O masina a calcat un caine. Si-a stricat masca din fata, iar cainele a murit. De obicei soferii evita sa calce caini, pentru ca li se strica masina. Pisicile sunt mai mici si poti sa scapi fara prea multe probleme, poate chiar deloc. Cat despre alte animale mai mici… nici nu mai conteaza.
Pentru tine, ca sofer, sa calci un animal inseamna cheltuieli suplimentare plus putina bataie de cap, insa pentru animalul respectiv, ce ti-a iesit in fata, asta inseamna TOTUL. Ceea ce este pentru un sofer (un om) un simplu eveniment, pentru animalul respectiv inseamna moartea. Pentru el nici o cheltuiala nu mai are rost, pentru el viata s-a sfarsit si, odata cu viata, s-a sfarsit orice. Universul isi continua existenta, insa pentru animalul respectiv, acest marunt eveniment din viata ta, inseamna foarte, foarte mult, inseamna totul.
Daca ai putea sa simti durerea si spaima animalului pe care-l calci cu masina, poate ca ai avea grija sa eviti, pe cat posibil, asa ceva. Daca ai simti dorinta de viata a vietuitoarei pe care o omori pentru ca n-o vezi, sau nu-ti pasa de ea, poate ca vei avea alta atitudine fata de alte vietuitoare si fata de viata, in general.
Mai mult de atat, “a ucide” este stilul nostru de viata, noi traim ucigand. Fara a ucide, poate ca n-am mai trai, caci n-am mai manca. A ucide este modul nostru de a trai, un mod pe care-l consideram, acum, absolut normal. Ucidem animale, ucidem plante, ucidem ecosisteme si vom ucide si planete, daca vom putea. “A ucide” este atat de adanc in subconstientul colectiv, incat am ajuns sa consideram normal sa ucidem, astfel incat ucidem tot ce putem. Cu cat ucidem mai mult, cu atat ne consideram si ne simtim mai puternici.
Dumnezeu a spus ca suntem stapani pe Pamant peste celelalte vietuitoare, iar noi am inteles asta bucurandu-ne ca le putem ucide, caci astfel ne simtim puternici. Pe vremuri, omul primitiv se bucura cand putea ucide un animal, caci asta insemna hrana pentru el si familia lui. In ziua de azi, platesti ca sa poti vana, deci a ucide este o placere care costa destul de scump. Da, omul a ajuns sa ucida nu pentru a se hrani, ci a ajuns sa ucida din placere. Deasemeni, omul ucide pentru a castiga bani. Cresterea animalelor a ajuns un proces industrializat, iar in abatoare are loc un adevarat macel. Si asta zilnic. Industrializarea cresterii animalelor a fost motivata prin scaderea pretului la carne, insa adevaratul motiv a fost dorinta de a castiga mai multi bani. Omorarea animalelor o numim “sacrificare”, ca sa nu sune atat de urat urechilor noastre, ca sa ne simtim bine in ipocrizia noastra si sa ne consideram, pentru aceasta ipocrizie, superiori prin “civilizatie”.
A ucide este o lege a Pamantului. Vietuitoarele ucid vietuitoare, la fel ca omul care ucide orice. Una dintre cele 10 porunci este “sa nu ucizi”. Chiar daca nu ucidem alti oameni, dorinta de a ucide exista in noi, imbracata si mascata cu tot felul de principii etice. Ucidem in razboaie, gasind justificari morale, ucidem imaginar, in jocuri, ucidem imaginar in filmele pe care le vizionam, ucidem cand mancam. Indiferent de justificarile gasite, dorinta de a ucide este in noi si aceasta dorinta este legea pe care o impunem Pamantului. Poate ca asta e legea Pamantului, o lege la care ne-am adaptat. Dar noi, oamenii, nu suntem numai tarana, noi avem si altceva in constructia fiintei noastre. Noi avem ceva ce nu trebuie sa ucida pentru a trai. Poate ca scopul nostru pe Pamant este acela de a ne depasi conditia de muritori, aceea ce ne impune legea de a ucide pentru a trai.
Poate ca, daca noi, oamenii, n-am mai ucide, s-ar schimba si legea Pamantului.

Pe la televiziuni apar tot felul de analisti politici si politicieni care spun despre taranii din Pungesti ca sunt neinformati.
Incorect. Taranii din Pungesti sunt informati. Initial au fost informati chiar de catre oamenii partidului actual de guvernamant, inainte de alegeri. Acesti “oameni” (e greu sa numesc “oameni” niste politicieni, mai curand sunt oameni niste criminali ordinari decat politicienii romani) au fost primii care au aprins problema exploatarii gazelor de sist din Romania. Ei au determinat, apoi, pe taranii din Pungesti, pe locuitorii din orasul Barlad (si pe altii asemenea lor, carora guvernul Romaniei vrea sa le puna sonde in curte), sa caute pe internet si sa se informeze mai bine despre ce se intampla cu exploatarea asta prin fracturare hidraulica.
Si ce au descoperit? Au descoperit ca in chestiunea exploatarii gazelor de sist exista precedente de poluare. Deasemeni, exista precedente in care firma Chevron a refuzat sa plateasca daune pentru poluarea produsa in America de Sud. De aceea firma Chevron si statul roman (e cam totuna, caci statul roman este un fel de angajat al firmei americane, dar platit de catre noi, romanii, din taxe si impozite) nu ofera nici o garantie ca exploatarea nu va produce pagube mediului. Si atunci, daca exista precedente in care locuitorii sunt cei care au ramas cu pagubele, obligati sa traiasca in continuare in zonele poluate, sa suporte consecintele toxinelor (boli etc.), dupa ce firma si-a incasat banii si si-a luat talpasita, nu este previzibil ca in Romania se va intampla la fel? Si asa Puie,Monta! a zis despre taranii din Pungesti ca sunt un ciot de vreo suta de oameni de care nu se va impierdica Maria Sa, impreuna cu intreg Aliotmanul american. Adica putin ii pasa de cetatenii care l-au votat. In cazul asta, nu e predictibil ce se va intampla? Daca lui Puie,Monta! nu-i pasa de oameni, nu-i pasa de mediu, nu-i pasa de nimic din tara asta, de ce le-ar pasa americanilor, care nu vor decat sa-si incaseze banii si sa se care, apoi, in tara lor?
Interesul Romaniei este, deocamdata, scaderea puterii Moscovei. Dar asta nu inseamna ca acest interes este mai mare decat interesul pentru mediu. Mediul este foarte important, caci datorita pamantului agricultura din Romania poate produce legume si fructe de o calitate deosebita. A risca deteriorarea mediului este o greseala foarte mare, caci e ca si cum ne-am distruge viitorul. Politicienii romani au afirmat ca industria romaneasca e un morman de fier vechi, dar, cand au zis asta, s-au referit, pe vremea aceea, la viitor. La viitorul de atunci, care e, acum, prezentul de azi, in care industria romaneasca a ajuns un morman de fier vechi. Politicienii romani sunt cei care au facut tot posibilul ca industria romaneasca sa ajunga un morman de fier vechi. Au incercat si falimentarea taranilor, dar acestia nu au disparut complet, dand dovada de o rezistenta deosebita. Da, taranii s-au imputinat, populatia ce lucreaza in mica agricultura e imbatranita, insa acum exista tendinta reintoarcerii oamenilor la sat. Si tocmai cand lumea a inceput sa se trezeasca, cand produsele romanesti au inceput sa se afirme pe piata interna si chiar pe piata externa, au aparut exploatarile resurselor subsolului. Spunea, intr-o emisiune, Emil Hurezeanu, ca de ce ne opunem exploatarilor resurselor Romaniei, caci doar atat ne-a ramas. Resursele subsolului sunt singurele care, prin vanzarea lor, pot aduce venituri la bugetul statului, caci in rest nu a mai ramas nimic din economia romaneasca.
Nu, Emil Hurezeanu se inseala. Nu resursele subsolului sunt cele care pot aduce venituri la buget, ci agricultura. Dezvoltarea agriculturii ar fi o sansa pentru economia romaneasca, caci intr-o lume care a uitat sa produca alimente curate, fara chimicale, produsele agricole romanesti au o sansa reala de a se impune, atat pe piata interna, cat si pe piata externa. Exploatarea resurselor nu poate dura la infimit, acestea epuizandu-se odata si odata. Aurul de la Rosia Montana poate fi exploatat maxim 15 ani, iar cand se consuma muntii, ce ne va mai ramane de vandut?
Nu, exploatarea resurselor subsolului, pentru a aduce venituri la buget, nu este o solutie de viitor pentru Romania. Agricultura poate deveni, insa, o optiune. Deja este o optiune, deja alimentele romanesti au inceput sa recastige piata interna. De ce sa ajunga agricultura sa aiba aceeasi soarta ca si industria?
Taranii din Pungesti stiu foarte bine asta.