Lună: august 2012

Caruta cu coviltir

A sosit ziua. Concediu. Libertate. Calm. Liniste in creier. Bucurie: noroc maxim, am concediu programat chiar in perioada aceasta, in care va fi vai si amar. Fabrica va fi puricata amanuntit in tot ce tine de protectia muncii de catre o comisie de specialisti in standardele corporatiste in domeniul protectiei muncii. Toata lumea e stresata, am fost si eu pana acum. Ieri am facut carcei la degete de la scris hartii. S-au sistat majoritatea concediilor, dar eu nu am de suferit. De o luna jumatate anuntasem ca am deja bilete de avion cumparate, asa ca nu prea au incotro. Ca de obicei, calitatea mea cea mai importanta, norocul, e de partea mea. Lucrurile s-au aranjat singure, fara sa ma zbat deloc, asa ca… gata, deocamdata.

Pentru ca se aude ca mancarea e foarte scumpa, am facut exact sa cum sunt cnoscuti romanii: am cumparat conservaraie, cat sa ne ajunga. Am lasat la o parte imaginea de prestanta a turistilor si am umplut trei valize. Le-am incarcat pe toete in masina si, precum tiganii, am plecat la drum cu aproape toata casa in caruta.

Drumul spre Bucuresti a fost placut. Noapte, racoare, chiar rece. Intr-un loc de parcare de pe marginea lui E85 am nimerit langa o podgorie. Stefan a cules cativa struguri care au fost deosebit de buni. C-asa-i romanul. Am binecuvantat proprietarul necunoscut si am plecat mai departe.

Doar la Ploiesti a fost ca la Ploiesti, caci pentru a gasi drumul spre Otopeni ne-am cam invartit putin prin jurul localitatii Valea Calugareasca. Dar am ajuns pana la urma cu bine. Masina am lasat-o lui Stefan, bucurandu-ne ca va avea cine sa ne astepte la intoarcere.

Carapacea

La un documentar TV, un sarpe anaconda a incolacit o brasca testoasa. Testoasa e intotdeauna ferita de coltii animalelor de prada, insa sarpele a inghitit-o cu totul. Testoasa n-a avut nici o posibilitate de a se apara, carapacea ei a fost dizolvata pana la urma de sucul gastric al sarpelui.

Si noi, oamenii, avem o carapace de protectie, precum broastele testoase. Unele sunt osoase, altele sunt formate din solzi ce zgarie pe cei ce ne ating. Carapacea ne ascunde vulnerabilitatea fata de ceilalti din jur,  ne apara de coltii ascutiti ai gandurilor dusmanoase, ne face sa ne simtim in siguranta la adapostul ei.

Ne construim aceasta carapace continuu si ne consideram la adapost in spatele ei. Ne identificam cu aceasta carapace, pe care o numim „personalitatea” noastra, pentru ca aceasta carapace devine, cu timpul, felul nostru de a fi. Relatiile dintre oameni devin relatii dintre carapacele lor. Noi ramanem in dosul lor, ascunzandu-ne din ce in ce mai mult, pana uitam cine suntem.

Insa exista si pentru carapacea noastra un sarpe, insa acest sarpe nu e urias, precum anaconda, ci e unul mic, mic de tot. Atat de mic incat patrunde in interiorul armurii, direct la noi. Atat de mic incat nici nu-l observam, iar daca-l observam, nu ne temem de el, nu-i acordam nici o importanta. Acest sarpe este propria mentalitate, propriile ganduri, propriile conceptii si principii. Majoritatea patrund din exterior, bazandu-se pe punctul nostru slab: neincrederea in sine insusi. Indoiala de sine. Aceasta indoiala se dezvolta sau chiar apare datorita comparatiilor pe care le facem cu alte persoane, din exteriorul nostru. Inca din copilarie ni se spune: „Uite ce frumos se joaca copilul acela! Uite ce cuminte sta copilul acela! Uite ce note mari are colegul tau! Tu de ce nu esti in stare sa fii la fel ca el?” Pentru a-i multumi pe educatorii nostri, pentru a primi rasplata zambetului lor, noi incercam sa fim la fel cum sunt altii. Nu ne gandim nici noi si nici educatorii nostri ca acesta e primul sarpe al neincrederii in sine si, ulterior, al propriei renegari.

Cu adevarat nu vom fi niciodata la fel ca altii, fiecare din noi este unic in felul sau, insa ceea ce se va asemana cu altii este doar carapacea noastra. Carapacele se pot asemana intre ele, dar ce e in interiorul carapacelor nu. Crestem si ne dezvoltam cu aceasta carapace si cu indoiala de sine insusi in interiorul carapacei, ca un vierme ce poate fi activat sa inceapa sa ne roada pe sub carapace. Aceasta indoiala va fi intotdeauna punctul nostru slab. Pe aceasta indoiala se agata toate slabiciunile noastre. Aceasta indoiala de sine, aceasta renegare a sinelui reprezinta pentru noi calcaiul lui Ahile. Oricine ne ataca folosindu-se de indoiala noastra de noi insine, va avea succes. Indoiala din interiorul carapacei este un cal troian prin care pot patrunde toate energiile distructive. Nici nu e nevoie sa fim inghititi, sa ne aflam in stomacul unui sarpe, caci astfel ne inghitim singuri.

Oricat de puternica si de rezistenta ar fi carapacea pe care ne-o construim, noi vom fi intotdeauna vulnerabili la loviturile ce vin bazandu-se pe sarpele indoielii de sine din interiorul nostru.

Influenta trecutului

Eruptia unui vulcan poate influenta puternic clima intregii planete. De exemplu, eruptia din Islanda din 1783 a avut efecte catastrofale asupra vremii, agriculturii si transporturilor pe mare, dupa cum scrie aici. Mai mult de atat, acestea au influentat viata oamenilor si in ceea ce priveste societatea.

In Natura, orice eveniment, oricat de marunt si lipsit de semnificatie ar fi, influenteaza celelalte evenimente. Evenimentul influenteaza ceea ce se gaseste in imediata apropiere, apoi acestea mai departre, transmit influenta din aproape in aproape, astfel ca intreaga Planeta e influentata de acel eveniment marunt pe care nici nu-l bagam de seama. Uneori influenta poate fi foarte mare, daca un eveniment major are sanse egale pentru doua variante, iar influenta marunta a unui eveniment minuscul poate inclina balanta intr-o anumita directie. Deasemeni influenta se exercita implicit si in plan social, chiar daca nu ne dam seama.

In mod similar evenimentele cosmice se influenteaza unele pe altele, nfluenta mergand in intreg Universul. O stea care se transforma intr-o gaura neagra sau supernova va transmite energie schimbarii in Univers, precum se transmit fortele intr-un lichid, conform legii lui Pascal, adica in toate directiile, cu aceeasi intensitate. Bineinteles ca influenta ajunge si pe Pamant, influentand viata oamenilor. Atat la nivel fizic, cat si la nivel social, psihologic. Poate ca pare ciudat, dar orice stea, planeta sau asteroid exercita o anume influenta pe Pamant. Comparativ cu Pamantul, Universul e infinit de mare. Ori Pamantul e foarte mic, ori Universul e foarte mare. 🙂 Consecinta e ca distantele sunt uriase in cosmos, influenta evenimentelor decalandu-se in timp proportional cu distanta la care s-a petrecut evenimentul. Cu cat evenimentul e mai departe, cu atat influenta sa calatoreste spre Pamant intr-un timp mai mare. Primele evenimente care ne influenteaza sunt cele apropiate, din sistemul nostru solar., cu cat ne indepartam in spatiu de Pamant cu atat influenta va ajunge pe Pamant mai tarziu. Cum distantele in Univers se masoara in ani lumina, viata noastra va fi influentata de evenimente petrecute cu mii si milioane de ani inainte de a ne naste. Ceea ce e trecut, pentru noi e prezent. In felul acesta timpul nu e acelasi peste tot. Cand un eveniment s-a produs, undeva, departe, influenta sa asupra noastra se deplaseaza spre noi, fara ca noi sa putem opri aceasta influenta. In felul acesta prezentul nostru e influentat de trecutul din alta parte. Iar viitorul nostru e deasemeni influentat de trecutul si prezentul de departe. Ceea ce se va intampla, deja este influentat de ceea ce s-a petrecut acum sau candva, undeva, departe.

Cadou nedorit

Ovidiu e poreclit „Broscoiul”, pentru ca are ochii bulbucati. Tocmai pentru ca are ochii bulbucati, ii place foarte mult sa-i zica maistrului „Bulbuc”, caci si acesta e poreclit asa pentru ca are, deasemeni, ochii bulbucati. Spre deosebire de Ovidiu, Bulbuc nu se supara. Insa Ovidiu se supara atat de tare, incat colegii sai au o placere deosebita sa faca orice aluzie la broasca. Uneori oracaie langa el, intrebandu-l „dar n-ai inteles ce am spus, caci doar am vorbit pe limba ta!” si multe, multe alte poante. Cu timpul, Ovidiu a invatat sa-si ascunda nemultumirea fata de porecla sa, insa eu vad ca i se umbresc ochii de cate ori se aduce vorba despre vreo broasca, chiar daca n-are legatura cu el. De fapt, ce sa caute o broasca intr-un laminor de tevi?? Doar desprte el poate fi vorba. Azi dimineata, cand a intrat in cabina pilger, (care e locul sau de munca), a gasit uin cadou pe masa sa. Unul care arata ca omul care i l-a facut a munct ceva timp, numai pentru placerea de a-i vedea reactia. Facut cu migala, din carton, cat mai asemanator cu o broasca.

L-am vazut scurt timp, caci a disparut imediat ce l-a vazut si Broscoiul. De altfel, nu e primul :cadou simbolic pe care-l primeste. Daca le-ar fi pastrat pe toate cate le-a p[rimit, de-a lungul timpului, cred ca ar fi strans suficiente cat sa deschida un muzeu.

Marca „De Roman”

Cu ceva timp in urma, pe piata din Roman erau mute legume din Galati. De multi ani de zile, cultivatorii de legume din Galati isi vand produsele in Roman si intotdeauna erau de buna calitate. Chiar erau etichete cu „marfa de Galati”, aceasta fiind si o garantie a calitatii. Acolo vremea face ca legumele sa se coaca mai devreme decat la noi si acest lucru a fost valorificat, acolo fiind o zona agricole dezvoltata. Acum ceva timp, un producator din Galati a spus ca soiurile noi de rosii cultivate sunt mai comode, caci pot sta cu ele pe taraba si o saptamana, pe cand cele romanesti se stricau in 2-3 zile. Tot el a spus ca, atunci cand aveau soiuri romanesti, intr-o zi se vindea toata marfa dintr-un camion. Era coada la remorca camionului.

Romanul nu are clima la fel de favorabila ca in sud. Aici legumele se coc mai tarziu, de aceea nu sunt cultivatori care sa produca cantitati mari de legume. Majoritatea legumelor sunt pentru uzul personal, taranii vanzand legume doar cand au nevoie de bani pentru o pereche de cartofi, pentru rechizite la scoala pentru copii sau cine stie ca alte cheltuieli mai au de facut. Cultivatorii din Galati cumpara seminte de la centrele specializate, care nu mai au de vanzare decat seminte straine. Insa micii producatori din Roman, din cauza ca cultiva cantitati mici, isi permit sa foloseasca semintele proprii. Asa ca rosiile cultivate in zona Romanului sunt soiuri romanesti traditionale. Mult mai bune la gust decat cele straine. Acum, cand s-au copt, multi producatori locali pun etichete „Roaii de Roman”, caci se stie ca sunt gustoase si se cumpara, in locul celor de Galati. Asa cum cu cativa ani inainte eticheta „de Galati” era o garantie a calitatii, acum eticheta „de Roman” a ajuns garantia calitatii.

In piata mare preturile sunt mai mari decat in piata mica, iar marfa e de calitate mai slaba. Pana acum era invers, insa in piata mica sunt doua aprozare care vand tot felul de legume. Explicatia pe care am gasit-o eu e ca tiganii nu pot intimida si forta un aprozar sa-i vanda lui marfa la un pret de nimic pentru a o revinde el insusi cu pret mult mai mare, asa cum intimidau taranii unul cate unul. Toti tigasnii speculanti s-au mutat in piata mare. Aceste aprozare, care au marfa de calityate, contribuie mult la scaderea preturilor.

Leul din Nemeea

Acest leu era atat de puternic pentru ca pielea lui nu putea fi penetrata de nimic altceva decat de ghiarele si coltii lui. Insa Heracle a reusit sa-l invinga, omorandul tocmai cu ghiarele si coltii puternicului leu.

Aceasta este metoda folosita de peste 20 ani de PSD. In 1990 Iliescu a invins poporul roman cu ajutorul poporului roman. Sustinatorii sai i-au capacit in bataie pe cei care manifestau impotriva sa, contestandu-i legitimitatea. Cu toate ca avea intreaga putere din stat la dispozitie, controland toate institutiile statului, Iliescu a preferat sa foloseasca populatia impotriva populatiei. A fost la fel de eficient ca Heracle, de atunci poporul roman inca n-a reusit sa-si revina de la loviturile incasate de la el insusi. Poporul s-a impartit in doua si s-a bumbacit pe sine insusi.

Acum se repeta aceeasi situatie. Crin Antonescu indeamna populatia sa exercite presiuni publice prin demonstratii pentru a forta demiterea lui Basescu. Cu toate ca in afara de justitie si serviciile secrete are intreaga putere pe mana, PSD/USL, fara sa-i pese de guvernare, prefera sa se ocupe de rafuielile personale cu Basescu. Economia sufera din cauza instabilitatii politice, dar acest lucru e lipsit de importanta, mult mai important e sa castige puterea totala asupra poporului. Se foloseste de nemultumirea populara fata de guvernarea anterioara pentru a-si lovi adversarul politic. Dusmania dintre PDL si PSD nu are nici o legatura cu doctrinele diferite, ci e vorba doar despre impartirea coruptiei. E la fel ca la gaini: cand au multe graunte, nu se bat intre ele, insa cand acestea sunt pe terminate, ultimele graunte sunt disputate violent de catre toate gainile. Partidele politice se lupta pe viata si pe moarte pentru impartirea coruptiei, caci sursele de castig s-au micsorat permanent, economia romaneasca fiind aproape distrusa. Nu prea mai au ce fura, asa ca contractele cu statul, ce are bugetul saracit (bazat pe imprumuturi externe), nu pot satisface intreaga coruptie a tuturor partidelor.

Totul e atat de absurd. Din acest razboi poporul e cel care are cel mai mult de pierdut. Populatia e cea care suporta dezastrul economic, populatia suporta greselile guvernantilor. Populatia plateste pentru tot. Cu toate acestea, populatia e arma folosita in acest razboi, dupa ce s-au epuizat armele institutiilor statului. In loc sa faca pace cu adversarul pe care n-a reusit sa-l invinga, Antonescu indeamna populatia la razboi. Indeamna cele 7-8 milioane de romani ce sunt nemultumiti de Basescu sa capaceasca in bataie restul populatiei. La fel cum Iliescu a indemnat minerii sa „restabileasca ordinea”.

De neinteles este ca populatia pare dornica sa faca acest lucru. In principiu s-ar parea ca aceste milioane prefera felul in care fura PSD comparativ cu felul in care fura PDL. Se pare ca cei care prefera felul in care fura PDL n-au dreptul sa aiba preferinte, opinii. Implicarea populatiei in acest razboi pentru sursele de coruptie (la care au acces doar politicienii) e fara sa urmareasca un interes personal. Populatia nu are nimic de castigat, oricare tabara ar obtine controlul asupra coruptiei. Acest razboi nu e al poporului, dar poporul se invinge singur, sfasiindu-se cu propriile sale ghiare.

Modelul „Harap Alb”

Educatia de baza, traditionala, a romanului, se poate descoperi in povestile romanesti, spuse copiilor ca sa le fie invatatura de minte. Asa cum acum, in ziua de azi, copiii isi iau ca modele in viata pe Rambo, Johnny Bravo, columbence, artiste ce se remarca mai mult dezbracate decat imbracate, sau prin operatiile estetice pe care si le-au facut, pe vremuri modelul copiilor romani erau Fat Frumos si Ileana Cosanzeana. Exista mai multe personaje de poveste, dar toate au acelasi tipar moral.

Fat Frumos nu e un voinic care sa sparga ziduri cu capul, e un tinerel suplu si mladios (tras printr-un inel), deci nu e genul care sa puna accent pe vointa si forta bruta, ci mai mult pe tehnica luptei. Aceasta suplete arata si o trasatura de caracter: nu-si impune ideile si principiile cu forta, adica nu e genul indoctrinat si impulsiv (cum e Rambo). Actiunile sale nu sunt dictate de principii, ci de necesitati. Harap Alb (si multe alte personaje pozitive) nu pleaca in alta imparatie cu scopul principal de a ajunge imparat, ci la rugamintea imparatului care nu avea mostenitori, pentru a face un serviciu. Deci Fat Frumos pleaca intotdeauna intr-o misiune. In aproape toate povestile, dreptul si obligatia de a indeplini misiunea incredintata de imparat (tatal sau) apartine fratelui cel mai mare, dar faptul ca Fat Frumos e cel care reuseste intotdeauna sa se ridice la asteptari si nu fratii sai mai mari arata ca romanii nu sunt tentati sa respecte orbeste regulile, chiar daca incearca, ci trebuie sa le adaptezi la situatia reala, din teren. Ca se poate ca iepurele sa sara de unde nu te astepti, ca regulile nu sunt ceva general valabil.

Calitatea principala a lui Fat Frumos nu e dorinta de a se remarca, adica de a-si crea o imagine de erou, ci e dorinta de a indeplini misiunea in care fratii sai au esuat. De fapt, toate actiunile lui Fat Frumos au ca scop indeplinirea unei misiuni, nu dorinta de a castiga gloria eterna (precum Ghilgames si alti eroi, de exemplu). Corect si cinstit, isi accepta soarta si propriile greseli, accepta sa fie robul omului rau (Spanul), platindu-si astfel greseala de a nu fi ascultat sfatul tatalui sau. Da dovada de loialitate chiar si fata de Span, indeplinindu-i acestuia toate poruncile. Nu este un curajos neinfricat ce abia asteapta sa aiba loc o batalie pentru a se remarca prin vitejia sa, ci se sperie si-i e frica ca isi va pierde viata. Cand e trimis de Span sa culeaga legume din „gradina ursului” sau sa aduca capul cerbului plin cu nestemate, se teme ca orice om de rand, dar este imbarbatat si sfatuit de o zana care-l vegheaza (camuflata deseori intr-o femeie batrana, care nu are nici o importanta la prima vedere). De fapt, Harap Alb nu realizeaza absolut nimic prin merite proprii, ci este permanent ajutat (nu numai cu sfaturi) de diverse fapturi: zana, calul nazdravan, Regina furnicilor, Regina albinelor, Gerila, Fomila, Setila, chiar Fata imparatului Ros, etc. Sufletul curat al lui Harap Alb e principala sa calitate, caci astfel atrage sprijinul acestor creaturi. Deloc de neglijat e legatura lui Harap Alb cu fortele naturii, reprezentate prin aceste fapturi de basm.

E vreo diferenta intre educatia primita acum de copiii romani si cei de odinioara? Oare nu aceste modele din ziua de azi ne-au adus, intr-o anumita masura, in starea deplorabila din punct de vedere moral, in care ne zbatem acum? Oare valoarea noastra e chiar aceasta de acum? Sau valoarea noastra se regaseste in intreaga noastra cultura, din care avem atat de multe de invatat?

Negarea negarii

„Crin, crin, crin, Băssss cel gri / Nu credeam ca o sa ma vii…”

Cum era de asteptat, Crin Antonescu si-a luat angajamentul ca, in cazul in care Basescu va ramane la Cotroceni in functia de Presedinte al Romaniei, el, adica crinul, va parasi viata politica. Apoi, cand a fost pus in fata acestui fapt, si-a luat luarea angajamentului inapoi. Nu e mare lucru, doar o dubla negatie, permisa si folosita foarte des, atat de catre gramatica limbii romane, cat si de clasa politica actuala romaneasca. Matematic e o propozitie de logica, negarea negatiei inseamna, de fapt, o afirmatie. Asta doar in logica matematica, caci in viata politica nu inseamna decat atat: „Bă, fraierilor, voi chiar ati luat-o de buna? Taaare prosti mai sunteti! Cum cine? Cu totii sunteti niste prosti! Voi sunteti prostii, votantii!”

Crin nu dezamageste, ci doar amageste. Asta era tot ce se putea astepta de la unul ca el. Un politician.