-l bata pe sofer si chiar l-ar fi batut, daca ar fi avut el permis, sa conduca mai departe.

La Iasi a fost dusa la Spitalul de Neurochirurgie, unde a intrat direct in operatie, care a tinut pana a doua zi dimineata, la ora cinci jumatate. La ora sase a plecat si barbatul ei acasa la Roman, dupa ce a fost sigur ca ea a scapat de pericolul cel mai grav. Fusese operata la cap si la picioare, caci avea ambele tendoane de la calcai taiate. Apoi a fost mutata la Spitalul de urgente, unde a preluat-o un doctor plastician. Acesta a intrebat-o daca ar putea suporta sa o coase pe viu pe fata, caci daca-i face anestezie va ramane cu cicatrice. Ar fi pacat sa aiba cicatrice pe fata, caci e tanara, asa a zis doctorul. Mulinita a acceptat si, la intrebarea mea „cum a fost” a zis ca, in afara de durere, mai neplacute erau scrasnetele acului pe care le auzea foarte tare. Dar a suportat totul si a stat nemiscata, doar pentru a nu ramane cu semne pe fata. In aceeasi zi a fost operata si la mana. Avea tendoanele si nervii de la antebrat, mai jos de cot, taiate, asa ca ajunsese infirma. A treia zi doctorul a venit valvartej la ea cu fisa de observatie in mana. Pe fisa scria ca avusese noaptea temperatura de 37.2 grade. A intrebat-o amanuntit ce o doare, cum se simte, insa ea se simtea bine. Chiar devenise agasant doctorul cu intrebarile lui, iar ea a inceput sa-i raspunda putin iritata. Atunci doctorul s-a pus pe pipait, prin toate zonele operate, cu multa rabdare si o intreba de fiecare data ce simte. Totul era ok, doar la picior simtea ca are ca un fel de punga cu apa. Atunci, doctorul a luat-o imediat in brate si a dus-o pe hol. A tipat la niste asistente sa vina cu targa repede si a dus-o din nou in operatie. Mulinita s-a speriat, dar doctorul a linistit-o, spunandu-i ca nu va simti decat doua fierbinteli si totul va fi bine. Si asa a fost, inceputul de infectie la tendoanele cusute a fost inlaturat. A atentionat-o sa stea la pat, sa nu mearga mult timp si sa-si pazeasca picioarele, sa nu le forteze, caci daca se rup, chiar nu mai are ce sa-i faca. Insa acum nu mai are nimic, doar atat, la un calcai nu simte nimic, chiar daca se loveste, chiar daca se taie.

Dupa cateva zile s-a externat si a plecat acasa. A dat fabrica in judecata si s-a pensionat (nu fara sa intampine greutati) pentru invaliditate de gradul doi. Povestea cu satisfactie ca a castigat procesul si a primit de la fabrica 8000 lei, de la ADAS (firma obligatorie de asigurari de pe vremea lui Ceausescu) inca 3000 lei. Plus toate cheltuielile facute prin spitale. Si angajamentul fabricii ca o va reangaja, in cazul in care ar fi din nou apta de munca. Da, a fost pensionara, are si acum decizia de pensionare. A fost pensionara la 19 ani si glumeste pe tema asta, spunand ca stie deja cum e la pensie, nu mai e curioasa.

Peste doua luni s-a dus din nou la Iasi, la acelasi doctor plastician, sa se opereze din nou la mana. Doctorul a atentionat-o ca va fi foarte dureros, chiar si dupa operatie, dar miza era prea mare ca sa nu accepte durerea. Oricum, nu putea folosi deloc mana stanga, neavand tendoane. In operatie i-a prelevat tendoane si nervi din alta zona a mainii si i le-a inlocuit pe cele taiate. Patru zile si patru nopti n-a putut dormi deloc din cauza durerii. Avea mana in ghips, cu palma indoita la 90 grade in spate. Dupa mult timp a fost scos ghipsul si apoi, incetul cu incetul, dupa multe luni de exercitii de recuperare, a inceput sa poata folosi mana. Acum e a fel de puternica ca si mana dreapta, nu mai e nici o diferenta intre maini.

Doctorul nu i-a luat nici macar doi bani. Atat a primit, doua buchete de flori. Nu l-a mai vazut de atunci, dar a auzit de el cu cativa ani in urma, cand s-a operat de apendicita, in spital la Roman. Doctorul care a operat-o a vazut cicatricile ei si a intrebat-o ce e cu ele. Si i-a spus, pe scurt, ca a fost operata de mai multe ori de domnul doctor Stefan Luchian. Asa il cheama, ca pe pictor. Dumnezeu sa-i dea sanatate, daca mai traieste, a mai zis ea. Si atunci doctorul a zambit si a zis: „Aaaa, domnul profesor! Mi-a fost si mie profesor in facultate! Acum e la Bucuresti, la spitalul militar.”

Da, exista doctori care sunt, inainte de toate, oameni. Doctori care au facut tot posibilul sa scoata tot ce se mai poate scoate din tine si uneori au reusit al naibii de bine. Doctori atat de priceputi, incat poti zice ca au facut minuni. Doctori care ti-au salvat sanatatea. Doctori pe care nu-i vei uita niciodata.

Povestea lui Vitorio

Tatal lui Vitorio era pe patul de moarte. Stia ca o sa moara, de aceea l-a chemat pe Victor ca sa-si ia ramas bun de la el. Era trist si inspaimantat, gandul mortii il ingrozea. Mai mult decat gandul mortii, ceea ce il ingrozea cel mai tare era Judecata ce va urma. Ii spuse lui Vitorio ca el cu siguranta va ajunge in iad, caci nu a facut in viata decat fapte rele. Ca sa-l incurajeze, Vitorio i-a spus ca Dumnezeu il va ierta, caci va pune in balanta faptele bune. Si e suficient o fapta buna in fata lui Dumnezeu, pentru ca aceasta sa atarne suficient in ochii Sai. Dar tatal sau era in continuare pesimist. Nici macar o fapta buna n-a facut in toata viata lui, ii zicea el lui Vitorio. Iar acum e prea tarziu, nu mai are nici timpul si nici puterea de a face fapte bune.

Atunci Vitorio i-a spus: „vrei sa-ti spun eu ce fapte bune ai facut tu in timpul vietii? Vrei sa-ti arat cat de importante au fost acele fapte, chiar daca tu nu ti le mai amintesti? Hai sa-ti spun!”:

– Uite, mai tii minte cand a plecat fratele meu in Africa? Atunci tu te-ai dus cu el la aeroport si ai suferit, stiind ca nu-l vei mai vedea o buna bucata de timp. Te-ai temut pentru copilul tau, caci pleca intr-o tara necunoscuta. L-ai condus la aeroport si l-ai imbratisat, caci deja incepuse sa-ti fie dor de el, chiar daca nici macar nu plecase! Si l-ai binecuvantat din inima, dorindu-ti ca fiul tau sa reuseasca sa treaca peste toate piedicile si greutatile pe care le va intampina in necunoscut. Asa ca fiul tau a plecat cu inima usoara si increzator, caci primise binecuvantarea tatalui sau! Aceasta nu e o fapta buna? L-ai sustinut si ai fost alaturi de el in drumul pe care si l-a ales, chiar daca nu erai de acord cu el. Asta este o fapta deosebit de buna. Dumnezeu de faptele astea tine cont, nu de cate donatii ai facut. Dumnezeu tine cont de faptele facute cu inima, nu de faptele bune facute cu mintea, din obligatie. Si acelea au rolul lor, insa nu se compara ca valoare cu faptele facute din inima.

– Si-ti mai spun o fapta buna pe care ai facut-o. Fratele meu a infiat trei copii orfani in Africa, caci el avea copii. Si s-a intors cu copiii negri infiati in Italia. Iar tu ti-ai luat concediu de la munca si ai plecat pana in nordul Italiei, unde locuia fiul tau, numai ca sa-l revezi. Si te-ai bucurat mult cand l-ai revazut si deasemeni te-ai bucurat ca e teafar si sanatos si ca s-a intors acasa. Ca vei putea sa-ti mai iei concediu si vei putea sa-l vezi, ca nu mai e asa departe ca in Africa. Si fratele meu s-a bucurat si el de bucuria ta, s-a bucurat ca are un tata care a facut efortul de a merge pana in nordul Italiei numai ca sa-l vada. Uite, si asta e o fapta buna in fata lui Dumnezeu, si e la fel, o fapta buna facuta din inima. Fapta ta buna e asemenea banului vaduvei (pilda din Biblie), care si-a dat printr-un simplu banut, intreaga ei avere. Adica mult mai mult decat donau cei bogati, chiar daca sumele donate de ei erau mult mai mari.

Si atunci tatal lui Vitorio s-a inseninat si a murit tinandu-l de mana. A murit impacat.

Dumnezeu are alte reguli si alte criterii decat avem noi, oamenii. Chiar daca suntem facuti dupa chipul si asemanarea Sa, noi ne-am indepartat de acest chip, pentru ca urmam si respectam alte reguli, alte principii, alte valori. Ceea ce noua ni se pare lipsit de importanta poate fi foarte valoros, iar ceea ce ni se pare a fi important, dupa regulile lui Dumnezeu poate fi ceva lipsit de valoare.

Regulile sociale se schimba de la societate la societate, de la epoca la epoca. Insa regulile lui Dumnezeu nu se schimba niciodata. Se schimba numai capacitatea noastra de a le intelege.

Puterea feminina

Vineri dupa ora 4 ma suna Mulinita si ma intreaba daca mai sunt la fabrica, caci vrea neaparat sa vorbeasca cu mine.  Nici o problema, mai pot astepta pana sa plec acasa, asa ca vine pana in birou. Care e problema? Fusese mutata pe o alta brigada, la un alt schimb. Iar ea are o nunta saptamana care vine si nu-i convine sa fie schimbul doi. Da, o inteleg. Sunt multe probleme de genul acesta si sunt greu de rezolvat, caci nu poate omul sa-si ia liber cand vrea el, fiind fiecare singur pe postul sau de lucru. Totusi, i-ar fi fost mai greu ca de la nunta sa vina direct la fabrica, pe cand asa ar fi avut doar o tura scurta, dar tot ar fi avut timp sa se odihneasca cateva ore.

Ceva nu mi se parea firesc. Ceva parca nu era in regula, dar nu stiam rational ce anume. Iar cand i-am spus Mulinitei ca nu exista alta solutie, ca nu se poate altfel, cel putin pentru moment, s-a ridicat brusc si s-a intors cu spatele. A salutat si a plecat repede, ca sa nu observ ca a izbucnit in plans. N-am mai avut timp sa zic nimic, ca a si plecat fuguta. Ramasesem blocat, surprins fiind de lacrimile ei, iar dupa ce m-am dezmeticit am sunat-o si am chemat-o inapoi, sa incerc s-o imbunez cat de cat. Plangea si vorbea repede. nu vrea acolo, ea vrea cu baietii cu care a lucrat pana acum. Eu ii explic necesitatea mutarii ei, dar ea tot cu Mihai (maistrul), Dorel, Daniel o tine: ca se impaca bine cu toti baietii, ca au ajuns sa fie ca oun fel de familie, ca nu se supara unul pe altul chiar daca se mai cearta din cand in cand. Niciunul nu e perfect, dar cu astia s-a obisnuit. Dar Adrian… cu Adrian a mai lucrat si nu se poate intelege cu el, nu asculta ce-i spui si se enerveaza, tipa si vrea musai sa faci cum vrea el. Deci asta era! Nunta era doar o vrajeala, motivul adevarat era ca nu-i plac baietii din brigada lui Adrian!

Sigur ca-i cunosc pe toti si stiu ca sunt singurii care mai fac microrevelioane impreuna sau isi mai serbeaza zilele de nastere impreuna. ihai e omul care face legatura dintre toti, nu tipa niciodata la oameni si incearca sa-i acopere cand mai gresesc. Iar oamenii s-au adaptat foarte bine la stilul asta impaciuitor al lui si muncesc mai mult de rusine decat impinsi de la spate. Mulinita le facea la toti cate o cafea, dimineata, toti se impacau si se simteau bine impreuna. Iar cand te simti bine impreuna cu colegii tai, alta tragere de inima ai cand muncesti. Mihai a fost facut maistru si pentru aceste calitati sociale, pe cand Adrian a luptat mult ca sa obtina postul si chiar si acest lucru arata diferenta de stil dintre cei doi. Si cum „tonul face muzica”, oamenii din subordine s-au adaptat la stilul lor: oamenii lui Mihai se ajuta intre ei, colaboreaza mai bine, pe cand cei ai lui Adrian sunt mai individualisti si-si vede fiecare de treaba lui.

Cand a ajuns in schimbul de dimineata, m-am dus la ea pe post, sa vad cum s-a adaptat. „Cum e, Mulinita, cu brigada asta?” „Cum sa fie, e urat. Stau singura aici, nimeni nu vine pe la mine cand sunt opriri. Am vrut sa-l ajut pe Gelu cand schimba dornurile si a racnit la mine ca asta-i treaba lui. Cum sa ma simt bine? Numai Costel mai vine si mai discuta cu mine, dar el e tocmai la pilger. Nu stiu cum am sa ma descuc singura cand am sa am schimbare la presa, caci cred ca n-o sa ma ajute nimeni.” Atunci am remarcat ca-si cususe la camasa de laminorist banda reflectorizanta, ca sa nu fie nevoita sa poarte casca de tip nou, ca e prea grea. Eu sunt convins ca e doar o cochetarie, caci casca noua e mai urata pentru ca ascunde fata mai mult decat casca de tip vechi. Si pentru ca am stat cateva zeci de minute bune in cabina de la presa, oamenii au devenit curiosi: ce vorbesc eu cu Mulinita? Asa ca au inceput sa intre si ei in cabina. Si toti incercau sa iasa in evidenta, era evident ca se simteau stingheri in prezenta unei femei. Chiar daca femeia asta, micuta si pieptoasa, tacea si asculta, ei aproape ca faceau concurenta intre ei, care sa vorbeasca mai mult si mai tare. Deodata oamenii cei individualisti si tacuti s-au transformat in guralivi, incercand care mai de care s-o impresioneze. Se intreceau intre ei sa-i dea sfaturi (cu tonul unor mari specialisti, desigur, care sunt deja atoatecunoscatori in ale meseriei) iar unii au devenit chiar putin agresivi. Mulinita a stapanit foarte bine agresivitatea tipic masculina a lor, raspunzandu-le intr-un mod tipic feminin, amabila si zambitoare, dar retrasa, mai mult ascultand decat vorbind. Ii privea pe fiecare in parte calma si sigura pe ea, se vede ca se simtea bine in mediul barbatesc. Totusi, concurenta dintre ei crease o atmosfera incordata. Dar asta numai pana cand Costel, omul de pe pilger, a tipat cerand lamuriri despre oprire, iar Mulinita era cea mai sociabila dintre toti si era, bineinteles, cea mai in drept sa i le dea. Asa ca a iesit afara din cabina, pe platforma scarilor si a inceput sa-i explice prin semne ce defect era. Cum limbajul semnelor difera putin de la brigada la brigada, Costel a repetat mesajul, dar pe limba brigazii lui, iar Mulinita i-a raspuns, dar tot nu se intelegeau prea bine. Atunci, femeia din Mulinita a iesit la iveala: a inceput sa faca semnele cu miscari ample, exagerate. Si in timp ce-si misca energic bratele, a inceput sa dea tot asa energic si din fund, de parca ar fi dansat. Cand am observat ca fara sa vreau ma uit la fundul ei, am simtit ca toti barbatii din cabina se uitau tot acolo. Mulinita a simtit si ea asta, asa ca a mai facut semnele de cateva ori, tot in acelasi stil, leganandu-si soldurile, Costel a izbucnit in ras si… gata, ghiata a fost sparta. Toti s-au linistit si s-au simtit ca niste colegi. Gata, au acceptat o femeie printre ei. Fiecare si-a zis, in gand, ca asa-s femeile: chiar si cand vorbesc dau din fund! Concurenta dintre ei a disparut parca brusc si toti au zambit, multumiti. Tensiunea disparuse. Acum, parca alta tragere de inima aveau. Si toate astea doar cu un simplu unduit al soldurilor.

Ce simplu e pentru o femeie sa domine intr-o lume plina de barbati! E suficient sa se poarte ca o femeie si astfel are succesul garantat. Cine stie, poate ca Mulinita chiar va avea post de maistru, candva.

Din ce in ce mai periculos

Dupa modelul crocodililor din clasa politica, au inceput sa apara si crocodili reali la noi in tara. Deocamdata e vorba despre un crocodil scapat de la circ in Strand. E bine ca din bazin a fost posibila prinderea lui, insa ce s-ar fi intamplat daca l-ar fi scapat sau ar fi ajuns cine stie cum in raul Moldova, aflat doar la cateva sute de metri de Strand? Cine stie, cu schimbarile astea de clima, poate ca in curand vom ajunge sa ne ferim de crocodilii din ape, asa cum suntem nevoiti sa ne ferim de cei ce incearca sa ne corupa, sa ne convinga sa-i votam, de cei ce incearca sa ne vanda tot felul de produse fara de care am trait foarte bine si pana acum. Suntem atat de bulversati de aceste atacuri care ne afecteaza independenta gandirii incat e greu sa mai stim incotro sa ne mai indreptam. Informatiile se bat cap in cap, manipularile se accentueaza atat de mult incat acum parca totul se face pe fata. Societatea noastra s-a „sloganizat”. Daca poetii vorbeau in versuri, politicienii vorbesc in sloganuri. Orice manipulare a opiniei publice se face doar asa, de forma (de exemplu Comisia de Etica acare a „studiat” cazul plagiatului lui Ponta sau minunata flacara sacra a democratiei). Ciudat e ca oamenii inca pun botul la manipulari, chiar daca sunt vizibile cu ochiul liber. Crocodilii informatici sunt deja in noi, caci daca n-ar fi, nici manipularea nu s-ar prinde de noi, caci se agata de anumite emotii negative pe care le avem si de anumite sperante desarte pe care inca le mai avem, dupa douazeci de ani (care ar trebui sa ne fie invatatura de minte, totusi).

Asa ca nu e de mirare ca si crocodilii adevarati incep sa apara la noi in tara, ca manifestare in fizic ai crocodililor din intreaga societate si din emotiile noastre.

„ Islanda – arestează bancherii corupti ”

Avatarul lui dictaturajustitieiDictatura justitiei

 „ Islanda aruncă la gunoi guvernul corupt, şi apoi arestează toţi bancherii supuşi familiei Rothschild Încă din secolul trecut marea majoritate a americanilor a visat să spună NU criminalilor bancheri corupţi conduşi de familiile Rothschild şi Rockefeller, dar nimeni nu a îndrăznit să o facă. De ce? Dacă numai jumătate din naţiunea americană şi 1% din cei care plătesc taxe şi impozite ar fi spus „AJUNGE!”, atunci guvernul s-ar fi schimbat. De ce este oare atât de greu pentru unii oameni să înţeleagă că printr-un simplu REFUZ de a plăti taxele către un sistem corupt se poate obţine mult mai mult decât prin violenţă? Cu alte cuvinte, URMĂREŞTE SĂ DESCOPERI UNDE AJUNG BANII TăI! E chiar atât de greu? Adevărul în această privinţă este că doar islandezii au fost în stare să o facă… deocamdată. Nu numai că au reuşit să răstoarne un guvern corupt până în măduva oaselor, dar…

Vezi articolul original 980 de cuvinte mai mult

Pentru ca se poate

Masini parcate aiurea, incurcand circulatia. Spferi ce merg pe sens interzis, ca sa economiseasca ceva timp, sa nu mai ocoleasca prin iesirea din KKfland. De ce toate astera, in Romania? Doar educatia de baza traditionala a romanilor este bazata pe bunul simt. Hai, e interzis – e interzis, dar de ce sa incurci ca un nesimtit pe ceilalti colegi de trafic? Pentru ca se poate, de asta romanii sunt asa nesimtiti.

Un nesimtit oarecare parcheaza undeva unde-i incurca pe ceilalti, sau poate chiar nu poate parca in alta parte si sta un timp fparte scurt. Altul, vazand ca asta a parcat aiurea, se gandeste: „Uite, pe asta nu l-a amendat Politia. Inseamna ca nici pe mine nu ma va amenda. Si asta de ce sa parcheze acolo, iar eu nu? Doar e atat de aglomerat!! Poate ca nu ma prinde de data asta” Asa o data, asa de doua ori, pana la urma se obisnuieste omul sa fie la fel de nesimtit ca cel care e cu adevarat nesimtit. Pentru ca se poate, pentru ca rareori intervine Politia cu amenzi. Politia este politizata, inainte de alegerile locale a primit dispozitie sa nu dea nici o amenda, recuperand dupa terminarea alegerilor. Asa ca oamenii risca amenzi si din cand in cand le iau, dar se pare ca sunt multumiti ca le merge de cele mai multe ori. Pai daca si Politia e politizata si da amenzi doar la comanda politicului, cum sa mai existe acest respect fata de cel de langa tine? Daca nu-l respecti pe cel de langa tine, inseamna ca accepti ca si cel de langa tine sa nu te respecte. Asa ca nu te respecti pe tine insuti, de fapt.