Lună: august 2013

Filtrul

Privim exteriorul nostru prin proprii nostri ochi. Tot ce ne inconjoara se transforma intr-o imagine pe retina, apoi in informatie in creier. Toata materia din jurul nostru filtreaza lumina, reflectand doar un anumit spectru al luminii albe, astfel ca materia are diferite culori, in functie de spectrul absorbit si cel reflectat. Ochii nostri receptioneaza doar o anumita gama din intreg spectrul luminos, ceea ce ne face sa pierdem reflectiile ultraviolete si infrarosii din culorile obiectelor din jurul nostri. Asta inseamna ca limita ochilor nostri ne limiteaza si felul in care receptionam ceea ce e in jur, vazand, astfel, incomplet realitatea. Poate ca vizibilitatea ultravioletelor si a infrarosiilor ar schimba modul in care receptionam lumea.

Daca am daltonism, imaginea formata despre tot ce ma inconjoara este, evident, in doua culori, caci n-am capacitatea de a vedea toate culorile vizibile ochiului uman. Daca am miopie, lucrurile aflate la distanta le voi vedea in ceata, iar daca am hipermetropie voi vedea lucrurile apropiate in ceata. Ochii nostri au un rol foarte important in felul in care vedem lumea, in felul in care receptionam realitatea, de ei depinde cat de aproape suntem de imaginea reala a lumii fizice. Orice defect de vedere ne creaza o imagine deformata a lumii, accentuand limitele fizice ale vederii. Acelasi lucru se intampla cu toate simturile noastre: orice imperfectiune a simturilor mareste deformarea lumii din imaginea noastra despre lume. Imperfectiunile si limitarile native ale simturilor actioneaza ca un filtru ce modifica imaginea noastra despre realitate.

Deasemeni, la fel ca si in cazul simturilor, noi ne creem o imagine despre lume si in ceea ce priveste “nevazutele”. Ne cream o imagine despre fiecare om in parte, atribuindu-i caracteristici. Fiecare om este individualizat in functie de ceea ce onbservam la el, despre ceea ce credem despre el. Ne creem o imagine despre relatiile dintre oameni, ne creem o imagine despre societate, despre viata noastra, despre Univers, despre absolut orice cu care intram in contact. Avem in mintea noastra o imagine a fiecarui om in parte, dar avem si o imagine ca viziune de ansamblu. Imagini ce depind de capacitatea noastra de a observa si de a analiza. Pentru analiza folosim cel mai des instrumentul “minte”, care este un instrument ce poate fi influentat de logica si ratiune, caci cu ratiunea (ca metoda) lucreaza mintea. Metoda ratiunii presupune comparatii intre diverse evenimente, oameni, relatii. Totul in minte este catalogat si comparat cu alte evenimente asemanatoare. Cu cat avem mai multe evenimente de comparat, cu atat analiza e mai aproape de realitate, insa niciodata nu putem avea absolut toate datele din lume, deci niciodata imaginea creata de minte nu va coincide perfect cu realitatea.

Capacitatea de analiza difera de la om la om, fiecare avand anumite “specializari”, portiuni din viata unde se pricepe mai bine decat in alte domenii, in functie de talentele native si de experienta de viata ale fiecaruia. Cum oamenii sunt indivizi unici prin nastere, cum experienta de viata a fiecaruia este unica, rezulta ca si capacitatea de analiza este individualizata. In functie de unicitatea oamenilor si a caracteristicilor capacitatii de analiza a fiecaruia in parte, exista diferite moduri de receptie a lumii nevazute. Astfel ca putem spune ca modul de analiza propriu al fiecarui om in parte actioneaza ca un filtru ce deformeaza mai mult sau mai putin realitatea nevazuta, in mod analog cu filtrul simturilor noastre.

In afara de realitatea exterioara, noi, oamenii, privim si in interiorul nostru. A privi in interior pare mult mai usor decat a privi in exterior, caci, fiind vorba despre noi insine, mai avem in plus si alte simturi, alte instrumente de analiza a informatiilor venite din alte laturi ale fiintei noastre, sau chiar de la alte entitati ce comunica cu noi. Orice exista in interiorul nostru este unic, deci nu are termen de comparatie. Pentru analiza interioara instrumentul “minte” nu mai este util,. caci nu mai putem folosi ratiunea pura, deoarece nu putem face comparatii. Neputand face comparatii, neputand sa facem rationamente in ceea ce priveste interiorul nostru, nu putem face o analiza a interiorului nostru. Pentru a sti ce e in interiorul nostru nu putem decat sa facem observatii, pur si simplu sa vedem si sa constatam. Insa viata preponderent exterioara, ce ne determina, datorita obisnuintei, sa ne centram in exterior, ne determina sa folosim modul de analiza a informatiilor interioare folosind folosind tot instrumentul “minte”. Cum sa facem comparatii intre interiorul nostru si interioarele altor oameni, interioare pe care nu le putem vedea cu mintea, ci doar le deducem logic? Nu se poate. Atunci, aplicam o alta solutie: comparam ceea ce vedem in interiorul nostru cu ceea ce presupunem ca exista in alti oameni, deci cu imaginile deformate ale interiorului altor oameni. Asftel ca mintea actioneaza ca un filtru exterior pentru ceva ce exista in interior. Mintea deformeaza imaginea interiorului nostru, adica deformeaza constiinta de sine. Credem ca suntem numai ceea ce mintea noastra poate accepta ca suntem, adica numai ceea ce mintea noastra poate compara cu informatiile din exterior. Cum sa compari ceva din interiorul tau, cu ceva ce exista in exterior? Evident, imaginea despre exterior este deformata, deci si imaginea despre interior va fi la fel de deformata.

Țăranul român e omorît cu martori, ziua în amiaza mare, și lăsat neîngropat lîngă rezerva de stat

28 august 2013 Doru Bușcu

În sălbăticia pe care prințul Charles o apreciază, pot fi ucise animale care au dispărut cu totul în restul Europei. România îngăduie să i se omoare urșii, lupii, vulpile, cerbii, iepurii, fazanii, bursucii, sitarii, becațele, jderii și țăranii. Pentru jivine, e destul un permis de vînătoare. Pentru țărani, există legi speciale.

Pe oriunde ai lua-o, drumurile României te expun unor peisaje agricole decupate din filmul postapocaliptic al anilor ’70. Mărăcini, scaieți, pet-uri și ciori domină tarlaua. Pîrloaga e forma de relief principală, iar soiul cultivat cu cel mai mare zel pare să fie buruiana. Țăranul român e la capătul puterilor. Fără să punem la socoteală secolele de împilare, fără să facem caz de Răscoala și Ion, și lăsînd la o parte colectivizarea, putem să plîngem soarta țăranului român mulțumindu-ne doar cu ce pățește azi. Agricultura românească, presupusă a fi a patra agricultură europeană ca potențial, e cușca în care-și duce lupta de clasă, fără sorți de izbîndă, țărănimea. Prostia, hoția și securismul noilor guvernanți au făcut ca, după 1990, în solul economiei de piață să fie sădite doar semințele prăpădului, pentru ca azi să fie recoltată deznădejdea.

Există, însă, speranțe. Zilele trecute, într-una din ședințele de Guvern, a pîlpîit o idee. Nu se știe cum a ajuns acolo, dar e de presupus că au uitat fereastra deschisă. În esență, e vorba despre un vechi of al producătorilor de grîu: statul să preia la rezerva națională o parte din recoltă, mai ales în contextul supraproducției. Rezerva de stat a României cîntărea, pînă în 1997, trei milioane și jumătate de tone. În urma acordului ASAL, încheiat cu FMI, ea a ajuns la 350.000 de tone, adică a scăzut de zece ori. Motivele au fost atunci legate de costuri, în principal costuri de depozitare și întreținere a stocului, dar în realitate motivele sînt altele. Instituțiile de la Bretton Woods (FMI, Banca Mondială și Organizația Mondială a Comerțului) tocmai racolaseră un nou client pentru rețeaua lor de prostituție neoliberală. România reintra atunci, după o lungă absență, în grupul țărilor-parașută, care, pentru bani puțini, renunță la efortul pe cont propriu și aderă la regulile unei economii de propagandă, prin care – spune legenda – Occidentul a ajuns ce a ajuns. De atunci, în mințile slabe ale unor oameni fără cultură politică și economică, s-a înstăpînit ideea că te poți dezvolta fără taxe vamale, fără protecționism, fără intervenționism de stat și fără strategii naționale autonome. În fine, faptul că pe parcursul a zece guvernări, de la Petre Roman la Victor Ponta, nimeni n-a deschis o carte de economie s-a reflectat devastator asupra agriculturii.

Acum, în clipa în care noi scriem și citim acest text, se poate repara o părticică din dezastru. Dacă Guvernul reconsideră valorile rezervei de stat și preia o cantitate semnificativă din grîul care zace în depozite, poate salva de la faliment multe zeci de mii de mici producători. Înnoirea acestor stocuri naționale e un lucru bun în sine, fiindcă în pîinea anului viitor vor fi mai puține gărgărițe, la fel cum un lucru bun e mărirea cantitativă a rezervei. Statul ar putea juca rolul de exportator direct, scoțînd din joc firmele de intermediari care speculează pe seama falimentului producătorilor. România are în prezent capacitatea de a stoca 12 milioane de tone. Dacă ar face o astfel de operațiune, o parte a traficanților ar dispărea. Ar rămîne proprietarii de silozuri care au permisiunea să stocheze, în privat, părți din rezerva de stat, și care, pe șest, jonglează cu acele cantități. Fără ca noi să știm, dar cu știința Gărzii Financiare și a unor granguri din Guvern, acești infractori pe care îi descoperi în Top 300 vînd grîul din rezerva națională și îl cumpără, cu profit, la loc. Sînt, astfel, momente cînd rezerva de stat există doar în imaginația noastră, bîntuită de multe alte asemenea povești.

Va cumpăra Guvernul micile recolte țărănești, care altfel ajung, ca în fiecare an, să fie vîndute pe nimic? Sau, dimpotrivă, el va fi redus la tăcere de mafia cerealieră, singura care prosperă din scaieți, pîrloage, preț ridicat la pîine și moartea țăranului român?

Sursa: Catavencii

Moldoveni (2)

Asa ca vineri, dupa servici, am plecat inspre Moldoveni. Putin mai mult de douazeci de kilometri departare de oras. Satul nu parea sa aiba nimic deosebit, dar se simtea ceva placut, se simtea un spirit gospodaresc in el, dar altfel de spirit gospodaresc decat acela bazat pe lacomia si individualismul caracteristic capitalismului din ziua de azi. Case normale, nu am vazut nici o casoaie dintr-acelea de care-si construiesc acum cei ce lucreaza in strainatate, ca sa sparga ochii targului. Satul este renumit inca de pe vremea lui Ceausescu, cica in satul acesta fusese un presedinte de CAP deosebit, care a pus lumea la treaba mai ceva ca un tiran. Toti munceau in draci pentru colectiv, insa nu degeaba: isi primeau partea lor, exact asa cum prevedea legea. Toti il respectau pe presedintele CAP, de se mai vorbeste despre el si-n ziua de azi.

Socrul lui Benoles sta tocmai in capatul celalalt, asa ca am vazut intreg satul. Si satul era deosebit de frumos. Drumul trecea printre dealuri cu pasuni, suprafete cultivate si copaci din loc in loc, oferind privirii o priveliste variata, deosebit de frumoasa. Pe marginea drumului erau multi copaci, de toate soiurile, ramasi netaiati. N-am oprit decat atunci cand am ajuns la destinatie. Dar socoteala de acasa nu s-a potrivit cu socoteala de la targ. Noi ziceam ca, dupa ce dam “Buna ziua”, cantarim, platim si plecam. Dar asi, nu se poate asa ceva. Musai trebuia sa intram, doar eram colegi de servici ai lui Benoles si rosiile nici macar nu erau culese. Eu cred ca dinadins nu le-au cules din timp, ca sa ne forteze sa stam putin, sa fim noi musafiri ca sa le oferim lor sansa de a fi gazde, ca sa cunoastem ospitalitatea casei, asa cum se obisnuieste la noi. Ce era sa facem? Eram, deja, musafiri, iar gazdele se purtau intocmai cum trebuie sa se poarte cu musafirii, nu cu clientii. Ne-am asezat pe niste bancute, intr-un umbrar facut de Benoles vara aceasta, asemanator cu acoperisul de la fantanile din zona Moldovei. Da, era placut sa stai la umbra, cand afara soarele dogorea. Gazdele au intrebat ce alegem dintre mai multe oferte de gustari, iar noi am spus ca “nimic, tocmai am mancat.” Daca eram occidentali, n-am fi mintiti. Daca gazdele noastre ar fi fost occidentale, ar fi luat drept bune spusele noastre, dar gazdele noastre erau romani get-beget, asa ca au pus pe masa tort cu capsuni si zmeura (culese din gradina lor), o prajitura cu ciocolata, doua sticle de apa (una carbogazoaza si una plata, ca sa bem dupa preferintele fiecaruia) si, bineinteles, cafea. Mie nu-mi plac dulciurile, mai ales cele cu fruct, dar recunosc ca tortul mi-a placut, mai ales capsunile si zmeura din el, care erau dulci, spre deosebire de cele cumparate din piata. Se cunostea ca erau ingrijite de ei pentru consum propriu, nu pentru vanzare. Intre timp, socrii lui Benoles s-au dus in gradina, sa culeaga rosiile.

Socrul lui Benoles are o gospodarie mare si foarte bine ingrijita. Meri, doi nuci si tot felul de alti copaci le asigura fructele. Pe prispa casei erau ghivece cu flori, iar doua dintre ele erau facute din scanduri, unul sub forma unei carute (avea roti felii taiate din butuci de lemn, bandajate cu cauciuc si era scris chiar numarul de inmatriculare de la masina lui Benoles) si altul sub forma unei roabe. Gradina de legume atat de bine ingrijita, incat produc legume (din acelea necivilizate), de calitate romaneasca, adica nu foarte aratoase, insa foarte gustoase. Curte cu gaini, iar in acea curte un grajd, dar facut atat de frumos incat, de la distanta, am crezut ca e o casa de locuit.

Stateam de vorba, asteptand sa se termine culesul. Sotia lui Benoles mai dadea, din cand in cand, cate o palmuta unui motanel ce voia sa se suie pe masa, dar fara suparare, fara rautate, ci doar asa, ca fiind ceva necesar, un mesaj pe limba pisiceasca. Nici motanelul nu se supara, ci doar se retragea strategic, asteptand o sansa mai buna, un alt moment de neatentie, aratand ca stie sensul mesajului. Intre timp, socrii au venit cu lazile, carandu-le singuri. Le-am pus pe un cantar din acela mecanic, vechi, pentru persoane. La prima lada arata 17 kg, dar soacra a zis, contrazicandu-ma autoritar: “15! Pentru mine e 15!” Am cantarit toate cele trei lazi si la toate a scazut cate doua-trei kile, rotunjind prin lipsa. Total – 59 kg. Soacra a zis, tot autoritar: “50! Asta e totalul!” Eu am corectat-o, crezand ca a gresit socoteala, insa ea a zis, sec: “Restul e de la noi! Si uite, in ladita asta am pus doar rosii din portiunea pe care nu le-am stropit cu nimic. Asa s-au facut ele, singure, fara sa fie ajutate cu nimic in afara de ingrijirea lor.” Asta dupa ce ca au scazut pretul atat de mult, numai sa nu cumva sa ne suparam, caci de, eram colegi de servici ai ginerelui lor. Am platit, insa n-am putut pleca cu mana goala. Musai ne-a dat o farfurie cu prajituri si cu mare greutate am reusit sa scapam si fara o sticla de vin (noroc ca Benoles stia ca mie nu-mi place vinul facut din strugurii ce cresc pe aici, numiti Nohan si Ananas). C-asa-i la noi, romanii, in zonele in care civilizatia de tip modern a vestului inca n-a patruns suficient incat sa influenteze moralitatea oamenilor. Lipsa de civilizatie, cum se caracterzeaza singuri romanii, se manifesta si sub forma acestei ospitalitati gratuite, traditionale, venite din intelepciune si nu dintr-un calcul economic. Dorinta de a face clientii multumiti, pentru ca acestia sa se bucure si sa-i binecuvanteze. Sa nu cumva sa lase loc de suparare sau neintelegere, caci multumirea clientului e ca o binecuvantare nerostita.

Noi ne-am simtit jenati, caci noi veniseram de la oras cu gandul ca trebuie sa iesim in castig. Gazdele ne-au dat o lectie, asa cum stiu sa dea romanii, aratandu-ne ca omenia e mai importanta decat castigul. “De la mine mai putin, de la Dumnezeu mai mult” – este o vorba inteleapta ce ilustreaza aceasta omenie specifica romanilor. De parca ar incerca sa-i faca pofta lui Dumnezeu sa dea si El, caci El poate mai mult.

Moldoveni (1)

“Uite ce rosii are socrul meu, ia gusta din rosia asta.”, a zis Benoles inainte de plecarea acasa. “Stii ca nu mananc dimineata.” “Dar e ora trei, poti sa mananci.” “Nu.” “Ia-o acasa, caci eu nu mai am ce sa fac cu ea, acasa am altele mai proaspete. Asta am cules-o diomineata.” Si atunci m-am gandit: oare de ce sa nu incerc? Asa ca l-am intrebat: “Nu, n-o iau acasa. Vreau altceva, insa, de la tine. Benoles, tu n-ai rosii de vanzare?” “Nu, eu n-am, dar are socrul meu.” “Si cu cat le vinde?” “Pai nu vinde decat surplusul. Anul asta s-au facut bine rosiile si a vandut chiar ieri, cuiva, cu 2 lei, altuia cu 2.5 lei.” “Vreau si eu sa cumpar, dar intai trebuie sa vorbesc cu ministrul meu de finante. Tu vorbeste cu socrul tau, cand ajungi acasa.”

Stiu ca, daca as fi un european din occidentul cel civilizat, as cumpara rosii din supermarket, daca nu din piata. Daca as fi si mai civilizat, as cumpara mancare semipreparata, pe care doar s-o incalzesc la microunde. Daca as fi chiar mai civilizat de atat, as manca la restaurant, unde mancarea e chiar omologata, unde exista stampile cu controale sanitare etc. Insa eu sunt un roman necivilizat, incapabil sa aprecieze civilizatia Europei occidentale moderne, asa ca prefer mancarea facuta acasa, cu legume produse in gradina unui taran, sapate cu mana lui, udate cu mana lui, ingrijite si culese cu mana lui. Si mai ales produse din semintele proprii, pastrate din generatie in generatie, din rosii de soi vechi, care nu se mai cultiva acum. Acum e nerentabil sa produci aceleasi soiuri de rosii, pe care le cultivau oamenii pe vremea comunismului, acum toti producatorii au importat soiuri mai bune, din occident. Soiuri sanatoase si rezistente, ce pot sta la taraba si o saptamana fara sa-si piarda calitatile. Nu ca rosiile romanesti, care se strica dupa doua zile si trebuie sa le arunci daca nu le vinzi, iar daca le vinzi, le vinzi in paguba.

Ministrul de finante a spus ca e scump, daca mergem si le luam noi, caci mai platim si benzina pana acolo. “Dar sunt proaspete, la asta nu te gandesti? In piata nu gasim rosii asa proaspete, deci daca le cumparam la pretul pietei tot e bine. Benoles s-a oferit sa mi le aduca el, insa eu doresc sa vad unde locuieste el. Eu am vrut sa mergem noi dupa marfa.” Deci a ramas hotarat: mergem la Benoles acasa, sa cumparam rosii, oricat ar costa. Dar l-am informnat pe Benoles ca ministrul face nazuri si ca e genul cusurgiu, care se tocmeste, asa ca ar face bine sa vorbeasca cu socrul lui, sa mai scada din pret. “Dar socrul meu nu se tocmeste. Ii e jena sa se certe de la pret, asa ca intotdeauna prefera sa lase de la el, decat sa fie omul nemultumit”. “Bine, dar spune-i de pret. Ministrul a zis sa fie maxim 2 lei.” “Un leu jumate e bine?” m-a intrebat a doua zi. “Da, e foarte bine. Venim azi sa le luam, spune-i ca venim dupa marfa, ca sa aiba timp sa le culeaga.”

Si uite asa s-a facut ca am plecat in vizita la Moldoveni, curios sa vad satul in care traieste Benoles. Auzisem multe despre aceasta comuna si voiam sa-l vad si eu. Si, evident, sa cumpar niste rosii din acelea de te innebunesc cand le mananci.

E buna prematur

“- Cati ani imi dai?” “- Pai, daca ma uit la figura ta, iti dau treizeci si ceva.” “- Atat de mult? Vaaaai!!! Chiar asa batrana arat?” “- Stai, ca n-am terminat. Asta arata figura ta, dar figura nu e totul. Esti serioasa, muncitoare si foarte ambitioasa, iar caracteristicile astea se vad pe figura ta, de fapt asta vrei sa arati celorlalti despre tine. Cariera e foarte importanta pentru tine, poate prea importanta, are o pondere prea mare intre telurile vietii tale. Vrei foarte mult sa fii apreciata in munca ta, atat de mult incat alte calitati ale tale, in afara de munca, sunt secundare, deci sunt estompate. Fetele de varsta ta au, in general, alte preocupari, nu e pe primul loc ambitia si cariera. Pun pariu ca faci multa munca de rutina si asta fara sa gresesti prea mult.” “Da, asa e. Nu gresesc niciodata si-mi place munca, munca sustinuta.” “Apoi, daca ma uit la corpul tau si daca tin cont de nesiguranta din comportament, se vede ca n-ai experienta.” “Dar am experienta!, Crezi ca n-am experienta?” “Nu ma refer la experienta sexuala, ci la experienta de viata, ai o anume nesiguranta in ce priveste relatiile cu cei din jur. Comportamentul lipsit de experienta si corpul tau imi zic ca ai vreo douazeci si ceva de ani. Faci media intre anii pe care-i arata figura si anii pe care-i arata corpul tau si vei sti cati ani cred eu ca ai.” “Pai trezeci si cat si douazeci si cat?” “Ia, de exemplu, 30 si 20.” “Face 25! Eu am 25 acum, dar peste doua luni voi implini 26! Ai nimerit destul de aproape.” “Da, dar ar trebui ca la cei 25 ani sa mai adaugi un an pentru politetea de care am dat dovada.”, am glumit eu.

Blonda are o mare capacitate de concentrare intelectuala. Am privit-o lucrand, analizand si concentrandu-se la notiuni tampite de WCM, care mie-mi increteau creierul numai cand ma gandeam ca trebuie sa ma gandesc la ele. Am surprins pe figura ei concentrarea, seriozitatea si chiar satisfactia. Da, satrisfactia de a realiza un scop: succesul. Succesul si urmarirea succesului in cariera ii provoaca Blondei suficienta satisfactie pentru a pune pe primul plan acest lucru. Evident, prioritatea aceasta e in detrimentul celorlalte aspecte ale vietii. Asa se comporta, in general, oamenii trecuti de o anumita varsta, cand ajung sa se inhame la responsabilitatile vietii, dupa ce-au trecut valurile tineretii. Din cauza greutatilor vietii, ajung sa considere rezolvarea acestora ca fiind prioritara. Evident, copii trebuie sa fie imbracati, trebuie sa manance si sa fie educati; de toate acestea trebuie sa se ocupe cineva; deasemeni, ratele trebuie platite, apartamentul trebuie renovat din cand in cand, mai trebuie facuta cate o investitie sau o imbunatatire. Ca sa nu mai zic ca la servici trebuie sa faci permanent impresie buna tuturor, iar asta o faci indeplinindu-ti sarcinile cu cat mai multa ravna. Toate aceste lucruri devin, cu timpul, prioritati, adica devin preocuparea principala a unui om adult. Bucuriile simple ale vietii, celelalte scopuri ale fiintei, visele si idealurile tineretii devin secundare. Din ce in ce mai putin importante, caci preocuparea excesiva pentru rezolvarea problemelor, pentru obtinerea succesului in viata duce la o centrare a constientei in acest nivel al ego-ului, la care se gaseste doar satisfactia obtinerii succesului, celelalte scopuri ale ego-ului devin din ce in ce mai putin importante. Omul matur este numit matur cand incepe sa se confunde cu responsabilitatile pe care si le-a asumat in viata.

Deci Blonda, fiind atat de ambitioasa si dorind atat de mult sa aiba succes, traieste, zi de zi, ca un om trecut deja de tinerete. Asta spune figura ei, arata cat de mandra e ca se poate concentra la aspecte ale vietii care ii intereseaza, in general, pe cei maturi. Vrea sa demonstreze ca e buna in aproape orice domeniu al vietii, avand capacitatea de a-si asuma responsabilitati: e buna de subaltern, e buna de angajat, e buna de nevasta, e buna de mama, e buna de fiica, e buna de nora etc. E buna pentru orice. A dori sa fii buna ca sa fii apreciata e, din punct dfe vedere psihologic, ceva total diferit de a fi buna doar pentru ca ceea ce faci o faci cu placere si daruire.

Corpul arata preocuparile pentru propria fiinta, preocuparile interioare. Corpul arata cum esti in interior, iar figura arata cum vrei sa fii receptionat de catre cei din jur. Cu timpul, figura influenteaza si corpul., caci preocuparile pentru imaginea exterioara pun in plan secundar preocuparile pentru viata interioara, interiorul devenind un fel de subaltern al exteriorului. Devenind subaltern, interiorul accepta preocuparile de imagine exterioara si se adapteaza la acestea, modificandu-si treptat forma. Corpul Blondei (nu i-am spus, dar are un corp superb) este o combinatie interesanta (si mortala) intre corpul voluptos al unei femei mature (care stie ce e placut in viata) si corpul unei adolescente (cu dorinte vii, inca neimplinite), imbinand calitatile ambelor varste. Preocuparea pentru indeplinirea dorintei de a demonstra celor din jur ca e buna la orice si-a pus putin amprenta si asupra corpului, insa in mod pozitiv, oferindu-i sansa de a se bucura de ambele varste deodata. Insa figura prea serioasa, adica preocuparea de a arata ca e buna la orice, va avea, in timp, un efect mult mai puternic decat normal, deci se va modifica mai repede decat ii este programat genetic.

De ce poate avea un om o dorinta atat de puternica de a demonstra ca e bun, ca e capabil etc.? Orice om are aceasta dorinta, insa nu atat de intensa incat sa-l determine sa o puna pe primul loc in viata sa, sa faca din aceasta dorinta scopul sau principal in viata. Insa parintii, in general, isi doresc de la copii ca acestia sa le ofere o anume satisfactie. Satisfactia aceasta poate fi una interioara, de exemplu daca parintii stiu si simt ca copilul lor e fericit cu viata pe care o are, sau poate fi o satisfactie exterioara. O satisfactie exterioara poate fi, de exemplu, posibilitatea de a se lauda cu copiii lor. De a nu le fi rusine cu realizarile copiilor lor si sa poata spune, de exemplu: am o fata care are un servici bun pentru ca este desteapta si constiincioasa, e maritata si are un sot bun (care, deasemeni, are un servici bun si nu bea, nu o bate si nu-si bea banii, asigurandu-i fetei o viata indestulata), are copii frumosi si destepti, care iau note mari la scoala etc. Asa ca parintii isi educa copiii sa se dezvolte in aceasta directie, a obtinerii acestor obiective. Parintii sunt cei care accentueaza, cu multa rabdare si tenacitate, prin educatie de genul picaturii de apa chinezesti, latura aceasta a personalitatii copiilor. Asta deoarece ei sunt deja la o anumta varsta, la care au ajuns prioritare aceste obiective in viata. Parintii confunda scopul la care au ajuns ei in viata, cu scopul copiilor lor, uitand ca si ei, pe vremea in care au fost copii la randul lor, isi doreau alte lucruri in viata decat sa demonstreze celor din jur ca sunt buni, ca sunt responsabili.

Dar nu putem spune ca e vina parintilor. Cine se aseamana se aduna. Infatisarea fizica este genetica, iar Blonda are o fata mare, putin disproportionat de mare fata de restul corpului. Asta arata ca prioritatea ei este figura, nu corpul. Adica imaginea si succesul vietii exterioara, nu trairile interioare.

Stirile de la ora 5

Moartea unui „rege” intr-o tara straina, Turcia, si tot ce tine de acest eveniment, este difuzat continuu la anumite posturi TV. Chiar si presa straina a fost „impresionata” de acest lucru, mai impresionata decat ar fi meritat evenimentul. Daca tiganii vor sa aiba un rege – este o dorinta de europenizare a tiganilor, caci traditional, tiganii au bulibasa. N-au nici rege, nici imparat, nici rajah, nici mogul, nici dictator, nici presedinte. Ei au alta forma de organizare, potrivita cu stilul lor de viata traditional. Un bulibasa are mai multa autoritate asupra tiganilor din subordine decat are un rege european in tara lui, dar tiganii vor sa fie si ei europeni, caci au prosperat in Europa. A avea rege si imparat e ca si cum ar fi europeni cu numele. Au incercat sa „colonizeze” si alte continente, dar nu au reusit in toate. Fratele meu imi spunea ca au ajuns si in nordul Africii, insa n-au avut succes deloc. In Maroc pedepsele pentru infractori sunt aspre, iar conditiile din puscarii sunt cumplite, de exemplu detinutii n-au nici macar ratii de mancare, fiind total dependenti de rudele ce-i hranesc. Dar cel mai important pentru esecul tiganilor in Maroc a fost reactia populatiei arabe, ce nu i-a acceptat, folosind chiar violenta.

Atat in tara, cat si in intreaga lume exista evenimente de o importanta mult, mult mai mare decat moartea si inmormantarea regelui Cioaba, sau decat discutiile privind mostenirea coroanei acestuia. Exista evenimente care ne afecteaza viata noastra, a tuturor, de aceea sunt importante. Moartea regelui Cioaba nu ne afecteaza viata decat intr-o foarte mica masura. Deasemeni si inmormantarea lui nu ne influenteaza viata si nici certurile si discutiile legate de mostenire. Insa aceste evenimente pot fi privite ca fiind niste evenimente „exotice”, sau mondene, sau din orice alta categorie in afara de categoria evenimentelor importante.

Tigani exista nu numai in Romania, insa, la nivel european, asocierea dintre „tigan” si roman e din ce in ce mai accentuata. Si tiganii din Anflia au un rege, dar despre acesta nu se spune mai nimic, ca si cum orice e legat de „tigan” nu poate fi decat din Romania. Despre moartea si inmormantarea lui Cioaba, insa, presa straina este foarte darnica. Dorinta tiganilor se pare ca este de a fi europeni (mai ales europeni occidentali) si nu romani, caci acolo doresc sa traiasca, motivand ca in Romania sunt discriminati. Parerea mea personala este ca tarile occidentale ar trebui sa-i adopte, caci ele pot sa le asigure niste conditii de trai mult, mult mai bine tiganiloor decat poate Romania. In plus, europenii occidentali ne-au acuzat pe nopi, romanii, ca suntem rasisti si ca-i discriminam pe tigani. Luati-i voi, occidentalilor si dati-ne un exemplu de inalta civilizatie! Aratati-ne si noua cum se poarta civilizat cu tiganii, caci noi nu stim! Ne-ati obligat sa ne modificam vocabularul, interzicandu-ne sa-i numim tigani, caci chiar folosirea acestui cuvant inseamna discriminare, de parca a zice „englez”, „francez”, „german” sau „belgian” nu este totuna cu a zice „tigan”. Tot o denumire este. Din punct de vedere lingvistic, „tigan”=”german”=”francez”=”italian”=”roman”=”evreu”=”jidan” si este egal cu orice etnie de pe Pamantul asta!

Daca urmaresti stirile de la ora 5, ai putea crede ca poporul roman e un popor de hoti si criminali. Dar daca privesti asemenea emisiuni zilnic, se creaza la nivelul subconstientului o asociere intre hoti si criminali pe de o parte si poporul roman pe de alta parte. Avand ideea aceasta in subconstient, incepem sa ne consideram ca fiind asemanatori cu hotii si criminalii, caci intre persoana noastra si criminali exista deja o legatura creata prin asociere.

Acelasi lucru se intampla prin asocierea cuvantului „tigan”, cu tot ce reprezinta acesta si poporul roman. Moartea regelui Cioaba nu este un eveniment atat de important incat sa fie mediatizat zi si noapte.

Se pare ca atat presa romana, cat si presa straina, fac impreuna eforturi pentru a se asocia denumirea de „tigan” cu cea de „roman”.

Dar Universul Intentiilor si Actiunilor nu este infinit. Intentiile si actiunile nu merg la nerfarsit, ca sonda spatiala Voyager, ci se intorc la cei care le-au semanat, provocandu-le exact ceea ce au provocat.

Toamna

„Zece kile de rosii, zece kile de ardei si 7 kile de radacinoase fac, impreuna, 27 kile de zarzavat. La 15 kg de ciorba, pun 1 kg. de zarzavat, iar o oala de 15 kg ajunge trei zile. Deci, 27 kg de zarzavat vor ajunge 71 de zile. Adica ar trebui mai mult zarzavat pentru iarna.”

Dezbaterea

Guvernul vrea dezbatere publica pentru proiectul de lege ce taie pensiile speciale ale magistratilor dovediti in instanta pentru coruptie. Insa proiectele de legi ce cresc impozitele sunt adoptate fara dezbatere publica.

Asta arata ca guvernul vrea sa ne arate ce grijuliu este fata de moralitate, cat de bine intentionat este, cat de mult isi doreste sa se ocupe de problema coruptiei.

Tutusi, o dezbatere publica pe aceasta tema ar fi asemanatoare cu o dezbatere publica pe tema hotiei: „Ce ziceti, romani, care este parerea voastra: ce facem cu hotii prinsi la furat, ii lasam sa fure in continuare sau ii pedepsim taindu-le pensiile speciale?”

Daca ar dori cu adevarat sa se ocupe de problema coruptiei, ar pune impozite crescatoare pe profitul in procente, caci firmele care fac afaceri cu statul au profituri uriase in procente, raportat la capitalul investit, caci obtin preturi extrem de avantajoase in afacerile cu statul. Astfel ar descuraja preturile uriase platite de stat (adica de mine, de tine si de el) firmelor din clica politicienilor. Dar nici un guvern nu va face asta, caci astfel ar pune o piedica coruptiei. Deci guvernul vrea numai sa ma vrajeasca cu imaginea de moralitate. Ipocrizie tipic politicieneasca. Scopul real al guvernului este sa mascheze coruptia din curtea sa.

De ce nu supune dezbaterii publice legile ce cresc impozitele?

Mutterland, Vaterland

Fidelitatea cetatenilor fata de tara lor este foarter importanta pentru succesul conducatorilor. Aceasta fidelitate fata de tara, numita deseori patriotism, este confundata cu fidelitatea fata de conducatori. Exista o legatura foarte stransa intre fidelitatea fata de tara si fidelitatea fata de conducatori. Aceasta legatura se observa si din felul in care popoarele isi privesc si isi numesc tara. Nemtii, de exemplu, au doua cuvinte pentru a-si defini tara: Mutterland (tara mama) si Vaterland (tara tata). Cel mai des folosit este Vaterland.

Care e diferenta dintre Mutterland si Vaterland?

Cand te gandesti la tara ta ca fiind Vaterland, inseamna ca te gandesti ca la un tata. Tinand cont ca aceasta denumire provine din timpuri stravechi, tatal reprezinta autoritatea. Traditional, tata este capul familiei, este seful suprem, este cel care hotaraste tot ce tine de intreaga familie, el traseaza viitorul fiecarui membru. Fata de capul familiei toti trebuie sa dea dovada de ascultare si supunere. Deci, cand te gandesti la tara ta ca la tara tatalui tau, inseamna ca-ti privesti tara ca fiind ceva fata de care trebuie sa te supui. Tara este mai presus de interesele tale, caci tara reprezinta pentru tine mai mult decat familia ta, reprezinta seful tau. Esti dator fata de tara si tara iti cere ascultare si supunere.

Rusii isi numesc tara Maica Rusie, iar romanii isi privesc tara tot ca fiind tara mama. Cand iti privesti tara ca fiind tara mamei tale, sau ca pe o mama, inseamna ca astepti de la tara un sprijin, la fel cum astepti sprijin de la mama ta. Tara e cea care te alina si te ajuta cand esti in impas, nu este cea care-ti cere ascultare si supunere.

Si tipul de fidelitate difera. Vaterland iti cere respect, Mutterland iti cere dragoste.

De ce unele popoare isi numesc tara Vaterland, iar altele Mutterland? Depinde de spiritualitatea specifica poporului? Probabil ca depinde si de specificul fiecarui popor in parte, dar mai depinde de ceva: de experienta istoriei.

Nemtii au traitr in triburi, fiecare trib avand o capetenie. Aceasta capetenie era aleasa dintre ei, era om de-al lor. Cel ce reusea sa fie capetenie era cel mai bun dintre toti in ceea ce era considerata atunci, pe vremea aceea, o calitate deosebita. Capetenia avea respectul tuturor, un respect adevarat, bazat pe calitatile sale de lider. Oamenii de rand aveau incredere in m liderul lor. Dupa unificarea Germaniei, conducatorii germani erau tot germani, beneficiind de acelasi respect de care beneficiau si capeteniile triburilor.

Dacii traiau tot in triburi si respectul fata de capetenii este similar cu cel al germanilor. Insa, dupa cucerirea Daciei de catre romani, conducatorii Daciei nu mai erau daci, alesi dintre daci. Acei conducatori erau straini, numiti si trimisi de la Roma pentru a guverna provincia si a trimite darile catre Roma. Oamenii de rand nu puteau avea incredere intr-un asemenea conducator. Populatia nu putea sa-i fie fidela conducatorului numit de Roma ca si cum ar fi fost unul de-al lor, ales de ei, dintre ei. Dupa parasirea Daciei de catre romani situatia a fost aceeasi. Conducatorii nu erau alesi dintre urmasii dacilor, din randul populatiei, ci conducatorii erau din randul neamurilor migratoare, care se stabileau vremelnic aici, stapanind pamanturile. Populatia se retragea initial in paduri, iar cand revenea, gasea deja un conducator strain. Pe acel conducator il priveau la fel ca pe conducatorul numit de Roma, un conducator strain, ce urmarea interesele tribului pe care-l conducea, nu urmarea interesele populatiei locale. Oamenii de rand nu puteau avea incredere intr-un asemenea conducator. Mai tarziu, dupa inchegarea statelor romanesti, domnitorii ajungeau la domnie in urma razboaielor purtate cu rude de-ale lor, iar mai tarziu erau numiti de Inalta Poarta. Cum sa le fie fideli unor asemenea conducatori? In mintea localnicilor, conducatorii veneau si plecau, iar cat stateau, principala lor preocupare era sa ramana la domnie, prioritatea lor nu era administrarea tarii si pe ultimul loc era prosperitatea populatiei. Oamenii de rand nu puteau avea incredere intr-un asemenea conducator. Domnitori care sa aiba timp sa se ocupe prioritar de administrarea tarii au fost destul de putini, iar acestora, populatia le-a fost fidela. Cu adevarat fidela.

Pentru romani, intre conducatori si tara nu a existat o legatura indisolubila. La fel, intre popor si conducator nu a existat o legatura. Oamenii de rand nu au avut incredere in asemenea conducatori. Guvernarea pe de o parte, tara si poporul pe de alta parte au reprezentat doua notiuni diferite, fara o legatura puternica intre ele. Pentru poporul roman tara a fost cea care i-a aparat cu codrii ei, cea care i-a hranit cu campurile si pasunile ei, locul unde traiesc impreuna cu familiile lor. Neexistand o legatura intre tara ca locatie geografica si tara ca stat, romanii isi privesc tara nu ca pe un tata autoritar, caruia trebuie sa-i dai ascultare, ci ca pe o mama care te ajuta la nevoie. Boierimea, deasemeni a fost o clasa politica separata de populatia de rand, caci boierii erau implicati intr-o politica care nu-i interesa prea tare pe oamenii de rand. Boierii chiar isi faceau studiile in strainatate si aveau o legatura mai slaba cu poporul decat aveau boierii din alte tari. Oamenii de rand nu puteau avea incredere intr-o asemenea clasa conducatoare. Boierii romani aduceau obiceiuri, straie si mancaruri straine si se considerau mai luminati decat poporul, deseori dispretuindu-l. In popor, costumelor li se spunea „haine nemtesti” si erau mult diferite de portul popular, accentuand ruptura dintre clasa conducatoare si popor.

Poporul roman a stiut, insa, sa aprecieze conducatorii luminati, care chiar au incercat sa fie lideri adevarati ai romanilor. Asemenea conducatori s-au bucurat de sprijinul total al populatiei, aceasta fiind in stare de sacrificii imense pentru acesti conducatori. Era suficient, pentru romani, ca conducatorul sa fie de-al lor, pentru ei, cu ei. Nu conta etnia conducatorului. Ion Voda cel Cumplit, de exemplu, avea mama de etnie armeana, cu toate astea oastea sa de tarani a luptat pana la moarte pentru el. Regele Carol, Regele Ferdinand au fost principi straini, insa cand interesul lor a coincis cu interesul tarii, poporul i-a apreciat. Mihai Viteazu, chiar daca a fost de origine romana, chiar daca a fost un general stralucit, chiar daca a fost un domnitor de exceptie, nu a fost unul de-al poporului, caci interesele sale au coincis cu interesele marii boierimi, chiar contrare poporului de rand. Generalul Averescu, in schimb, le-a promis taranilor o reforma agrara, de aceea romanii au fost capabili sa invinga la Marasti, Marasesti si Oituz un dusman superior ca numar si instructie de front. In cazurile in care interesul conducatorilor a coincis cu interesele tarii si al poporului, romanii au facut fost in stare sa faca minuni.

Dupa 1989, Ion Iliescu a fost privit de catre popor ca fiind cel care a mancat salam cu soia, adica era un candidat roman, de-al romanilor. Ceilalti candidati reprezentau, in mintea romanului, strainii. In memoria ancestrala, adanc intiparita in mentalul colectiv al romanilor, veneticii s-au identificat cu cei straini de interesele poporului.

In prezent, intreaga clasa politica romaneasca reprezinta interese straine de interesele poporului. Pentru romani, tara a ramas doar Mutterland si nu se simt solidari cu statul roman, ci cu pamantul Romaniei, cu natura.

Din pacate, in prezent, romani confunda conducerea tarii cu poporul. Chiar daca la origini in mntea romanilor exista o diferenta stricta intre stat si popor, tara, acum romanii le considera cam acelasi lucru. Tradarea poporului roman de catre statul roman este transformata si receptionata de catre romani ca fioind tradarea poporului roman de catre poporul roman. In Romania, Vaterland a tradat Mutterland, dar in mintea romanului s-a creat o confuzie intre cele doua notiuni din cauza careia exista o contradictie de neinteles. De asta Ciobanasului ardelean ii e dor de muntii din Mutterland, dar nu poate trai in Mutterland din cauza lui Vaterland. Imposibilitatea de a trai in Mutterland, mai ales ca observa cu ochii lui ca pentru alte popoare Mutterland = Vaterland, a facut ca supararea lui pentru Vaterland sa se transmita si catre Mutterland.

Caracterizatorul sau etichetatorul

In 1990 in Romania se zicea ca “nu ne vindem tara”, deoarece se parea ca sunt multi amatori de chilipiruri. Presa, comentatorii, analistii si politicienii straini (occidentali) au vorbit cativa ani despre mentalitatea comunista a romanilor, care e o piatra de moara, mostenita din perioada ceausista. Deasemeni s-au facut multe comparatii cu popoarele din alte tari recent eliberate de sub dictatura comunista. Din toate comparatiile a reiesit ca romanii sunt cei mai indoctrinati cu ideologia comunista si e foarte greu sa se schimbe aceasta mentalitate.

Analistii, politicienii si ziaristii romani au preluat aceste idei si le-au difuzat regulat. In 1990 nu chiar toti politicienii sau intreaga presa a preluat aceste caracterizari ale strainilor din lumea civilizata (adica o lume a unor maimute agresive, ce au acaparat teritorii), ci numai cei care au pierdut alegerile in defavoarea lui Iliescu si a fostilor nomenclaturisti. Ulterior, dintre acesti nomenclaturisti s-au desprins unii care au preluat aceleasi idei ale opozitiei de dreapta – actualul PDL.

Dupa cativa ani de repetare a acestei caracterizari a romanilor,. precum ca sunt cu mentalitate comunista, romanii au inceput sa se simta vinovati ca sunt asa cum sunt caracterizati si catalogati de catre strainii care, de, sunt mai destepti. Conform zicalei “daca doi oameni iti spun ca esti beat, du-te si te culca, chiar daca n-ai baut nimic”, asa au facut si romanii. Asa ca au vrut sa se schimbe, sa se alinieze la lumea cu traditie in civilizatie. Sloganul “nu ne vindem tara” a disparut. Nimeni nu s-a mai opus vanzarii intreprinderilor de stat, caci daca lumea civilizata le-a spus ca sunt comunisti, ei s-au dus sa se culce, chiar daca nu erau comunisti. Intreprinderile s-au vandut, rand pe rand si tot rand pe rand au ajuns la fier vechi. Tara intreaga a fost vanduta la fier vechi, dar asta a fost bine, caci a insemnat o evolutie a mentalitatii romanilor: acceptand sa-si vanda tara la fier vechi, inseamna ca nu mai au mentalitate comunista.

In 1990 au avut loc evenimentele de la Tg. Mures. Acolo s-au bumbacit romani cu maghiari. Presa straina a difuzat un reportaj preluat de la o agentie de stiri straina, ce a mistificat putin realitatea, aratand imagini cu un ungur batut crunt, dar crunt de tot, de niste romani. Ulterior s-a dovedit ca ungurul acela, Cofariu pe nume, era roman get-beget, iar romanii violenti erau, de fapt, niste unguri violenti. Adevarul a iesit la iveala tarziu, dezmintirile au fost atat de firave incat nimeni nu le-a auzit si lumea intreaga, de pe tot globul pamantesc a stiut ca romanii sunt extremisti. Evident, ca si in cazul cu eticheta de “comunisti”, eticheta de “extremist” s-a lipit de imaginea romanului. Lobby-ul facut de ungurii din Maghiaria, de cei din Romania si de cei din SUA a determinat presa din intreaga lume sa difuzeze stiri referitoare la incalcarea drepturilor minoritatii unguresti din Romania, asociat, bineinteles, cu eticheta de “extremisti” a romanilor. Guvernele tarilor cu traditie in civilizatie au inceput sa faca presiuni asupra guvernului Romaniei pentru a acorda drepturi (fara obligatii, numai drepturi) minoritatii maghiare din Romania. Guvernul Romaniei, care avea in componenta si UDMR-ul (un partid iredentist maghiar) a acceptat “sugestiile” occidentului si a acordat minoritatii maghiare drepturi cum nu exista nicaieri in Europa. Romanii s-au simtit din nou vinovati pentru ca sunt asa cum erau catalogati de catre straini, zicandu-si ca daca intreaga lume civilizata le zice ca sunt extremisti, asa o fi, deci trebuie sa se transforme, sa nu mai fie extremisti, ca asta e rau. Si-au zis ca asa trebuie sa fie in lumea civilizata, spre care tind sa ajunga si ei, asa ca au acceptat fara sa cracneasca “reformele” etnice, cedand controlul asupra teritoriilor in care populatia maghiara era majoritara. Incurajate de succes, “miniautoritatile” maghiare din acel teritoriu a mers din ce in ce mai departe cu cerintele lor, ajungand pana la declararea independentei unei reghiuni din Romania. Romanii n-au mai zis nimic, ca sa nu fie “extremisti” si i-au lasat pe unguri sa-si faca de cap.

Presa straina, analistii straini si politicienii straini, din lumea civilizata a occidentului (un fel de Guru pentru romanii necivilizati, extremisti si cu mentalitate comunista) a inceput sa difuzeze stiri despre asuprirea tiganilor de catre romani, deoarece erau multi tigani ce practicau meseria de cersetor la ei acasa, plangandu-se astfel de saracie. Lipsa conditiilor decente pe care le are “comunitatea” tiganeasca de pe teritoriul Romaniei a devenit rapid o caracterizare generala a romanilor ca fiind rasisti. Gata, romanii rasisti erau ceva normal. Poporul roman este rasist, pentru ca nu ofera conditii tiganilor pentru a munci corect si civilizat, fortandu-i, astfel, sa ia calea cersetoriei in occident. Autoritatile romane au luat act de cerintele europene si au dat legi ce interzic chiar folosirea cuvantului “tigan”, caci insasi etnia tiganilor inseamna discriminare. Da, a zice unui tigan ca e tigan inseamna ca-l discriminezi. Unui tigan trebuie sa-i spui “neamt”, “francez”, “belgian” sau chiar “roman”. Oricum, numai tigan sa nu-i spui, caci asa-l discriminezi. Eu propun ca tiganilor sa le zicem “europeni”, ca sa le aratam astfel intreaga noastra pretuire si sa nu-i mai discriminam. La urma urmei, sunt cetateni la fel de europeni ca si noi, ca si nemtii, ca si francezii sau englezii.

Acum, dupa ce mai toata economia romaneasca apartine strainilor, romanii au fost catalogati ca fiind “puturosi”. Asta pentru ca romanii sa se simta vinovati ca nu muncesc destul la noii stapani.

“Catalogatorul” occidental, care a etichetat romanii cu toate aceste atribute (reale sau nu), si-a facut bine treaba. Astfel ca, pentru ca s-au simtit vinovati ca sunt “comunisti”, romanii au lasat autoritatile sa le vanda fabricile la fier vechi (acum imprtam tot ce nu mai producem); pentru ca s-au simtit vinovati ca sunt “rasisti”, romanii au lasat autoritatile sa le interzica sa le zica tiganilor ca sunt tigani; pentru ca s-au simtit vinovati pentru ca sunt “extremisti”, romanii au lasat autoritatile sa incurajeze (prin lipsa de reactie) ungurimea din Romania si Maghiaria sa-si faca de cap, crescandu-si permanend pretentiile. Acum romanul nu mai cracneste nici cand statul le vinde acelor straini civilizati, pe mai nimica. bancile, petrolul, electricitatea, padurile, gazele, CFR-ul, Posta etc. Nu mai cracneste nimeni nici cand strainii, pentru a obtine controlul asupra rezervelor de gaze, sacrifica natura – singurul prieten constant al romanilor, care nu i-a tradat niciodata. Dimpotriva, romanii au ajuns sa tradeze natura, pentru ca incearca sa nu mai fie asa cum sunt catalogati de catre occidentali.

“Catalogatorul” (sau “etichetatorul”) acesta al occidentalilor a mai avut un efect.

Romanii au fost mereu catalogati ca fiind oricum, numai bine nu. Ba “comunisti”, ba “extremisti”, ba “rasisti”, ba “necivilizati”, ba “hoti”, ba “smecheri”… oricum, numai de bine nu s-a legat nici una dintre etichetele occidentalilor europeni. Nimic de bine despre romani, ci numai de rau. Propaganda asta a mers atat de departe incat a determinat ca romanii sa se simta vinovati nu numai pentru ca sunt “comunisti”, “retrograzi”, “extremisti”, “necivilizati”, “rasisti” etc., ci sa se simta vionovati pentru simplul fapt ca sunt romani. Acum, a fi roman, pentru multi dintre romani, este o rusine.

Cu “catalogatorul” s-a manipulat poporul.

Dar ma intreb: oare de ce ne uitam noi in gura frantuzului, a neamtului sau a englezului? Ceeee, acestia au mancat, vreodata, si altceva in afara de rahat, cand a fost vorba despre altii, in afara de ei? Frantujii au mancat rahat la greu despre englezi, englezii despre nemti, nemtii despre rusi etc. etc,. etc. Toti europenii au mancat rahat la greu cand a fost vorba despre alti europeni sau alte popoare. Asta e una dintre ocupatiile principale ale politicienilor europeni, anume sa distruga imaginea altor popoare, ca sa iasa ei insisi in evidenta si, mai ales, ca sa-si justifice anumite actiuni politice. Dar noi, romanii, de ce sa tinem cont de parerea europenilor? Experienta ne arata ca aceasta parere are un scop. Intotdeauna, in urma emiterii unor etichete la adresa romanilor, noi, romanii, am avut ceva de pierdut. Intotdeauna, altii au avut de castigat.

Cu “etichetatorul”, au pacalit poporul. Cu “catalogatorul” au cucerit poporul.

Acest articol (scris de un roman cu mentalitate comunista, extremist, rasist, necivilizat, hot, smecher, puturos, etc.) – este inspirat de la comentariul lui Alma Nahe la articolul Lucistei.Daca cei mentionati nu sunt de acord cu spusele mele, imi cer scuze.

Dar mie, personal, mi se falfaie de toate etichetele atribuite romanilor. Nu zic decat ca “cine zice – acela este/ ca magarul din poveste!”, asa cum raspundeam, in copilarie, altor copii care ne insultau.